Antioh Dimitrievici Cantemir a fost un poet de limbă rusă, scriitor și diplomat rus de origine română, fiul domnitorului român Dimitrie Cantemir. Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino. S-a născut pe 10 septembrie 1709 la Constantinopol, primind numele unchiului său patern, Antioh, cel care a înființat, în timpul domniei sale, Academia domnească din Iași, în februarie 1707. Frați și surori i-au fost Smaranda Cantemir, Maria Cantemir și Șerban Cantemir. Primul dascăl al copilului a fost chiar tatăl său, apoi a fost instruit de Atanasie Condoidi, profesor de greacă, latină și italiană, germanul Johann G. Vockerodt și rusul Ivan I. Ilinski, care i-a predat limba și literatura rusă și latina, ajungând să cunoască foarte bine limbile greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză și engleză. A studiat apoi matematica cu Daniel Bernoulli la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg și cu Georg Bernhard Bilfinger, Bayer și Gross la Academia de Științe din Rusia (Academia Slavo-Greco-Latină), iar mai târziu, când a ajuns la Paris, l-a cunoscut bine pe Voltaire. Prin anul 1731, fiind la Londra, a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz și Maupertuis și a menținut strânse relații cu comunitatea științifică a epocii, corespondând cu savanți ca Bernoulli și Euler. Avea un nivel cultural înalt, cunoștea limbile: greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză, română și engleză. Antioh Cantemir a fost ambasador al Imperiului Rus la Londra în 1732 și la Paris în 1738. Diplomatul a fost numit consilier secret al împărătesei Ana, titlu care îl deținuse și tatăl său, Dimitrie, care a fost consilier secret al lui țarului Petru cel Mare. Antioh a fost unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă și a militat pentru progresul științei și al culturii de pe pozițiile iluminismului. A fost unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă, a militat pentru progresul științei și al culturii de pe pozițiile iluminismului. A tradus din Horațiu, Anacreon, Montesquieu, Fontenelle. A început activitatea sa literară cu traducerea în proză, din l. latină a Istoriei sinoptice a lui Constantin Manasses (1725), un cronograf în versuri. Astfel, a tradus în rusă cartea filosofului francez Bernard le Bovier de Fontenelle intitulată Entretiens à une marquise sur la pluralité des mondes (Convorbiri cu o marchiză asupra pluralității lumilor), tipărită în 1740. A mai publicat diferite satire, epigrame și fabule. Astfel, a scris un poem epic encomiastic intitulat Petrida sau descrierea în stihuri a morții lui Petru cel Mare, împăratul întregii Rusii, rămas din nefericire neterminat, și a publicat un volum de Satire. Alecu Donici, în cooperare cu Constantin Negruzzi, traduce acest volum în limba română, cu titlul Satire și alte poetice compuneri, (Iași,1844, ed. II 1858) (printre satire: Către mintea sa [Satira I] sau Celor ce hulesc știința, 1729), fiind considerat un întemeietor al genului în literatura rusă. Satira a 4-a și a 8-a au un caracter mai mult sau mai puțin autobiografic, iar satira a 6-a și a 7-a sunt satire filosofice în care autorul își zugrăvește idealul vieții, părerile sale asupra fericirii omului. Prima ediție a Satirelor a fost publicată la Londra, în 1749, sub titlul Satyres de monsieur le prince Cantemir avec l’histoire de sa vie, traducere semnată de abatele Ottavio Guasco (editura Jean Nourse). O nouă ediție va apărea la Londra, în 1750, iar abia în 1762, odată cu înscăunarea Ecaterinei a II-a este tipărită prima ediție rusă. Modelele lui Antioh pentru Satire au fost Horațiu, Iuvenal, Ovidiu, Persius, iar dintre autorii contemporani, Regnier, Boileau, Pope, Locke și John Milton.
Imaginea zugrăvită de Antioh țarului, în poemul Petrida ține practic de panegiric. Poemul nu este chiar o realizare literară remarcabilă, prezintă un interes modest pe plan literar, însă are meritul de a marca începuturile versificației moderne în Rusia. Autorul pune în versuri lista realizărilor politice ale țarului: reorganizarea statului, lărgirea frontierelor spre Orient și Occident, afirmarea Rusiei ca putere maritimă etc. Poemul conține și una dintre primele descrieri literare ale Sankt Petersburgului, fiind evocate clădirile splendide de pe malurile Nevei. Poemul se încheie după primul cânt. A favorizat și publicarea în engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său Istoria Imperiului Otoman, după manuscrisul pe care îl avea la sine. Traducerea engleză a apărut în două ediții (Londra, 1734 și 1736), urmată de cea franceză (Paris,1743) și de cea germană (Hamburg, 1745). Este considerat părintele clasicismului în literatura rusă. Geniu precoce, Antioh Cantemir a fost primul poet rus de stil occidental. În domeniul științei, a tradus în rusă o carte referitoare la Newton și a scris o algebră, tot în rusă, rămasă în manuscris. Antioh a murit pe 11 aprilie 1744, la vârsta de 35 de ani, de pleurezie (sau tuberculoză) la Paris. Osemintele prinţului ar fi trebuit să fie repatriate pe cheltuiala statului la Moscova, dar abia în toamna anului 1745, la insistenţele şi pe cheltuiala Mariei Cantemir, sora diplomatului, rămăşiţele lui pământeşti ajung în Rusia şi vor fi depuse în cripta familiei, la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ctitoria tatălui său, aflată în curtea mănăstirii grecești „Sfântul Nicolae” din Moscova, îndeplinindu-se ultima dorinţă a prinţului. La începutul anului 1935, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost demolată ca urmare a lucrărilor de construcție a metroului și cu această ocazie s-a aflat că acolo erau înmormântați Dimitrie Cantemir, Casandra Cantemir, prima soției a domnitorului, și Antioh Cantemir. În urma unor negocieri diplomatice, la mijlocul lunii iunie 1935, în portul Constanţa a sosit de la Odesa vasul „Prinţesa Maria”, care aducea sicriul de aramă cu rămăşiţele pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir și piatra sa funerară, printre cei care au primit transportul aflându-se Nicolae Titulescu şi Nicolae Iorga. Rămășițele fiului domnitorului, Antioh Cantemir, nu au ajuns în România, dar nici nu se știe unde se află, explicația diplomaților ruși fiind la acel moment că osemintele acestuia aparțin patrimoniului istoric al Rusiei al cărui ambasador fusese.
La 110 ani după moartea sa, criticul rus Vissarion Belinski scria: „Cantemir a stat la baza începutului istoriei literaturii rusești seculare (…) În ciuda uzurii teribile a limbii în care a scris Cantemir, în pofida sărăciei elementului poetic din poemele sale, Cantemir cu satirele sale și-a înălțat un monument mic, modest, dar totuși neamurilor în literatura rusă.” Ca semn de recunoaștere a valorii sale și a implicării în viața culturală a Rusiei, organizatorii festivităților prilejuite de tricentenarul întemeierii orașului Sankt Petersburg, în 2003, au luat hotărârea să ridice un bust al lui Antioh Cantemir „părintele întemeietor al clasicismului rus și maestrul satirei literare.” Bustul de bronz al lui Antioh Cantemir, executat de sculptorii moldoveni Iurie Canașin și Ion Zderciuc a fost instalat la 13 februarie 2004 la Universitatea din Sankt Petersburg. De atunci monumentul poetului și diplomatului al cărui nume este înscris pentru pentru totdeauna în istoria Rusiei, împodobește scuarul Facultății de Filozofie. Bustul a fost oferit în dar orașului de pe Neva de către Guvernul Moldovei. Antioh Cantemir și opera sa pot fi puse alături de opera celui ce a fost Dimitrie Cantemir, tatăl său și domnul Moldovei în două rânduri (martie–aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat: enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.” Iar Voltaire spunea despre Dimitrie Cantemir că „unea talentele vechilor greci, știința literelor și aceea a armelor”.
