Adevărul că, la cum îi știm pe acești ipochimeni, farisei, aroganți, obtuzi, bolnavi de putere, ce ne conduc, mai degrabă s-ar fi rugat ei de „partenerul strategic” să întoarcă avioanele pe Kogălniceanu, de data asta cu muniție „grea”, decât să fi întins „unchiul Sam” șapca milogirii spre noi… Pentru că o dronă, măcar una să fie trimisă de inamic cu adresă „gps” pentru noi (pentru implicarea în războiul celor mari)… Una! Le-ar ajunge negreșit guvernanților noștri pentru reinstaurarea stărilor de urgență, de alertă, de necesitate, de orice altceva le-ar potcovi caii lor mari pe cenzură, control, bani, finanțe, averi, bunuri… Pe gâtul românului, în final… Că ar expune țara?!… Asta ar fi doar un detaliu… Iar acum le-ar fi de folos războiul din Iran; și „partenerul strategic” pe Kogălniceanu și Câmpia Turzii… Așa cum nu le-a fost războiul lui Putin… Pentru că, dacă o singură dronă din placaj și lipici „la rece” ar fi venit în toți acești ani de război cu dedicație spre noi, ăștia nici nu mai răsfoiau articolele NATO… Ne și închideau în case!… De mai ieșeau pe stradă doar livratorii… Și nici ăia toți… Căci, fiți… „pe pace”, la următoarea stare impusă de comandantul șef în așteptarea finalului epopeic al neieșirii, nu încă, nu vă rog!, la pensie a „comandantului operațiunii”, nu o să mai meargă cetățeanul român nici măcar cu declarația în mână, nici având masca sub bărbie și țigara în colțul gurii… Ci poate, că nu degeaba a mobilizat trotinetistul impostor generația artrozelor în poligoane, doar „Drept, aliniat!” pe coridoarele de deplasare ale civililor trasate de „comandantul operațiunii”. A operațiunii noastre de aici, nu a ăleia de sub umbrela franțuzească…
Și da. războaiele altora pot fi pentru cei isteți ocazii excepționale pentru recapitalizarea unor sectoare economice… Dar nu și pentru noi, nu sub acești trădători și bolnavi de putere, de oportunism, de stricat orice nu mai trebuie să existe… Iar din războiul din Ucraina nu ne-am ales decât cu foarte multe cheltuieli. Și pierderi uriașe, poate ireparabile, o vom afla când va veni momentul să măsurăm dimensiunea reală a donațiilor umanitare, sprijinului, contribuțiilor, obligațiilor benevole apoi a obligațiilor impuse… Când vom constata că nu vom mai avea nici o piață de desfacere a noastră, controlată de noi, că, nu doar că nu vom mai dispune de gestionarea propriilor resurse, dar nu vom mai avea voie nici să ne uităm la ele, că fabricile noastre de ulei vor fi devenit sisteme de ambalare a sorturilor din Ucraina, aidoma și cele de zahăr, că Delta Dunării va fi fost afectată din cauza lucrărilor de la Bîstroe, de care nu ne-a mai păsat, că nici măcar mămăliga nu va mai fi a noastră… Că dacă mălaiul numai e al nostru, cum să se mai umfle?…
Așa va fi și cu „oportunitatea” războiului din Orient; nici măcar cât de o scânteie la bujiile motoarelor gripate ale economiei, producției, industriei, la reconturarea, măcar pe planșe, a industriei de armament… Că noi nici măcar nu ne-am suflecat mânecile (indolenței, nepăsării), iar ucrainienii exportă oficial armament în țările arabe… Muniție, armament, nu doar contingentul de „military intelligence” al roiului lor de experți, de peste noaptea lungă a războiului, în „know how” -ul dronelor, al zecilor de „specialiști” roiți cu laptopurile să apere țările arabe… Armament! Nu pe inițiale, nici măcar cu literă mică! În Dubai, în Qatar, Arabia Saudită… Pentru că nu au dezvoltat doar o producție de armament pentru război (războiul lor), ci au trecut și la cea de război (al altora)… Și, deloc bizar, până și principalii vizați ai sancțiunilor Europei se simt mai bine!… O duc mai bine (economic)… Exportă masiv… Și cereale, spre Iran (!), printr-o linie de navigație poate mai puțin ofertantă, ca tonaj, decât cele de până acum, prin limitarea pescajului navelor fluvial-maritime din Marea Baltică, dar au piețe de export… Și trimit și mai abitir gaze lichefiate spre Asia… Cât despre gazele ale noastre… Le-ar exporta UE, dar la cât de performant este Bruxelles -ul în gestiunea piețelor, chiar o să ajungem să le ardem la marginea țărmului…
Dar avem o țintă pe spatele nostru… Noi! Nu Turcia, că nu a vrut, nu Italia, că a refuzat… Noi!… Și nu, nu este strâmbă ori de neluat în seamă doar pentru că suntem noi (cetățenii) cocoșați de impozite, aduși de umeri din cauza greutății (nefaste) a guvernanților apăsând pe șira întregii țări. Ținta este acolo… Și da, pericolul este mai mare ca oricând… Dar poate nu atât dinspre liniile incendiate de „unchiul Sam”… Dar de acolo vor veni motivațiile necesare impunerii adevăratelor restricții, piedici, greutăți, pericole, dinspre ai noștri… Și dinspre Ungaria… Care nu întâmplător agită iară autonomia secuimii… Căci stă la pândă… Iar în prima clipă în care guvernanți ne vor introduce sub o stare de alertă, de necesitate, de urgență, va invoca poate rezoluțiile pitrocite de ani buni în parlamentul european „pentru protejarea minorității” lor. Și justificarea autonomizării în Transilvania…
