Arhive categorie: Puncte cardinale

ONU și… bubuiogii!…

În graiul moldovenesc, „bubuiog” este un om șters, cenușiu, evitat de ceilalți, fără orizont, deci fără dotări intelectuale, dar cu tupeu grosolan, cât cuprinde. Un fel de troglodit fiindcă nu-i bubuie mintea, după cum pretind unii că „bubuiog” ar veni


Despre „spiritul de la Davos” și despre ceva ce ni va stârni niciodată interesul legacy media și al influencerilor progresiști…

Marile corporații nu se mai bazează azi pe inovație, pe calitate și pe productivitate (tot ce cumpărăm a devenit chinezărie, iar slujba în corporație a început să semene cu munca în zadar comunistă), ci pe o legislație care le permite


Globalizare, „Grossraum”, Stat Civilizațional…

După al doilea război mondial, puterile anglo-saxone au încercat instituirea, prin intermediul ONU, a unei democrații și a unui guvern mondial. Campionii acestei viziuni erau nu americanii, probabil atașați încă de reflexele doctrinei Monroe și neacomodați, poate, deplin, cu terenul


Castelul din Miercurea Ciuc: o istorie de 400 de ani…

Aflat în piața central din Miercurea Ciuc, acesta atrage atenția și prin faptul că a fost foarte bine restaurat de curând. Are un plan geometric regulat și bastioane italienești, ridicate în stilul renașterii târzii și este cel mai vechi și


„Regele de fier”, marele industriaș Max Aușnit – centru memorial la Lugoj…

„Regele de fier”, sau pe numele său Max Auschnitt (scris și Ausschnitt sau Aușnit) s-a născut pe 14 februarie 1888, la Galați și a fost un mare industriaș din România, administrator delegat al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița


SUA va pedepsi Europa… eliberând-o…

Sună straniu, dar lucrurile stau, într-adevăr, așa. Cea mai simplă analogie care ne poate ajuta să înțelegem situația geopolitică a Europei este perioada de după 1989, când partea de est a continentului european a fost, efectiv, eliberată de URSS, iar


Muzeul de Aragonit – unic în Europa – din Rezervaţia Geologică Dealul Melcului aflată în Corund

Localitatea Corund din Harhita este un adevărat magazin de artizanat, de haine tradiționale și obiecte din ceramic, de la un capăt la altul, înșirat de o parte și de alta a șoselei principale. Poți opri pentru un suvenir: un bocanc


Multipolarismul american: G5

SUA vor să evite splendida izolare în valurile Mării Caraibelor prin propunerea unei variante proprii de multipolarism, așa-numitul G5. Un „Pentagon” de puteri majore, format din China, SUA, Rusia, India și Japonia. După cum se remarcă, acest format exclude Europa


Sincronizare… în limite culturale!

„Toboșarii vremurilor noi” de astăzi se legitimează prin ideea sincronismului lovinescian, apărută la jumătatea anilor 20, adică într-o Românie interbelică ce trăia încă euforia Marii Uniri și, probabil, indirect, se simțea datoare acelui Occident care ne ajutase atunci, în principal


Mănăstirea Dragomirna („Pogorârea Sfântului Duh”), una dintre cele mai de seamă creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc

După ce am vizitat o seamă de mănăstiri moldave credeam că imaginea se va repeta în cazul vizitei la o mănăstire „nouă”. Dar nu a fost așa. Prima surpriză a fost cu Mănăstirea Slatina, care m-a surprins prin silueta sa