Arhive autor: Ion Măldărescu

Cocktail otrăvit

De aproape un sfert de secol Ţara se află în „tranziţie”. Premeditat, prin manipulare, constrângere şi utilizarea tehnicii agresiunii mediatice, a fost creată starea de psihoză a conflictului permanent. Astăzi, mai mult decât oricând românii sunt asmuţiţi unul împotriva celuilalt.


Pân’aici v-a fost!

Mai este o aruncătură de băţ până la proverbiala numărare autumnală a „bobocilor”, dar trierea celor cu musca pe căciulă a fost deja pornită: „Cazul Zambaccian”, doctoratele plagiate ale „boi-erilor minţii” – „desecretizate” şi cosmetizate cu machiajul originalităţii, demiterea răului


Circul de vară

Circul electoral românesc a debutat la început de an şi de atunci o ţine tot aşa, pe cheltuiala poporului. Recent, „Radio şanţ” anunţase o „lovitură de stat”, pusă la cale, zice-se, de Parlamentul României. „Curat murdar!…” Pe fondul lunii lui


„Bellum omnium contra omnes”

Mai e de curs puţină apă pe gârlă până la împlinirea unui sfert de veac de la marea harababură din decembrie ’89, catalogată de către naivi ca fiind revoluţie, iar de către avizaţi – lovitură de stat. Unii istorici o


România, între neputinţă, premeditare şi dezastru

– 26-28 iunie 1940 – În urma notei ultimative din 26 iunie 1940, după discuţii aprinse, Consiliul de Coroană al României a hotărât acceptarea cerinţelor sovietice, şase dintre membrii Consiliului pronunţându-se pentru poziţia de rezistenţă în faţa agresorului: Nicolae Iorga,


Vânzătorii de iluzii

Am scăpat de „locale”, dar poate vom avea mai mult noroc la toamnă. Sus prefecţii, jos prefecţii, sus primarii, jos primarii! Foamea clientelei „usele”, căreia i s-a lipit burta de şira spinării, după atâta amar de opoziţie şi aşteptare, a


Noua ordine mondială

De departe, dintre cele mai importante evenimente oculte ale anului 2012, iese în evidenţă mult contestata şi hulita reuniune a Grupului Bilderberg. Deşi nu i-a ales şi/sau delegat nici o naţiune, ca în fiecare an, marii potentaţi ai planetei şi-au


Nebunia colectivă şi castronul cu castane

Avea dreptate Blaise Pascal, „Omul nu este nici înger, nici jivină, iar nenorocirea face că cine vrea să zămislească îngerul, zămisleşte jivina”, aceeaşi care şi la noi, bucurîndu-se din plin de „libertăţile lui decembrie”, a oferit românilor „pâine şi circ”,


Cuibul de vipere de la „Secvențial”

În după-amiaza zilei de 1 aprilie m-a sunat un istoric şi m-a pus în temă că pe „cel mai premiat post de ştiri din România” – precum se autodenumeşte -, se dădeau în stambă câţiva actori, într-un spectacol al unor


Katynul românesc – Fântâna Albă (1 aprilie 1941)

Ultimatumul din 26-28 iunie 1940 a permis ca unităţile militare ale Armatei Roşii şi ale N.K.V.D. să ocupe, prin agresiune, Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Grănicerii sovietici au fost incapabili să oprească exodul celor care au abandonat agoniseala de-o