Arhive autor: Ion Măldărescu

Mareşalul, „Secuiul rătăcitor” şi fărădelegea

Deşi cam timid, adevărul începe să spargă crusta care l-a acoperit ani la rând. Timonierul-şef al navei încă numită „România” a emis anul trecut o referire uimitoare la fantoma nonagenară şi la Conducătorul Statului din perioada celui de-Al Doilea Război


„Diktat” la penitență…

Prin anii ’50-’60, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a activat în S.U.A., sub scutul legii şi al eludării ei, Comisia de Cercetare a Activităţii Antiamericane, cunoscută şi sub denumirea de Comisia Broyles. Printre măsurile impuse de această comisie


Apocalipsa și nebunia colectivă

Celebrul scenariu de teatru radiofonic, realizat de Orson Welles după cartea „Războiul Lumilor” a britanicului H.G. Welles, şi difuzat de postul american CBS la 30 octombrie 1938, face carieră şi astăzi în istorie. Una din replicile sale suna astfel: „Marţienii


Onoare și demnitate

Un text scris cu şapte decenii în urmă îşi găseşte pe deplin valabilitatea în societatea românească. On OM care şi-a iubit cu devotament Patria şi Neamul, care s-a purtat demn până în ultima clipă a vieţii, afirma în faţa acuzatorilor:


Ziua huiduielii naționale

De douăzeci şi doi de ani trăim în demagogie, minciună perpetuă, dispreţ faţă de legea adevărului şi a bunului simţ. Înainte de 1989 istoria se fabrica la Moscova, acum se elaborează la Washington, la Tel Aviv, la Bruxelles şi în


O anexă a Europei…

După 1989, lupii moralişti, „iluminaţii” planetei, cu mâinile pătate de sânge, nu au încetat să dea românilor lecţii şi indicaţii preţioase, să le facă recomandări, să le arate cât de civilizaţi sunt ei şi cât de sălbatici am rămas noi,


„Aşa mergem din veac în veac, ca drumeţul în calea lupilor!”

Alergătorii purtători de eşarfe viu colorate, angajaţi în luptele de stradă pentru „îmbălsămarea” fantomei nonagenare pe scaunul din Parlamentul României, au descoperit fel de fel de succesori la „tronul” Ţării. Cu bună ştiinţă şi rea intenţie, s-a cam uitat de


Repetiții desuete

„Televizorul este un drog ce creează dependenţă şi nu este mai puţin nociv decât opiul, heroina sau alt narcotic”. Televiziunea este o modalitate subtilă de control a minţii, la fel sau chiar mult mai nocivă pentru organism decât oricare alt


Rușinea de tine însuți…

„Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi.” (Nicolae Iorga) Trăim parcă după legea haosului, într-un fel de „Bellum


Asasinatele N.W.O.

„Articolele 2 (4) şi (7) interzic intervenţiile în competenţa internă a oricărei ţări şi ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei de către un stat împotriva altuia.” S-a declanşat procesul depopulării, urmărindu-se realizarea controlului total al individului prin orice fel de