Când osemintele sunt răvășite și statuile cad. Când o mână de bronz ridicată într-un omagiu solemn, aruncată în căldura memoriei colective se sfărâmă sub prima lovitură a ciocanului, nu cade niciodată doar metalul. Este ecoul unei voci pe care am jurat odată să o păstrăm. Este fractura unui legământ: că ne vom aminti nu doar ce s-a spus, și „de ce” a meritat spus, iar secole mai târziu încă ne cere atenția. Dărâmarea statuilor literare și dispersarea neglijentă a rămășițelor eroilor naționali nu sunt acte izolate de vandalism; sunt simptome ale unei atrofii mai profunde, mai insidioase erodarea „memoriei”, facultatea sacră a istoriei naționale. Această „impietate” nu se desfășoară cu fanfară, ci cu tăcere birocratică: o placă îndepărtată „pentru revizuire contextuală”, un mausoleu reutilizat „pentru a servi nevoilor contemporane”, un monument realocat „pentru a încuraja dialogul inclusiv”. Limbajul înmoaie violența; procedura igienizează ruptura. Totuși, sub stratul de revizionism se află un paradox periculos: pretindem că adâncim înțelegerea chiar dacă ștergem chiar ancorele care fac posibilă înțelegerea. A detrona un scriitor nu înseamnă a-i interoga opera, înseamnă a extirpa schelele pe care generațiile și-au construit limbajul moral. Octavian Goga nu a versificat doar; a făurit o conștiință lingvistică pentru o națiune care iese din tăcere. Îndepărtarea statuii sale nu critică naționalismul său, taie firul care leagă cititorul de astăzi de tremurul limbajului care a îndrăznit pentru prima dată să numească libertatea în limba românească. Și când împrăștiem oasele eroilor, nu ca arheologi care caută adevărul, ci ca curatori ai convenienței, comitem o profanare mai discretă, mai profundă. Rămășițele eroilor nu este doar biologie; este o mărturie scrisă în calciu și timp. Urmele trupești ale lui Avram Iancu, ale Ecaterinei Teodoroiu, ale lui Nicolae Bălcescu nu sunt relicve care să fie catalogate și puse pe rafturi, sunt ”martori” în timp, este tăcerea lor calibrată la greutatea sacrificiului. A le „reevalua” în afara gravității momentului lor istoric înseamnă a confunda istoriografia cu ștergerea. Înseamnă a confunda distanța critică cu amnezia morală. O națiune care uită cum lumina sa a fost aprinsă în întuneric va confunda curând amurgul cu zorii, apoi, întunericul însuși cu progresul.
Am citit acest apel și m-am cutremurat. Cum se poate așa ceva…? „Asociația Română pentru Propaganda și Istoria – Aeronauticii Member of the European Partnership of Airforce Associations. A P E L. Am onoarea să mă adresez dumneavoastră cu rugămintea de a ne ajuta, pe măsura posibilităților, pentru a soluționa situația prezentată mai jos, astfel: Am luat act cu îngrijorare și mânie de faptul că rămășițele pământești ale generalilor Gheorghe Rujinschi și Dumitru Rujinschi, Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul au fot exhumate la Cimitirul Bellu și au dispărut la fel ca și crucile de piatră pe care erau înscrise numele lor, iar pe locurile de veci au fost construite două cripte probabil pentru cei cărora le-au fost vândute. Administratorul cimitirului afirmă că aceasta este o procedură normală când nu mai sunt moștenitori. Cel puțin în cazul generalului Gheorghe Rujinschi, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul fost Comandant al Corpului Aerian Român în Războiul de Întregire a Țării, fost Comandant al Aviației Militare, șef al Aviației Civile Române, fondator și primul președinte din 30 martie 1927 al Asociației Române pentru Propaganda Aviației, actuala Asociație pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, deputat și senator în Parlamentul României, moștenitor este Poporul Român iar exhumarea în aceste condiții este o profanare. Este de neimaginat faptul că la peste 80 de ani de la uciderea lui mișelească în anul 1945, acest Erou Aviator, remarcabilă personalitate, strateg, vizionar și dezvoltator al aeronauticii militare și civile românești în perioada interbelică, „este ucis din nou” prin rătăcirea osemintelor și a monumentului, crucii de la căpătâi, spulberându-i-se amintirea și „binemeritata nemurire”, după cum menționa istoricul nostru, comandorul (rtr) Gheorghe Vartic. Sunt hotărât ca, împreună cu camarazii militari și civili, activi și/sau pensionari, aviatori și simpatizanți cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Forțelor Aeriene, Primăriei Capitalei, asociațiilor și fundațiilor cu care colaborăm, până la 30 martie 2027 când Asociația Română pentru Propaganda Aviației, actuala Asociație pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, aniversează 100 de ani de la înființare, să găsim o soluție pentru păstrarea în memoria generațiilor a celui care a fost generalul Gheorghe Rujinschi, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. PREȘEDINTE ARPIA, Gl fl. Aer. (rtr.) Sorin Paul Stoicescu.
Acum ce mai urmează, statuia lui Mihai Viteazu de la Oradea a fost dărâmată, Octavian Goga nu mai are soclu, dar și alte evenimente de acest fel au mai fost. Ștergerea identității naționale poate e scopul unei conduceri „triste”.
Să fie pace!
