O trăim de ani buni. Tot așteptăm să se termine, dar cred că mai e mult până la acel moment. Mulți dintre noi nici nu mai îndrăznesc să nutrească o asemenea speranță! Se face simțită în toate părțile lumii, în toate domeniile de activitate. Zi de zi auzi de ea pe toate canalele de informații. Toți sunt împotriva tuturor, fiecare împotriva celuilalt și celorlalți, toți împotriva fiecăruia. Parcă dracul a intrat cu furca și vântură lumea după cum îi place! Popoarele se revoltă împotriva conducătorilor și guvernelor, țările se luptă între ele în plan militar, economic, politic. Goana după spații și zone bogate și de influență, după resurse naturale, după putere și supremație, după libertate și independență, după nu știu ce și nu știu cum, face ca lumea să fie mereu tulburată, mereu tensionată, mereu marcată de conflicte, de conflagrații, războaie, de uneltiri subterane de idealuri străine de ceea se numește pace și bună conviețuire. În multe țări sunt conflicte vădite între clase și straturi sociale, între bogați și săraci, între cei puternici și cei slabi, între exploatatori și exploatați. Nemulțumirile sunt prezente până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Unde nu te-ai aștepta auzi că a izbucnit o revoluție, o revoltă, greve, manifestări și lupte de stradă, s-au produs omoruri, distrugeri de bunuri materiale și spirituale. Mai bine de un deceniu au durat revoluțiile europene, care au marcat sfârșitul sistemului comunist. Credeam că va urma pacea. Iată că lumea musulmană este bulversată mai puternic ca oricând de revolte și răsturnări de situații imprevizibile. Războiul din Ucraina nu se mai termină, cel din Golf abia a început. În țară asistăm la conflicte, care nu se mai termină. Revoluție, mineriade, greve, manifestații, mitinguri, amenințări directe și în presă fac ca să te simți, ca om și cetățean, călare pe un butoi de pulbere. Parcă nimic nu mai este sigur. Partide se ridică vertiginos în aplauzele mulțimilor, pentru a se prăbuși după numai câțiva ani sub huiduielile acelorași mulțimi; oameni de bună credință, capabili, modești, hotărâți de a pune umărul la bunul mers al țării, după numai câteva luni de la momentul lansării în politică devin de nerecunoscut. Aflăm că sunt hoți, corupți, bandiți, mincinoși, criminali, trădători, ce mai, sub orice critică. Batjocora a devenit un mod de a fi al românilor. Nu mai avem modele, pentru că toți și toate sunt împroșcate cu noroi. Tineri, bătrâni, bogați, săraci, învățați sau proști, nu contează, sunt ridicați mai sus, ca să poată fi loviți mai bine. Nu știu un singur om din clasa noastră politică, pe care să nu-l fi denigrat presa, opinia publică. Ne ducem la vot și credem că alegem floarea națiunii, pe cei ce sunt mai buni și mai capabili ca să ne conducă. De îndată ce se dau rezultatele alegerilor, începe denigrarea: toți cei aleși sunt cât nu se poate mai răi, mai decăzuți moral, mai corupți, mai fără scrupule. Cei ce nu au fost aleși ar fi fost idealul națiunii. Trec patru ani și ți se creează o stare de lehamite, aflând de câte matrapazlâcuri sunt în stare cei de la putere și abia aștepți să-i alegi pe ceilalți, ca să pui țara pe drumul cel bun. Îi alegi pe aceia și piesa o ia de la început. Abia atunci afli care le este adevărata față a celor proaspăt ajunși la cârmă și ce oameni cumsecade am dat jos!
După Revoluție, nu a scăpat o singură instituție a statului nebatjocorită. Parcă este o campanie dirijată din umbră în acest sens. Nu e vorba de o firmă de salubrizare oarecare, ci e vorba de instituții fundamentale ale statului, care formează coloana vertebrală a acestuia, precum Armata, Biserica, Justiția, Parlamentul, Guvernul cu aproape toate ministerele lui, Președinția, Poliția, Învățământul, Sănătatea, fiscul, serviciile secrete, vama, sindicatele, băncile etc. Toate acestea formează osatura, scheletul unui stat, fără de care statul nu poate funcționa. Nu auzim decât de certuri ca la ușa cortului, nu se termină un scandal și încep altele. Dușmani și dușmănii peste tot. Generațiile sunt învrăjbite între ele, clasele sociale vor să se sfâșie reciproc, politicienii se înjură între ei ca birjarii, disponibilizările au ajuns la ordinea zilei, afaceri murdare îngrozitoare ies la lumină tot mai des, corupția și corupții au devenit un fel de ,,bogăție” națională. Resursele naturale aflăm că ne-au fost vândute pe nimic, datoriile țării și ale noastre cresc fabulos de la o zi la alta, scaieții și sulfina domină câmpurile, care altădată erau grânarul Europei… Tineretul ne pleacă peste mări și țări, natalitatea scade alarmant, mortalitatea crește înfiorător, bătrânii sunt tot mai singuri, tot mai triști și tot mai nevoiași! Nepotismul, favoritismul, mita și altele asemenea fac ca în fruntea instituțiilor să ajungă oameni nepotriviți, cel mai adesea incapabili, care au câteva idealuri clare: să-și umplă buzunarele, să-și consolideze poziția și să-i îndepărteze/compromită cât mai mult pe cei mai capabili decât ei
Într-o asemenea situație, ca cetățean mărunt, ca opincă a țării, te întrebi: până când? La urma – urmei, fiind spectator și în același timp actor al acestei vremi de dihonie, simți că trece viața pe lângă tine și n-ai avut posibilitatea să guști din frumusețile și din bunătățile ei. Simți că pacea interioară, echilibrul, stabilitatea, siguranța zilei de azi și a zilei de mâine îți sunt amenințate. Credința însăși este de multe ori clătinată. Parcă cineva intră cu cizmele pline de bălegar în cămara sufletului tău, pe care ai vrea-o curată, liniștită. De ce?Fericit este cel ce-și poate păstra nepătimirea, adică pacea interioară și credința în aceste vremuri de dihonie! Fericit este cel ce-și pune speranța în Dumnezeu și nu se clatină în aceste vremuri de încercare și de călire! Toate sunt cu știrea și cu voia Lui, spre a noastră pedeapsă, încercare, sau întărire.
