În localitate Geoagiu (Hundoara) se află cea mai veche clădire de piatră din ţară, care stă în picioare. Este o biserică, nu se ştie de cine ridicată, prin secolul XI (sau XII), o rotondă, în stil romanic şi cu o absidă probabil din aceeaşi perioadă (absida este o nișă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici romane; în bisercile creștine este o încăpere semicirculară destinată altarului; cumva divinitatea afându-se în apropierea lumii noastre, dar într-un spațiu aflat în „vecinătate”- ca în reprezentarea lui Michellangelo din Capela Sixtină în care Dumnezeu apropie degetul de Om). Ca poziționare, Capela Romanică din Geoagiu este un monument istoric aflat în imediata apropiere a Bisericii Reformate din această localitate (construită la 1930). Rotonda, posibil ridicată ca biserică proprie de familia nobiliară Ákos, care stăpânea zona Geoagiu la acea vreme, are un plan circular și ca material de construcție a fost utilizată cărămidă romană refolosită, obținută din demolarea construcției existente anterior pe această fundație, și foarte puțină piatră de râu. Biserica Rotondă din Geoagiu pare să fie cea mai veche biserică medievală de pe teritoriul României. Cel puțin asta sugerează rezultatul cercetării arheologice conduse de arheologul Gheorghe Petrov în decursul anilor 1993-2004, care au avut loc în jurul bisericii și în interiorul ei. În urma acestor săpături s-au descoperit peste 200 de morminte, cele mai vechi dintre ele fiind datate din perioada regelui Ladislau I al Ungariei (1077-1095) și Coloman I Cărturarul (1095-1116). Datorită acestor descoperiri se poate deduce că rotonda exista deja la sfârșitul secolului XI, însă datarea exactă a construirii sale nu a putut fi făcută. Cercetările viitoare din exteriorul şi interiorul rotondei, vor putea confirma sau infirma părerile actuale, inclusiv cele referitoare la datare.
Legenda spune că Biserica Rotondă ar fi fost ridicată de cavalerii templieri, la sfârșitul Cruciadei a II-a, mai ales că pe un clopot care se află în interior și care datează din acea perioadă se regăsesc aplicate câteva cruci și două chei papale. Astăzi, în biserica rotundă care poartă hramul sfântului Ioan Botezătorul, patronul Ordinului Ospitalier, nu se mai țin slujbe și poate fi vizitată ca muzeu. Rotonda de la Geoagiu este singura din ţară care se mai păstrează conservată integral, de la temelie şi până la acoperiş, cu unele modificări constructive intervenite de-a lungul timpului. Potrivit cercetătorilor, a fost construită în secolele XI – XII, în vremea regelui Ladislau I al Ungariei (1077-1095), fiind astfel considerată cea mai veche biserică medievală din ţară. Toată zona din jurul Rotondei este acoperită de un cimitir, în care, până în prezent, au fost depistate, dezvelite şi cercetate, un număr de aproape 200 de morminte în interiorul construcţiei şi în exterior. Primele înhumări din cuprinsul cimitirului sunt din cursul sec. al XI-lea, în vremea regelui Ladislau I , iar ultimele, cu o cronologie stabilită, sunt înhumări din sec. al XVIII-lea. În interiorul Rotondei au fost găsite 46, toate fiind înmormântări în cursul Evului mediu. Interesant este faptul că foarte multe schelete găsite în Rotondă aparţin unor copii. Mormintele din cimitirul aflat în jurul Rotondei sunt de epocă arpadiană – datat cu monede din vremea regilor Ungariei Ladislau I (1077 – 1095) şi Coloman (1095 – 1114) – cu defuncţii îngropaţi fără sicrie, în gropi cu adâncimi relativ mici.
Inventarul funerar al mormintelor, specific dealtfel pentru această perioadă, constă din monede de argint arpadiene, inele de tâmplă cu un capăt în formă de „S”, inele din fire de sârmă răsucite având capetele aplatizate, diverse aplici, pandantive şi verigi. Modestia obiectelor găsite la defuncţi, dovedeşte faptul că avem de-a face cu un cimitir aparţinător unei comunităţi săteşti aşezate şi sedentarizate. Piesele de inventar ce datează cel mai bine un mormânt, este moneda; în cazul cimitirului de la Geoagiu, toate monedele arpadiene găsite la unii dintre defuncţi sunt emise în vremea domniilor a doi regi ai Ungariei – Ladislau I (1077-1095) şi Coloman (1095-1114). În cele două secţiuni arheologice executate până acum direct pe zidurile rotondei (S2 – la est de absidă; S4 – la sud de navă şi absidă), s-a dovedit faptul, că vechiul orizont de înmormântări ajunge până lângă rotondă; în unele cazuri, mormintele vechi sunt deranjate de morminte mai noi fără inventar. Obişnuit, locuitorii împart comuna în Geoagiu-Joseni (Geoagiu de Jos) şi Geoagiu-Suseni (Geoagiu de Sus). În partea de est a localităţii, aproape de malul pârâului, într-un perimetru delimitat de curtea casei parohiale reformate, se află cele două edificii de cult religios. Actuala biserică reformată în funcţiune, a fost ridicată în cursul anului 1930 pe locul şi cu materialul de construcţie rezultat din demolarea, tot atunci, a unei mici biserici gotice din secolul al XVI-lea. O parte din fostele ancadramente de uşi şi ferestre de la vechea biserică au fost recuperate şi încastrate în zidurile noului edificiu, dându-i acestuia un vădit caracter gotic. Alte pietre vechi din epoca romană (altare funerare, monumente sculpturale dedicate unor zeităţi) aflate în zidurile fostei biserici, au fost de asemenea refolosite la noua construcţie. La o distanţă de 50 m spre nord de actuala biserică parohială, se află biserica romanică cu plan central, de tip rotondă, astăzi servind drept clopotniţă. Biserica este formată dintr-o navă circulară, cu diametrul interior de 5,50 m, continuată spre est cu o absidă semicirculară lungă de 2 m şi care are o deschidere înspre navă de 3 m. Lungimea totală a bisericii, pe axa est-vest, este de 7 m în interior şi de 9 m în exterior. Grosimea zidurilor la bază este de 1 m, ele micșorându-se treptat înspre partea lor superioară până la O, 70 m. Construcţia are un acoperiş cu şindrilă de factură barocă, terminat la partea superioară în forma unui bulb de ceapă. Materialul de construcţie, folosit la ridicarea rotondei, a fost cărămida romană în asociaţie cu o cantitate mai redusă de piatră de râu, prezentă mai mult în părţile superioare de elevaţiei; cărămida provine, probabil, din antica aşezare romană Germisara, aflată în imediata vecinătate a localităţii. Intrarea în rotondă se face prin partea de sud–vest, printr-un portal introdus în zidăriei într-o fază mai târzie; portalul este format din doi uşciori de piatră cu muchiile exterioare teşite, ambii fiind prevăzuţi la părţile superioare cu câte un capitel cubic. Deasupra, două rânduri de cărămidă medievală care ies puţin în afară în raport cu paramentul edificiului, formează un arc uşor frânt. Un alt arc de formă semicirculară – executat din cărămidă romană după modelul ferestrelor – aflat puţin mai sus decât arcul portalului actual, trebuie să fi fost cel iniţial. Rotonda este prevăzută cu şase ferestre: una în partea de est a absidei, în navă, câte două pe părţile de nord şi de sud, iar ultima la vest; în afară de fereastra vestică care este rotundă, toate celelalte au forme dreptunghiulare. Aceste deschideri aparţin prin formă şi stil constructiv, epocii romanice; sunt tratate în ambrazură, strâmtate la mijloc, cu evazări largi spre exterior şi interior, având arcurile superioare semicirculare realizate din aceiaşi cărămidă romană. Absida altarului a fost în vechime boltită cu o semicalotă din piatră şi cărămidă, din care astăzi se mai păstrează doar punctele de plecare ale acesteia. Fereastra din absidă se află mai jos decât toate celelalte, deoarece lumina partea inferioară a semicalotei care se afla sub nivelul ferestrelor din navă.
În literatura de specialitate există puţine referiri la acest important şi unic monument de cult din Ardeal. Edificiul este singura rotondă în această variantă de plan, care se mai află încă în picioare şi poate fi văzută. În ceea ce priveşte datarea acestei valoroase biserici, se întâmpină greutăţi din lipsa datelor documentare şi a unor studii mai largi asupra edificiilor de cult cu plan central din Ardeal. Prin analogii de plan, rotonda de la Geoagiu se aseamănă cu rotondele descoperite pe cale arheologică la Alba Iulia şi Orăştie, prima fiind datată în a doua jumătate a secolului al X-lea (poate cea mai veche), iar cealaltă pe la începutul secolului al XII-lea. Unele asemănări se pot face şi cu rotonda de la Pelişor, lângă Satu Mare, care are şi ea o navă rotundă de dimensiuni apropiate cu rotonda de la Geoagiu; absidele altarelor în ambele cazuri au fost boltite – la Pelișor cu o boltă semicilindrică, iar la Geoagiu cu o semicalotă. Deosebirea între planimetria celor două rotonde, constă în forma absidei altarului – la Geoagiu este semicirculară, iar la Pelișor este dreptunghiulară. Cele mai numeroase analogii pentru planul rotondei de la Geoagiu le găsim în Europa central-estică. Din mulţimea bisericilor cu navă rotundă şi absidă semicirculară, amintim aici pe cele de la Stara Plzen, Przemysl, Sarospatak, Ducove, Osku, Hidegeg, Szalnna, Kall6sd, Szakolca, Keresztur, toate acestea având o datare asigurată, de la caz la caz, între mijlocul secolului al XI-lea şi a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Asupra aceleiași date s-a oprit şi cercetătoarea maghiară Gervers-Molnar Vera într-o lucrare mai recentă despre rotondele Ungariei medievale.
Scopul în care a fost construită Rotonda a fost inițial de Locaș de Cult (biserică), dar în parcursul vremurilor a fost transferat în cel de locuință, adăogându-i-se o anexă. La parter se poate vedea pe o grindă, ce sprijinea tavanul, încrustat a anul 1678. În secolul al XVI-lea mai găsim la Geoagiu o mică biserică gotică, ca actuala biserică reformată, în funcțiune, ce a fost ridicată în cursul anului 1930 pe locul celei vechi, construită cu materialul de rezultat din demolarea acesteia. Putem trage concluzia că a jucat un posibil rol de „casă parohială”. În perioada comunistă a fost transformată în locuință socială, iar în prezent este folosită de biserica reformată la activități culturale. Un alt posibil rol, dat de constructor, este acela de – să-i zicem – calendar. Două dintre ferestrele superioare (din totalul de șase) sunt așezate astfel încât în două zile din an fanta de lumină să cadă direct prin ele. În primăvară și în vară, în apropierea Sărbătorilor de Paști și de Adormirea Fecioarei Maria. Astăzi, în biserica rotundă care poartă hramul sfântului Ioan Botezătorul, patronul Ordinului Ospitalier, nu se mai țin slujbe și poate fi vizitată ca muzeu.
