Arhiva zilnică: 15 septembrie 2025

Fără religie şi istoricitatea lui Iisus, lumea e un imens pustiu de sare şi cenuşă!

Data: 25 octombrie 2025 by Redacția

O echipă de arheologi din Sibiu a descoperit pe în iulie 2025, în timpul unor săpături efectuate la cetatea dacică de la Tilișca, o ștanță monetară din bronz cu manșon de fier, veche de peste 2.000 de ani. La marginea localităţii Tilişca, pe dealul Căţănaş, se află ruinele unei cetăţi dacice. La începutul epocii fierului, aproximativ 1000 î.Hr., o comunitate locală de traco-daci a ridicat aici un sistem de apărare. Fortificaţia a dăinuit până în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al ll-lea d.Hr.. Pentru specialiști, descoperirea de acum este una deosebită, în toată țara astfel de piese fiind foare rare și de o importanță istorică extraordinară.

Practic, evenimentul întărește informațiile despre o așezare dacică dezvoltată, cu economie consolidată, în care se bătea monedă. Descoperirea a fost realizată de echipa condusă de dr. Gheorghe Vasile Natea de la Muzeul Național Brukenthal, în colaborare cu conf. univ. dr. Silviu Istrate Purece de la Universitatea Lucian Blaga, coordonator al unei echipe de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane – Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, specializarea Istorie. Fiu al satului Tilișca, Gheoghe Natea a făcut din cercetările arheologice de la Tilișca un scop în viață, de-a lungul anilor realizând numeroase cercetări și proiecte de promovare istorică.

„Se știa că, pe dealul Cățănaș, se află o importantă așezare dacică. Se știa că printre cele mai valoroase descoperiri de acolo sunt cele 14 ștanțe monetare — datate în prima jumătate a secolului I î.Hr. — din bronz, unele dintre ele montate pe un manșon de fier, toate depuse într-o ulcică de lut, spartă în vechime. Ei bine, de astăzi știm că sunt 15”, a transmis Muzeul Național Brukenthal. Dr. Gheorghe Vasile Natea a explicat faptul că în toată România s-au descoperit până în prezent 16 ștanțe monetare, din care 14 tot la Tilișca și doar două în restul țării. De aceea, descoperirea de acum este de o importanță istorică națională. Ștanțele au peste 2.000 de ani vechime, datând din secolul unu înainte de Hristos. În perioada următoare arheologii vor concentra săpăturile pe o eventuală descoperire a atelierului unde s-ar fi putut bate moneda. Ștranța nou descoperită a fost preluată de Muzeul Național Brukenthal pentru a fi curățată și conservată, urmând a fi cercetată în detaliu. Săpăturile arheologice în cadrul Cetății Dacice de la Tilișca au debutat săptămâna trecută și continuă până la finalul lunii septembrie. În anul 2024 aici au fost scose la iveală monede grecești din argint, iar în 2023 un tezaur roman. Aceasta dovedește importanța acestui punct fortificat în crearea de nouă monedă dacică, sau imitație grecească și romană, spre „susținerea” pieței din acel moment istoric. (G.V.G.)

Clubul sportiv Sfinx – „o treabă curat românească”…

Data: 25 octombrie 2025 by Viorel Patrichi

Cu mulți ani în urmă, am mers la Bivolari, pe Prut, ca să văd paradisul construit de fermierul Vasile Lungu. Uluit de rigoarea livezilor încărcate de fructe, de aromele podgoriei, de luciul heleșteielor în soare, de diversitatea cromatică din ferma zootehnică, am zis fără rezerve: „În sfârșit, văd și eu un loc unde s-a muncit nemțește”. Și răspunsul a venit fără menajamente: „Nu, domnu Patrichi, aici se lucrează românește, nu nemțește!” Am rămas mut fiindcă nu primisem niciodată o asemenea replică. Mai ales că și crama purta numele „Domeniile Hermeziu”, care i-a aparținut mai întâi lui Dinu Negruț (tatăl scriitorului Costache Negruzzi), care a primit la căsătoria sa cu Sofia Hermeziu, ca zestre, moșia Trifeștii Vechi (localitate care apoi s-a numit Hermeziu, din 1967 se chema Lunca Prut, iar din 1996 din nou Hermeziu). (Cineva m-a bănuit că eu aș fi construit crama Hermeziu. Ce mare aș fi fost…). Cam în aceeași perioadă, se întâmpla prin Bacău o scenă asemănătoare, dar cu nuanțe comice. Vasile Hermeziu, supranumit de copiii din oraș Sensilică, era și administrator într-un bloc din buricul urbei. Și vin pe la el doi feciori de la o companie celebră de lifturi din București. Trebuia schimbat liftul și Sensilică putea pretinde pentru asociația lui de locatari niște servicii de excepție. Se uită el pe un catalog și zice: „Aș vrea cel mai bun lift pentru bloc. Ăsta!…” „Gata, șefu!” „Vreau să iasă o treabă românească.” „Da, șefu. Uite, îl montăm pe ăsta ieftin și facem formele pentru liftul cel mai scump. Compania plătește diferența și facem fifty-fifty…” „Cum adică? Bă băieți, eu v-am cerut o treabă românească, nu e clar? Îmi montați cel mai bun lift, cel mai scump. Altfel, plecați cu tot cu antenele voastre de pe bloc!” „Șefu, tocmai ai pierdut 10.000 de euro…”

Așa era Sensilică: mereu pregătit de glume, privea dramatismul cu umor, cu zâmbetul pe buze, găsea ieșire din orice situație absurdă, în care îl aduceau directorii de la Letea Bacău sau patronii pentru care a lucrat după 1990. Era hărăzit cu talente multiple – picta frumos, făcea sculptură în lemn, restaura sau construia case de la zero cu echipa lui, era croitor desăvârșit și, peste tot, se ghida după același principiu: „Haideți să facem o treabă românească!…”

Spirit justițiar înnăscut, Vasile Hermeziu nu suporta prefăcătoria, falsul, improvizația, superficialitatea, impostura. Era un autodidact, citea foarte mult. Avea cunoștințe vaste de istorie și nu te ierta dacă luai țara în derâdere.

Ajuns la maturitate deplină, a fondat Asociaţia Sportivă Club Karate Sfinx Bacău, „o treabă curat romnească”, așa cum îi plăcea lui să spună. Aici i-a cucerit rapid pe copiii și adolescenții care îi călcau pragul. Avea un excelent simț pedagogic intuitiv, încât profesorii se minunau cum de reușește Sensilică să stăpânească energiile debordante și inepuizabile ale cursanților. Îi cointeresa și îi fideliza, cum nu am văzut la alte cluburi sportive. „Eu nu vă învăț aici cum să vă bateți, nici cum să vă apărați. Eu vă învăț cum să evitați lupta. Autocontrolul este mai important, decât victoria în luptă”, le spunea Sensei copiilor. El a cusut toate kimonourile albe pentru toate promoțiile. Ce profesor mai face azi așa ceva pe banii lui? Pe toate centurile punea obligatoriu tricolorul. Toate sărbătorile naționale erau marcate la Clubul Sfinx prin demonstrații la care veneau părinții, bunicii și tot felul de oameni din Bacău. Și nu-i cerea nici directorul, nici partidul, nici Consiliul Județean, nici Ministerul Învățământului sau sindicatul AlmaMater să organizeze asemenea ceremonii solemne…

A rafinat luptele karate shotokan atât de subtil, încât le-a dat tentă românească. Dacă ar veni japonezii pe la Clubul Sfinx din Bacău, cu siguranță ar face ochii mari. Așa cum au rafinat ei artele marțiale sau ritualul ceaiului, preluate de la chinezi, la fel a croșetat Sensilică pe marginea acestei discipline sportive de origine niponă și i-a dat strălucire națională, fără pretenții competiționale, deși sportivii lui au luat cele mai multe premii și medalii. Ca să înțeleg mai bine această personalitate, am discutat cu maestrul Doru Botez, Sensei cu centură neagră 7 dan, care a fost instructorul lui Vasile Hermeziu. La 87 de ani, Doru Botez a rămas o felină fără vârstă. El este unul din fondatorii karate-ului din România. „Lică Hermeziu a fost un om deosebit, un filozof în sport, spune Doru Botez despre Sensilică. Era un om special. Am mai avut doi elevi la fel de buni: Dan Botezatu și doctorul Corneliu Botezatu. Toți aveau caractere frumoase. Te impresionau prin ceea ce făceau, te atrăgeau. A învățat la clubul „Seishin” („spirit”, în japoneză), pe care l-am fondat eu. Și fiicele lui au fost elevele mele. Lucrau împreună. Toți participau la competiții. Ulterior, el a înființat Clubul Sfinx. Acolo, el a făcut un altfel de karate, pornind de la grădinițe și școli. Sălile lui erau pline de cursanți. Concepea luptele karate shotokan sub formă de joc, nu de joacă. Așa îi atrăgea pe toți. A intrat în jocul copiilor și el, dar, prin acest joc, le dezvolta atenția, îndemânarea, puterea de concentrare, rigoarea și disciplina, toate fiind elemente foarte importante în artele marțiale. Copiii nu se plictiseau, învățau, se și jucau. Ei nu prea le au cu disciplina, dar el a reușit. Avea două săli și ambele erau pline toată săptămâna. A dat toate examenele de centuri negre cu mine, la fel și elevii lui. Pe 21 august 2025, i-am conferit centura neagră cu 5 dan pentru contribuția deosebită la dezvoltarea acestei discipline din artele marțiale. Din cauza unui accident de mașină, eu practic acum Tai Chi Chuan.”

L-am întrebat dacă Ambasada Japoniei știe ce au făcut românii din Bacău în artele marțiale. Și a început să râdă cu poftă și cu toată modestia. „Eiiii!… Noi îi spuneam Lică. Era un filozof și eu rezonam foarte bine cu el. Un tip spiritual, un căutător de idei și forme, avea un simț al umorului ieșit din comun, nu prea îl vedeai trist. Totdeauna avea o poantă pregătită. Un om foarte respectuos și un sufletist în tot ce făcea. Avea piciorul amputat și venea la sală printre cursanți. Dădea comenzile. I-am acordat centura neagră cu 5 dan pentru performanțe, pentru activitatea lui de sensei. Avea rezultate frumoase pentru un karate necompetițional și asta am apreciat mai mult la el. Pentru că esența artelor marțiale s-a diluat foarte mult în timp din cauza gladiatorilor care se bat prin cuști până la moarte. Nici eu nu am agreat asemenea stiluri de luptă. Nu mai este karate-ul din anii 1970, pe când am învățat eu. Trăim alte transformări astăzi. Se poate vorbi la superlativ despre el, fără exagerare. A fost un copil bun, un suflet generos. Lică Hermeziu a făcut parte din generația de aur de la clubul „Seishin”, pe care l-am fondat în 1990, dar eu practic karate din 1976”. Ce aș mai putea adăuga după maestrul Doru Botez? Am bănuiala „rezonabilă” că Dumnezeu îi va porunci Sfântului Petru să facă de urgență un club de karate shotokan pentru Sensilică. Așa cum poartă îngerii și sfinții straie albe, le-ar sta minunat cu niște centuri negre ca să exerseze comenzile lui Sensei în limba japoneză prin grădinile Raiului. Nu se mai plictisesc arhanghelii. Iar pe Pământ, visul lui Vasile Hermeziu continuă: ștafeta a fost preluată la Clubul Sfinx de fetele lui Sensilică – Mădălina, Raluca, Oana, Alina – iar comenzile se execută frumos, nu se discută…

Vaporul „Principesa Maria” a asigurat vreme de mai mulţi ani ruta Constanţa-Istanbul-Pireu

Data: 25 octombrie 2025 by George V. Grigore

Dacă astăzi nu putem vorbi de bucuria de a avea vapoarele noastre de pasageri cu care să călătorim către alte zări, iată că acum zeci – sute de ani românii nu erau văduviți de asemenea accesibilități. Astfel, la sfârșit de secol XIX, România oferea doritorilor șansa de a traversa Marea Neagră, strâmtorile Bosfor și Dardanele și Marea Mediterană. Vaporul „Principesa Maria” pe care îl prezentăm aici a fost construit ca vas de pasageri în anul 1895 în Șantierul „Fratelli Orlando” din Livorno, Italia. În anul 1897 a fost cumpărat de România. Avea atunci 18 cabine de pasageri pentru clasa I și 12 cabine clasa a II-a. La 1 iulie 1898 a avut loc la Constanţa, în prezenţa Regelui Carol I, botezul vapoarelor „Principesa Maria” şi „Regele Carol I”. Cele două vase de pasageri au asigurat vreme de mai mulţi ani ruta Constanţa-Istanbul-Pireu. În 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, guvernul român a hotărât să pună la dispoziția guvernului rus, în baza unui contract de închiriere, un număr de nave grupate la Galați și Măcin. Între acestea se afla și Principesa Maria. Pe 9 octombrie 1916 vasul pleacă, împreună cu o parte însemnată a flotei maritime a țării, la Sevastopol. Pe șantierele Flotei Rusești de la Sevastopol vasul de pasageri a fost transformat în vas de război. În timp ce celelalte vapoare de pasageri românești au fost transformate în crucișătoare ușoare, „Principesa Maria” a fost echipat pentru lupta antisubmarine. În fapt pe vapor au fost montate două tunuri de 120 mm în borduri și o instalație de pozat plase antisubmarine. Echipajul era compus din trei ofițeri, patru mecanici și 30 de marinari români, fiind completat cu aproximativ 150 de marinari ruși.

Ca membră a noii Divizii de Crucișătoare vaporul „Principesa Maria” executa de cel puțin trei ori pe săptămână misiuni de supraveghere pe coasta Bosforului și a porturilor turcești, misiuni care durau între 24 și 48 de ore. În timpul acestor marșuri navele românești s-au angajat de multe ori în dueluri de artilerie cu bateriile turcești, au bombardat depozitele de muniții ale inamicului, au instalat mine la intrarea în Bosfor și au transportat trupe de debarcare. Evenimentele din Rusia bolșevică au adus flota maritimă românească la un pas de dispariție. Inevitabil, influența nefastă a revoluției ruse s-a făcut resimțită și la bordul navelor românești, pe care numai un sfert din echipaj era format din români. Majoritatea erau îmbarcați înainte de declanșarea evenimentelor care au dus flota românească la un pas de dispariție. Colegiului Autonom pentru Afacerile Ruso-Române a încercat dezorganizarea personalul român de pe crucișătoare „aprobând orice act de provocațiune spre a împinge vasele în război contra României”. Încercarea de dezbinare s-a lovit însă de rezistența marinarilor români. Echipajele românești aflate pe vasele închiriate flotei marine a Rusiei și-au menținut credința și jurământul față de țară. Niciunul dintre ele nu s-a implicat în evenimente puse la cale de bolșevici. Revenirea în țară a tuturor navelor românești care acționaseră în Flota Rusă din Marea Neagră s-a dovedit a fi deosebit de anevoioasă.

Contractele încheiate în 1916 cu Guvernul Rusiei Țariste nu au mai fost respectate de noua putere sovietică. În ultimul an de război bolșevicii au încercat rebotezarea vasului. Pe data de 19 februarie 1918 nava a fost rebotezată și înregistrată cu denumirea ОСВОБОЖДЕНИЕ („Eliberarea”). Termenul de „Principesă” (cu referire directă la regalitate) nu era deloc pe placul noii orânduiri bolșevice. Ulterior echipajul și oficialitățile române reușesc schimbarea numelui pe perioada cât s-a mai aflat sub conducerea rusească, în „Dezrobirea”. În cele din urmă navele închiriate în 1916 guvernului rus au reintrat în România, începând cu noiembrie 1918, inclusiv „Dezrobirea”. Aflate într-o stare de avansată deteriorare vapoarele au necesitat lucrări operative de reparații ample deoarece trebuiau reluate cursele maritime pentru a putea satisface nevoile urgente de aprovizionare ale țării. În 1919, la reîntoarcerea în România, vasul de război „Dezrobirea” a fost redenumit „Principesa Maria”. Reintrat în circuitul vapoarelor de călători acestea va asigura în anii următori linia Constanţa-Varna-Istanbul, pe care naviga cu două voiaje pe lună. Aducerea osemintelor lui Dimitrie Cantemir de la Odessa, cu vaporul Principesa Maria (15 iunie 1935) înlesnește o premieră în istoria relațiilor dintre București și Moscova. Din păcate în anul 1938, nava a fost casată şi vândută pentru dezmembrare. Povestea ei merită însă a fi cunoscută!

Și ziua de mâine s-ar putea teme de ea însăși să mai treacă dincolo de zori…

Data: 24 octombrie 2025 by Cezar Adonis Mihalache

Ticăloși, trădători, „idioții utili” – altora… Ăștia sunt toți aceia ce ne conduc… Cu mențiunea că „idioți” pot fi, deopotrivă, și ăia ticăloși, și ăia trădători… Și care se vor devoala singuri ca idioți (a mai fost unul, al regimului trecut, dar ăla, astăzi, ar fi fost dincolo de mediocru) doar la momentul scadenței vinovățiilor legate de distrugerea unei țări, a unui popor, a unei vetre de istorie, civilizație și continuitate, când se vor refugia în disculparea dată de presupusul lor analfabetism funcțional în funcțiile pe care le-au ocupat… Dar fără a fi fost deloc analfabeți, dimpotrivă… Ba, mult mai descuiați decât au lăsat a se vedea… Asta în cazul celor ce au mai semnat… Pentru că nu vă așteptați ca ăia „grei”, vârfurile de lance ale vânzării de țară, să-și fi lăsat iscăliturile pe undeva… Au făcut-o prin alții, cu „pentru”, continuând mișcarea de sfredel a trădării, vânzării, raptului economic (și curând de meleaguri) ale țării, dar, juridic, insuficient pentru a formula capete de întemnițare… Și am ajuns deja la un asemenea nivel de trădare și vânzare a țării încât ziua de mâine s-ar putea teme ea însăși să mai treacă dincolo de zori… Pentru că lucrurile nu numai că sunt deja de un cenușiu funest, dar fiecare viitoare clipă se conturează ca un ac de secundar morbid la adresa Națiunii, a Țării, a Istoriei, a trecutului și prezenței noastre (deja, „de cândva”) în rândul altor state… Și nu doar al acelora respectate… Ci al acelora aproape încă existente…

Suntem într-un „limes” de însăși existență… Iar întrebarea nu este, judecând „la rece”, dacă vom ajunge la un moment dat în afara UE, ci doar când, ca moment, dar și ca fel în care vom fi fost puși să facem acest pas… Pentru că, acum, un acum ce nu mai are interacțiune cu viitorul imediat, mai putem face noi această alegere pentru a salva ceea ce ne-a mai rămas… Dar, numai târziu de mâine, vom fi puși de alții să facem acest pas… Și vom fi scoși fără nici o jenă de Europa din UE… Pentru că însăși conturul nostru de mâine spre asta ne îndreaptă: un ghetou de existență trasat de mâna trădătorilor noștri la ordinele criminalilor de țări (și nu doar de națiuni) de la Bruxelles… Pentru că viitorul arătă, oricum l-am privi, cenușiu… Iar prezentul ce va „urma” va fi negru… Un negru acid… Căci vom fi depozitari cu acte în regulă, cu obligații asumate de netrebnicii, trădătorii și aparent idioții utili (altora) care ne-au condus… „Depozitari” ai valurilor viitoare de migranți, dar și de milioane de metri cubi de… dioxid de carbon (din gazele de seră)… Aparent, fără nici o legătură între una și alta… Pentru că, în vreme ce României i-a fost refuzată cererea aproape în genunchi de a mai menține o vreme capacitățile energetice pe cărbune, fiind pusă în situație viitoare de a importa masiv (și pentru ea, dar și pentru a-și respecta o altă obligație asumată: susținerea energetică a Republicii Moldova), aceeași UE i-a fluturat deja avertismentul pentru respectarea altei obligații asumate de către ticăloșii care ne-au condus. Stocarea de dioxid de carbon… Iar aici avem prima legătură dintre colonizarea țării cu migranții pe care va începe a-i scuipa UE din țările ei „alese”, și nu numai, și stocarea unei aberații fără precedent, CO2 -ul produs de alții, o legătură indusă de idioțenia extremă a idioților utili pentru aceiași alții… Pentru că o analogie nu poate fi ocolită: dacă în planul asumat prin pnrr de stocare a dioxidului de carbon, într-o proporție uriașă în raport cu ceea ce generăm noi, practic, obligându-ne să stocăm 20 la sută din totalul de CO2 al UE (pe care Bruxellsul l-a normat ca obligație de captare și depozitare), fiind responsabili (mai bine spus, eram, la acel moment al completării pnrr, când încă mai fumega câte un rest de industrie pe ici-colo) de nici doi la sută din aceste emisii, nu este greu de estimat cum stau lucrurile în cazul procentului asumat ca număr de migranți… Pe care acest guvern ticălos și l-a reasumat, deși, din momentul în care două state europene (Polonia și Ungaria) au respins planul de inserție a migranților, acesta trebuia revăzut. Și respins, de drept juridic comunitar, fiind, nu unul, ci, deja, două precedente…

Dar ticăloșii și-au luat arvunele pe seama punerii noastre sub un clopot ucigător…

Pentru că asta vor reprezenta depozitele de stocare a dioxidului de carbon. Distrugerea faunei, afectarea mediului, riscul de ucidere a populațiilor învecinate depozitelor. Și asta explică și felul în care aceiași guvernanți ticăloși, motivând primirea de bani europeni, acceptă distrugerea de situri ecologice și zone de protecție pentru construirea unor autostrăzi în loc să le retraseze… Și stau indiferenți și în fața calamității din zona Olteniei, deșertificarea, deși tehnologia a ajuns la un nivel la care zone, cu adevărat aride, au putut fi înverzite… Dar, Europa are nevoie de acest deșert în România pentru a-l folosi ca zonă de stocare a mizeriilor ei… Și nu doar a dioxidului de carbon, evident…

Și vom mai fi o vreme în UE, vânduți pe nimic de alți ticăloși, următori guvernanți… Pentru un kilowatt de energie, pe care noi nu vom mai avea unde să-l producem, fiind obligați să depozităm, la schimb, metri cubi de gaze toxice, de deșeuri, de reziduuri, și nu doar sanitar-biologice, precum cele îngropate de ani buni în pământurile noastre, ci poate chiar nucleare… Iar când ne vom fi „făcut” stocul de materiale și gaze periculoase, aceeași UE ne va scuipa ca pe o gumă alterată de prea lungul mestecat între colții colonizatorilor… Și nu vom rămâne doar cu banii neluați, neîncasați, suspendați înainte de a fi fost trimiși, nu doar cu depozitele pline de resturi periculoase, ci și sfârtecați de cei ce vor cere protejarea populațiilor lor (ca etnii) pe motiv că România și-a intoxicat pământurile… Cu Ungaria salivând „salvând” Ardealul de la crima de mediu a guvernanților, cu bulgarii deja molfăind și ei pe rost de recuperări, și ce tupeu vor începe a avea din momentul în care vor fi intrat în rândul statelor-elită, care au adoptat euro (pentru că nu întâmplător deja se prezintă zona euro ca elită a aleșilor)… Și nici măcar cu Marea Neagră alături, cum ne vuia în vremuri Iorga – să nu ne rătăcim de singurul nostru prieten, căci și acolo se va încetățeni un drept al altora…

Noi? Noi cu deșertul… Și nu doar la figurat…

Așa au creat dihotomia: mândria, sursa tuturor relelor…

Data: 24 octombrie 2025 by Diana Maria Brăgaru

Cum ești manipulat prin mândrie și lene: ți se spune extrem de scurt exact ce vrei să auzi! Serviciile, politicienii veroși și influencerii cu agende politice dubioase se folosesc de mândria și de lenea ta! „Mândria este cel mai mare păcat. Ea este începutul, rădăcina și maica tuturor păcatelor. Din mândrie a căzut satana din cer, din mândrie a pierdut omul raiul și tot din mândrie se pierde lumea de azi”. (Părintele Cleopa Ilie, „Predici la duminici și sărbători”). Or, de unde ideea că mândria este sursa tuturor relelor?! Pentru că mai toți avem o impresie extraordinară despre noi înșine și refuzăm imediat absolut tot ce ne strică această imagine. Dar preluăm instantaneu tot ce ne întreține ideea propriei măreții, fără a ne pune nicio întrebare, fără a gândi! Mândria ne face sa credem că noi deținem adevărul, că doar convingerile noastre sunt corecte. De aceea preluăm toate ideile care ne confirmă o părere – se numește bias de confirmare! Dar știți care este paradoxul?! Că doar cei nesiguri au nevoie de confirmări suplimentare! Așa cum cei care au o credință șubredă în Dumnezeu caută disperați „semne” și „minuni”! Satana știe asta. Și toți cei care îl urmează, conștient sau inconștient, pentru a manipula masele, că vorbim despre servicii, politicieni corupți și influenceri cu agende politice, toți exploatează mândria și lenea oamenilor pentru a-și promova propriile interese! Nu pe ale tale!

Da, cititorule, ești manipulat emoțional prin reducerea efortului tău cognitiv, prin eliminarea gândirii publicului al maselor. Cum ești manipulat prin mândrie?! Ți se dă un sentiment de superioritate prin apartenență grup. Ți s-a spus că faci parte din „elită”, lucru care ți-a flatat și ție ego-ul, dar și a colectivului, a celorlați care sunt ca tine. Așa publicul a devenit receptiv la poveștile lor mincinoase! Așa au polarizat România. Așa s-a creat ruptura între „pro-europenii deștepți” și „putiniștii proști”. Așa au creat dihotomia „noi, deștepții elitei” versus „ei, proștii din pleava societății”. Așa ți-au alimentat mândria că faci parte din grupul de inteligenți „care își dorește progresul omenirii” . Așa ți-au descurajat analiza critică, deoarece oamenii se simt validați doar prin asocierea cu „oamenii buni”.

Retorica mincinoasă?! Liderii politici ți-au promis că vor o „Românie Europeană” dar nu ți-au dat detalii concrete despre cum vor face exact acest lucru! Ți-a fost și îți este exploatată lenea, citorule! Toți au simplificat mesajele, pentru că ei știu că oamenii evită gândirea, efortul mental complex ( asta se numește lene cognitivă). Politicienii și influencerii ți au oferit „soluții” aparent simple pentru probleme complexe („toate problemele vin de la putiniști), reducând-ți nevoia de a gândi critic sau de a verifica informațiile pe care ți le-au băgat pe gât! Nu ți-au explicat nimic! Ți-au servit totul de-a gata, ca tu să nu te obosești gândind! Nici acum nu îți explică nimic, doar dau verdicte și tu, pentru că îți e lene să citești mult, să cauți singur, înghiți absolut orice! Influencerii ți-au livrat și îți livrează în continuare mesaje scurte care devin virale exact pentru că oamenilor le este lene să gândească singuri și nu se „complică” cu analize profunde. Clipurile scurte, postările sunt consumate rapid, fără a încuraja reflecția în niciun fel! Lenea ta te face să nu verifici sursele. Și lenea ta este exploatată prin răspândirea de știri panicarde și povești distorsionat, menite să te sperie ca să nu acționezi împotriva sistemului, ci pentru el. Fără să-ți dai seama! Lenea ii face pe oameni să accepte orice informații pentru că e mai ușor decât să cerceteze singuri. Serviciile, agenții de informații, agenții de influență și serviciile de dezinformare sau alte entități similare se folosesc de mândrie și lene pentru a manipula opinia publică în interes strategic. Mai ales acum!

Uită-te ce campanii de imagine se fac pentru Nicușor și în prezent, gândește-te cine ii finanțează campaniile de propagandă! Gândește-te cine îl glorifică pe Nicușor și pe Bolojan, „valorile europene” și pe liderii de opinie progresiști. De ce o fac?! Pentru că ei știu că publicul va accepta aceste mesaje fără a le pune la îndoială! Gândește-te cine creează și susține influencerii care îți par autentici, dar care promovează subtil agende politice sau personale, profitând de încrederea oarbă a urmăritorilor lor! Vrei exemple concrete?! „România onestă, pro-europeană”! Au promis soluții rapide, evitând detaliile plictisitoare care ar cere efort din partea alegătorilor! Pe platformele sociale influencerii cu agende politice postează conținut care te îndeamnă la lene „Președintele olimpic la matematică este geniul care salvează România de ruși și corupție”. Dezinformare?! Postări virale care exploatează lenea de a verifica („Ne atacă rușii!”, „Cu Georgescu / Simion România va ieși din NATO /UE!” sau „Din 15 septembrie intrăm în război cu Rusia!”) se răspândesc rapid, pentru că oamenii preferă să reacționeze emoțional decât să caute date reale! Da, da! Mândria de a considera că nu poți greși, că ești „ales” dacă faci parte din „elite”, cultivarea și manipularea prin „putiniștii sunt dușmanii progresului și al Europei” spală pe creier! Nu ți se explică nimic! Și, pe cealaltă parte vin liderii suveraniști! Care explică, cum o face Georgescu, în detaliu ce trebuie făcut. Îți vorbesc mult ca să te facă să înțelegi, te fac să îți pui întrebări, te provoacă să gândești. Și acum gândește-te o secundă! Cine îți vrea binele cu adevărat?! Cel care se folosește de tatăl minciunii, folosind înșelăciunea, apelând la mândria ta sau cel care îți spune adevărul, te împinge sa îți pui mintea la contribuție și te îndeamnă să ai Credință în Dumnezeu, să nu îți fie frică pentru că așa ți-a spus Hristos?! Cel care îți spune să fii treaz și neînfricat sau cel care îți spune orice ca să fii speriat și sa îl urmezi și urmărești în continuare?!

Fundamentul speranței…

Data: 24 octombrie 2025 by Petru Jipa

În fața bisericii orașului, sub o coroană de stejari bătuți de vânt, stătea o statuie de bronz, lucioasă în lumina zilei și solemnă în cea a lunii. Era imaginea unui mare poet, cu fruntea înaltă, ochii pierduți în depărtare. Locuitorii trecuseră de atâtea ori pe lângă ea, încât aproape uitaseră cine fusese acel om. Dar preotul nu uitase. El, păstorul sufletelor din oraș, știa că poetul nu fusese doar un scriitor de versuri, ci un călător al sufletului, unul care vorbise despre iubire, durere, Dumnezeu și pământ, cu o voce atât de pură, încât părea că vine din adâncul aceleiași pământ. În tinerețe, poetul locuise câteva zile în oraș, umblase pe aceleași poteci, se rugase în aceeași biserică și ascultase ploaia bătând în acoperișul de tablă. Apoi plecase, ca să creeze, să sufere, să scrie. Și când murise, într-un oraș îndepărtat, lumea îl declarase mare – dar orașul rămăsese tăcut. Preotul însă simțise că tăcerea era o nedreptate. Nu pentru poet – el fusese deja în a lui pace – ci pentru oameni. Pentru copiii care treceau pe lângă biserică fără să știe că, sub umbra acelui bronz, trecuse un suflet care le-ar fi putut vorbi despre frumusețea lumii și despre adâncul ei mister. Așa că, într-o dimineață de toamnă, când frunzele cădeau ca niște gânduri triste, preotul a adunat oamenii și le-a spus: „Trebuie să-i ridicăm o statuie. Nu ca un monument, ci ca o rugăciune de mulțumire.” Și așa s-a întâmplat. Enoriașii au contribuit – unii cu bani, alții cu muncă, alții cu amintiri. Un sculptor local a lucrat luni întregi, modelând fața poetului după o singură fotografie, dar și după cuvintele celor care-l cunoscuseră. Când statuia a fost ridicată, într-o zi senină de primăvară, preotul a ținut o scurtă cuvântare: „Această statuie nu este doar pentru el. Este pentru noi. Pentru că, în fiecare vers al său, a vorbit despre ceea ce credem, despre ceea ce iubim, despre ceea ce căutăm. Și dacă ne uităm la el, poate că și noi vom învăța să vorbim mai frumos despre suflet.” De atunci, statuia rămâne acolo – nu doar ca o amintire, ci ca o invitație. Copiii își fac selfie-uri lângă ea, dar uneori, când vântul suflă ușor printre frunze, se spune că poți auzi un vers șoptit, ca o rugăciune veche, rămasă în aer.

Mergând într-o Duminică la biserica Maica Precistă din Ploiești, „Maica Prea Cinstită”, am văzut zarvă mare. Preotul bisericii, Ștefan, se auzea din curtea bisericii, atunci mi-am dat seama că doar prin credință mai există speranță. Oameni tineri și vârstnici ascultau cu capul plecat rugăciunea. Acolo în pragul bisericii tronează statuia marelui nostru poet Mihai Eminescu, ca semn al amintirii că el a trecut și s-a rugat în această biserică. Când vorbim despre „adevăratul rol” al bisericii, presupunem că există un ideal, una sau mai multe funcții fundamentale care transcend contextul istoric sau abaterile umane. Biserica este un spațiu dedicat întâlnirii cu sacrul, cu Dumnezeu. Ea oferă o pauză de la profan la înalt și o oportunitate de a ne conecta cu ceva dincolo de sine și de imediat. Împărtășirea credinței este comunitatea care păstrează, trăiește și transmite mai departe învățătura, dogma și tradiția religioasă. Prin ritualuri (cum ar fi Botezul, Împărtășania, Spovedania), biserica oferă canale concrete prin care credincioșii își trăiesc relația cu divinitatea și primesc, conform credinței, har divin. Biserica este, în esență, o familie spirituală. Construiește legături bazate pe valori comune, iubire și sprijin reciproc, oferind un sentiment de apartenență într-o lume din ce în ce mai fragmentată. Biserica are misiunea de a servi pe cei sărmani, bolnavi, marginalizați și cei în nevoie. Consiliere și Sprijin Psihologic. Uneori am spus: de ce românul nu merge la psiholog. Apoi am răspuns: pentru că biserica Oferă sprijin moral și spiritual în momentele cheie ale vieții (naștere, căsătorie, moarte) și în momente de criză, depresie sau suferință. Este adevărat și este bine ca biserica să propună un cadru de valori și principii etice (de exemplu, Cele Zece Porunci, Evanghelia) care ghidează comportamentul uman. Ea promovează virtutea precum cinstea, compasiunea, iertarea și responsabilitatea. În rolul său profetic, biserica are datoria să vorbească împotriva nedreptății, corupției și opresiunii, să fie „conștiința societății”. Acest rol este adesea incomod, dar esențial pentru o societate sănătoasă. De-a lungul istoriei, bisericile au fost pilonii în păstrarea limbii, artei, muzicii și tradițiilor. În multe culturi, ele sunt custodele identității naționale. Bisericile au înființat primele școli, universități și biblioteci, contribuind la educarea maselor și la dezvoltarea științei și culturii. În dimineața aceea când am ajuns la biserică, mi-am dat seama că există speranță într-o lume din ce în ce mai tulbure.

Dar să fie pace și Doamne ajută!

Cinstirea în chip deosebit a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul culturii și spiritualității Țării Românești

Data: 23 octombrie 2025 by George V. Grigore

S-a îmbrăcat țara în straie spirituale frumoase de sărbătoare. Pe 26 septembrie, credincioșii ortodocși l-au prăznuit pe Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul culturii și spiritualității Țării Românești. La 8 iulie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească. Prăznuirea lui se face pe data de 26 septembrie. Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Românești între anii 1512 – 1521. În timpul domniei sale, viața spirituală și duhovnicească ortodoxă a cunoscut o perioadă de strălucită înflorire. Autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” și ctitor, printre altele, al sfintei Mănăstiri Curtea de Argeș, a rămas în istorie ca „Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii”. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 8 iulie 2008. După unii istorici, Neagoe Basarab era fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga, după alții, era fiul voievodului Basarab al IV-lea „cel Tânăr” (sau „Țepeluș”). El însuși s-a autodeclarat fiu natural al lui Basarab al IV-lea și al Neagăi din Hotărani, soția marelui vornic Pârvu Craiovescu. Fapt cert este că a crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit, după moda vremii, inițierea în cele șapte arte liberale. Cunoștea limbile greacă, latină și slavonă. În 1504 s-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovici, Despina Doamna (sau Milița, călugărită sub numele Platonida), cu care a avut șase copii: Ion, Petre și Anghelina (morți înainte de vreme), Teodosie, Ruxandra și Stana.

A ajuns la ranguri înalte în structurile statale ale Țării Românești. Astfel, este numit succesiv în funcțiile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). După ce a ajuns pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuând viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești. În anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea al Moldovei (Ștefăniță Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la „sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Totuși, Țara Românească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman. Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe din Țara Românească și din toate țările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită celebra Mănăstire Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a țesut cunoscuta legendă a Meșterului Manole. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Se pare că lucrarea a fost scrisă mai întâi în slavonă, apoi tradusă în românește, iar mai târziu și în grecește. Cea mai veche copie în limba română, atestată, datează din 1654. Acolo, la Argeș, se odihnesc și resturile pământești ale voievodului, care a trecut la cele veșnice pe data de 15 septembrie 1521. Noi astăzi îl proslăvim și îl cinstim în chip deosebit, pentru viața sa dedicată apărării culturii și artei din Țara Românească.

Legat spiritual de zona apropiată capitalei București, Sfântul Voievod Neagoe Basarab va deveni ctitorul actualei biserici de pe insulița Lacului Snagov, construită în stil bizantin și având elemente decorative în stil românesc. Exteriorul este păstrat în cărămidă aparentă se observă formele cărămizilor și măiestria artistică a acestui monument. Biserica are balcon, navă și altar. Balconul era susținut de 16 stâlpi de diverse forme geometrice, foarte frumos ornate cu cărămidă aparentă. Se pot vedea la exteriorul pronaosului. Prima vatră spirituală a apărut aici undeva prin secolul al XI-lea. Prima atestare documentara scrisa, referitoare la aceasta mănăstire datează din a doua jumătate a sec. al XIV–lea, din timpul domniilor lui Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418). În anul 1453 Vladislav al II- lea zidește un paraclis cu hramul „Buna Vestire”, scufundat în lac, în jurul anului 1600, ale cărui uși împărătești se păstrează la Muzeul Național de Artă al României. În jurul anului 1456 Vlad Țepeș dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari și a unui tunel de refugiu pe sub apa, care ar exista și astăzi. Biserica actual va fi zidită de Neagoe Basarab la 1521 (cea anterioară fiind distrusă de un puternic cutremur). Biserica a suferit mari refaceri în timpul domniei lui Mircea Ciobanu. Pridvorul a fost transformat în pronaos, prin zidirea spațiilor dintre coloane, la jumătatea sec. XVI. Biserica a fost pictată în timpul domniei lui Petru Șchiopul în 1563, de Dobromir cel Tânăr. Această pictură este păstrată doar în pronaos. În naos și altar, actuala pictură este făcută în 1815, de Gheorghe Zugravul. Biserica a fost folosită ca necropolă domnească, astfel că aici se mai pastrează pietrele de mormânt ale unor dregători decapitați pentru trădare sau calugăriți cu forța pentru același motiv ca: Dragomir Postelnicul, Stoica Logofatul, Pârvu Vornicul, Ioan Călugărul, Serafim Mitropolitul. În naos, în fața ușilor împărătești, se află lespedea funerară a voievodului Vlad Țepeș, ucis în 1476 în pădurea din preajma Băltenilor. Tot aici, și-a găsit sfârșitul, în decembrie 1662, și bătrânul postelnic Constantin Cantacuzino. Mănăstirea s-a afirmat ca un centru panortodox prin sprijinul domnului Matei Basarab, care a instalat o tipografie în 1643. Apogeul cultural a fost atins în timpul lui Constantin Brâncoveanu, când stareț al mănăstirii este Antim Ivireanul (1694-1705), devenit mai târziu mitropolit al Țării Românești. El a tipărit aici cărți bisericești în limbile română, greacă, arabă, slavonă și gruzină care au dus faima meșterilor de la Snagov în Grecia, Asia Mică și Egipt. Biserica afectată de pe urma cutremurelor din 1977 și 1986 a fost consolidată în anii 1998 – 2000. Acum, înconjurată de apele Lacului Snagov, oferă o intimidate specială și un loc de întâlnire cu necunoscutul pe care îl căutăm cu toții. Să ne lăsăm cuprinși de spiritualitate și să îl proslăvim și îl cinstim în chip deosebit pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, pentru viața sa dedicată apărării culturii și artei din Țara Românească.

Alba Iulia: arheologii au descoperit poarta prin care a intrat Mihai Viteazul victorios în cetate

Data: 23 octombrie 2025 by Redacția

Alba Iulia este o locație cu un puternic caracter istoric și patriotic. Tot românul știe că aici se află fortificația bastionară, cunoscută drept Cetatea Alba Carolina, cea mai mare cetate din România, o mărturie a istoriei bogate a Transilvaniei și a întregii țări. În structura interioară a cetății se găsesc și ruinele castrului roman, construit de Legiunea A XIII-a Gemina acum 2000 de ani (Muzeul Principia). Tot aici se află și Catedrala Reîntregirii Neamului, cunoscută şi sub numele de „Catedrala Încoronării”, care este un monument istoric de importanţă naţională, simbol al reîntregirii României şi a Unirii. Mai avem Muzeul Național al Unirii, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” (cea mai veche catedrală din țară, precum și cea mai lungă) și Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, ridicat în onoarea celor trei eroi pe locul suplicului acestora. La toate acestea minunate putem să adăugăm acum noua descoperire arheologică și istorică: celebra poartă pe care a intrat în triumf Mihai Viteazu, în Cetatea Medievală, la 1 noiembrie 1599. Descoperirea istorică a fost făcută de arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, conduși de arheologa Anca Timofan. Mai mult de atât, sub vestigiile arheologice ale porții medievale a fost descoperită și poarta principală a castrului roman existent aici acum 2000 de ani, construită de Legiunea A XIII-a Gemina. Descoperirile arheologice au fost făcute pe partea Bastionului Capistrano, în zona estică a Cetății. Mai exact au fost descoperite ruinele porții medievale „Sf. Gheorghe” („aducătorul de biruință”), construită peste poarta principală a castrului roman (Porta Praetoria) a legiunii a XIII-a Gemina. Descoperirea confirmă o continuitate strategică și edilitară de-a lungul a două milenii în același punct-cheie al fortificațiilor.

Construcția a fost descoperită la trei metri adâncime, aproape de Poarta a Treia a cetății, în interior, la distanță de aproximativ 50 de metri de zidul actual. Anca Timofan, arheolog Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: „Era o poartă fortificată, cu barbacană circulară, o avem încă în picioare în 1711. Apoi o dată cu construirea cetății începe practic demolarea porții.” Ridicarea Cetății Alba Carolina a început în 1715, iar poarta a fost pusă la pământ treptat. Gabriel Rustoiu, director Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: „Ne propunem în viitor să continuăm săpăturile și de ce nu la un moment dat să o punem în valoare.” În cele trei secțiuni arheologice deschise pe bastion au fost descoperite construcții aparținând epocii romane (castrul legiunii a XIII-a Gemina, sec. II-III d.Hr.), perioadei medievale timpurii (sec. IX-XII), perioadei Principatului Transilvaniei (sec. XVI-XVII) și stăpânirii habsburgice (sec. XVIII-XIX). În partea inferioară a bastionului, a fost descoperit un segment din zidul estic al palestrei castrului roman – un mare edificiu patrulater cu o curte interioară înconjurată de colonade monumentale, unde se antrenau soldații legiunii. Zidul roman a fost suprapus de zidul curtinei estice a cetății medievale. În partea de sus a bastionului a fost descoperită structura nordică a complexului porții fortificate „Sf. Gheorghe”, amplasată în exteriorul curtinei. Aflați la trei metri adâncime de la nivelul actual de călcare, zidul lateral și pilonii culoarului dintre barbacana circulară și turnul intrării în cetate sunt construite din cărămizi și fragmente de calcar, utilizându-se un mortar de bună calitate.

Cu această ocazie s-a constatat arheologic că Poarta „Sf.Gheorghe” se suprapune și utilizează poarta de est romană – „Porta praetorian”. Astfel, la o adâncime de aproximativ 4 m a fost descoperit turnul de nord al porții romane, ale cărui ziduri erau construite în tehnica „opus quadratum”, din blocuri mari de calcar fasonate, legate cu mortar. Originea romană a porții medievale de răsărit a fost remarcată de călătorii străini din sec. al XVII-lea, care amintesc prezența unui mare relief pe care era figurată lupoaica alăptându-i pe Romulus şi Remus, aplicat pe fațadă. Cercetările noastre au clarificat și un alt aspect important: zidul incintei estice a castrului se află la cca. 20 de metri în exterior față de cel al fortificației medievale, demonstrându-se că, pe latura de est, acestea nu se suprapuneau. Am putut observa stratigrafic demolarea sistematică a structurilor de zidărie medievale întreprinsă de autoritățile austriece pentru a demara lucrările de construcție a Cetății Alba Carolina începând cu anul 1715. De asemenea, a fost descoperită și o parte din clădirea mănăstirii franciscane, construită pe bastionul Capistrano între 1725–1742. După asediul din 1849, biserica și claustrul au fost dezafectate de autoritățile militare. De la arhitectul italian Giovanni Morando Visconti ne-a rămas cel mai relevant plan (1711) al cetății din sec. XVII – începutul sec. al XVIII-lea, respectiv al Porții Sf. Gheorghe (Porta di St.Giorgio) cu barbacana ei circulară. Această intrare fortificată apare și pe harta din 1687 (Pianta d’Alba Iulia) ca „Porta capituli”, precum și în planul inițial al Cetății Alba Carolina întocmit de Visconti în 1714, aprobat și semnat de prințul Eugeniu de Savoia. „Poarta Sf. Gheorghe” are o puternică încărcătură simbolică în istoria națională, fiind imortalizată în numeroase opere de artă (Constantin Lecca, Sava Henția, Stoica Dumitrescu) ca locul intrării triumfale a lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului (Alba Iulia) la 1 noiembrie 1599. Echipa cercetătorilor ce au făcut această descoperire: dr. Anca Timofan (responsabil științific), dr. Anca-Daniela Matiș (arheologie), Teodor Muntean (documentare fotogrammetrică), Cosmin Vesa (topografie arheologică), dr. Dan Anghel, dr. Sidonia Olea, Sorin Șerban, Valentin Deleanu, Radu-Andrei Sebeni (restaurare artefacte), Dana Zudor, dr. Monica Druță (conservare), Iosif Năcreală, Gheorghe Pâclișan, Cosmin Tomotaș, Florea Ciprian, Florea Lucrețiu (echipa de săpătură), Ciprian Badea (Facultatea de Istorie – Universitatea București). Mulțumiri dr. Florin Bogdan care a pus la dispoziție hărți scanate recent în Arhivele de Stat ale Austriei (Österreichisches Staatsarchiv). Poate prin reconstituirea acestei porți monumentale pe unde și-a făcut intrarea triumfală domnitorul Mihai Viteazul acum 426 de ani, la trei zile după bătălia de la Șelimbăr, vom aduce un plus de valorizare istorică și turistică minunatului municipiu Alba Iulia. (G.V.G.)

Scrisoare Deschisă către Grindeanu și Bolojan: Urmașii Deținuților Politici din Aiud cer Dreptate!

Data: 23 octombrie 2025 by Redacția

„Patria nu e o sală de așteptare” – scrisoarea deschisă a Cristinei Ioancea, fiica unui fost deținut politic eliberat din Penitenciarul Aiud, atrage atenția asupra efectelor Legii 141/2025, care reduce drepturile urmașilor deținuților politici. În textul adresat președintelui Camerei Deputaților, Ioancea denunță „disprețul față de votul cetățenilor” și „tăierile” votate de PSD, care ignoră Legea 232/2020 ce protejează urmașii deținuților politici. Printr-o pledoarie pentru verticalitate, dreptate și respectarea legii, scrisoarea amintește sacrificiul părinților închisorilor politice și cere repararea nedreptăților legislative printr-un proiect de lege corectiv. Având în vedere că PSD și AUR au votat, la Senat, marți, 7 octombrie 2025, eliminarea CASS pentru mame, veterani și văduve de război, invalizi, foști deținuți politici și monahi, în ciuda opoziției puternice a PNL, la ordinele președintelui imoral al acestui partid și șef al Guvernului, Ilie Bolojan, această scrisoare i se adresează și lui, în egală măsură. Sperăm că PSD, alături de AUR, va repara această nedreptate și la Camera Deputaților.

*

„Patria nu e o salã de așteptare în care sã intri și sã pleci în funcție de mersul trenurilor” – Fost Deținut Politic Inginer Ioancea Lucian eliberat din Penitenciarul Aiud la 26 iunie 1964

SCRISOARE DESCHISĂ a unei fiice URMAȘ de DEȚINUT POLITIC eliberat din închisoarea AIUD

Ar fi greu, dar nu imposibil pentru un politician român sã se ținã de cuvânt. Existã azi un mic impediment care îl ține în sfori pe politicianul român sã nu o facã: disprețul fațã de votul dat știind cã nu e tras niciodatã la rãspundere de cetãțeni sau de frica de stãpânii lui. Dacã însã faci rãu,fiind conștient, celor care te-au trimis în aceastã demnitate, deja se poate numi trãdarea scopuluinobil pentru care ai fost trimis sãfaci bine semenilor tãi!

Domnului SORIN MIHAI GRINDEANU – PREȘEDINTE al CAMEREI DEPUTAȚILOR

13 octombrie 2025

Ma numesc Ioancea Cristina, sunt un umil cetãțean, de profesie inginer; m-am nãscutîn București și locuiesc în prezent într-o localitate micã de pe harta încã a patriei mele, în care s-a nãscut tatãl meu fost DETINUT POLITIC, care ar fi avut 95 de ani dacã ar mai fi trãit azi. Prin gentilețea, aproape de neîntâlnit și greu de înțeles azi, când cei din breasla sa au coloana îndoitã de atâta supunere, a unui jurnalist dãruit total profesiei sale Victor Roncea am posibilitatea sã revin pe site-ul ActiveNews cu nespusã deferențã. Recunosc cã am fost naivã când am crezut cã adresându-mă dvs. direct printr-o scrisoare trimisã pe e-mail: psd@psd.ro în 29 septembrie a.c. voi primi un rãspuns concret. Rãspunsul a venit într-un târziu, dar nu de la dvs. pentru cã, nu-i așa, nu ar fost de demnitatea dvs. să puteți rãspunde unui URMAȘ al unui fost DETINUT POLITIC. Am auzit cu urechile mele când v-ați exprimat, cu puțin timp în urmã, cred cã în Parlament, la o orã de maximã audiențã, „îngrijorarea” și „nemulțumirea” cum e posibil ca DEȚINUȚII POLITICI, VETERANII sã fie obligați sãplãteascã contribuții la sãnãtate urmare a Legii 141 din 25 iulie 2025, prin reținerea la sursã a unui procent de 10% din indemnizația la care au dreptul, prin casele de pensii teritoriale.

IATĂ ați fãcut tot posibilul sã îi obligați!

Parlamentarii P.S.D. deși se puteau opune sau depune vreun amendament în sprijinul acestei categorii greu încercatã de suferințã DETINUȚII POLITICI au votat, fãrã remușcãri, proiectul – devenit Legea 141/2025 – al asumãrii Guvernului Bolojan pe primul pachet de mãsuri care a sãrãcit româniii. FĂRĂ votul dvs. guvernul Bolojan nu ar mai fi putut face rãul în formã continuatã. Sunt mișcatã profund cã ați reușit pentru câteva minute sã fiți atât de GENEROS și îndurerat de nedreptatea fãcutã DEȚINUTILOR POLITICI, pentru cã între timp v-a TRECUT! Ați ținut atunci sã mentionați – la o ora de maximã audiențã -cã veți iniția un proiect de lege care sã repare acea ilegalitate produsã prin Legea 141/2025, dar ați spus atunci cã NU vor beneficia de reparație și URMAȘII DEȚINUȚILOR POLITICI, uitând cã aceștia beneficiau de drepuri consfințite prin Legea 232/2020.

În calitate de fiicã URMAȘ al pãrintelui meu Doctor Inginer Ioancea Lucian care a fost condamnat mai întâi la „COMPLICITATE LA TRĂDARE DE PATRIE” comutându-i-se apoi condamnarea pentru fapta de „UNELTIRE CONTRA ORDINEI SOCIALE” beneficiam de o sumã „NESIMȚITĂ” de 1.414 lei pentru cei 3 ani de anchetã la Securitatea București și Bacãu și 4 ani de inchisoare ai tatãlui meu, care a fost indexatã o singurã datã la nivelul de 1.609 lei și care e sub plafonul de 3.000 de lei și din care casa de pensii mi-a reținut 10% de la 1 august a.c. Poate nu stiți dar anchetatorii de Securitate de la Bacãu au fost renumiți pentru modul „eficient” de anchetã asupra celor anchetați aflați în arestul Securitãții din Bacãu. VĂ invit sã aflați locul unde erau tratați atât de elegant arestații din motive politice: bãtãi inclusiv cu patul pistolului anchetatorului peste fațã și dinți, carcerã, de care tatãl meu a beneficiat din plin. Acesta se aflã în vechea clãdire a actualului I.P.J Bacãu.

Așadar, în calitate de fiicã URMAȘ al unui FOST DEȚINUT POLITIC – Doctor Inginer IOANCEA LUCIAN, nãscut în comuna Dofteana, judetul Bacãu, decedat la 4 iunie 2018, care s-a eliberat din PENITENCIARUL AIUD cu Bilet de Eliberare Nr. 4523 din 26 iunie 1964 prin Decret Nr.310/1964, am înțeles cã trebuie sã fiu PEDEPSITĂ de dumneavoastrã politicienii prin Legea 141/2025 cã am fost COAUTOR alãturi de toți cetãțenii la DISTRUGEREA patriei mele de 35 de ani. Sunt în opinia Guvernului Bolojan vinovatã, alãturi de întreg poporul român care a ales sã rãmânã aici, de situația de DEZASTRU ECONOMIC în care nu dumneavoastrã POLITICIENII ați adus patria mea. Dacã accept sã fiu declaratã vinovatã e pentru faptul cã v-am delegat cu bunã-credințã de peste 35 de ani sã îmi reprezentați interesele mele și ale patriei mele frumoasã și prea bogatã și pentru cã v-am împuternicit printr-un fel de mandat sã mã reprezentați ca cetãțean. Ca în orice contract și în cel de mandat, existã obligații ale pãrților. Mandatarul, adicã voi, politicienii, acționează atât în numele, cât și în interesul mandantului care e poporul român si trebuie sã rãspundã conform art. 2.031 alin. (1) Cod Civil: „Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil.”

Mã vãd nevoitã sã revoc contractul cu clasa politicã de azi pentru cã nu v-ați îndeplinit obligațiile așa cum sunt ele consfințite de Constituția României mai ales cu privire la art.22,36 37 și foarte important 47. Nu știu cum va rãmane cu rãspunderea dumneavoastrã contractualã fațã de poporul român. Pânã când veți catadicsi sã vã dați plecați aveți o sclipire de omenie și lãsați poporul român sã trãiascã decent, nu regește!

Revenind la chestiune, erați – la data asumãrii raspunderii Guvernului Bolojan în Parlament pentru pachetul I de mãsuri – ca și acum, Președintele P.S.D., Președintele Camerei Deputaților dar și parlamentar (deputat) din partea aceluiași partid, membru al coaliției de guvernare. Ce șansã și privilegiu ca în viațã sã deții atâta putere sã poți face bine și ce blestem sã nu vrei! Atunci ați gãsit de cuviințã sã votați tãierile, deși vã autointitulați un partid care are ca principalã preocupare protecția socialã. Aceste mãsuri nu au putut fi promulgate fãrã votul P.S.D.. Ceilalținici nu conteazã daca voi nu vreți, deci sunteți cei mai vinovați de halul în care se aflã astãzi poporul român.

De ce DOMNULE Grindeanu? Meritã? Dormiți linistit? Nu știu dacã ați avut în familie membri care sã fi fost în închisoare din motive politice înainte de 1964, pentru cã poate v-ar fi tras de mânecã un bunic sau unchi. Vã aduc la cunoștințã, dacã cumva ați uitat, cã Legea nr. 232 din 5 noiembrie 2020 a fost inițiatã de un grup de 3 deputați de la „minoritãți” și a vizat exact drepturile URMAȘILOR DEȚINUȚILOR POLITICI: soț, soție, copii. Legea 232/2020 a fost adoptatã de Senat (L564/2020) în 30 septembrie 2020 și a fost semnatã de colegul dvs. de partid Domnul Robert Marius Cazanciuc și adoptat apoi de Camera Deputaților (PL-x nr. 615/2020) în ședința din 13 octombrie 2020, care avea la conducere un alt coleg al dvs. de partid Domnul Florin Iordache. Vã reamintesc cã în data de 13 octombrie 2020 Camera Deputatilor a adoptat proiectul de lege 615/06.10.2020 care avea sã devinã Legea 232/2020, având rezultatul votului: pentru=242, contra=2, abțineri=1. Mai exact s-a votat covârșitor în favoarea adoptarii Legii 232/2020 publicatã în M.O. cu nr. 1036/5 noi. 2020, lege de care ați uitat, prin mutilarea ei la data acordãrii votului dvs. necondiționat pentru adoptarea și promulgarea Legii 141 publicatã in M.O.69925 iulie 2025 prin care Guvernul Bolojan- încare partidul dvs. parte din coaliția care guverneazã România – și-a asumat rãspunderea pe niște mãsuri care au ca țintã fãrã umbrã de îndoialã sãrãcirea poporului român „la pachet” cu umilirea celor cãrora colegii dvs., în trecutul nu prea îndepãrtat, le-au acordat respectul cuvenit pentru jertfa și suferința lor, mai exact a foștilor DETINUTIPOLITICI. Daca nu ar fi fost considerat legal și moral probabil ca nu ați fi votat si adoptat Legea 232 în 6 octombrie 2020. Conform acestei legi eu în calitate de URMAS de fost DEȚINUT POLITIC am avut dreptul la o indemnizație lunara de 1.414 lei reprezentând 50% din indemnizația la care ar fi avut dreptul tatãl meu dacã ar mai fi trãit, dupã ce am întreprins toate demersurile legale pentru admiterea cererii mele, pentru cã nu am obținut acest drept din oficiu.

Nu beneficiez de 100% din indemnizație pentru cã parlamentarii au considerat cã urmașii nãscuți dupã data grațierii deținuților politici din 16 iunie 1964 nu pot avea aceleasi drepturi cu urmașii nãscuți înainte de acestã datã, chiar dacã sunt frați, adicã copii ai aceluiași pãrinte care a fost închis politic. Alta nedreptate!

Din acest motiv m-am adresat în 14 iunie 2022 tuturor grupurilor parlamentare în calitatea de cetãțean și URMAȘ de fost DEȚINUT POLITIC pentru a iniția un proiect de lege care sã facã dreptate și sã nu discrimineze frații în calitatea lor de Urmaș alunui fost deținut politic. Cel la care am gãsit înțelegere și a inițiat propunerea legislativã urmare solicitãrii mele, a fost dl Senator SORIN LAVRIC de la partidul A.U.R., nu alt parlamentar nici de la P.N.L. sau P.S.D. deși m-am adresat atunci ca și acum, unui alt fruntaș P.S.D. Dl Marcel Ciolacu fãrã rezultat. Deci cât de simplu poate fi când ai bunã-credințã și respect fațã de votanți. Dl Sorin Lavric habar nu avea dacã eram membru al vreunui partid, a tratat cererea mea neutru și corect! Proiectul de lege este inregistrat pe site-ul Camerei Deputatilor Pl-x nr. 347/2023. Grupul A.U.R a susținut demersul meu, care s-a „bucurat” de respingere la Senat, împotriva votând atât parlamentari P.S.D., cât și P.N.L., iar în prezent ZACE DE PESTE 2 ANI -din 07.06.2023- la „comisii” în Camera Deputaților – având stadiul „trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor”. Am ințeles de atunci cã nu e timp și nu sunt bani de astfel de reparații ale unei discriminãri evidente. Ce nu înteleg e cã – dupã ce ca aceastã indemnizație modestã nu a mai fost mãritã dupã ultima și singura modificare fãcutã în mandatul fostului Prim Ministru Dna Viorica Vasilica Dãncilã și doar o singurã datã indexatã în luna decembrie 2023 prin OUG 115/2023 – acum Legea 141/1205 vine si ne taie drepturile consfințite prin Decret-lege 118/1990 completat cu Legea 232/2020.

Domnule Grindeanu vã rog sã luați act cã prin votul dvs. și al colegilor dvs. dat pentru Legea 141/2025:

I. Ați incalcat prev. Art.X lit a) din OUG 156 din 30 decembrie 2025 MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024 care dispune:

„Articolul X

În anul 2025 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna noiembrie 2024:

a) indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturipersoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportateîn străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;”

II. Dar important si ingrijorator e ca ati incalcat prev. Art.4 al.1 si 2 din Legea Nr.227/2015 privind Codul Fiscal care a fost actualizata cu Legea nr.141/2025 care dispune:

„ART. 4- Modificareași completareaCodului fiscal

(1) Prezentul cod se modificăși se completează prin lege, care intră învigoare în termende minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În cazulîn care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an.”

Cu alte cuvinte Legea 227/2015 privind Codul Fiscal nu permite executivului sã modifice Codul Fiscal mai de vreme de 6 luni de la publicarea lor in Monitorul Oficial sau mai exact cu data de 1 ianuarie a fiecarui an si vor rãmâne nemodificate cel puțin pe parcursul fiecarui an.

III. Mai mult ați încãlcat și plafonul de la care s-a dispus aplicarea impozitului în cuantum de 10% pentru beneficiarii DECRET-LEGE 118-1990 DEȚINUȚII POLITICI, URMAȘII LOR și alte categorii beneficiare ale acestuia pentru plata asigurarilor de sanatate, deoarece impozitarea s-a aplicat sub pragul de 3.000 lei spre deosebire de pensiile de contributivitate. Vã reamintesc cã aceastã indemnizație nu e pensie,ci e un drept venind ca o mãsurã reparatorie în baza Legii 232/2020. Vã ascult intervențiile pentru cã v-am urmarit, de-a lungul timpului, atunci cand ați devenit Prim Ministru. Daca pãrinții nostri au ales sã își piardã libertatea și unii viața și au fost DEȚINUȚI POLITICI au fãcut-o pentru ca NU AU FOST LAȘI, alegând sã nu mai aibã niciun statut în societatea acelor vremi, ci sã fie persecutați.

DE CE? Pentruca EI NU AU FOST LAȘI, ci VERTICALI!

Ei au dus mai departe NEAMUL unei PATRII, nu populația locuitoare a unui teritoriu oarecare. Și atunci, ca și acum oamenii se diferențiazã, azi sunt pro-europenii vs. suveraniști, eu cred cã e mai simplu: Patrioți vs. Vânduți. Tatãl meu a preferat sã treacã prin tot acel calvar pentru cã nu a vrut sã facã rãu altora, rude, prieteni, dar și unora mai puțin prieteni și vã asigur cã procesul lui a avut ecou în epocã chiar și prin prisma condamnãrilor date, care plecau de la „trãdare de patrie” și „complicitate la trãdare de patrie” în cazul tatãlui meu. Cu riscul de a fi prea lungã și plictisitoare Scrisoarea Mea Deschisã am vrut sã știți cã existã și români cãrora le e imposibil sã se gândeascã doar cum ar fi sã fii trãdãtor,laș, cã merge și așa și „ASTA E!”. Îi sparie gândul! Acest „ASTA E!” e granița sub care un popor nu mai poate sã coboare fãrã sã disparã din istorie. Am vrut sã vã înțeleg Domnule Grindeanu când spuneți cã suntemîntr-o criza economicã fãrã precedent, am vrut sã vã ințeleg cã nu aveti voie sã vã atingeți de marile companii cu capital strãin care externalizeazã profitul, am vrut sã vã pot intelege cã trebuie sã îi ajutați, fãrã sã ne întrebați, pe fratii nostri din Republica Moldova sau pe acei cetãțeni din Ucraina, stabiliți în țara noastrã. Știți ce, însã, nu pot înțelege e modul cinic și disprețuitor în care politicienii plecați din acelașipopor, care întâmplatore român, nu francez, german sau maghiar, trateazã poporul român atât cât a mai rãmasîn interiorul granițelor, pentru cã dvs. politicienii ați descoperitcã acest popor îndurã orice.

NU EXISTĂ O LIMITĂ A ÎNDURĂRII LA POPORUL ROMÂN.

EXISTĂ însã o parte VIE, care pare NEINSEMNATĂ, din care fac parte chiar cei pe care i-ați amintit DEȚINUȚII POLITICI și uneori chiar și URMAȘII lor care au ales sã nu își facã neamul de rușine. Ei au fost altceva decât populația, ei au fost și sunt NEAMUL. De ce? Pentru cã au avut și au ceea ce mulți dintre români nu mai au: DEMNITATE, CURAJ, VERTICALITATE și ce e vital LIPSA FRICII. Eu ca URMAȘ al unui DEȚINUT POLITIC am învãțat de la tatãl meu sã NU ÎMI FIE FRICĂ și sã mãrturisesc ADEVĂRUL cu prețul PIERDERII statutului social, a unei funcții efemere, dar și a ce e cel mai de preț LIBERTATEA. Mulți dintre DEȚINUȚII POLITICI personalitãți politice, studenți, preoți,țãrani,intelectuali,mici meseriași și-au pierdut LIBERTATEA, tot ce au agonisit, unii VIAȚA asumându-și sã moarã pentru ADEVĂRUL în care ei credeau. Adresându-vã aceste rânduri nu îmiînchipui cã o sã le citiți, sunt doar realistã. Dar dacã totuși o veți face ar fi cazul sã reparați urgent, printr-un proiect de lege pe care sã îl inițiați dvs. personal, ticalosia acestui guvern fãrã fricãde Dumnezeu, cum spune românul, care umilește DEȚINUȚII POLITICI, dar în egalã mãsurã și pe URMAȘII lor. Vã reamintesc cã DETINUȚII POLITICI rãmași în viațã sunt o mânã deoameni cu vârste de peste 85 de ani. Tatãl meu când a intrat în închisoare abia împlinise 30 de ani. Când a decedat în anul 2018 împlinise 88 de ani. Avea multiple afecțiuni și în ultima vrem îl visa pe locotenentul de la Securitatea URANUS din București care îl bãtea cu „patul” armei peste fațã și cap, atunci când era „liber” și doar „anchetat”. ANCHETA la SECURITATE a tatãlui meu a durat trei ani, o parte la București, unde fusese repartizat după absolvirea facultãții, iar apoi la Bacãu, pânã a fost arestat. Arestarea, îmi mãrturisea mai tarziu, i s-a pãrut ca o eliberare.

In loc de final:

Daca vreți sã nu rãmâneți în istorie, ca un partid care pare cã s-a predat unor comenzi externe de interesele acestui neam, pentru cã trebuie doar sã fii „spãlat pe creier” sã nu vrei sã vezi cã programul acestui Guvern nu este benefic intereselor României și Românilor, ci un amãrât copy-paste al unei comenzi venitã din alte zãri, vã sugerez sã vã reveniți și sã readuceți partidul dvs. în sfera socialã pentru votanții dvs., adica sã priviți cãtre bazinul dvs.electoral și nu împotriva lor, pentru cã daca azi votul pare sã nu conteze pentru dumneavoastrã, e posibil sã se întoarcã roata și chiar sã conteze. Vã reamintesc cã Legea 232/2020 a fost sustinutã și de cãtre fostul Președinte al A.F.D.P.R. domnul OCTAV BJOZA care s-a luptat pentru drepturile FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI, dar s-a gândit și la unele mãsuri reparatorii pentru URMAȘII acestora. Oare de ce? Pentru ca URMAȘII rãmân tot copiii de DEȚINUȚI POLITICI, indiferent de anul nașterii, fie cã s-au nãscut înainte sau dupa ieșirea din închisoarea pãrintelui lor.

Eu m-am nãscut dupã ce tatãl meu a ieșit din închisoare. Asta nu a însemnat cã destinul nostru, al celor nãscuți dupã 1964, nu a fost marcat de destinul pãrinților nostri. Ca sã fii copilul unui DEȚINUT POLITIC pânã în anul 1989 NU era ușor. Constat pe pielea mea cã nici acum nu e ușor. Înțeleg cã trebuie sã vã creditez cu buna-credința cã veți depune rapid proiectul de lege în care sã îi introduceți pe DEȚINUTII POLITICI și toate categoriile care au fost prevãzute în Decret-Lege 118/1990 inclusiv pe URMAȘII Foștilor DEȚINUȚI POLITICI așa cum prevede Legea 232/2020, pentru cã nu puteți inventa o noua discriminare, nici mãcar Bolojan nu a fãcut-o, el a tãiat de peste tot.

Notã: Am primit un rãspuns de la Camera Deputaților de la Secretarul General Adjunct Dna Ioana Bran-Voinea care a ținut sã precizeze cã solicitarea mea „implicã „potrivit art.74 din Constituția Romaniei, republicatã” „o inițiativă legislativã”. Kafka ar fi invidios deoarece absurdul se simte la el acasã în Camera Deputaților. Biata Constituție. Când e utilã, când e încãlcatã sau abuzatã. Se simte ca o femeie singurã dupã un divorț. A nimãnui! Stimatã Doamnã Secretar General Adjunct eu m-am adresat Domnului Grindeanu bazându-mã pe afirmația domniei sale cã dorește sã promoveze chiar domnia sa un proiect de lege, deci o „inițiativã legislativã” pentru a repara nedreptatea fãcutã beneficiarilor Decretului-Lege 118/1990 de Legea „TĂIERILOR” 141/2025. Faptul cã dvs. nu cunoașteți cã Legea 232/2020 a venit în completarea Decretului-Lege 118/1990 și a fost promulgatã, tot ca urmare a unei inițiative legislative, nu vã face cinste. Pentru ce, Doamne Iarta-mã, trebuia sã ajungeți sã inițiati un alt proiect de lege ca sã reparați ce ați taiat prin Legea 141/2025? NU era mai simplu sã votați un amendament, înainte de momentul votului proiectului de asumare a rãspunderii Guvernului Bolojan prin pachetul 1 de „mãsuri”, prin care sã lãsați în pace DEȚINUȚII POLITICI și URMAȘII lor?

CE RĂU V-AU FĂCUT?

Pentru conformitate: Ioancea Cristina, URMAS FOST DEȚINUT POLITIC, IOANCEA LUCIAN (13 octombrie 2025)

Asasinate ce au îngrozit lumea…

Data: 22 octombrie 2025 by Maria Diana Popescu

Asasinarea jurnalistului și activistului conservator american Charlie Kirk aduce din nou pe tapet statistici și constatări șocante. Anul-record la numărul de jurnaliști uciși în întreaga lume este 2024, cînd din 104 de jurnaliști uciși, mai mult de jumătate au fost în Gaza, potrivit unui bilanț publicat de Federația Internațională a Jurnaliștilor (FIJ). Anthony Bellanger, secretar general al Federației Internazionale a Jurnaliștilor, a denunțat masacrul care are loc sub ochii întregii lumi în Palestina. Potrivit FIJ, „55 de jurnaliști palestinieni au fost uciși în 2024. Din 2024, de la începutul războiului, la 7 octombrie 2023, pînă astăzi, numărul jurnaliștilor palestinieni uciși a crescut la cel puțin 138, făcînd din acest teritoriu unul dintre cele mai periculoase din istoria jurnalismului modern, după Irak, Filipine și Mexic”, subliniază sursa citată. Peste tot, în lume jurnaliștii sau politicienii care prin mărturiile lor deranjează sistemele corupte instalate la putere sînt vizați în mod deliberat. După Orientul Mijlociu, cea mai periculoasă regiune este Asia Pacific, unde s-au înregistrat 20 de morți, dintre care 6 asasinate în Pakistan, 5 în Bangladesh, 3 în India. Și războiul din Ucraina a făcut victime în rîndul jurnaliștilor din Europa. 4 jurnaliști au fost uciși în 2024, comparativ cu 13 în 2022 și 4 în 2023. IFJ a constat că 520 de jurnaliști sînt aflați în închisoare în întreaga lume, o creștere accentuată față de 427 în 2023 și 375, în 2022. Cu 135 de jurnaliști în spatele gratiilor, China și Hong Kong rămân cele mai mari închisori din lume pentru jurnaliști. În contextul dat, Anthony Bellanger cere Națiunilor Unite să ia măsuri pentru adoptarea unei convenții obligatorii privind siguranța jurnaliștilor din întreaga lume.

Imperiul american se împușcă singur în picioarele de lut, SUA se află într-o stare de degradare societală accelerată. De pe 6 ianuarie 2021, de cînd susținătorii lui Donald Trump au atacat Capitoliul, SUA traversează cea mai lungă perioadă de violență politică din anii ’70 încoace. „Reutersˮ a documentat peste 300 de cazuri de acte violente cu motivație politică. Cele mai răsunătoare cazuri vin din iulie 2024, cînd Donald Trump a fost atins în zona urechii de glonțul unui trăgător în timpul unui eveniment de campanie în Butler, Pennsylvania. Două luni mai tîrziu, Trump s-a confruntat cu o a doua tentativă de asasinat, dejucată de agenții federali. În același an, un piroman a pătruns în reședința guvernatorului Pennsylvaniei, Josh Shapiro și i-a dat foc în timp ce familia acestuia se afla înăuntru. Tot în cursul lui 2024, un bărbat înarmat care se dădea drept polițist în Minnesota a ucis-o pe Melissa Hortman, membră a legislativului statal, și pe soțul acesteia, senatorul John Hoffman. În Boulder, Colorado, un bărbat a folosit un aruncător de flăcări improvizat și cocktailuri Molotov pentru a ataca un eveniment de solidaritate pentru ostaticii israelieni, ucigînd o femeie și rănind alte șase persoane.

Revenind la Charlie Kirk, moartea jurnalistului-influencer în vîrstă de 31 de ani, căsătorit și tatăl a doi copii, unul din liderii mișcării MAGA a lui Trump, ucis de în timpul unui eveniment desfășurat în Orem, statul Utah, trece drept un asasinat oribil. Charlie Kirk făcea parte dintr-o pleiadă de influenceri conservatori pro-Trump, cu o contribuție importantă în promovarea agendei electorale a acestuia. Charlie Kirt a atacat frecvent mass-media mainstream și s-a implicat în probleme legate de imigrație, război cultural în jurul genului și raselor, într-un stil care deranja. Asasinarea lui Kirt poate fi un avertisment că vor fi eliminați într-un final toți cei care nu sînt de acord cu mizeria woke, LGBT-Q.

Să ne amintim de moartea senatorului columbian Miguel Uribe, împușcat în cap la Bogota, pe 7 iunie, anul curent, la vîrsta de 39 de ani, în timpul unui miting electoral. Mama sa, jurnalista Diana Turbay a fost și ea ucisă în 1991, în timpul unei misiuni de salvare eșuate, după ce fusese răpită de cartelul Medellin, condus de cunoscutul cap al drogurilor Pablo Escobar. În ultimele decenii, în întreaga lume au murit peste 600 de jurnaliști în condiţii la fel de suspecte. „Mai mult de 90 la sută din crimele comise împotriva jurnaliștilor au rămas nepedepsite”, a atras atenția, cu cîțiva ani în urmă, Jan Eliasson, secretar adjunct al O.N.U., calificînd faptele ca fiind șocante și inacceptabile. Cînd un jurnalist este ucis, moartea sa trebuie investigată prompt și cu dreptate. De fiecare dată cînd un jurnalist este ucis sau intimidat pentru a tăcea, e o voce mai puțin care să vorbească în numele victimelor, crimelor și abuzurilor asupra demnității și drepturilor omului. „Majoritatea jurnaliștilor sînt uciși cînd relatează despre cazuri de corupţie sau activități ilegale”, a spus Eliasson. Potrivit datelor deținute, cinci jurnaliști din șase sînt uciși în propriile orașe, pentru că relatează despre problemele locale, legate de fapte penale și corupţie. Mulți dintre cei criticați îi urăsc pe jurnaliști, iar acesta este semnul că ei își fac datoria, reușind să deranjeze afaceri murdare.

Consiliul de Securitate al O.N.U. a adoptat o rezoluție în decembrie 2006, prin care condamna atacurile internaționale împotriva jurnaliștilor și atrăgea atenția că, jurnaliștii trebuie „respectați şi protejați”. Dar, de la vorbă la faptă, mor pe meridiane jurnaliști cîtă frunză, cîtă iarbă. Și nu doar jurnaliștii sînt asasinați. Cu intenție condamnabilă, elitele întunecate ucid și trec sub tăcere asasinate la comandă! Să ne amintim de asasinarea doctorului anti-vaccin, Jeff Bradstreet, doctorul care a condus Clinica Bradstreet Wellness Center din Buford, Georgia, cunoscut pentru studiile sale anti-vaccin, studii care motivau științific faptul că vaccinurile provoacă autism și alte prejudicii sănătății, prin aceasta dînd o lovitură de grație companiilor farmaceutice și planurilor diabolice de reducere a populației. Familia medicului a refuzat să creadă în teoria sinuciderii, susținută de politie. Agenții federali ai Administrației americane a Medicamentelor şi Alimentelor i-au percheziționat biroul din motive necunoscute, iar la scurt timp, celebrul medic a fost împușcat în piept, cadavrul său fiind găsit în rîul Rocky Broad, în Chimney Rock, de către un pescar. Tot în apă a fost găsită şi arma crimei, relatează site-ul Daily Mail. Opinia publică îl consideră un erou pe Dr. Jef Bradstreet, moartea sa fiind orchestrată de marile companii farmaceutice. Potrivit site-ului „Before it’s news”, alţi „125 de oameni de știință şi 75 de bancheri de top au fost ucişi în mod conspirativ” de-a lungul unei scurte perioade, înepînd cu criza din 2008, pentru că deveniseră incomozi prin deținerea unor date capitale sau prin dezvăluirea adevărului. Nicăieri în lume nu se mai face diferența între libertatea decadentă și monstruoasă promovată de „eliteleˮ întunecate şi libertatea, ca virtute umană.