La începutul activității mele, o familie din parohie m-a anunțat că-ntr-o duminică din Postul Mare are nuntă cu fiica. Am făcut tot ce am putut ca să conving familia respectivă să mute data nunții în afara postului. Imposibil. Aduceau atâtea motive, cu insistență, încât nu era loc de negociere. Am refuzat să fac cununia. S-au dus la mitropolie, au plătit o taxă destul de pipărată și au obținut aprobare. Nu mai aveam nici o replică și am fost nevoit să oficiez căsătoria. Tinerii erau studenți, frumoși, plini de planuri de viitor. Au făcut o nuntă de neuitat din câte am auzit. După câteva luni de căsnicie, s-au despărțit. Soțul era de undeva din vestul țării. Nu l-am mai întâlnit niciodată. Soția și-a luat viața în mâini, a avut o profesie onorabilă, a fost apreciată pentru competența sa profesională, pentru seriozitatea comportamentului său. Niciodată nu s-a mai recăsătorit. Același lucru am aflat și de soț! Am insistat cât am putut de-a lungul timpului să-i conving pe enoriașii mei să nu organizeze nunți în vremea postului și m-au înțeles. Nu am mai avut cazuri de acest gen.
Totuși, sunt familii, care au organizat așa-numitele „nunți de aur”, „nunți de argint” sau „nunți de platină”. „Nunțile” respective nu sunt o repetare a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulțumire. Îi mulțumești lui Dumnezeu prin glasul preotului pentru că ți-a dat viață, sănătate, ajutor, copii, bucurii și împliniri în viață. Îi mulțumești că te-a ferit pe tine și pe cei dragi ai tăi de moarte, accidente, infirmități, boli, nenorociri etc. Îl rogi pe Dumnezeu să-ți ocrotească familia și de aci înainte, să dea sănătate, împliniri, bucurii, viață lungă și toate cele necesare vieții. Slujbele respective sunt urmate de mese comune, muzică și dansuri, alături de rude, prieteni și vecini. Este frumos, creștinește și omenește.
Ce ne facem, însă, când enoriași ai noștri organizează nunți de aur, argint sau platină în unul din cele patru posturi mari ale anului. Nu-i obligă nimeni să organizeze în zile de post, sunt atenționați de preot că nu e bine, nu e creștinește. Degeaba. Li se spune că slujbele respective sunt slujbe de mulțumire, iar mesele cu mâncare de dulce, horele și distracția în timpul postului nu sunt admise de morala creștină. Degeaba. Timp de douăzeci și cinci, cinzeci sau șaptezeci și cinci de ani nu au găsit o singură zi potrivită să facă o asemenea manifestare/petrecere decât în timpul postului. Imaginați-vă că ați făcut bine unui copil al Dvs. zeci de ani: l-ați crescut, l-ați apărat de toate relele, i-ați asigurat mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, școală. A ajuns om între oameni. La un moment dat vine și vă mulțumește pentru tot și pentru toate. Tocmai când vă bucurați de mulțumirea copilului, iată că acesta începe să vă trântească mai mulți pumni în față! Așa sunt cei care „mulțumesc” lui Dumnezeu cu mâncare de dulce, cu petrecere, cu hore, cu chiote și altele asemenea în vremea postului.
Bătaie de joc față de Dumnezeu nu e mai mare! Cine are urechi de auzit, să audă!
