Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului – având picturi exterioare precum bisericile moldave – se află în proces de restaurare. Lăcașul de cult este o emblemă a patrimoniului spiritual și cultural din Transilvania, preluând elemente și din zona de graniță cu Țara Rămânească și Moldova. Lucrările au început în vara acestui an, vor dura aproximativ trei ani, și au ca scop restaurarea monumentului și valorificarea sa turistică, proiectul fiind inițiat în parteneriat cu Primăria Braşov. Proiectul presupune restaurarea totală a lăcaşului de cult şi a celor două paraclise. „Pictura de la exterior era foarte degradată, au şi căzut părţi din ea, iar în momentul în care s-ar fi apucat de tencuieli sau de lucrările la acoperiş, prin vibraţii ar fi putut să cadă”, ne-a comunicat Părintele slujitor Valentin Moșoiu. „Au intervenit de urgenţă, au consolidat stratul de pictură pe perete, au intervenit la culoare şi a ieşit foarte, foarte bine, după care s-au ridicat schelele pentru partea de acoperiş”, ne-a mai spus acesta. „În interior s-a lucrat la Altar, absida de sud a început să se cureţe, urmează absida de nord şi avem paraclisul de nord, care e în proporţie de 80% curăţat, şi au început şi integrările cromatice. Pictura navei centrale este făcută de Costin Petrescu la 1946, iar în perioada 1998-2000 s-a intervenit şi s-a făcut o curăţare. Se pare că avem repictări destul de multe, de exemplu tot ce înseamnă fond. Acum s-a făcut o integrare armonioasă. Este o muncă enormă. Pe scene nu s-a intervenit, doar peste partea de fond. Se va curăţa şi pictura de pe absida de sud, iar tot ce este din lemn în biserică este în proiect de restaurare. Proiectul iniţial era în valoare de 10 milioane de euro, dar măsura de finanţare 2021-2027 nu mai permite decât finanţări până la 5 milioane de euro şi atunci ne-am restrâns. La exterior, pe lângă picturile care trebuie să rămână, se retencuieşte, pentru că au fost intervenţii în ultimii 30 de ani destul de brute, cu ciment, s-au pus mortare nepotrivite, s-a mai exfoliat. La acoperişul de pe navă, care în principiu este bun, sunt intervenţii locale pe care trebuie să le facem. Paraclisul de nord are tablă de plumb şi se va schimba tot, pe paraclisul de sud avem tablă de zinc – o schimbăm şi punem cupru, ca pe turle. Aleile sunt în proiect pentru a fi refăcute şi au fost trecute în proiect 10 locuri de parcare pentru persoane cu dizabilităţi şi staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Se vor reface total instalaţia electrică şi cea termică, se vor monta senzori de avertizare la incendiu, la fum şi alte sisteme de siguranţă pentru ca biserica, după ce va fi restaurată, să fie şi avizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, a mai spus preotul.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Brașov (str.Piața Unirii, nr.2) are o istorie măreață ca reper fundamental al vieții spirituale și culturale românești din Ardeal. A fost ridicată în cinci etape succesive. Începând cu o biserică mică, probabil de lemn, edificiul a fost extins în timpul domniilor Sfântului Domnitor Neagoe Basarab, Petru Cercel și Aron Vodă. În secolele 17-18, au fost adăugate paraclisele. În secolul 20, monumentul bisericesc a fost restaurat și repictat. Este declarată a fi cea mai veche biserică ortodoxă din municipiul Brașov (1495), constituind de-a lungul timpului centrul cel mai important pentru viața spirituală, culturală și artistică a românilor din Țara Bârsei. Biserica este parte a unui ansamblu de monumente istorice aflate în Piața Unirii din Șcheii Brașovului, și cunoscute sub numele de Ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului (cod LMI BV-II-a-A-11589). Ansamblul este format din patru monumente: Biserica „Sf. Nicolae”, cu paraclisele („Buna Vestire” și „Înălțarea Domnului”; cod LMI BV-II-m-A-11589.01); Fosta școală românească, azi muzeu (cod LMI BV-II-m-A-11589.02; Chiliile (cod LMI BV-II-m-A-11589.03) și Zidul de incintă (cod LMI BV-II-m-A-11589.04). Biserica „Sf. Nicolae” a fost construită pe locul unde se găsea o cruce de lemn cu șindrilă din anul 1292 și unde a fost ridicată apoi o biserică din lemn, ca loc de închinare al românilor ortodocși din Șcheii Brașovului. Acest lucru a fost atestat de bula emisă de Papa Bonifaciu al IX-lea în anul 1399, prin care se cerea convertirea „schismaticilor” din acest centru ortodox concentrat în jurul lăcașului de cult din Șchei. Deși nu se cunosc datele precise ale construirii bisericii, cronicile locale, începând cu cea a protopopului Vasile (din 1628) și a lui Radu Tempea II (din 1741), continuate de mulți alți cronicari, au surprins sporadic momente de evoluție în construirea bisericii. Biserica nu a rămas așa cum a fost clădită inițial, ci a fost mereu refăcută în decursul timpului. Cercetările prilejuite de lucrările de restaurare inițiate de Direcția Monumentelor Istorice între anii 1969-1975 au confirmat existența succesivă a trei edificii de cult, începând cu secolul al XIV-lea. Cel dintâi a fost o biserică de lemn, în amintirea căreia, în secolul al XVIII-lea, s-a ridicat un aghiasmatar, folosit și astăzi la Bobotează. Construcția bisericii din piatră cu o navă dreptunghiulară și absida cu patru laturi a fost începută în anul 1495 de către Vlad Călugărul, fost domn al Țării Românești, aflat pe atunci în pribegie pe meleagurile Brașovului. Lucrarea nu a fost terminată, ceea ce l-a determinat pe Neagoe Basarab, domnul Țării Românești, să trimită în anul 1519 bani și meșteri zidari, care au terminat zidirea bisericii într-o nouă formă, mărită față de planul inițial, cu absida poligonală, cu muchii în ax și cu trei contraforturi. În anul 1584, cu sprijinul domnitorului Țării Românești Petru Cercel, a fost zidit pridvorul bisericii și a fost împodobit altarul cu multe icoane prețioase. Ulterior, între anii 1595 și 1597, cu ajutorul domnului Moldovei Aron Vodă, a fost înălțat turnul clopotniței și a fost zugrăvit interiorul bisericii. De asemenea, el a donat bisericii prețioase odoare de cult. Pisania bisericii, săpată în piatră și montată deasupra ușii, îi înfățișează pe cei doi voievozi, Petru Cercel și Aron Vodă, care au desăvârșit construirea bisericii. Alte daruri însemnate au fost făcute bisericii de către Mihai Viteazul (al cărui tablou votiv a fost renovat de Radu Zugravul, în 1694), Petru Rareș, Gheorghe Ștefan, Constantin Brâncoveanu, precum și de mulți dintre enoriași. Chiar și împărăteasa Elisabeta a Rusiei a trimis bisericii daruri scumpe constând în bani și obiecte de cult din metale prețioase. În anul 1651 a fost definitivată construcția paraclisului din turnul bisericii (cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”), unic în România, unde se ținea slujba monastică a Miezonopticii. O altă modificare arhitectonică s-a produs în 1733-1734, și anume construirea paraclisului de nord, cu hramul „Buna Vestire”, prin strădania protopopului cronicar Radu Tempea II și cu ajutorul daniei domniței Ancuța, fiica domnitorului Țării Românești Costantin Brâncoveanu.
În anii 1750-1752 a fost construit, cu sprijinul negustorilor localnici, cel de al doilea paraclis, spre sud, având ca hram „Înălțarea Domnului”. Acesta se remarca prin iconostasul original cu motive brâncovenești, restaurat după 1975 de către Direcția Monumentelor Istorice. În anul 1751 a fost construit turnul cu ceas, în partea de vest a bisericii, din donația împărătesei Elisabeta a Rusiei, alte intervenții fiind realizate ulterior pe cheltuiala voievozilor Grigore Ghica și Constantin Mavrocordat. În septembrie 1761 generalul Adolf Nikolaus von Buccow l-a instalat pe episcopul Dionisie Novacovici în această biserică, în pofida reținerii exprimate de mitropolitul Pavel Nenadovici, superiorul ierarhic al lui Novacovici. Curând după aceea Novacovici și-a mutat reședința la Rășinari. Biserica a sprijinit Societatea Junilor brașoveni, a contribuit la înființarea Liceului „Andrei Șaguna” (1851) și a susținut cu burse la studii în țară și peste hotare numeroși studenți. Tot din inițiativa bisericii s-au înființat numeroase fundații de sprijinire a vieții obștești locale și s-a întemeiat prima bibliotecă publică locală. Biserica s-a implicat în marile evenimente istorice naționale, precum unirea lui Mihai Viteazul, Războiul de Independență, Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, Marea Unire de la 1918. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalități importante din istoria națională și locală ca: Nicolae Titulescu, dr. Ioan Meșotă, dr. Aurel Popovici, preotul Vasile Saftu, Iosif Barac, Gavriil Munteanu ș.a.
Biserica este construită din cărămidă și piatră (arhitectură barocă și gotică), la fel și paraclisele adiacente. Ea este formată dintr-o navă rectangulară unită cu absida circulară spre răsărit și cu pronaosul și tinda spre apus. În partea de vest a bisericii sunt cele două paraclise lipite de biserică, la nord și la sud, formând un tot unitar. Biserica a fost ridicată inițial în stil gotic, apoi a suferit diverse transformări în stil baroc, o ciudată împerechere de stiluri care a dat „o capodoperă de hibriditateˮ. Privită din față, ea are aspectul geometric al unei piramide foarte ascuțite. Zidurile marginale, parapetele, capelele care au fost adăugate, toate par a susține turnurile: unul mare în mijloc (înconjurat de alte patru turnulețe) și unul mai mic în față deasupra intrării, flancat de alte două turnulețe. Biserica a fost pictată („zugrăvită”) în anul 1739, inventarul din 1761 confirmând că biserica era zugrăvită la acea dată atât în interior cât și în exterior. Paraclisul de nord, cu hramul „Buna Vestire”, a fost îmbrăcat în pictură murală între anii 1735-1738 de „zugravii” craioveni „Ranite Grigore, fratele său Gheorghe, fiul său Ioan și Mihaili”, care au reprodus, printre altele, Apocalipsa Sfântului Ioan, Primul conciliu de la Niceea din anul 325, tema „Deisis” și a „Învierii”, precum și „Roata Lumii” (o scenă unică a rotirii pământului în jurul soarelui, rotație executată de sfinți; imagine pe care am văzut-o și la o mănăstire aflată la sud de Dunăre, lângă Veliko Târnovo, la frații bulgari). Zugravii au folosit modele elaborate de Școala de la Hurezi, principalul centru al artei post brâncovenești. Paraclisul de sud, cu hramul „Înălțarea Domnului”, a fost pictat în anul 1752 de „Ioan, Iancu – zugravi, Constantin și Irim – ucenici”. Între anii 1939 și 1946 vechile fresce din interiorul bisericii au fost înlocuite cu un ansamblu mural executat de pictorul Costin Petrescu, care s-a folosit și de concursul elevilor săi de la Academia de Belle-Arte din București. Pe peretele exterior dinspre nord este reprezentată intrarea lui Mihai Viteazul în Brașov, pe peretele frontal imaginea celor patru voievozi ctitori ai bisericii precum și tabloul alegoric al tipografiei lui Coresi, iar pe peretele de sud scena încoronării regelui Ferdinand la Alba Iulia. Pe peretele dinspre est a fost pictat un moment festiv cu mitropolitul Andrei Șaguna și cu liceul ctitorit de ierarh, precum și alaiul junilor. Portretul mitropolitului Andrei Șaguna și al mitropolitului Nicolae Bălan se găsesc și în interiorul bisericii pe peretele de sud, iar pe cel de nord imaginea regelui Mihai și al mamei sale Elena, realizate tot de Costin Petrescu, în cadrul lucrărilor de restaurare. În vremea comunismului, aceste picturi ale familiei regale deranjau autoritățile care au dispus acoperirea lor cu var. În anul 1999, doi pictori de la Sibiu au îndepărtat varul și au restaurat fresca. Tot în Biserică, înaintea altarului, unul din cele două scaune pentru ierarhi este închinat Regelui. Pe peretele de lângă scaun, Costin Petrescu i-a pictat pe bunicii lui Mihai I al României – Regele Ferdinand și Regina Maria, călare pe doi cai albi. Pentru a salva această pictură de ideologia comunistă antiregalistă, cineva a avut inspirația să picteze o barbă pe chipul reginei și li s-a spus autorităților că aceia sunt doi sfinți militari. Și această pictură a fost restaurată acum prin îndepărtarea bărbii. Astfel avem acces la adevăr în forma sa cea mai pură, acest sfânt locaș trecut „din mână în mână” de mai toți domnitorii din țările române constituind un zălog al fraternității românimii de peste veacuri. (G.V.G.)
