De fapt, având în vedere protestele violente din Anglia și Irlanda de Nord, s-ar putea spune că deja bomba să fi fost amorsată. Din nefericire, nu va dura mult până când furia oamenilor, cauzată de migranții ilegali care comit infracțiuni (unele dintre ele atroce) se va re-orienta (din nou) către concetățenii noștri, plecați la muncă în UK și UE. Vorbim despre migranți, mai ales despre migranții ilegali. Pe de o parte, politicile UE în domeniul migrației au fost cât se poate de prost gestionate. Odată cu gestul Angelei Merkel de a chema migranți pentru a fi exploatați ieftin în economia îmbâcsită a Germaniei, fluxul a crescut an de an, alimentând și infracționalitatea, și dumpingul social și fiscal (munca migranților este prost plătită, iar taxe, impozite și contribuții nu se plătesc sau se achită foarte puțin în comparație cu costurile fiscale ale muncii legale). Tratați mereu ca niște marginali, migranții sfârșesc deseori să se comporte marginal. Este o realitate științific probată în sociologie, iar vina aparține, în primul rând, autorităților care nu țin cont de faptul că niște persoane care sunt intenționat ținute la marginea societății vor eșua în anomie, adică, în lipsa de reguli.
Neavând nimic de pierdut, persoanele excluse social, politic și cultural se vor simți îndreptățite să încalce regulile societății care îi marginalizează și exclude. De aici haosul din orașe ca Bruxelles, capitala administrativă a UE și sediul NATO. În cartierul Ixelles, dacă mergi per pedes, trebuie să te comporți ca un girofar, ca să nu cumva să te atace cineva cu ochii ardenți, de la „iarbă” sau de la prafuri, ca să îți smulgă telefonul sau geanta. La ieșirea din metrou te poți aștepta ca vreunul să sară pe tine cu maceta sau să descarce un încărcător de kalașnikov în mulțime – și nu e vorba de ruși. E vorba de cei pe care UE pare că i-a primit cu brațele deschise, ca niște frați binevoitorii, dar i-a aruncat în ghetouri, subsoluri și la marginea societății „civilizate”, inclusive, a UE.
Statele membre au pus în practică diferite reglementări, moșmondite de UE, privind deportarea. Eșecul a fost major – la nivelul întregii UE, deși s-au dispus sute de mii de deportări pe an, rata de succes a deportărilor este de doar 27 la sută. Adică, din cei cărora li s-a ordonat (judiciar sau administrativ) deportarea, mai puțin de o treime au fost efectiv deportați. Restul a rămas clandestin și total ilegal în UE. Statele cele mai afectate, dar și cele mai prost gestionate din acest punct de vedere sunt: Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Belgia. Pentru că nu mai știu cum să scoată cămașa, cele șase state puternic dezvoltate economic ale UE au zis că pot rezolva problema migrației impunând restului statelor UE cote de migranți. În sistemul aplicabil din 1 iulie,România va fi cadorisită cu un miliard de euro ca să înceapă să primească migranți din cele șase state.
Pe de altă parte, cei ce stau ilegal în UE, în special, cei ce au deja ordin de deportare, fie lucrează ilegal, fie atârnă de sistemele de asistență socială sau de comunitățile pe care le-au populat. Problemei majore a lipsei cronice de locuințe din orașele mari europene (lipsă care vine din prețurile mari la case, din chiriile exorbitante și din evacuările din locuințele familiale cauzate de supra-îndatorarea și de falimentul pe motive de captivitate bancară) i se adaugă problema lipsei de locuințe a migranților ilegali, care sunt adevărate fantome sociale, mai ales după deportare. Legal, acești oameni (care, în marea lor majoritate, au fugit de acasă din motive economice sau politice) nu există după deportare, dar faptic ei devin din ce în ce mai numeroși. Pedro Sanchez, premierul socialist al Spaniei a decis anul trecut să legalizeze 500 de mii de astfel de persoane, care cu un asemenea statut vor avea drept legal de circulație liberă în toată UE. Iar spaniolii de rând (ca de altfel și francezii și italienii sau belgienii) se confruntă acum cu un fenomen inimaginabil acum zece ani: casele lor sunt ocupate de oameni fără case și fără identitate. Li se spune „ocupas” (spaniolă) sau squatters (engleză). Pleci de acasă pentru 2-3 luni, lași casa „liberă” și când te întorci dai de squatters, care te scot cu violență din casa ta, pentru a avea unde locui ei…
Dar în Parlamentul European o nouă reglementare privind deportările – Return Regulation. Votul favorabil noii reglementări a fost covârșitor, dovadă că problema nu mai putea fi amânată: 418 voturi pentru, 218 împotrivă. Această nouă reglementare înlocuiește Directiva Returnărilor din 2008 și completează Pactul UE privind Migrația și Azilul. Scopul principal este creșterea semnificativă a ratei de returnări a resortisanților din țări terțe care stau ilegal în UE. Cei vizați de ordinele de deportare trebuie să coopereze cu autoritățile și să părăsească teritoriul UE imediat sau într-un termen stabilit. Neconformarea duce la reducerea beneficiilor, pierderea stimulentelor pentru returnare voluntară și posibile sancțiuni penale (inclusiv închisoare, conform legislației naționale). Perioada de detenție poate fi chiar și de doi ani și 6 luni, iar decizia se ia pe baza evaluării individuale privind riscul de sustragere, de necooperare sau de securitate. Autoritățile pot percheziționa locuințe sau alte spații și pot confisca bunuri personale sau dispozitive electronice (cu autorizație judiciară sau administrativă) pentru a asigura executarea returnării. Persoanele deportate pot fi transferate în centre din țări terțe, pe baza unor acorduri care trebuie să respecte drepturile omului. După deportare, se aplică și interdicții de re-intrare în UE, care pot fi dispuse pe zece ani sau chiar pe termen nedeterminat.
De ce a eșuat reglementarea anterioară (Directiva din 2008)? oficial, din lipsa cooperării din partea țărilor de origine (acorduri de readmisie slabe sau inexistente), din cauza dificultăți de identificare a naționalității și obținere a documentelor sau a dispariției prea facile a celor deportați (care se transformă, așa cum am zis, în fantome legale după deportare) precum și pentru că apelurile contra deciziilor de deportare au efect suspensiv de executare și întârzie procesul. Milioane de ordine de deportare, neexecutate de-a lungul anilor, au lăsat un număr mare de migranți ilegali pe teritoriul UE. Cu ce ne putem confrunta acum, după apariția acestei reglementări (aparent) severe? Cu un risc de escaladare a atentatelor teroriste… Sub vechea reglementare, ineficientă, așa cum s-a spus în preambulul noii reglementări, au existat cazuri documentate în care persoane cu decizii de returnare pendinte sau care nu au putut fi deportate (din motive administrative, de cooperare sau apeluri) au comis atacuri teroriste sau acte de violență gravă. Exemplul cel mai notoriu este atacul de la Berlin, din 2016, când un camion a intrat peste oameni în piața de Crăciun. Principalul autor, Anis Amri, era un solicitant de azil respins, cu probleme de deportare. Între timp, noi cheltuim în România 1,5 miliarde de euro pe an cu serviciile secrete. UE își face propriul serviciu secret, pentru a lupta contra ingerințelor străine (a se citi rușii, rușii, rușii). UE își face scut democratic European și coase de zor cordoane sanitare, pentru a lupta contra inamicilor interni (=opozanții și criticii sistemului). Discursul incitator la ură a ajuns similar cu critica politicii privind migrația. Lupta contra dez-informării se concentrează pe climate change, vaccinuri, informații despre migranți. Totul ne costă zeci de miliarde de euro anual…
