Istoria noastră trebuie completată periodic cu noile descoperiri arheologice, documentare, sau de altă natură, dar și cu acea parte care nu și-a găsit locul dintru-început între coperțile sale. Este vorba despre istoria vlahilor – aromâni, care au avut și ei imperiul lor, iar acum se află diseminați prin tot Balcanul și nu numai. Pentru vlahii din spațiul european al Imperiului Otoman, trăitori în arealul balcanic (cunoscuți ca aromâni și meglenoromâni), accederea la cunoașterea limbii literare române – ce a început a se face în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în școlile subvenționate de Statul Român – nu se contrapune cu necesitatea cunoașterii și a idiomului matern (dialect al limbii române). Cea mai mare parte dintre ei urmau, însă, școli în limba greacă – de unde și pledoaria multor învățați aromâni de a se scrie și cunoaște limba română literară, dar și dialectul. Au apărut, în acest sens, câteva reviste scrise în aromână, volume de poezii și proză. Unul dintre acești autori de astfel de scrieri este diplomatul, omul de cultură și scriitorul Marcu Beza, născut la Clisura / Epir din Macedonia Otomană, în 1882, membru corespondent (din 1923) al Academiei Române; autor de volume în limba literară (cu tematică aromânească), precum și de bijuterii dialectale (parte au fost publicate, postum, în 1981, de către Tache Papahagi), el a fost „incontestabil, unul dintre cei mai valoroși creatori în grai aromân” (Hristul Cândroveanu). A fost și membru al Comitetului Național Român, organizație de exil fondată în 1940, la Londra.
A terminat studiile secundare la Bitolia, pe atunci oraș aflat în Iugoslavia, continuând studiile cu Literele și Filosofia, la București, unde a fost studentul apreciat al lui Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, apoi la Oxford și Londra urmând să fie docent la cea din urmă. A fost consul general al României la Londra și apoi la Ierusalim, precum și conferențiar de limba română la „King’s College” din Londra (1910-1930). În timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost consilier al Legației Române din Londra. A făcut cercetări de paleografie în Orientul Apropiat. A fost întemeietor al Centrului Român al PEN-Clubului. A decedat la București în 1949.
În urma sa au rămas articole, reviste și romane despre drama istorică a aromânilor scrise în limba română, între care menționăm: „Pe drumuri. Din viața aromânilor” (București, ed. Minerva, 1914); „O viață” (București, 1921); „Calea destinului” (Ed. Monitorul Oficial, București, 1938) și „Necunoscuta” (București, Ed. Monitorul Oficial, 1939). Alte scrieri au mai fost: „De la noi” (București, 1903; proză scurtă în dialect macedo-român); „Graiu bun. Calendar aromânesc” (București, 1909), „Romanul englez contimporan” (București, Cultura națională, 1928); „Din alte țări. Studii și impresii” (București, Universul, 1933); „Biblioteci mânăstirești în Palestina” (București, Monitorul Oficial, 1932); „Biblioteci mânăstirești la Muntele Athos” (Academia Română, București, 1933); „Biblioteci mânăstirești în Patmos” (București, Monitorul Oficial, 1936); „Ruva. Între două lumi” (București, Ed. Boabe de grâu, 1934); „Din Anglia, însemnările unui literat” (Ed. „Viața Românească”, Iași, 1923); „Cartea cu amintiri” (București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1938); „Vechi legături cu Anglia” (București, 1938); „Urme românești la Atena și Ierusalim” (1939); „Romantismul: romanul englez” (ediție îngrijită și introducere de Andi Bălu, Editura Albatros, 1998); „Pe tărâmuri biblice: Palestina, Siria, Cipru și Muntele Sinai” (Libra, 2000); „Doda” (trad. de Lucy Byng, versiunea armânească di Ilie A. Ceara, ed. Nick Balamaci, Constanța, Cartea Aromână, 1998). În limba engleză i-au apărut volumele: „Shakespeare in Roumania” (London, J. M. Dent, 1931); „Papers on the Roumanian People and Literature” (London, 1920); „Paganism in Roumanian folklore” („Păgânism în folclorul românesc”; London, J. M. Dent&Sons Ltd, 1928); „Rays of memory” (translated from the roumanian by Lucy Byng, London & Toronto, Dent & Sons Ltd, 1929); „Lands of many religions: Palestine, Syria, Cyprus and Mount Sinai” (London: 1934. Traducere în limba română: Pe tărâmuri biblice: Palestina. Siria, Cipru și Muntele Sinai, Ed. Libra, 2000); „Byzantine art in Roumania” [S.l.]: Batsford, 1940; „Bessarabia and Transylvania. An explanation. With five maps.” [London] 1940; „Origins of the Roumanians” (Worcester- London, Printed by E. Baylis&son, Ltd, 1941); „Frontiers of Rumania’ with two maps” 1941; „Roumanian Chronicles” (Worchester, London, 1941 (reprinted from „The Slavonic Review”); „The Rumanian Church” (Society for Promoting Christian Knowledge, London, 1943); „Achievement of the small nations” (London, 1943); „Two great wars, a study in paralelisms” (Oxford, 1943) și „Heritage of Byzantium” (S.P.C.K., 1947). Cu o cultură vastă și un temperament diplomatic ireproșabil, aromânul Marcu Beza a reprezentat această țară și minoritatea din care a făcut parte cu cinste și onoare. De aceea este necesar a ne aminti de el și de alții ca el, personalități ce au încununat istoria noastră dintotdeauna.
Călătoriile pe care le-am făcut în Spania m-a făcut să întâlnesc mai multe dialecte ale acestei limbi, cu diferențe notabile între ele (valenciană, casteliană, andaluz, canar, basc, etc.). Când vorbim de regiuni, în România nu există o mare diferență de limbă atât de mare, dialectele fiind asemănătoare. Faptul că ne-am apropiat în timp frații aromâni din întreaga Europă, cu a lor cultură și istorie, a venit de la sine, cunoscându-se asemănarea de limbă și port. Așa că nu văd cu ce am impedimentat o parte a cercetătorilor ce declară faptul că aromânii sunt un alt popor. Eu susțin ipoteza mea care justifică existența aromânilor pe înălțimile munților ca păstori cu o misiune sacră de salvare a genomului uman în caz de cataclysm planetar și necesitate de întoarcere la tradiție și la origini. Ei sunt urmații geto-daco-tracilor din marea grupare a celor ce s-au salvat după ultimul prag al timpului de care am avut parte. Turmele le-au oferit hrană și îmbrăcăminte, iar muntele zeilor le-a fost adăpost când au urcat apele planetare peste orizont. De aceea îi regăsim prin toate țările europene ce au munți. Când unii se războiau și trasau frontiere pe văile răurilor, ei își vedeau de treaba lor, pe crestele munților. Dintre ei s-au ridicat oameni speciali, fruntași în cultură și știință, în diplomație și educație. Marcu Beza este unul dintre ei.
