Arhive autor: Iulian Chivu

Necontenitul impas

Şarlatanismul politic, fără tăgadă, nu e totuna cu amatorismul în domeniu. Caragialescul necontenit de la Bucureşti ţine amăgitor România de peste 20 de ani în impas şi diletantism, fiindcă în permanenţă ceea ce ar trebui să fie social-democraţie menţine adjudecată


Din nou Justiţia!

S-ar părea că Justiţia este o problemă a latinităţii, tocmai a ei, căreia îi datorăm Dreptul roman, iar la noi a ajuns, prin descendenţă, în toată splendoarea contradicţiilor cu care continuă să se confrunte. Sine Justitia, nula libertas, spuneau romanii


„Revoluția confiscată”

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, câţiva intelectuali şi dizidenţi de marcă observau că tot ceea ce se dorea a fi revoluţie se stingea in sindromul Iliescu doar pentru că aceia care încă jubilau în stradă îşi găsiseră satisfacţii imediate


De Ziua Limbii Române

Iată că, în sfârşit, conform Legii nr.53/2013, începând de anul acesta, la 31 august, avem şi o zi a limbii noastre naţionale, după ce grație cosmopolitismului nostru secular am adoptat tot soiul de  exotisme, unele care de-a dreptul contravin spiritului


Retorica lui Victor Ponta

Este tot mai probabil ca Victor Ponta să nu îşi asculte consilierul de imagine, fiindcă nu cred nici că acesta îl sfătuieşte de rău nici că îl lasă intenţionat să braveze cu atâta râvnă. De aceea mă întreb ce alte


Moştenitorii lui Ion Iliescu

Nişte jurnalişti au umblat zilele trecute în memoria colectivă a românilor fiindcă au descoperit că un fost torţionar din temniţele comuniste îşi trăieşte netulburat bătrâneţea, în liberate, cu o pensie de 6000 de lei lunar şi, în plus, îi mai


Fumigena lui Năstase şi avioanele lui Duşa

Întors recent din Mallorca, Adrian Năstase dă publicităţii, nu mai contează (ba contează) unde, o scrisoare deschisă prin care  vrea să facă lumină în jurul unui subiect în legătură cu care chiar dacă ar avea dreptate nu mai are persuasiunea


Omar Hayssam și cele două necunoscute

Cazul Omar Hayssam nu este deloc spectaculos decât cel mult sub două aspecte: cum a ajuns el în vârfurile PSD şi cu ce complicitate a reuşit să fugă din ţară. Altfel subiectul este unul de telenovelă. Că a fost deferit


Autocefalia școlii, o potențială soluție?!

Pentru numeroşi cititori, BAC-ul de la Dimitrie Bolintineanu ar fi un spectacol cu totul surprinzător mai ales dacă aceştia nu au absolvit cândva liceul şi nu ar fi dat acest examen în Bucureşti sau mai pe oriunde în România. Pentru


Nabucco, marele eşec USL!

Nu cred că şansa proiectului Nabucco a fost ratată doar prin absenţa de la Bratislava a ministrului roman al Economiei, a celui de Externe şi a celui al Energiei, unde a avut loc intrunirea recentă a statelor din Europa Centrală,