Combinatul Siderurgic de la Galați este din nou în pragul colapsului. Mai are câteva zile să producă trei milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră care, cică, au dispărut, pur și simplu, din contabilitatea combinatului. La prețul de 43 de dolari pe certificate, managementul și proprietarii combinatului trebuie să aloce imediat suma minimă de 129 de milioane de dolari pentru a le procura. În caz contrar, amenda aplicabilă de către Agenția de Mediu poate ajunge la o sumă echivalentă cu de patru până la șapte ori prețul de piață al certificatelor. Cazul de la DNA care îl privește de fostul ministru al mediului, Costel Alexe (un „penal în funcții publice”, căci în prezent este președinte al consiliului județean Iași) are o legătură cu această situație de la combinatul din Galați – conform procurorilor DNA, ex-ministrul ar fi fost de acord „să închidă ochii” un picuț, ca să nu se vadă manevra „dispariției” celor trei milioane de certificate de emisii de CO2 și a realocării ilegale de certificate pentru anul 2020. Pentru asta, Costel Alexe, a primit un cadou constând în 22 de tone de tablă de la fostul director al combinatului. De aceea i s-a spus și „ministrul – tablă”.
De foarte mulți ani, acest combinat siderurgic este în mare dificultate financiară. Nu pentru că nu ar mai fi nevoie de oțel, ci pentru că a fost utilizat de cei doi proprietari indieni succesivi, Lakshmi Mittal și Sangeev Gupta, pentru manevre financiare ilicite, externalizarea profitului în vederea „optimizării fiscale” și facilități acordate în cantități vagonabile de Statul român.
Nu strică o mica istorie a „privatizării” și a funcționării pe sponci a acestui combinat. În 2001, pe vremea guvernării lui Năstase, combinatul a fost vândut unei case de comerț, în condiții toxice din punctul de vedere al conflictelor de interese și al mărețelor fapte de corupție, cu suma infimă de 50 de milioane de dolari. Este prea târziu pentru investigații penale și, în plus, a fost o operațiune clasică a SIE, deci toată lumea a fost pe mucles (aka mute) toți acești ani în legătură cu mizeriile penale petrecute atunci (mizerii de care nu este străină o casă de avocatură cu patron fost securist de bine, bine mersi și acum). Timp de 12 ani, câți au trecut până la vânzarea pe doi lei către Lakshmi Mittal, combinatul a costat Statul român cca trei miliarde de euro – taxe, impozite și contribuții neîncasate și, ulterior, șterse sau prescrise, costuri de „ecologizare” preluate de stat sau partajate „frățește” cu patronii combinatului, garanții de stat, facilități și subvenții, idemnizații de concediere (cam 80 la sută dintre salariații din 2001 au fost trimiși acasă) suportate din fonduri publice etc. Pe de altă parte, cu mulți ani înainte de a vinde combinatul din Galati, Lakshmi Mittal a închis treptat combinatul, până aproape de zero activitate. Evident, fără activitate, nu există emisii de CO2.
Sistemul certificatelor de emisii de CO2 funcționează după regula atribuirii gratuite, an de an, a unui număr de certificate care corespund procentului anual de reducere tehnologică a emisiei poluante. Dacă se încadrează în ținta alocată, industriașul restituie același număr de certificate de CO2, fără vreun impact financiar. Cine se încadrează, prin investiții tehnologice, în ținta de reducere a emisiilor, primește în continuare gratuit certificate de CO2. Daca reușește o reducere mai mare a poluării, industriașul în cauză va restitui un număr mai mic de certificate de CO2, restul fiind la dispoziția sa, pentru a le vinde pe piață.
În spiritul reglementării, suplimentul de certificate de CO2 ar trebui să subziste doar o perioadă mică de timp (un an) și să fie justificat exclusiv de reducerile de emisii de CO2, mai mari decât cele impuse de cotele alocate industriașului în cauză, rezultate din îmbunătățirea sau modernizarea tehnologiilor, în sensul ecologizării, și nu din oprirea producției, pur și simplu. Daca ar fi altfel, acordul Kyoto ar avea caracter absurd și anti-economic, ducând la pierderea inutilă a unor industrii si a unui mare număr de locuri de muncă pentru un scop (benefic, în teorie), care nu va fi atins niciodată – neutralizarea poluării industriale cu CO2. În schimb, în cazul combinatului de la Galați, excedentul de certificate de CO2 din anii 2017-2018 a rezultat din oprirea aproape totală a producției. Reziduurile activității anterioare nu au fost neutralizate. Dimpotrivă, la Galați există un adevărat munte de reziduuri siderurgice (halda de steril), pentru care România este chemată în fața CJUE pentru a da socoteală pentru poluare cu deșeuri industriale.
Pentru suplimentul de certificate de CO2 rezultate (artificial și ilegal) din oprirea aproape totală a producției combinatului, proprietarul, Lakshmi Mittal, a încasat și utilizat cum a vrut întreaga sumă rezultată din vânzare. Vorbim de sute de milioane, poate chiar de miliarde de dolari. Nu cunoaștem exact suma, întrucât este vorba de bani scutiți de impozite și taxe, scoși de mult timp din țară, cu acordul tacit al autorităților fiscale care, ca de fiecare data în astfel de cazuri neimportante, închid larg ochii. Atenție, este vorba de certificate pe care autoritatile le-au pus gratuit la dispoziția industriașului – ce poate fi mai cool decât să câștigi un asemenea premiu și să nici nu fii nevoit să plătești impozite sau să justifici externalizarea respectivei sume din Romania? Notă intermediară – sistemul acordului de la Kyoto este nu doar ipocrit și naiv, este chiar nociv, întrucât a aruncat pe drumuri sute de mii de oameni, ca urmare a închiderii unor întregi sectoare economice în țări ca România, iar speculatorii, care erau excesiv de bogați, au devenit ultragiant de bogați, făcând vapoare de bani din utilizarea sistemului contra oamenilor de rând. Sunt bani din aer (ne)curat, după buna tradiție a băncilor, care fabrică bani – datorie din nimic. În decembrie 2018, combinatul a trecut la un alt indian, Sangeev Gupta. Cu tupeu, omul a declarat – „e timpul sa reindustrializăm Europa”. Nu avea un asemenea plan. În primul rând, să observăm că Mittal a plecat (cu tot cu banii din certificatele de CO2) fără să facă nimic la combinatul din Galați. Industrializarea de care vorbea Gupta s-a făcut, cîteva luni, prin re-condiționarea utilajelor și furnalelor vechi, rămase acolo din anii `60 ai secolului trecut. La ora la care vorbim, combinatul este din nou închis tehnologic, urmând, mai mult ca sigur, să intre în faliment. În al doilea rând, Gupta s-a pus în fruntea grupului de lobby care a cerut și a obținut de la guvernul Orban subvenționarea prețului la gaze. A fost una dintre primele măsuri luate de acest guvern (alături de emascularea OUG nr.88/2018, care prevedea o taxă pe activele băncilor).
Comisia Europeană cere restituirea ajutoarelor de stat în valoare de multe miliarde de euro pompate timp de decenii în aceste combinate „privatizate”. În afară de dosarul penal contra „ministrului – tablă”, patronul indian al combinatului de la Galați are și alte probleme judiciare și fiscale. Nu numai în România, ci și în Marea Britanie și la chiar nivel global. În Marea Britanie, grupul industrial al lui Gupta a primit garanții de stat de 500 de milioane de lire sterline, cu titlu de ajutor de plandemie. Banii nu au fost utilizați în acest scop, ci au fost deturnați (Gupta a preferat să își liniștească investitorii sau creditorii internaționali cu acești bani, care ar fi trebuit utilizați pentru depășirea dificultăților generate de plandemie), așa că statul britanic i-a retras aceste garanții, urmând executări silite ale băncilor și, cel mai probabil, o lungă perioadă de lupte judiciare cu sau despre falimentul grupului. Unul dintre împrumutători, Greensill, este deja în faliment (cu consecința unor pierderi de multe miliarde de dolari anunțate de băncile elvețiene și japoneze care constituie acționariatul semnificativ al Greensill), ceea ce face ca grupul lui Gupta să nu mai poată accesa niciun credit de la acest falit și, de altfel, de la nimeni altcineva. Retragerea garanției acordate de statul britanic este dărâmătoare în planul credibilității. Este evident că deturnarea banilor publici este un „modus operandi” al acestui grup. Tocmai de aceea este clar că cele trei milioane de certificate de CO2 care au „dispărut” din contabilitatea combinatului de la Galați au fost, de fapt, valorificate de Gupta, banii obținuți fiind deturnați întru susținerea „încrederii” investitorilor.
Faptul că, de doi ani, combinatul „se împrumută” la grup cu dobânzi de 35 la sută, în timp ce pe piața bancară dobânzile sunt de 12 ori mai mici, nu mai are importanță decât în privința acțiunilor în anulare („claw back action”) și a acțiunilor în răspundere pentru cauzarea insolvenței, care se vor fi introdus după ce combinatul va intra în faliment. Ce mă (ne) interesează este ca nu cumva Statul roman sau Eximbank să acorde garanția de 230 de milioane de dolari cerută de Gupta pentru a finanța… cumpărarea de certificate de CO2, la prețul de piață, de 43 de dolari. Cu 230 de milioane de dolari se pot construi cinci spitale cu 1000 de paturi ATI și personalul aferent, totuși.
Delapidarea de 300 de milioane de euro de la Liberty Galați (fost Mittal Steel, fost Sidex) pe care o acuză azi parchetul nu e de acum, e din anii 2019-2022, și are legătură cu certificatele de CO2, mizeria speculativă care, pe de o parte, i-a umplut pe unii de bani, pe de altă parte, a falimentat industrii întregi. Veți vedea curând că o problemă similară e și la CE Oltenia. Poate nu vă mai amintiți, dar „ministrul – tablă”, Costel Alexe, a fost acuzat că a primit mită 22 de tone de tablă de la combinatul gălățean, ca să închidă ochii la operațiunile dubioase cu aceste certificate, efectuate de Mittal și Gupta. Am scris despre asta în 2021, și nimeni nu a luat aminte la ce am scris. Până acum, când s-a trezit și parchetul… Bine măcar că delapidarea cu consecințe grave se prescrie în 15 ani, deci prin 2035. Precizez că, azi, când discutăm, Combinatul de la Galați este într-un inutil concordat preventiv și în pragul falimentului ireversibil, în ciuda faptului că statul, direct, sau prin EximBank, a cheltuit peste 350 de milioane de euro între 2023 – 2025 ca să îl țină în viață. De la momentul privatizării (2001), până la momentul 2021, când scriam despre ingineria financiară cu certificate de CO2, statul român pompase deja în combinatul de la Galați nu mai puțin de trei miliarde de euro. Complet inutil… Acesta este tipul emblematic de afacere imbecilă pe care statul român, condus de proști și hoți, „știe” să le facă…
P.S.: Noutățile sunt un dosar penal de delapidare cu consecințe deosebit de grave, prin utilizarea ilegală a… certificatelor de CO2, un împrumut de peste 350 de milioane de euro acordat combinatului de către Exim Bank (estimam prea jos acest împrumut în 2021…) precum și un concordat preventiv, care maschează un faliment de mult instalat, cu datorii de peste un miliard de euro și activitatea în colaps…
