Memoria este una dintre lăzile de zestre ale neamului românesc ce trebuiesc din când în când reactivate, spre a vedea de unde am plecat și unde am ajuns. Printre locurile de aducere aminte putem menționa și casele memoriale, ce ne readuc în memorie condițiile în care s-au dezvoltat personalitățile ce au urcat pe scara evoluției culturale sau științifice, ajutând astfel la mersul înainte al societății. Un astfel de loc este și „Casa lui Emil Cioran” din Rășinari, locul de naștere al filozofului și scriitorului fiind un loc istoric ce păstrează amintirea unuia dintre cei mai profunzi gânditori români. Născut pe 8 aprilie 1911, Cioran a plecat din țară în 1941, stabilindu-se definitiv la Paris. Casa, situată pe strada ce poartă numele tatălui său, preotul Emilian Cioran, este un simbol al legăturii profunde dintre filozof și rădăcinile sale românești. Deși nu este o casă memorială, locul evocă spiritul și gândirea lui Cioran, oferind vizitatorilor o fereastră spre trecutul cultural al Rășinariului și priveliștea către Coasta Boacii. Aici, unde timpul n-a stat în loc, poți simți, totuși, prezența tăcută a filozofului, care, deși a ales exilul, a rămas mereu legat de meleagurile natale. Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a fost filozof și scriitor român, devenind apatrid s-a stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte, dar fără să ceară cetățenia franceză.
Prima lui carte apărută în 1934 în Romania, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut apoi: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, când autorul însuși a eliminat numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”. Totul a început în 1937, când Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940 – începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran a refuzat toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
„Casa Cioran” din Rășinari aparține în prezent unor privați, care nu păstrează mobilierul existent din perioada în care a trăit Emil Cioran. Însă am înțeles că există tratative și negocieri în vederea cumpărării casei pentru a fi un spațiu dedicat lui Cioran. Clădirea e, ca și cea a consăteanului lui Cioran, Octavian Goga, o casă ardelenească cu ziduri înalte la exterior și o grădină mare în curte. Casa lungă, cu etaj și două rânduri de porți mari arată în primul rând condiția familiei lui Emil Cioran, al cărui tată, preot, era un om important în sat. Construită de Iacob Cioran în anul 1846, clădirea sugerează mândria românului ardelean din clasa de mijloc, fiind un imobil mare, cu multe camere, ferestre pe aproape toate laturile și colonade cu frunze ori alte motive populare românești. Ferestrele sunt și ele interesante, cu obloane de lemn care se deschid spre exterior. Exact în fața casei, în plină stradă, e așezat și un bust ceva mai înalt de un metru, care îl înfățișează pe Emil Cioran, care privește peste străzile copilăriei sale, ale Rășinariului de poveste care a fost paradisul său și inspirația sa memorabilă.
