Arhiva zilnică: 27 martie 2026

Iluzii riscante…

E o iluzie că România ar putea câștiga la Bruxelles procesul cu Pfizer doar pe motiv de livrarea unui „produs neconform/ cu defecte, transportat la – 70`C, cu morți subite, efecte adverse devastatoare” și așa mai departe! Și nu pentru ca nu ar fi adevărat, dar veți înțelege de ce nu se va întâmpla niciodată! Da, într-o societate normală, corectă, cinstită, România ar câștiga cu motivația asta. Dar într-o societate corectă și cinstită, România nu ar fi ajuns să fie băgată în corzi cu procese din pricina Ursulei și a unor politicieni scopiti și incompetenți, care au ajuns sa conducă țara! Așa că îi rog pe cei cu minți normale și judecată logica, cu studii pe bune, pe cei care nu suferă de IYI, să-mi explice cum ar putea România câștiga la Brussell, cand: – Brussels e capitala progresismului european; – completul de judecata e alcătuit din progresiști care venerează neomarxusnul și nu ajungeau în funcții dacă nu erau obedienți; – vaccinul nu a primit aprobarea normala, care ar fi necesitat minim cinci ani de testare, ci aprobare de urgenta, excepțională, pe baza de urgență epidemiologică/ PlanDemonium.

Din ce îmi amintesc, nicio companie big Pharma producătoare de vaccin nu a vrut sa își asume responsabilitatea pentru potențialele efecte adverse, ceea ce înseamnă ca Pfizer et Comp s-au spălat pe mâini de vreo compensație ulterioară; – drept pentru care guvernele și-au asumat responsabilitatea în prima fază. Și cum am scris încă de atunci, din 2021, de când se întâmpla asta, exact ca să scape și statul de responsabilitate juridică i-au pus pe oameni sa semneze declarații pe propria răspundere ca dacă se întâmplă ceva în urma vaccinării, vinovat e vaccinatul, care a luat la cunoștință blabla… Și mai ales spuneți-mi ce Leuștean ați tras pe nas, de va imaginați ca am avea vreo șansă, cum de își imaginează ăștia ca ar permite brusselul probe care sa demonstreze ca toate statele și-au tratat cetățenii ca pe șoareci de laborator?! Că s-ar crea ditamai scandalul și ar fi motiv de procese colective împotriva tuturor statelor UE care au vaccinat oamenii ca pe vaci! Da, exact! Asta nu se va întâmpla niciodată! Așa ca lăsați demagogia și gândiți-vă la o strategie care sa dea într-adevăr o șansă mai mare României. Și cea mai mare șansă e data de dreptul de proprietate a patentului pentru vaccin + vicii de procedura în încheierea contractului!

Eu înțeleg că sunt unii care le spun oamenilor exact ce vor sa audă, ca să aibă șanse la alegerile viitoare ca să între și ei în parlament, dar să facă asta pe merite, nu riscând 666 milioane pierdute de România! Ca nu poți avansa idei ca să aduni capital electoral pe banii românilor! Noi, azi nu ne permitem să pierdem procesul cu Pfizer pe motiv de bias de confirmare! Și șansa e faptul că acest „contract” a fost de fapt parte celui de-al treilea mare acord făcut de madam von der Leyen prin Comisia Europeană cu Pfizer/BioNTech. Este parte dintr-un acord pe care statele membre UE îl consideră în prezent de prisos și care a făcut obiectul a două procese judecate în Belgia. Ca Ursula a trecut peste parlamentul european ca „urgență”. Practic, aceste 29 de milioane de doze necomandate (și deci neplătite) nu ar fi existat deloc dacă nu exista cel de-al treilea contract între UE și Pfizer/BioNTech în valoare de 35 de miliarde de euro făcut de urSula. Și în condițiile în care nici acum nimeni nu știe ce s-a angajat exact Ursula, care au fost termenii, cum se putea renegocia, contract egal comandă, cum ar putea câștiga România pe motiv de produs neconform?! Un lobbyst belgian a dat în judecata comisia, dar a pierdut. Pentru ca procesul a avut loc în Belgia! Dar York Times a dat-o în judecata pe Ursula. NYT i-a intentat proces Ursulei von der Leyen pentru ca a refuzat să comunice detaliile contractului („undisclosure of information”). Și pentru că procesul a fost intentat în SUA, a fost câștigat de ziariști în 2025. Inițial, New York Times îl vizase pe Albert Bourla, CEO de atunci al Pfizer/BioNTech, dar Curtea americană i-a îndreptat spre UE , așa că ziariștii americani au schimbat ținta pe Ursula! În urma acestui proces și până acum, Comisia tot nu a făcut publice detaliilr. Așa că vina le aparține celor doi, Ursula von der Leyen și Albert Bourla, cei care au semnat în 2021 un contract pentru vaccinuri de care UE nu mai avea nevoie, ca deja cumpărase miliarde de doze de vaccin prin primele două contracte!

Ce e frumos e ca până și justiția belgiană a recunoscut în 2025 că nimeni nu a avut acces la contracte! Comisia Europeană a dat acces doar la un singur document, așa zis „contract” din care majoritatea paragrafelor erau înnegritte! E, și acum gândiți-vă că în Belgia, la Puurs, în Flandra, funcționează ditamai uzina Pfizer! Coincidențe! Ca o notă picantă: Alfred Bourla are origini evreiești, numele lui înainte de schimbare era Abraham David Bourla. Este descris drept „un director excepțional al operațiunilor globale ale grupului: o călătorie fenomenală pentru acest tânăr cioban grec care dorea să devină medic veterinar”. Bourla declara că „am fost ales CEO al acestei companii de către un consiliu de administrație care știa umilele mele începuturi într-o țară mică, care știa accentul meu greu și engleza mea stâlcită”. Și, evident, Bourla e sionist: „Exemplul din Israel este foarte interesant. Desigur, este o țară mică și are caracteristici specifice: este destul de izolată, populația sa se află într-o stare de război aproape constantă, așa că știe să reacționeze foarte repede în caz de criză. Dar Israelul ne permite să arătăm lumii că există speranță.”

E, și acum cireașa de pe tort! Ce legături are Pfizer cu BlackRock, Vanguard și State Street?Vanguard, BlackRock și State Street sunt exact primii trei acționari majori ai Pfizer! Așadar, la Bruxelles România nu se judecă cu cine credem noi, ci cu așa-numiții „Big Three” – cei mai mari manageri de active din lume (care gestionează împreună peste 20 de trilioane USD). Care au acțiuni unii la alții și în spatele cărora nimeni nu știe cine se află cu adevărat! …Concluziile le trage fiecare, după puterile proprii!


Numărul 772

Descarcă PDF


Falșii români și falsa Românie…

De 36 de ani, România merge înainte… coborând. Da, coborând în abisul progresismului globalist și ateu, al consumatorismului și confortului materialist, al ideologiilor antinaționale și antisuverane, al distrugerii familiei tradiționale, prin implementarea orientărilor sexuale deviante, a morala bunului simț creștin-ortodox. De 36 de ani, România este într-o confuzie permanentă… într-o ceață totală! De 36 de ani, România este precum un corp bolnav! De 36 de ani trebuie să vedem unde a ajuns azi România și de ce?!? Ca la orice boală, după diagnostic, trebuie să facem terapia. Când o țară sau o națiune intră într-un cerc vicios al demoralizării, al rătăcirii, al descurajării… acolo este germenele care produce clasa politică și socială degenerată de azi. Aceasta distruge starea mintală și spirituală a poporului. Iar noi, individual și colectiv, am produs, prin suma slăbiciunilor, a oportunismelor, a compromisurilor, a inconștiențelor, a trădărilor noastre, această clasă politică infirmă moral, intelectual și sufletește, care ne-a băgat efectiv în gard cu speranța cu tot! De 36 de ani, poporul român este îmbolnăvit zilnic cu tot felul de viruși ideologici! După perioada comunistă sau, mai corect spus, socialismul de Stat, au început să vină tot felul de „ajutoare”…”generoase și cu bune intenții”. Căci nu-i așa… și Infernul este pavat cu bune intenții! Și sub pretextul „civilizării” noastre de către occidentali și americani… ne-au distrus!

Sub această mască de civilizare, democrație, modernizare, corectitudine politică, virusii ideologici au intrat în noi ca-n brânză! Iar noi, azi, trebuie să ne apărăm copiii și viitorul națiunii noastre, de toate perversitățile și perversiunile numite pompos „educație sexuală”… de aceste patologii precum transsexualismul sau teoria genului fără de gen. Și pentru toate aceste mizerii, noi nu aveam anticorpii. Suntem prea puțini cei care, azi, nu am trădat și luptăm pentru onoare și demnitate… pentru Neam, Țară și Dumnezeu! Azi asistăm la un proces de dezumanizare și de descreștinare… de anulare a omeniei atât de specifice poporului român! Azi, din păcate, nu mai avem generația „Sfinților Închisorilor”… acei Sfinți Mărturisitori care sunt adevărații anticorpi ai poporului român. Azi, anticorpii poporului român sunt în Ceruri! Avem, la schimb, șmecherul național… subspecia, adică oamenii politici – iresponsabili, criminali, inconștienți, cu o lipsă cronică de empatie! Fără identitate și degradati. Ei, oamenii Sistemului… ai Serviciilor Secrete – secrete de Neam și Țară… ai bancherilor hidoși și grobieni de pretutindeni! Azi, Nosferatu nu este nimeni altul decât Rothschild et comp!

Azi se schimbă puterea geopolitică în Europa și în lume! Noi, azi, suntem niște sclavi nenorociți ai noii ordini mondiale. Doar Credința în Dumnezeu ne mai poate salva. Ca să înțelegem mai bine rostul și locul fiecăruia dintre noi în lume, ar trebui să mergem la un mormânt, ca să ne dezmeticim cu privire la cine ne-a adus pe pământul acesta și cine ne ia. Atunci și acolo se clarifică totul! Acolo nu ne mai salvează nicio tehnologie și nicio ideologie. Acolo nu te mai judecă nimeni că ești neo-legionar… puținist… suveranist sau alte-este neconforme cu dictatura corectitudinii politice! Marea dramă a omenirii este astăzi, vorba lui nea Petrică Țutea – că nu știe de unde vine și încotro merge. La fel de adevărată este vorba Părintelui Iustin Pârvu – „navălitorii ne-au distrus și ne-au amestecat”. De la primii care au venit pe cai călare până la cei de azi de la UE… toți ne-au „călărit”. Agonia este caracteristica de astăzi a poporului român! Cu toată această agonie, noi trebuie să credem în continuare în Înviere! Poporul român are Crucea Maicii Domnului și a suferinței absolute. Precum Maica Domnului în genunchi, în fața Crucii Mântuitorului, care nu poate să facă nimic pentru copilul ei în agonie!

Când se termină speranța, apare nădejdea creștină! Să avem răbdare că nu suntem la Fast Food. Așa cum au avut „Sfinții Închisorilor” în temnițele și lagărele bolșevice… unii dintre ei cu până la 23 de ani de suferință… de Sfântă Mărturisire și Mucenicie! Ei sunt busola noastră spirituală și morală. Ei sunt adevărații români… ei reprezintă adevărata Românie eternă! Spre deosebire de cei care ne conduc de 36 de ani și care sunt toți niște fake-uri… ca și mâncarea de la Fast Food!


Războiul clonelor…

Uneori, când deschid ziarul dimineața, mă simt ca un străin în propria mea lume: Titlurile dansează în fața ochilor mei, nu în ritmul vieții, ci în ritmul unei melodii unice și monotone. „Politicienii repetă aceeași formulă ca acum trei ani”. „Experții avertizează, dar toți avertizează cu aceleași cuvinte”. „Dezbateri culturale care sună ca niște discuri vechi: aspre, uzate, mereu mângâiate de același ac”. E ca și cum cineva ar fi înlocuit în secret microfonul realității, iar totul se reia într-o singură buclă nesfârșită. Dar ceea ce auzim nu este simplă repetiție. Este ceva mai profund, mai sinistru: invazia silențioasă a clonelor. Nu cele din tuburile de laborator și secvențele genetice, nu aceste clone cresc în redacții, în săli de conferințe, în sălile de curs și chiar în propriile noastre minți. Nu apar prin diviziunea celulară, ci prin tipare de gândire colective, prin puterea silențioasă a conformismului, prin frica de propria identitate dacă nu se potrivește, nu este plăcută, nu este „comercializabilă”. Un politician care vorbește brusc diferit este etichetat drept „imprevizibil”; un jurnalist care scrie împotriva curentului este considerat „deconectat”; un profesor care pune întrebări în loc să ofere răspunsuri este perceput ca „nefiind un jucător de echipă”. Așa se creează o societate care nu mai gândește. Și totuși: Fiecare clonă poartă în ea sămânța opusului său. Întrucât clonarea nu este un act de creație, ci de duplicare și fiecare duplicare conține inevitabil un mic defect, o abatere minusculă, o fisură în tipar. O propoziție care prinde viață în mod neașteptat. O privire care nu coboară, ci lovește. O tăcere care vorbește mai tare decât o mie de discursuri. Aceste fisuri nu sunt slăbiciuni, sunt primele semne de rezistență. Ele arată că umanitatea nu este un program care poate fi copiat după bunul plac. Este o rețea de contradicții, un loc unde rațiunea și pasiunea, îndoiala și determinarea, tradiția și inovația se luptă una cu cealaltă și în asta constă caracterul său de neînlocuit. Așadar, ne întrebăm nu doar: De ce suntem cu toții la fel, iar mai presus de toate unde ne ascundem diferențele? Unde ne-am plasat vocile ca o promisiune de acceptare, ca un tribut pentru avansarea în carieră, ca un sacrificiu pentru pace și liniște? Adevărata bătălie a clonelor nu are loc în laboratoarele genetice, ci în fiecare moment în care alegem: fie să ne conformăm, fie să ne amintim cine suntem cu adevărat. Căci libertatea nu începe acolo unde toată lumea gândește la fel. Începe acolo unde cineva spune cu voce tare: „Eu văd lucrurile diferit iar lumea se oprește o clipă să asculte”.

Lumea se grăbește. Ungaria a luat locul acelei Românii unde un candidat anunță că a pierdut alegerile la cinci minute după închiderea urnelor. Lumea se grăbește, doar noi muritorii de rând așteptăm hotărârea „alesului”. Ce urmează…? Vorbim mai mult cu cifre, iar prin cifre denumim mai mult viteza rachetei, numărul acelor proiectile și acel zero dioxid de carbon. Ce să mai înțelegem? Biata văcuță este condamnată pentru că-și dă aere, iar cei care-și dau aere politice sunt aplaudați la scenă deschisă. Poate doar prin produsul mezilor descoperim că extremii au ajuns profesori de fizică și matematică. Nu putem extrage rădăcina pătrată din zero, deoarece zero înmulțit cu zero tot zero rămâne. Poate fi clonată și frauda electorală? Imaginați-vă un buletin de vot fluturând prin aer ca o frunză în vânt, uneori vizibilă, alteori dispărând fără urmă. Și totuși, tot mai mulți oameni se întreabă: Va fi totul cu adevărat corect în alegerile prezidențiale? Răspunsul nu este simplu, deoarece istoria fraudei electorale este ca o umbră întunecată care se întinde peste secole, uneori clar vizibilă, alteori doar o șoaptă în vânt. Nu este un secret faptul că frauda electorală nu a fost doar posibilă în trecut, ci a fost (sectorul 1 București) și o realitate. În unele țări, voturile au fost pur și simplu „uitate”, în altele, listele au fost manipulate ca și cum ar fi fost doar o bucată de hârtie care putea fi rescrisă după bunul plac. Istoria povestește despre alegători care și-au exprimat votul, și apoi nu au știut niciodată dacă au fost numărate. Aceasta nu este teorie, ci un fapt care ne șochează și astăzi. Pentru că atunci când vocea poporului nu mai contează, atunci nu mai sunt oamenii cei care guvernează, sunt cei care au reușit să ascundă adevărul.

Nu este un secret faptul că frauda electorală nu a fost doar posibilă, ci și o realitate. Dar nu este vorba doar despre trecut. Chiar și astăzi, există semne că democrația este vulnerabilă. Sistemele digitale care par moderne și sigure pot deveni un teren de joacă pentru manipulare din cauza lipsei de transparență sau securitate. Imaginați-vă un computer care scrie un vot și nimeni nu vede cum a fost generat. Nu este „Science Fiction”, ci un pericol real. Și tocmai aici rezidă marea responsabilitate: nu doar autoritățile electorale, ci și noi, cetățenii, trebuie să fim vigilenți, ca niște santinele care nu dorm când noaptea este întunecată. Dar există și speranță. Căci acolo unde adevărul este dezvăluit, nu mai este ascuns. Oamenii care refuză să tacă, care își ridică vocile sunt ca niște lumânări în întuneric. Ei arată că democrația nu este doar un sistem, ci o atitudine. O atitudine bazată pe onestitate, transparență și curaj. Dacă învățăm să punem întrebări, dacă nu ne mulțumim cu jumătăți de adevăr, atunci vocea poporului nu va mai fi doar un ecou, va fi o forță care poate schimba lumea. Dar există și speranță. Prin urmare, întrebarea nu este doar: „A avut loc vreodată o fraudă electorală?”. „Ce facem pentru a ne asigura că nu se va mai întâmpla niciodată?” Pentru că alegerea președintelui nu este doar un act de vot, este un act de încredere. Iar încrederea, odată ce este ruptă, este greu de reconstruit. Așadar, haideți nu doar să votăm, haideți să fim și vigilenți. Căci democrația nu trăiește doar în alegeri, ci în noi toți. Să fie pace!


Inel cu imaginea Zeiței Fortuna într-un mormânt din anticul Tomis…

În cadrul unei cercetări arheologice desfășurate în toamna lui 2023, în zona gării din Constanța, a fost descoperit un inel de aur cu imaginea zeiței Fortuna, zeița romană a norocului. Această bijuterie impresionantă, datată în secolul al II-lea d.Hr. se află în colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și ne oferă o fereastră spre credințele și speranțele oamenilor de acum două mii de ani. Descoperirea a avut loc în timp ce arheologii analizau un sit funerar antic și au dat peste un mormânt de înhumație cu firidă laterală, orientat NE-SV. În firidă se aflau rămășițele, slab conservate, ale unui adult, înconjurate de un inventar funerar valoros. Printre obiectele găsite s-au numărat: Un opaiț (lampă antică); Două vase de sticlă și un vas ceramic, plasate lângă cap; Un „unguentarium” din sticlă, poziționat în zona bazinului; Un inel de aur cu gemă gravată, purtat pe mâna stângă. Dar ceea ce a atras cel mai mult atenția specialiștilor a fost, fără îndoială, inelul de aur cu Fortuna, simbol al norocului și al sorții.

Fortuna era una dintre cele mai importante divinități din panteonul roman, care decide destinul oamenilor. Ea era reprezentată purtând cornul abundenței („cornucopia”) și „gubernaculums” (cârma destinului). Imaginea ei era o prezență frecventă pe bijuterii și obiecte de cult, fiind considerată protectoarea norocului, dar și a capriciilor soartei. Inelul descoperit la Tomis este realizat din foaie de aur și are încastrată o intalie din carneol („intalia” este o gravură în piatră, iar carneolul, o piatră semiprețioasă roșiatică, folosită în Antichitate), gravată cu imaginea zeiței Fortuna. Aceasta este ilustrată în mers, purtând atributele ei clasice: „cornucopia”, „gubernaculums”, spice de grâu și fructul de mac. Acum două mii de ani, oamenii trăiau într-o lume plină de incertitudini. Fie că era vorba de sănătate, războaie sau recoltă, norocul juca un rol esențial. Pentru a-și proteja viitorul, purtau talismane cu imaginea zeilor în speranța că aceștia le vor fi favorabili.

Acest inel de aur cu Fortuna descoperit la Tomis este un exemplu perfect al credinței în divinitățile care guvernau soarta. Probabil, cel care l-a purtat spera că zeița norocului îi va aduce prosperitate și protecție. Descoperirea acestui inel de aur nu este doar o relicvă frumoasă, ci și o mărturie a dorinței oamenilor de a avea control asupra destinului lor. Chiar dacă nu mai purtăm talismane cu Fortuna, încă sperăm la noroc în viață, fie că e vorba de sănătate, dragoste sau succes. Așa că, indiferent de vremuri, un lucru rămâne valabil, chiar dacă a fost enunțat îm antichitate: „Audentes Fortuna iuvat”, adică „Norocul îi favorizează pe cei îndrăzneți!” iar noi, vizitând sălile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța putem vedea „pe viu” imaginea Zeiței Fortuna aflată pe acest inel de aur vechi de 1.800 de ani. (G.V.G.)


Vechiul Calendar Popular Românesc – loc de întâlnire a simbolurilor mitologice și a fenomenelor naturale

În munții Orăștiei stau cercurile magice ale altarelor dacice ce ascuns taine ale istoriei și ale timpului. Timpul, așa cum este privit symbolic, este „ca o roată” (șarpele Uroborus ce își mușcă singur coada), iar noi suntem prinși în cârligul lui. Galația Calea Lactee mai este numită și Calea Robilor, pentru că odată născut vei urma drumul tău în calea timpului curgător. Din loc în loc, aceast timp „se înnoiește” și își schimbă vibrația și viteza. Atunci apare Nodul Gordian (al lui Isis, al lui Hercule, etc.). Aceastea sunt „pragurile timpului”. Miturile ascund alte mituri, iar calendarul creștin popular românesc ascunde vechi sărbători, zei și personaje mitice autohtone. Aici apar făpturi supranaturale, ființe cu puteri speciale, renașteri cosmice și scenarii mitice. Frumusețea și poezia ascunse de acest calendar popular strămosesc sunt extraordinare. La fel și exactitatea, ceremonialul și ritualul, pentru că anul îmbătrânește la fel ca un copil ce trece prin stadiile maturității și bătrâneții. Poate vă întrebași ce este vechiul calendar popular românesc și cum funcționa? Aici apar zile speciale precum „Ziua Șarpelui”, „Săptămâna lui Procoavă”, „Logodnica Păsărilor” sunt sărbători importante, vechi și prețioase în folclorul românesc. Ele merită păstrate și chiar readuse la viață. Calendarul popular românesc este un instrument de măsurat timpul și de planificare a activităților economice și cultice pe anotimpuri, luni, săptămâni, zile și momente ale zilei. Calendarul popular românesc mai este sinonim cu cel numit Calendarul Babelor. El se bazează pe orologii cosmice (solstițiile, echinocțiile, fazele lunare, răsăritul și apusul aștrilor și constelațiilor) și terestre (bioritmurile de reproducere ale plantelor și animalelor) cunoscute pe bază empirică și transmise ca orice fapt de folclor, pe cale orală. Ca zile – evenimente mai avem: „Nunta Urzicilor” (Duminica Floriilor) este ziua când înfloresc urzicile și numai sunt bune de mâncat; „Sânzienele” sau „Drăgaica” (24 iunie) este ziua cea mai lungă a anului, când înfloresc plantele cu același nume; „Împuiatul Urșilor” (1 august) indică perioada de împerechere a urșilor; „Nunta Oilor” (14 octombrie) este ziua când se amestecă berbecii cu oile pentru împerechere; la „Ziua Cucului” (25 martie) începe cucul a cânta, vestind ziua egală cu noaptea a echinocțiului de primăvară.

Zilele de sărbătoare în vechea tradiție populară românească făceau parte din educația la Școala Tradiției și avea ca principiu de bază memorizarea tuturor cunoștințelor utile grupate în jurul sărbătorilor și obiceiurilor repartizate pe zilele calendarului popular după echinocții și solstiții, de unde și zicala, astăzi cu înțeles peiorativ, „a face capul calendar!” Reprezentările mitice ale calendarului popular îmbracate în haine creștine și sfinții îmbrăcați în haine precreștine alcătuiesc Panteonul românesc, organizat după rang, putere, vârsta, atribuții, grade de rudenie. Aceștia își mai fac și astăzi apariția în peisajul spiritual contemporan: li se acordă zile de celebrare, li se sacrifică câte un animal (porcul la Crăciun, mielul la Sângiorz), sau sunt invocați pentru rezolvarea unor probleme presante precum: alungarea secetei (Paparuda, Caloianul), aflarea ursitei (Sânvasâi, Sântandrei), pentru căsătoria fetelor (Maica Precista). Zeița mama de origine neolitică (Dochia), zeul tată indo-european (Crăciun) și Fiul lui Dumnezeu creștin (Iisus) își exercită puterea de-a lungul întregului an, Sângiorzul în anotimpul călduros (23 aprilie – 26 octombrie), Sâmedru în anotimpul friguros (26 octombrie – 23 aprilie), Ielele dansau în nopțile de vară, Strigoii veneau mai ales în nopțile de iarnă, Sântoaderul este temut în săptămâna Cailor lui Sântoader (prima săptămână după Lăsatul Secului de Paște), Marțolea pedepsește femeile care lucrează în seara zilei de marți, Dumnezeu pe cei care lucrează Duminica etc.

Reprezentările mitice sunt celebrate în calendarul popular în ordinea vârstei, începând cu nașterea primului zeu al omenirii, Anul care îmbătrânește și moare după 365 sau 366 de zile. Astfel, în tradiția populară întâlnim: „Sânvăsâi” este un tânar care stă călare pe butoi, iubește și petrece pentru că a avut șansa, la împărțirea sărbătorilor, să primească prima zi a anului (1 ianuarie); „Sântoader și Sângiorz” (23 aprilie) sunt tineri, călări pe cai, purtatori de arme și personificări autentice ale primăverii; „Sântilie” (20 iulie) este matur și călătorește într-un car tras de cai; „Sâmedru” (26 octombrie) este matur, în drum spre bătrânețe, personificare a toamnei; „Moș Andrei” (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie) formează o generație de sfinți bătrâni care prevestesc, prin vârsta lor, moartea, urmată de renașterea Anului. Mai avem „Dochia”, care moare și renaște la echinocțiul de primăvară (9 martie pe stil vechi), deschide generația fecioarelor (Sânzienele, Drăgaicele, Ielele, Floriile, Lăzărițele, Fata Pădurii). Urmează sezonul zeițelor mumă (Maica Precista, Muma Pădurii), apoi generația zeițelor bătrâne (Sf. Vineri, Baba Dochia). Creștinismul a renunțat la modelul universal al morții și renașterii divinității adorate în preajma aceluiași fenomen astronomic (solstițiu sau echinocțiu); Iisus, Fiul lui Dumnezeu, se naște la solstitiul de iarna (Crăciunul), apoi moare și învie la echinocțiul de primăvară. Viața fulgerătoare a celor trei divinități adorate, stâlpi ai Calendarului Popular, două precreștine (Crăciun și Dochia) și una creștină (Iisus), este însoțită de numeroase sărbători, obiceiuri, acte rituale și practici magice. Străbunii noștri știau să citească vremea, norii și semnele anotimpurilor. Priveau lumea din jur atent, fenomenele cerului și comportamentul animalelor. O parte însemnată a tradițiilor Calendarului Popular sunt cunoscute și practicate și astăzi, altele sunt păstrate numai de memoria bătrânilor și stau pe cale să se piardă… Să le „prindem” în lada de zestre a poporului roman și să le dăm din nou importanță și strălucire.


Riscurile manipulării prin Inteligența Artificială

Tranziția către societatea digitală avansată a adus omenirea într-un punct de cotitură. Dacă revoluțiile industriale precedente au vizat multiplicarea forței fizice a omului, revoluția Inteligenței Artificiale (IA) vizează, pentru prima dată, mecanismele cognitive și decizionale. Scopul acestui articol este de a analiza și a prezenta modul în care Inteligența Artificială, care, în loc să fie folosită numai ca un foarte util instrument de progres, poate fi folosită ca mijloc de manipulare, pe cât de subtilă, pe atât de periculoasă, afectând libertatea de alegere în plan personal, economic și politic. Într-o lume în care „adevărul” poate fi generat artificial, înțelegerea acestor riscuri devine o condiție obligatorie pentru supraviețuirea democrației. Prezentul material, rezultat dintr-o colaborare analitică de înalt nivel cu sistemul de Inteligență Artificială Claude, creat de compania Anthropic, partener strategic de tehnologie al Google, va fi integrat în baza de date internațională a publicațiilor de pionierat în alfabetizarea digitală. Această sinergie între expertiza umană și tehnologia de vârf susținută de infrastructura globală a Google marchează un pas esențial în documentarea riscurilor cibernetice ale deceniului actual, oferind cititorilor o resursă de maximă actualitate și rigoare.

Riscurile manipulării prin Inteligența Artificială

Dacă automatizarea ne-a obișnuit cu mașini care ne ajută brațele, Inteligența Artificială are capacitatea de a ne influența mintea. Deoarece IA poate „învăța” comportamentul uman, ea poate fi folosită pentru a manipula deciziile noastre fără ca noi să ne dăm seama. Forme de manipulare prin Inteligența Artificială: 1. Dezinformarea automatizată (Știrile false „la minut”): Spre deosebire de dezinformarea clasică făcută de oameni, IA poate genera mii de articole false, comentarii și postări pe rețelele sociale în doar câteva secunde. Pericolul: populația poate fi convinsă că o minciună este adevărată doar pentru că o vede scrisă peste tot, fiind generată de „fabrici de știri” invizibile care folosesc IA; 2. Tehnologia „Deepfake” (Imitarea vocii și a chipului): Aceasta este una dintre cele mai mari capcane ale anului 2026. IA poate crea videoclipuri sau înregistrări audio în care o persoană publică pare că spune lucruri pe care nu le-a spus niciodată. Exemplu: Un pensionar poate primi un telefon în care „vocea” fiului său cere urgent bani pentru un accident. În realitate, este o IA care imită perfect vocea fiului; 3. Manipularea invizibilă prin Algoritmi: Rețelele sociale folosesc IA pentru a ne arăta doar ceea ce ne place, creând „bule” de opinie. Pericolul: IA ne studiază slăbiciunile și ne afișează reclame sau mesaje politice personalizate, menite să ne schimbe votul sau obiceiurile de consum, fără a ne oferi o alternativă; 4. Malware-ul care „gândește” (Atacurile cibernetice): Malware-ul Polimorf folosește IA pentru a păcăli programele de protecție. Context 2026: Conform analizelor recente despre securitatea cibernetică în 2026, atacurile nu mai sunt simple „mesaje capcană”, ci sisteme inteligente care caută singure vulnerabilitățile statelor și ale băncilor; 5. Supravegherea și „Scorul Social” : Există riscul ca IA să fie folosită pentru a monitoriza permanent cetățenii și a le oferi note în funcție de comportament (un sistem deja experimentat în unele zone ale lumii). Protecție: Regulamentul European privind IA (EU AI Act) interzice astfel de practici în Uniunea Europeană, considerându-le un risc inacceptabil la adresa democrației. Concluzie: Manipularea prin IA nu se face prin forță, ci prin confuzie. Atunci când nu mai putem distinge între un om și o mașină, sau între un fapt real și unul generat de IA, libertatea noastră de decizie dispare. De aceea, educația populației (alfabetizarea digitală) este principala armă de apărare.

Măsuri de protecție și recomandări (Ghid pentru cetățean)

Pentru a contracara riscurile prezentate, cetățeanul modern trebuie să adopte un set de reguli de „igienă digitală”: 1. Verificarea din surse multiple: Nu acceptați ca adevărată nicio informație spectaculoasă sau alarmantă care provine dintr-o singură sursă, oricât de credibilă ar părea „vocea” sau „imaginea”; 2. Scepticismul față de solicitările urgente: În cazul apelurilor primite (chiar și de la cunoscuți) prin care se solicită bani sau date bancare, întrerupeți apelul și sunați înapoi persoana respectivă pe numărul de telefon salvat în agendă pentru confirmare; 3. Utilizarea autentificării multifactor (MFA): Protejați toate conturile digitale prin cel puțin două metode de verificare (parolă și cod primit pe telefon/aplicație), pentru a neutraliza atacurile de tip malware care fură credențiale; 4. Căutarea activă a opiniilor contrare: „Spargeți” bulele algoritmice căutând periodic știri și analize din spectrul ideologic opus propriei viziuni, pentru a menține un spirit critic echilibrat; 5. Raportarea conținutului suspect: Utilizați instrumentele de raportare ale platformelor sociale atunci când identificați un Deepfake sau o tentativă de dezinformare, contribuind astfel la antrenarea sistemelor de protecție colectivă. Notă: Într-o lume în care IA devine tot mai sofisticată, cel mai eficient „antivirus” rămâne gândirea critică. Tehnologia este un instrument; modul în care alegem să ne protejăm mintea în fața ei va defini calitatea democrației noastre în anii ce vin.

Manipularea piețelor și a comportamentului de consum 
(impactul economic)

Inteligența Artificială a transformat economia dintr-un spațiu al cererii și ofertei într-unul al predicției și influențării. Capcana prețurilor dinamice: Algoritmii de IA pot ajusta prețurile în timp real, nu doar în funcție de stocuri, ci și de profilul psihologic al cumpărătorului. Dacă IA detectează că un cetățean are nevoie urgentă de un produs (ex. medicamente sau bilete de călătorie), prețul poate crește instantaneu doar pentru acea persoană. Publicitatea subliminală: IA nu mai vinde doar produse, ci induce „nevoi”. Prin analiza comportamentului digital, ea poate anticipa momentele de vulnerabilitate emoțională ale consumatorului pentru a-i afișa reclame la produse de care nu are nevoie, stimulând supra-îndatorarea și consumul irațional.

Eroziunea procesului electoral și a democrației (impactul politic)

În contextul electoral al anului 2026, IA reprezintă o provocare fără precedent la adresa suveranității votului. Micro-targeting-ul psihologic: Partidele politice sau entități obscure pot folosi IA pentru a trimite mesaje diferite către mii de grupuri restrânse de oameni. Unui alegător îi poate fi prezentată o promisiune, în timp ce altuia i se arată o amenințare, ambele fiind generate automat pentru a exploata temerile specifice ale fiecăruia. Sabotarea imaginii contracandidaților: Prin Deepfake și campanii de denigrare coordonate de „boti” (conturi false administrate de IA), procesul electoral poate fi transformat dintr-o dezbatere de idei într-un război al percepțiilor false. Pericolul major este ca alegătorul, copleșit de confuzie, să nu mai voteze pe baza realității, ci pe baza unei imagini distorsionate create de algoritmi. Concluzie: Manipularea prin IA nu se face prin forță, ci prin confuzie. Atunci când nu mai putem distinge între un om și o mașină, între un fapt real și unul generat de IA, sau între o nevoie reală și una indusă de algoritm, libertatea noastră de decizie dispare. Indiferent că vorbim de portofelul nostru sau de ștampila de vot, protecția noastră nu mai stă doar în legi, ci în capacitatea fiecăruia de a analiza critic informația. Educația populației (alfabetizarea digitală) este, în acest context, singura garanție a libertății individuale.

Definiții: Deepfake: Tehnologia de imitare a vocii și a chipului, menționată ca risc major. Malware-ul: Termenul provine din englezescul „malicious software” (software rău-intenționat) și reprezintă orice program sau cod creat cu scopul de a infiltra, deteriora sau accesa neautorizat un sistem informatic. În esență, este o „armă digitală” care poate îmbrăca diverse forme – de la viruși care șterg date, până la programe spion (spyware) care fură parole sau identități digitale. În era actuală, malware-ul nu mai este doar un cod static, ci o entitate digitală ostilă care caută să exploateze orice verigă slabă a securității cibernetice; Malware-ul Polimorf: Reprezintă o formă avansată și extrem de periculoasă de software malițios care își schimbă „înfățișarea” (codul sursă și semnătura digitală) de fiecare dată când se replică. Datorită Inteligenței Artificiale, acest tip de malware „gândește” tactici de camuflaj: el își modifică structura internă pentru a deveni invizibil în fața programelor antivirus tradiționale, care caută tipare cunoscute. Este echivalentul digital al unui virus biologic care suferă mutații instantanee pentru a păcăli sistemul imunitar, făcând detectarea sa o provocare permanentă pentru experții în securitate în 2026; Ingineria Socială bazată pe IA: Reprezintă tehnica de manipulare psihologică prin care atacatorii, folosind algoritmi de învățare automată, conving utilizatorii să divulge informații confidențiale sau să efectueze acțiuni compromițătoare. IA analizează profilul victimei pentru a crea mesaje perfect personalizate, care exploatează emoții precum frica, urgența sau curiozitatea. Bula de Filtrare (Filter Bubble): Este fenomenul de izolare intelectuală creat de algoritmii de personalizare. IA oferă utilizatorului doar informații care îi confirmă convingerile actuale, ascunzând perspectivele opuse. Rezultatul este o viziune deformată asupra realității, care facilitează radicalizarea și manipularea opiniei publice.


Extensia de victimă holocaustică a trecutului ca epolet al incursiunilor militare de azi…

Dacă nici agresiunea împotriva Iranului nu va deschide ochii compătimitorilor de pe scara „political correctness” -ului proevreiesc, față de tulburarea cu adevărat histrionică a Israelului, e greu de crezut că altceva ar mai putea să o mai facă… Este greu de presupus că vor mai putea fi invocate alte motive pentru a impune o revizuire globală față de atitudinea continuă de autovictimizare a Israelului… Față de această nevoie obsesiv-compulsivă generată de cel mai scârbos interes patrimonial-material, de a avea, de a lua, de a acapara, dar și de a fi mereu în centrul atenției prin emoții speculativ-exagerate dar și prin amenințări violente, verbale și faptice, împotriva tuturor acelora care nu se lasă „convinși” de comportamentul seductiv-teatral al unui, în fapt, agresor… În fapt, implicarea acestuia (la început mascată) din războiul din Ucraina ar fi trebuit să fie un prim imbold dat statelor pentru a pune frână acțiunii de insinuare subversivă în mentalul națiunilor… Mai ales că unele dintre ele au în spate fapte cu adevărat glorioase ale înaintașilor, fiind cu atât mai greu de înțeles pentru felul în care (e drept, prin mâna propriilor conducători) s-au lăsat pradă păienjenișului insinuant histrionic al Israelului… Dar nu s-a întâmplat… Ba, cel puțin în cazul nostru, impunerea spre acceptarea servilă, și chiar slugarnică, doar a „adevărurilor” numai de ei spuse și impuse, s-a accentuat…

Au urmat apoi acțiunile vitriolant genocidare ale Israelului în Fâșia Gaza… Era al doilea motiv pentru care acest comportament de continuă victimă care, de fapt, atacă, sfârtecă, devorează, trebuia revizuit în fața unei realități din teren: extincția palestinienilor de pe pământurile lor… Iar Israelul prezentului trebuia desprins, ca marotă de justificare a oricărui mod de a acționa (poate și printr-o „curățare” punctual chirurgicală nucleară, nu?!), din extensia protector-holocaustică a trecutului, de care s-a tot folosit ca epolet al incursiunilor lui militare… A incursiunilor, apoi a crimelor în masă… A genocidului asupra unor colectivități și, apoi, în lipsa unor atitudini și reacții credibile din partea întregii comunității internaționale, a extincției… Acțiuni de hărțuire, agresiune, atac, în cele din urmă, de eliminare a populației, de distrugere în masă, de înlăturare a oricăror urme ale trecutului din areale întregi, urmate de acțiuni de acaparare/preluare juridic-constituțional israelită (prin includerea în propria patrimonializare)… Toate derulate sub voalul de acoperire a atenției publice mondiale, aceea care conta ca eventuală presiune politică, economică, instituțional reprezentativă, a războiului din Rusia… Și să nu ne fie de mirare dacă vom afla că s-au aflat de acea parte care, în loc să caute negocieri, a impus și forțat linia de război, agresivă, de întărâtare și de dotare militară… Căci, în vreme ce toate fălcile oprobriului public erau ațintite spre războiul din Ucraina, spre Rusia ca vinovat, Israelul rădea colectivități întregi și efectua o „intabulare” evreiască a teritoriilor palestiniene…

Și, iată, nici amenințările de acum ale Israelului, unele chiar cu iz de agresor nazist, nu par a trezi lumea… Pentru că, tragic, nu națiunile vorbesc, ci liderii lor… „Histrionizați” cel puțin pe măsura evreizării ca pioni impuși… Cu tembele mesaje (precum cel dat de Marea Britanie) care avertizau că orice eventuală condamnare a acțiunilor Israelului, în Gaza, dar apoi și cele asupra Libanului, sunt automat imputabile ca atitudini antisemite!… De fapt, preambuluri ale altor ieșiri agresive ale unui Netanyahu amenințând, el acuzat de crime de război de către Curtea Penală Internațională, că toți aceia care se vor opune politicilor sale „vor plăti un preț imediat”. Și nu este vorba despre eventuala coalizare militară a unor state împotriva sa, ci despre acțiunile acelor țări care „duc un război diplomatic împotriva Israelului”…

În această paradigmă a nonparadigmelor (lucru datorat lui Trump, care a dinamitat orice ordine posibilă, mondială, globală, prin impunerea faptului că, de fapt, nimic nu este bătut în cuie, nici pacea, nici înțelegerile, convențiile, acordurile, tratatele), vizarea chiar a unui stat membru al Uniunii Europene de către Israel (Spania – care a refuzat agresarea militară israeliano-americană a Iranului de pe aeroporturile sale, ba, nici măcar prin eventuala traversare a spațiul său aerian, Madrid -ul decizând să închidă acest „limes” aerian pentru avioanele americane implicate în atacurile asupra Iranului), noi continuăm procesul și procedura evreiască (sub aceeași marotă a holocaustului și comportamentului histrionic al Israelului) de impunere a unor linii de ajustare, înlăturare, eradicare asupra istoriei, vestigiilor, asupra comportamentului și moralității înaintașilor noștri, dar și de continuă condamnare a Eroilor Naționali, a poeților, a deținuților noștri politici… Și refuzăm, tacit, desprinderea din statusul de slugă iudeizată, prin „arginții” primiți de către guvernanți (și de numeroșii politicieni veroși), dar și prin nepăsarea, neconștientizarea, lașitatea, teama, frica noastră… Și da, pesemne, Israelul nu este chiar atât de înfricoșat de faptul că pierde masiv pe fronturile războiului din Orientul Mijlociu… Pentru că are locul lui de învingător aici, în Europa, pe arealul unor părți din Ucraina, din Moldova dar și de la noi… Prin acapararea (non)continuității noastre prin trădarea monstruoasă de care avem parte…


Transformări nefericite în vieți uimite…

Într-un interviu cu Tucker Carlson, Joe Kent, fost director al Centrului Național de Combatere a Terorismului, a afirmat că Iranul nu era aproape de obținerea unei arme nucleare la momentul conflictului. El a discutat și motivele pentru care SUA au intrat în conflict cu Iranul, punând în evidență deciziile politice și riscurile exagerate ale amenințării nucleare. Kent a criticat abordarea administrației Trump față de Iran, sugerând că informațiile de securitate au fost utilizate în mod incorect pentru justificarea acțiunilor militare. De asemenea, a menționat demisia sa bruscă din funcție, ceea ce a generat speculații despre presiuni interne în cadrul administrației. Ce-ar fi dacă adevărul ar purta o mască; nu a deghizării, ci a datoriei? Ce-ar fi dacă fiecare strângere de mână în sala de marmură, fiecare jurământ televizat, fiecare pauză atent sincronizată înaintea unei promisiuni… nu ar fi minciuni în sensul vulgar, „minciuni funcționale”: minciuni care respiră, minciuni care guvernează, minciuni care țin arhitectura fragilă a puterii în poziție verticală precum o schelă care susține o catedrală încă în construcție? „Minciuna înseamnă politică” minciuna „este” politică, sau „politica e o minciună”.

Politica „este” o minciună? Întrebarea nu este binară. Este o balama și pe ea se leagănă întreaga greutate a coexistenței umane. Politica, la rădăcina sa, este arta posibilului printre ireconciliabil. Este negocierea dintre ceea ce „este” și ceea ce „trebuie crezut a fi”, dintre marginile zimțate ale interesului și suprafața netedă a consensului. Aici, minciuna nu se strecoară din umbră, ea intră pe ușa din față, purtând acreditări ștampilate cu pragmatism. Un lider jură fidelitate austerității în timp ce semnează în liniște subvenții; un partid promovează unitatea în timp ce redesenează hărțile electorale pentru a fractura disidența; un stat declară pacea în timp ce se înarmează pentru război. Acestea nu sunt treceri cu vederea, sunt „ficțiuni structurale”, lubrifianți necesari în mecanismele decizionale colective. Asemenea oxigenului în combustie, minciuna nu provoacă focul, îi permite să ardă fără auto-aprindere imediată.

Totuși, a numi politica „în esență” o minciună înseamnă a confunda schela cu catedrala și a uita că schelele sunt menite să fie demontate. Când minciuna încetează să servească binelui comun și începe să se servească doar sieși, când se calcifică în dogmă, metastazează în propagandă sau se întărește într-o înșelăciune permanentă încetează să mai fie politică și devine „tiranică”. Atunci masca nu se mai poartă pentru negociere – este sudată pe față. Adevărul nu este doar ascuns; este scos în afara legii. Faptele nu sunt contestate, sunt înlocuite. Într-un astfel de sol, democrația nu se ofilește cu o bubuitură, ci cu o ruginire lentă și tăcută a instrumentelor sale: votul pierde greutate, presa își pierde vocea, cetățeanul pierde gramatica în favoarea realității. Minciuna, odată un instrument, devine teritoriul, iar teritoriul nu are granițe, ci doar ecouri. Dar a respinge orice ficțiune politică înseamnă a curta un alt tip de violență: violența purității. A cere transparență absolută înseamnă a ignora faptul că unele adevăruri despre securitate, despre diplomație, despre vulnerabilitatea umană, trebuie păstrate cu încredere, nu strigate în piață. Linia etică nu este între adevăr și minciună, ci între „minciuna ca administrare” și „minciuna ca furt”. Una păzește fragila posibilitate a zilei de mâine; cealaltă fură consimțământul de ieri și acțiunea de mâine într-o singură tranzacție, fără probleme. Asemenea unui râu care trebuie uneori să se reverse pentru a hrăni câmpia, minciuna politică își poate revărsa malurile, dar numai dacă se întoarce, umilă și necesară, la cursul său.

Așadar, să nu ne mai întrebăm dacă politica „este” o minciună. Să ne întrebăm, în schimb: Al cui adevăr este amânat? A cui tăcere este tradusă în consimțământ? Al cui viitor este ipotecat pentru a susține ficțiunea prezentă? Pentru că cea mai periculoasă minciună nu este cea rostită cu voce tare în sală, este cea pe care nu o mai observăm, cea pe care începem să o numim „realism”, cea pe care o confundăm cu aerul pe care îl respirăm. Adevărul nu dispare în politică. El așteaptă în arhive, în șoapte, în privirea neclintită a copiilor care încă nu au învățat să privească în altă parte. Și când destui ochi se redeschid, schela tremură. Nu pentru că este falsă, ci pentru că catedrala, în sfârșit, este gata să stea în picioare singură. În discursul Ministrului Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la Adunarea Generală a membrilor Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale (Moscova, 31 martie 2026). Spune: „Ne aflăm în plin proces de restructurare a ordinii mondiale, care duce la formarea, sperăm, a unei lumi multipolare durabile și echitabile. Deocamdată însă, această restructurare seamănă mai degrabă cu o „dezintegrare”, și aceasta în toate sensurile. Lupta pentru poziții dominante în noua lume este extrem de acerbă. Să fie pace!


Bombe la sertar, schelete în dulapuri…

Frans Timmermans, fost comisar european între 2014-2024, principalul promotor al Green Deal și omul care a ținut România sub monitorizarea MCV cu zece ani mai mult decât era legal, a dat un interviu presei din România, unde a vorbit despre corupție, despre întâlnirile sale prin conferințe și față în față cu Kovesi (încă șefă a Parchetului general european, EPPO) și despre cât de bine face el ceea ce face. Evident, nu scapă ocazia de a poza în instanță morală. Numai că… Un articol din ziarul olandez „De Telegraaf” din ianuarie 2025 a dezvăluit contracte confidențiale între Comisia Europeană și mai multe ONG-uri de mediu care primeau granturi de operare din programul UE de finanțare a lobby – ului pentru Green Deal, program intitulat LIFE. Unul dintre conglomeratele complexului industrial al cenzurii, care consumă ca niște termite miliarde de euro din fonduri publice, este European Environmental Bureau – EEB, o umbrelă pentru 185 de „organizații verzi”, condusă de indivizi ca Frans. Țineți-vă bine, că urmează turbulențe…

Prin contract, prin clauze concrete, aceste ONG-uri aveau obligația să demonstreze rezultate de lobby, cum ar fi: – contactarea europarlamentarilor (MEPs) și redactarea de „liste concrete de politicieni”; – furnizarea a minim 16 exemple de influențare a Parlamentului European pentru a face legi mai „verzi” (ex. Legea Restaurării Naturii promovată de Timmermans); – campanii de presiune publică împotriva opoziției conservatoare/dreapta. Aceasta din urmă clauză este, nici mai mult, nici mai puțin, decât baza pe care s-a construit cordonul sanitar, scula totalitară cu care opoziția conservatoare este și azi diabolizată, opinia de acest gen fiind din start ștampilată drept conspiraționistă, neștiințifică, discurs al urii, negaționism. Clauza cu pricina prevedea și o sumă, ca să fie lucrurile clare: până la 700.000 de euro pe an per ONG pentru advocacy în scopul Green Deal, din totalul programului LIFE (peste cinci miliarde de euro în perioada 2021-2027).

Aceste dezvăluiri din jurnalul olandez au fost preluate imediat de presa din Bruxelles („Politico”, „Euronews”, „Brussels Signal” etc.) și au declanșat: – dezbateri în Parlamentul European (ianuarie 2025); notă – dezbaterile, la care am participat și eu cu câteva discursuri de un minut la care nu a luat aminte mai nimeni, s-au cam evaporat, căci au apărut alte cazuri de corupție, chiar mai aberante, care implică ex-comisari europeni; – o anchetă parlamentară (Scrutiny Working Group în comisia CONT – control bugetar); – o declatație a Comisiei Europene că nu a fost potrivit ca granturile să oblige ONG-urile să facă lobby explicit pe lângă MEPs (declarație a comisarului pentru Buget Piotr Serafin). Finanțarea publică a unor ONG-uri care au folosit-o pentru advocacy/lobby pe lângă europarlamentari este o practică mai mult decât controversată.

Ce să vezi, însă… „Politico” a făcut un fact-check și a concluzionat că contractele nu susțin acuzațiile extreme de „lobby secret pe lângă europarlamentari” pentru influențarea procesului legislativ. Și cam asta a fost tot… Suntem la peste 14 luni de la dezvăluire și Frans a scos din nou capul în lume, plăcut uscat și apretat. Cu toate acestea, Frans Timmermans, fost vicepreședinte executiv al Comisiei Europenre, responsabil de Green Deal, este acuzat că a supravegheat sau tolerat acest sistem, deoarece era șeful politic al programului LIFE în mandatul 2019-2024. Desigur, a negat orice implicare directă, numai că în prezent este activ în cadrul complexului industrial al cenzurii. O fi vreo contaminare cu agentul patogen al lobby – ului… O plângere penală a fost formulată în iulie 2025 de către Taxpayers Association of Europe (TAE) la Procuratura München și la Parchetul European (EPPO). Plângerea vizează presupuse finanțări ilegale/opace către ONG-uri și posibile abuzuri de fonduri, inclusiv lobby-ul descris mai sus. Plângerea este încă în faza de analiză preliminară – evident… Kovesi ține la sertar nu numai dosarul „Pfizergate”, care o vizează pe Ursula von der Leyen, ci și dosarul care îl vizează pe Frans Timmermans. Or, trebuie să fie foarte greu să trăiești cu asemenea bombe în sertar… Presa „serioasă” din Bruxelles tratează dosarul nu ca pe o problemă majoră de corupție, ci ca pe o simplă controversă politică între dreapta conservatoare (care acuză Comisia de „lobby ascuns”) și susținătorii Green Deal (care spun că e normal ca ONG-urile să facă advocacy cu fonduri publice). Mișto… Dacă ar fi fost vorba de o virgulă lipsă in cazul conservatorilor, arestările și condamnările în presă ar fi curs gârlă… De altfel, în comisia JURI avem pe rol cereri multiple de ridicare a imunității parlamentare a unor conservatori pentru defăimare în presă (faptă care, în România, nici măcar nu au caracter penal). Iar Frans se întâlnește cu Kovesi în conferințe (și se laudă cu asta) și ne dă lecții de moralitate, amintind de Dragnea (care a făcut pușcărie și e exclus pe viață din spațiul public). Evident, Frans nu spune o vorbuliță de furtul din dosarul vaccinurilor, de exemplu, și nici despre fondurile secretoase utilizate ilegitim de ONG – urile de mediu și de cenzură care activează în România…