Lumea de azi?!… Strict din perspectiva actuală, geo-politic… militarizată, pentru că aici am ajuns după (cred, unii!) prea lungul armistițiu conjunctural de după al doilea Război Mondial, și nici de cum o „lungă pace” a Europei, și, în unele părți, a lumii, mapamondul este „jucat” sub amprenta (de moarte) a trei calambururi sinistre… Sub „pecetea” criminalului de război (actual) „Bibi”, sub zvârcolirea gerontofil-admirativă (deja, și aceasta… „în prelungiri”!) a Statele Unite, tot mai neunite, și fantoșa reînviată a unui alt criminal de război, al trecutului… În această construcție histrionică, dar, totuși, cu actori atât de cabotini, (auto)închipuiți drept „mari jucători” însă („O tempora, o mores”!), pacea a ajuns a fi sfârtecată sub necesitatea (de război, de industrie și paneconomie de război) a amânării ei. O „zidire” în care, nu doar pacea, dar nici moartea măcar nu mai este trată cu minimă seriozitate… În care, un artizan al celor mai mari și odioase crime ale trecutului, Germania, este adusă în jocul-exercițiu de-a războiul nuclear al Franței (alt jucător, nu atât cabotin, cât mim epigonic). Totul într-un scenariu atât de macabru… În care Franța anunță, nestingherită moral (mai ales, astăzi, când pacea este atât de franjurită), desfășurarea unui exercițiu nuclear… Ilar, sub numele de cod… „Poker”! Vorba aceea, poate le cade „din joc”, accidental, vreo carte trișată… Iar cel mai grav, Germania este chemată ca sub stindardul de azi al balamucului UE (acest „Malamuc” al Parisului bruxelizat), sub marota vremurilor, nu anti-crist, ci anti-rusești al sloganului „descurajării militare”, să facă „un pas istoric”… Să devină partener al aceluia ce poate moarte (atomică) va semăna cândva… Și poate, numai mâine-poimâine, din partener (astăzi al Parisului), să devină de-a dreptul jucător (eventual, tot peste Paris)…
Așadar, când pacea de azi este atât de aproape în a deveni chiar o himeră, Parisul „joacă” pe mâna unui scenariu nuclear, nu „de umbrelă” (de protecție europeană), ci de „Poker”cu soarta UE… Și ce nume mai nepotrivit de neșansă să dai tocmai unui exercițiu nuclear, nu-i așa?!… Și totuși, chiar și așa, fluturată ca axă de „creare a unei baze solide pentru mecanismul european de descurajare” (zice Parisul!), unde este însă tocmai factorul de „descurajare militară”?… Pentru că descurajarea militară a devenit în sine lanțul de angrenare a (supra)înarmării (ucrainene, însă) a „Europei”, or, să aduci acest pasaj în sfera nucleară este un pas prea riscant… Mai ales că s-a dovedit că toate acele politici de „descurajare militară”, turate la maxim, au fost folosite, nu pentru a scoate pacea de sub bocancul rus (ucrainean, dar și bruxelez), ci pentru a schimba (ce mai contează azi morții, invalizii, dramele, tragediile colaterale, nu-i așa?!) poziția de forță (de) pe harta militară a lumii… Și, între paranteze, și cea a Europei…
Despre a cui descurajare vorbim dară în această fățărnicie a Franței (care, după „Brexit”, a rămas singura putere nucleară din UE) de a-și derula, fără o minimă etică a păcii, exercițiul anual de antrenament nuclear, dar la care nu a invitat, măcar formal, tocmai pionul (curând, maur) al motivării programării exercițiului său nuclear când nevoia de pace ar fi presupus altceva…. Pentru că, la nivel de mesaj, înarmarea, supraalimentarea industriei militare a Europei, se constituiau în „șarje” suficient de tranșante… Astfel, deși a invitat Ucraina să-i deschidă parada militară de Ziua Națională, Parisul nu a făcut același gest de invitare simbolică a Ucrainei și la exercițiul său nuclear anual. Al exercițiului presupus de descurajare, evident a Rusiei, maurul fiind iată dat de o parte… De fapt, Franța se folosește din plin de acest concept logistic-militar („al descurajării”) pentru a efectua exerciții, antrenamente, poate și teste, cu toate doar provocând, nu invitând la temperare, doar pentru a și puncta (cam „din topor”, la nivel diplomatic, mai ales în aceste vremuri atât de fragilizate) propria-i poziție de interes ca următoare forță militară (și ăștia și-au uitat trecutul!) în cadrul alianței NATO de mâine, prin polarizarea unui aliat al susținerii sale… Germania, invitată din „coconul” în care trebuia să rămână izolată, ca drepturi și posibilități de înzestrare militară, pentru tot ce a făcut în al doilea Război Mondial, pe vecie, să participe dară la un exercițiu nuclear. Iar mesajul de a aduce Berlinul la masa pariziană a puterilor nucleare semnifica mai mult decât un simplu exercițiu de imagine, de fâlfâire a unei amenințări fantoșe la adresa Rusiei, în care nedemnii urmași napoleoni par a-și fi dat mâna cu ipochimenii ipocriți și epigoni ai lui Bismarck… Și este trist că nici „unchiul Sam”, și nici păpușarul din spatele lui, adevăratul beneficiar al acelui „Make (dar nu again) Great”, cu substanță mai mult pentru Israel decât pentru Statele Unite neunite ale continentului american, care, retras strategic din NATO pentru a lăsa orgoliile Europei să-și dispute pozițiile în alianță de mâine, nu au nimic de comentat față de această înviere și supraevaluare militară a Germaniei… Una cu mult dincolo de deciziile stabilite, oricum încălcate, dar și cutumele nescrise și (ne)întipărite în prea scurta memorie colectivă de la sfârșitul celui de al doilea Război Mondial încoace…
