Arhiva zilnică: 6 august 2021

Sub marota punitivității ca program de țară, de guvernare: împărțirea banilor, chiar și neîncasați, dar, „a priori”, deja cheltuiți…

Data: 2 ianuarie 2026 by Cezar Adonis Mihalache

În România de mult mai aproape de ziua de mâine decât am vrea să credem, ca tăvălug fiscal inevitabil, va fi un lux să mai fii proprietar… Proprietar român în țara ta… Pentru că toate creșterile de impozite se duc spre un prag exponențial și nu este departe ziua în care impozitul pe un bun achiziționat va fi egal ca valoare (sau poate chiar mai mare) decât prețul inițial de achiziție al bunului. Într-o evoluție în care românilor să le fie bine fixat în mentalul acelui „a te teme de ziua de mâine” principiul „woke” prin care proprietatea, „cândva un moft” – nu-i așa?!, va deveni un lux, apoi un risc poate chiar punitiv penal… Pentru că se pun bazele experimentării impozitului pe proprietate ce va defini achiziția drept un drept de utilizare, de folosire, nu unul al proprietății „pe vecie”. Un drept de folosință în care, an de an, impozitul pe proprietate (transformat într-un acord al statului de a utiliza bun cumpărat) să fie achitat la niveluri tot mai mari. Depășind, deloc într-un scenariu utopic, chiar prețul de achiziție. În fapt, se va întâmpla cât de curând, pentru că posesorii („utilizatorii”, într-o viitoare formulare fiscală impusă de sistem) de mașini vechi vor ajunge să plătească pentru „dreptul” de a-și mai folosi autoturismele (un drept de proprietate transformat în acordul/permisiunea dată de sistem) niște impozite mai mari decât valoarea inițială de achiziție. Totul sub marota amenințării punitive ce devine program, nu doar de guvernare vremelnică a unor ticăloși, ci de țară, pe termen lung. Atât pentru vinovăția poluării mediului din cauza „rablelor” (dar ce facem cu un alt nou „principiu” UE, care cere, acum, ca toate produsele industriale să fie utilizate pe termen nedeterminat, tocmai pentru a salva mediul de o altă poluare, cea din timpul producției?!), dar și pentru vinovăția supraluxului deținerii unor autoturisme declarate de sistem ca fiind exponente de bogăție… Al autoturismelor, dar și a locuințelor… Și va fi cu adevărat un lux să-ți mai permiți să rămâi proprietar… Ba, poate chiar un delict penal aplicat acelora care vor reuși poate să-și achite toate taxele aberant majorate la unisonul politic de guvernare și administrare (locală) dictat de o camarilă monstruoasă…

În România de numai mâine încolo va deveni însă un lux să mai fii chiar și chiriaș… Să fii chiriaș român în propria ta țară… Pentru că impozitele indirecte, rostogolite, prin facturi, costuri de întreținere, taxări fiscale aplicate proprietarilor (și, inevitabil, rostogolite în prețul chiriilor), suprafacturarea utilităților într-un cerc vicios al eliminării oricăror limite ale tarifelor aplicate românilor, vor transforma și statutul de chiriaș într-un lux (probabil, „mai cuvenit”, ca marotă socială, decât acela de proprietar)… Și va deveni un lux, sancționat punitiv prin alte taxe, chiar și translarea de la starea de sub jugul de mâine al statutului de proprietar la cea a lesei chiriașului ancorat și despuiat de sistem prin alte mijloace, taxe, tarife… Căci ne îndreptăm spre o demență fiscală și tarifară de supraimpozitare a orice, în care și „staționarea” pe un petic de asfalt va ajunge mai scumpă decât însuși costul asfaltului… Al bordurii și al pietrelor orașelor, dar și al țarinei strămoșești de refugiu „de la țară”…

Într-un tăvălug de asuprire, de eliminare treptată a dreptului de a fi proprietar, și apoi chiar chiriaș, român, în România, deja s-a ajuns la aberația „liberalizării” (politice) a creșterii impozitelor centrale, locale, de orice fel și pe orice, până la pragul de „sută la sută”… Fără o minimă și logică explicație (dar ce e logic și rațional nu mai e oricum necesar în acest sistem, nu-i așa?!)… Fără o demonstrare a necesității creșterii impozitelor și taxelor peste o anumită limită, peste un prag social ce ar trebui să fie fixat în „Constituție” ca țară având, încă, statutul de stat social… Fără un „Avocat al poporului” (sic!) care să atragă atenția guvernanților că, fie și „pentru binele oamenilor”, fie și sub justificarea „aplicării de impozite pentru a moderniza tocmai viețile cetățenilor” vizați (astăzi, „nu doar români”, mâine, „nu români”…), nu se poate depăși un anumit nivel procentual de impozitare… Similar poate pragurilor de poprire a salariilor și veniturilor (mai ales că, la nivelul popririlor ce vor urma prin executorii care tocmai au căpătat noi mecanisme de executare silită rapidă,  o astfel de analogie nu va mai fi, curând, nici un exemplu „in extremis”, nici o echivalare forțată, ci realitate)…

În fapt, așa urmează a fi tratați/taxați românii în țara lor: ca veșnici datornici. Doar pentru că sunt români… Căci, scump, un lux, un supralux, un drept nedrept și necuvenit de a beneficia de un anumit lux („o bogăție burgheză”, nu-i așa, criminali de guvernare și de țară, de națiune, de existență și perenitate?!) vor deveni doar condițiile de a fi aici ale noastre, ale românilor… Nu va fi valabil și pentru străinii, veneticii, „refugiații”, și, da!, leprele ajunse aici (iar termenul de lepră nu mai are o conotație peiorativă, discriminantă, jignitoare, căci a devenit un fapt concret, de boală, cu nume pe anamneză, din momentul înregistrării primului caz în România)… Și nu este nicidecum o aritmetică inutilă (și cumva negândită) în aceste creșteri de taxe și impozite apropiindu-se otova de sută la sută… Pentru că, nu pe încasările imediate mizează guvernanții, ori administrațiile locale, deja fiind asigurate anumite „portițe”… Inclusiv pentru consiliile locale care s-au aruncat în supraimpozitarea nemiloasă a concetățenilor lor. Fără a se întreba dacă aceștia (în mare parte, bătrâni, bolnavi, cu venituri sub pragul subzistenței) vor avea de unde să plătească?… Pentru că nu i-a interesat, guvernanții creând și punând la dispoziția primăriilor un instrument eficient chiar și în condițiile în care întreaga țară ar intra într-o grevă fiscală de întârziere a achitării taxelor și impozitelor (să-i spunem „grevă fiscală albă”) până în ultima zi a anului viitor, administrațiile locale putându-se împrumuta, pentru „continuarea lucrărilor de investiții”, printr-o derogare dată de guvernanți, direct de la Trezoreria Statului. De la centrul nababilor de guvernare decizând cum se împart banii, fie ei chiar și neîncasați, dar „a priori” deja cheltuiți…

Americanii reretă atacarea Rusiei. Europenii, nu. De ce?

Data: 2 ianuarie 2026 by Cristi Pantelimon

Am citit un lung și bine informat articol al lui Jeffrey Sachs (link mai jos) despre greșelile strategice ale Vestului în raport cu Rusia, începând după războaiele napoleoniene și mergând până la acordurile de la Minsk din 2015. Două secole în care Vestul, spune profesorul american, a ignorat cererile fundamentale de securitate ale Rusiei, s-a amestecat în afacerile rusești (mai ales în perioada 1917-1920), a practicat dubla măsură (vezi memorandumul istoricului Pogodin către țarul Nicolae I, în 1853), a preferat să cocheteze cu Hitler decât să asculte dorința lui Litvinov de a izola împreună Germania nazistă, nu și-a ținut cuvântul, nici scris (Potsdam), nici nescris (Malta) etc., etc. Totul a culminat cu ideea extinderii NATO până la Kiev, care a atras ceea ce avem azi. Mă așteptam ca Jeffrey Sachs să fie subiectiv și să „uite” că SUA este cel puțin la fel de vinovată pentru Ucraina de azi pe cât au fost europenii în secolul XIX (putem înțelege mai bine panslavismul și ca reacție la europenismul antirusesc, dar asta este altă temă); profesorul american nu face această omisiune. Spune deschis că după al doilea război mondial viziunea imperială americană a dus la ignorarea Rusiei; nota lui Stalin din 1952 care dorea o Germanie reunificată dar neutră a fost respinsă de Adenauer ca „vestic”, ca reprezentant al unei elite care a preferat tutela americană unei europenizări a Rusiei, adică unei înțelegeri pe termen lung cu Rusia. Viziunea lui Brzezinski nu a făcut decât să dea o imagine și mai mare a imperialismului american care dorea supunerea Eurasiei prin supunerea Rusiei, ceea ce presupunea obligatoriu ruperea Ucrainei de Moscova etc. Toată această construcție vede Rusia o victimă a Vestului din ultimele două secole (de notat că J. Sachs se sprijină pe o substanțială bibliografie istoriografică occidentală, care ar merita studiată mai atent, pentru a înțelege dacă ea este în acord cu viziunea actuală a lui Sachs sau nu. Personal cred că nu tocmai, dar nu vreau să insist).

Așadar, americanii sunt cei care „depun armele”, sau așa pare. Sunt gata să rescrie istoria ultimelor două secole pentru a afirma primatul moral al Rusiei în raport cu Vestul. Schimbarea este epocală. În Europa, acest proces nu este vizibil. Cel puțin, nu la nivelul elitei guvernamentale. Sunt destui istorici, teoreticieni sociali (filosofi, sociologi) sau geopoliticieni care gândesc și în Europa ca J. Sachs, dar mesajul nu a trecut încă de spațiul profesional spre cel politic. Masele sunt împărțite, dar nu ele fac istoria.

Trebuie să ne întrebăm, în lumina acestei mari reconsiderări istorice (un adevărat revizionism istoric – iată ce important este să putem dezbate neîngrădit trecutul, tocmai pentru a ne elibera cu adevărat de greșelile lui și a fi mai liberi în viitor…), de ce nu avem aceleași ecouri și în Europa? Politic, Europa rămâne suspect de tăcută în acest moment. Cu excepția vagă a lui E. Macron, Europa vestică pare a ignora prezentul și, mai ales, această schimbare fundamentală de viziune strategică ce se petrece în SUA.

Sunt două explicații posibile.

1. Europa tace pentru că, cel puțin în ultimul secol, a fost obligată să facă politică americană în haine europene (de la Wilson și până la Trump…). Astăzi nu știe dacă Trump va merge până la capăt sau va fi „răsturnat” de un nou Brzezinski, care va ataca… China tot prin Ucraina! Dar oare acest lucru este complet exclus? Deja Zelenski sancționează companiile chinezești din Ucraina sau amenință cu așa ceva. Întrebarea este cine sancționeză, de fapt, cu mâna lui?

2. Europa tace pentru că ea însăși a fost complice în ultimele decenii la expansiunea NATO și, mai ales după 1989, a vrut să compromită NATO și SUA prin preluarea mimetică a ideii de expansiune fără limite a NATO (apropos, Rusia a vrut de două ori să intre în NATO, în 1954 și în 2000, în momentele axiale ale raporturilor cu Vestul, respectiv după al doilea război mondial și după încheierea celui rece – ambele tentative au eșuat).

Dar această complicitate a Europei ar putea foarte bine să însemne, cântărind cele de azi și de ieri, că europenii au folosit SUA în atacul la adresa Rusiei pentru a compromite SUA și a o slăbi la nivel global. Europenii știau că Rusia va riposta și că riposta ei va duce la dezagregarea de facto a NATO. Și, într-adevăr, americanii vor acum pace și vor ca Europa să-și asume propria securitate. Europenii au obținut ceea ce doreau, slăbirea SUA în Europa prin provocarea războiului dintre NATO (SUA) și Rusia în Ucraina. De ce trag de timp europenii? Tocmai pentru ca acest proces să se definitiveze. Cu cât americanii sunt ținuți mai departe în conflictul din Ucraina, cu atât ei sunt mai slabi pe toate celelalte fronturi, din Venezuela în Orientul Mijlociu și în Taiwan. Nu mai vorbim de războiul economic, unde China merge en fanfare, nu mai vorbim despre ocazia de a se reînarma/reindustrializa în domeniul apărării pe baza ideii de amenințare rusească; amenințare care se poate reconfigura ca amenințare americană (vezi accentele antieuropene din SUA și cele antiamericane din Europa, care merg la limita diplomației…). Așadar, politica europeană este de eliminare a SUA de pe continent cu ajutorul Rusiei, nu direct, ci simbolic și prin epuizare strategică. Posibil ca, undeva, în decor, China să asigure spatele acestei întreprinderi, iar Rusia să nu fie prea tristă. În fond, toți știu că ceea ce s-a întâmplat în ultimul secol poartă marca strategică americană, indiferent ce „haine” au avut actorii. Tăcerea Europei este suspectă. După marea reorientare strategică americană, va urma surpriza unei reorientări a Europei, care deocamdată pare o putere debusolată sau cu busola rămasă în urmă…? Vom vedea.

Legi și alianțe cu scârț la început de an…

Data: 2 ianuarie 2026 by Petru Jipa

Un bun prieten al cărui tată a făcut parte din conducerea de partid și de stat, spunea: „acum conform noii legi Vexler eu nu mai am dreptul să vorbesc despre tata? Dacă vorbesc sunt arestat?” Legea a fost adoptată pe 24 Decembrie, mă întreb „așa ca un imberb de ce nu sunt cerb?” Sfârșitul de an și începutul de an, așa printre sarmale și un pahar de vin, liderii „democrați” mai strecoară o lege prin care dreptul și libertatea de gândire este puțin, dar mai mult, interzisă. Dar ce nu fac ei cu o lege? Tot ce nu știu ei este legea lui Ohm: ești om cu mine, sunt om cu tine. Am citit o carte scrisă de un filosof francez, Emmanuel Todd. Cartea se numește „Înfrângerea occidentului”. Ce spune dânsul este de fapt radiografia unor vremuri ce vor să vină. „Înfrângerea Occidentului. Implozia URSS a pus din nou istoria în mișcare. A aruncat Rusia într-o criză violentă. Mai presus de toate, a creat un vid global care a atras America, ea însăși deja în criză încă din 1980. O mișcare paradoxală s-a declanșat atunci: expansiunea cuceritoare a unui Occident, o disparitate în inima protestantismului, de la neoliberalism la nihilism; și Marea Britanie, de la economie la pierderea simțului umorului. Starea zero a religiei a condus Uniunea Europeană la sinucidere, dar Germania ar trebui să învie. Între 2016 și 2022, nihilismul occidental s-a contopit cu cel al Ucrainei, născut din descompunerea sferei sovietice. Împreună, NATO și Ucraina s-au confruntat cu o Rusie stabilă.” Rusia, fără ca liderii europeni să prevadă a redevenit o mare putere, deși una conservatoare, liniștitoare pentru restul lumii, care nu vrea să urmeze Occidentul în aventura sa. Liderii ruși au decis o bătălie pentru a opri războiul: au sfidat NATO și au invadat Ucraina. Bazându-se pe resursele economiei critice, sociologia religiei și antropologia profundă, Emmanuel Todd ne oferă un tur al lumii reale, de la Rusia la Ucraina, de la fostele democrații populare la Germania, de la Marea Britanie la Scandinavia și Statele Unite, fără a uita de restul lumii ale cărei alegeri au determinat rezultatul războiului. Înfrângerea Occidentului (2022) de Emmanuel Todd este un diagnostic provocator, bazat pe date, al declinului Occidentului, nu ca pe un colaps brusc, ci ca pe o destrămare lentă, structurală, înrădăcinată în demografie, sisteme familiale și epuizare ideologică.

Bazându-se pe metodologia sa antropologico-demografică de-o viață, Todd susține că Occidentul, în special SUA și Europa de Vest, cedează contradicțiilor interne: scăderea fertilității, îmbătrânirea populației, creșterea inegalității și erodarea modelului de familie care odinioară a stat la baza stabilității sale sociale și politice. Esențială pentru teza lui Todd este legătura dintre structura familiei și cultura politică. El reia tipologia sa anterioară, familii egalitare (de exemplu, Anglia, Scandinavia) versus familii autoritare (de exemplu, Germania, Rusia) pentru a arăta cum trecerea Occidentului către individualism, căsătorii întârziate și lipsa copiilor a slăbit solidaritatea inter-generațională și încrederea civică. Scăderea ratelor natalității, în special sub nivelul de înlocuire (1,5–1,6 în Franța, Germania, Italia), semnalează nu doar o schimbare demografică, ci o pierdere mai profundă a încrederii colective în viitor. Spre deosebire de puterile în ascensiune, China, India, părți ale Africii a căror tinerețe și coeziune familială susțin planificarea pe termen lung și rezistența socială, Occidentul îmbătrânește în pasivitate și fragmentare. Todd contestă, de asemenea, triumfalismul liberal. Narațiunea „sfârșitului istoriei” din anii 1990, susține el, a orbit Occidentul față de propria fragilitate.

Extinderea NATO, războaiele nesfârșite, dereglementarea financiară și golirea industriei au fost simptome de aroganță, nu de forță. Criza din 2008, Brexitul, Trumpismul și creșterea nemulțumirii populare în Europa nu sunt anomalii, ci rezultate logice ale unui sistem care își pierde fundamentele demografice și morale. În mod crucial, Todd respinge fatalismul. „Înfrângerea” sa nu este anihilarea militară sau economică, ci oboseala civilizațională: o pierdere a voinței și a capacității de a se reproduce: biologic, instituțional și ideologic. El avertizează că, fără investiții reînnoite în familii, educație și coeziune socială, democrațiile occidentale riscă să devină gerontocrații guvernate de inerție, mai degrabă decât de viziune. Înfrângerea Occidentului nu este nici nostalgică, nici anti-modernă. Este un apel sobru, lipsit de sentimentalism, la recunoașterea faptului că puterea provine din vitalitatea demografică și continuitatea culturală, nu doar din PIB sau din puterea militară. Concluzia lui Todd este dură: viitorul Occidentului nu depinde de depășirea rivalilor, ci de recuperarea condițiilor, materiale și simbolice, care fac viața să merite transmisă de-a lungul generațiilor. Fără acestea, nicio ideologie, nicio alianță, nicio tehnologie nu poate compensa.

Dar să fie pace, iar noul an să ne aducă un gram de fericire.

Sceptrul regelui Ferdinand I al României, simbol al puterii regale…

Data: 1 ianuarie 2026 by Redacția

La ceremonia de încoronare ca suverani ai României Mari (Alba-Iulia, 15 octombrie 1922), Regele Ferdinand I al României a purtat împreună cu Coroana de Oțel, un sceptru – buzdugan. Acesta este unul dintre cele mai puternice simboluri ale legăturii Regalităţii române cu poporul, fiind cumpărat prin subscripţie publică şi dăruit de poporul român Regelui Ferdinand la 10 mai 1920. A fost semnul de recunoştinţă adus regelui sub a cărui domnie s-au reunit toate teritoriile româneşti pierdute de-a lungul timpului. Realizat din argint, aur şi pietre preţioase, cu rafinate scene alegorice ce simbolizează Unirea. Buzduganul a intrat în rândul însemnelor regale din monarhia română în 1920 prin adoptarea utilizării sale de către regele Ferdinand. De altfel, în cadrul ceremoniei de încoronare de la Alba Iulia, din 15 noiembrie 1922, buzduganul împreună cu coroana au fost sfințite, devenind astfel parte a istoriei și simbolisticii României și a Marii Uniri.

Comandat la casa de bijuterii Rene Boivin (Paris), după proiectul lui Costin Petrescu, buzduganul a fost plătit prin subscripţie publică, regele Ferdinand I primindu-l pe 10 mai 1920. Sceptrul se detaşează în trei părţi și are un mâner tubular din argint şi aur care îmbracă un schelet din fier. În partea inferioară a mânerului este profilat un mic tambur din aur cu ornamente vegetale, unele emailate cu alb şi albastru, intercalate cu spineli mari în casete dreptunghiulare şi un anou dreptunghiular în capăt. Deasupra are un inel torsionat din argint, urmat de un decor vegetal incizat din aur şi email alb-albastru. În următorul registru, între două inele profilate din aur, cu motive decorative traforate ce încadrează spineli fixaţi în şatoane circulare, se află gravată în argint inscripţia „1916 – 1919”.

Urmează o zonă de argint care are aplicată o bandă spiralată din aur, pe care sunt traforate motive vegetale emailate alb şi albastru. Între spaţiile spiralelor este gravată inscripţia “M.S. REGELUI FERDINAND AL TUTUROR ROMÂNILOR. DĂRUIT ACEST BUZDUGAN SPRE POMENIREA RĂZBOIULUI PURTAT DE LA 1916 PÂNĂ LA 1919 PENTRU DEZROBIREA ŞI UNIREA ÎNTREGULUI NEAM ROMÂNESC.”

În partea superioară a inscripţiei este un tambur din argint, pe care sunt incizate numele regiunilor româneşti unite: România (vechiul regat), Basarabia, Bucovina, Ţara Ardealului. Pe acest tambur, patru femei în costume populare specifice fiecărei regiuni româneşti susţin un glob de aur ajurat, pe care sunt fixate opt bare din fier, arcuite în relief, având fiecare câte trei ghinturi piramidale.

Pe o bară este incizată inscripţia: „PROIECT DE COSTIN PETRESCU” iar pe alta este inscripţia: „EXECUTAT DE CASA RENÉ BOIVIN. 27 RUE DES PYRAMIDE.” Globul este din foaie de aur, ajurată cu motive florale şi geometrice. La mijlocul distanţei dintre cele două bare este traforată cifra „F”, având încastrate cinci perle şi deasupra câte o coroană traforată. Deasupra globului este un cap de acvilă din aur cu o cruce în cioc. Dimensiuni: lungime: 69,5 centimetri; diametrul maxim: 10,5 centimetri; diametrul minim: 2,9 centimetri; greutate: 2290 grame. Această piesă excepțională poate fi admirată în expoziția permanentă „Tezaurul Istoric” din cadrul Muzeului Național de Istorie a României. (G.V.G.)

„De-un călin mălin” de Vasile Marian Ghica, rapsod popular și culegător de folclor…

Data: 1 ianuarie 2026 by George V. Grigore

Ghica Marian-Vasile s-a născut la 13.08.1958 la Călărașii Vechi din jud. Călărași. De mic copil a îndrăgit cultura românească tradițională, folclorul și muzica de colinde, balade, doine, cântece, teatru folcloric. La vârsta de nouă ani a învățat „Nașterea Domnului”, pentru că glasul frumos și urechea muzicală le-a moștenit de la tatăl său, Ghica Gheorghe. În clasa a șaptea a învățat „Botezul Domnului” și „Răstignirea Domnului”. După terminarea studiilor la București și Călărași, studii tehnice, a lucrat la U.J.C.C. Centrocoop, primaria Cuza Vodă, Centrul Cultural Județean Călărași, ca îndrumator cultural, dar dragostea de tradiții nu s-a micșorat cu nimic. La 27 de ani știe toate colindele si baladele, atât versurile, cât și melodiile, ajungând cel mai bun rapsod din zonă. Prin toată activitatea pe care o desfășoară se dovedește a fi un bun culegător, instructor de folclor, purtător, promotor și transmițător al unor valori din domeniul culturii naționale, activitate ce se întinde pe o perioadă de peste 35 de ani.

Din toate aceste eforturi conjugate și materiale adunate publică culegerea de folclor „Râde Raiul Luminat”, în anul 2009 (autori: Constantin Lucian și Ghica Marian-Vasile). Respectivul volum pune la dispozitia publicului iubitor de cultură populară o culegere de folclor care reprezintă o parte din spiritualitatea tradițională a satelor Gastești (Pădureni) din județul Giurgiu și Călărașii vechi, comuna Cuza Vodă, din județul Călărași. Autorii au cules un bogat și frumos material folkloric de la rapsozi populari, unii dintre ei adevărați păstrători ai comorii folcloristice a satului. Dintre aceștia se disting Moise Constantin, zis Tite Codin, din Gastești și Ghica Marian Vasile, din Călărașii Vechi. Se impune să subliniem contribuția deosebită a lui Ghica Marian Vasile, un colindător de excepție și în același timp un iubitor al tradiției populare. Acesta a participat la nenumărate festivaluri și concursuri naționale și international, obținând numeroase premii.

Dintre aceste premii și diplome de excelența primite la festivaluri naționale și international, putem menționa: Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Folclor „Regele brazilor” (Prundu Bârgăului, jud.Bistrița-Năsăud, 2009); Diploma de Excelență pentru valorificarea tradițiilor la Festivalul Internațional de Folclor „SOAROM” (Sângeroz-Băi, ediția XXIV, 2009); Premiul I la Concursul Național „Obiceiuri și legende pascale locale” (Constanța, 2011); Primește titlul de „Tezaur Uman Viu” în cadrul „Galei tezaurilor umane vii” din 29 noiembrie 2012 (de Sf.Andrei), la Studioul „Horia Bernea” al Muzeului Țăranului Român, festivitate de premiere organizată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, unde rapsodul Marian-Vasile Ghica a obținut Titlul de „Tezaur Uman Viu”, acordat de Ministerul Culturii (ministru-Puiu Hașotti) și Comisia Naționala pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (Președinte comisie-Virgil Ștefan Nițulescu); Diploma de Excelență primită de „Ziua Culturii Naționale”, pe 15 ianuarie, ediția a III-a, 2013 și sărbătorirea nașterii Poetului Național Mihai Eminescu (împlinirea a 163 de ani de la naștere), manifestări organizate de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Călarași, unde rapsodul Marian-Vasile Ghica a susținut un recital de colinde, ocazie în care a obținut Diploma de Excelență, acordată de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național (Director executiv-prof.dr.Sorin Danciu); Marele Premiu și Premiul I la Concursul „Datini, Obiceiuri și Tradiții din Filonul Credinței Populare (Paștele și Crăciunul)”- Ediția a III -a, 2013, Secțiunea Mituri și Legende – „Răstignirea Domnului” – organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța (perioada martie-mai 2013); Participare la Radiodifuziunea Română – Postul de Radio România Antena Satelor, în data de 10 ianuarie 2013, împreună cu Grupul folkloric „Constantin Brăiloiu” la emisiunea „Lada de zestre” (interviu și înregistrări documentare cu cântece populare și colinde); Premiul Cultural al Anului 2013 – „10 PENTRU CĂLĂRAȘI”: Marian-Vasile Ghica-rapsod popular – pentru Titlul de „Tezaur Uman Viu” și premiile obținute în anul 2013 la festivalurile naționale și înregistrări cu cântece populare și colinde la emisiunea „Lada de zestre” a Radiodifuziunii Române-Antena Satelor; Premiul Cultural al Anului 2014 – „10 PENTRU CĂLĂRAȘI”: cu Grupul/teatru folkloric „JIENII” din Cuza Vodă (coordonator Marian-Vasile Ghica), pentru păstrarea valorilor tradițiilor românești și pentru promovarea lor în proiecte naționale.

A fost invitat și a participat la diferite posturi de radio și televiziune, sau concerte, în care a interpretat folclor autentic cules de la vechii rapsozi din jurul capitalei noastre. Astfel a participat la TVR 2 (în noiembrie 2014) la emisiunea televizată „Drumul lui Leșe”, împreuna cu Grupul „Ceata bărbătească de colindători din satul Călărașii Vechi”, a mai participat în concerte cu Grigore Leșe, pe 30 noiembrie 2014 (Sala Palatului), pe 20 decembrie 2014 (la Catedrala din Suceava), împreună cu Grupul folkloric Râșca (jud.Suceava) și pe 22 decembrie 2014 (la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Mai putem adăuga participarea la Radiodifuziunea Română – Postul de Radio România Antena Satelor, în anul 2015, la emisiunea „Lada de zestre” (interviu și înregistrări documentare cu cântece populare și colinde).

Rapsodul și culegătorul de folclor Ghica Marian-Vasile a mai primit „Premiul Special al Juriului” și Premiile I, II, și Mențiuni – la Concursul „Datini, Obiceiuri și Tradiții din Filonul Credinței Populare (Paștele și Craciunul)” – Ediția a V-a, 2015, Secțiunea Mituri și Legende „Răstignirea Domnului” – organizat în perioada aprilie-mai 2015, la Constanța. A urmat participarea de la Palatul Cotroceni, în data de 9 noiembrie 2015, unde a fost decorat de Președintele României, Klaus Johannis, cu Medalia „Meritul Cultural” clasa a III-a, categoria E -Patrimoniul Cultural Național pentru declararea de către UNESCO a titlului de „Tezaur Uman Viu” și întreaga activitate de culegător de folclor și rapsod popular al zonei Muntenia. A urmat aproape în mod firesc, Premiul Ministerului Culturii – Direcția pentru Cultură „Simbol Cultural pentru Călărași” – în cadrul Galei Premiilor Culturale ale anului 2015, din 10 decembrie 2015, pentru întreaga activitate și performanțele realizate în spațiul cultural călărășean. Prezent în studiourile de înregistrări cu materiale folclorice originale, are în prezent peste 30 de înregistrări (colinde, doine, balade, etc.) în arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din București, material selectat și înregistrat în prezența doamnei Acad. Dir. Sabina Ispas și etnomuzicologul Marian Lupașcu, cărora acesta le-a mulțumit foarte mult și în mod special domnului Ion Ghinoiu, secretar general al institutului, care l-a recomandat pentru obținerea titlului de „Tezaur Uman Viu”.

În anul 2009 apare volumul „Râde Raiul Luminat – Folclor din Muntenia / Gâștești – Călărații Vechi” la Editura Oscar Print, semnat de folcloriștii Constantin V. Lucian, Ghica Marian Vasile, Marin Ștefan și Constantin Cristina Mirabela, carte acum epuizată pe siteurile de specialitate. Acesta va fi urmat de volumul apărut de curând, în anul 2024 „De-un călin – mălin – Folclor poetic din satul Călărașii Vechi, jud. Călărași-Culegere de teren (1987 – 1991)” semnat de culegătorul de folclor și rapsod popular Vasile Marian Ghica și apărut la Editura Otoprint. Lansarea acestui volum a avut loc în zilele de 13 – 14 decembrie 2025, în timpul Festivalului de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Florile Dalbe” de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Prin aceste materiale așezate cu grijă în cărți nepieritoare vom avea ce studia și păstra și pe viitor din cutia de bijuterii a sufletului nostru românesc. Participant activ la proiectele culturale desfășurate de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, dar lucrând și ca coordonator – îndrumător al unor cercuri de elevi pentru promovarea folclorului autentic în școlile din județul Ilfov, rapsodul și culegătorul de folclor Ghica Marian-Vasile reprezintă un exemplu viu de tezaurizare, dar și diseminare și punere în valoare a patrimoniului folcloric imaterial. Prin întreaga sa activitate se dovedește cu prisosință a fi un adevărat „Tezaur uman viu”.

Artefacte din culturile neolitice Starcevo-Criș, Vinča, Boian și Cucuteni, vândute pe site-uri de licitație internaționale

Data: 1 ianuarie 2026 by Redacția

Nu doar brățările dacice de aur și kosonii dacici sunt căutați pe site-urile de licitații ci și chiar mai străvechile artefacte din culturile neolitice Starcevo-Criș, Vinča, Boian și Cucuteni, alături de piese din neoliticul de pe actualul teritoriu al Chinei. Reamintim că vechea Cultură Vinča, cunoscută și sub numele de Cultura Turdaș sau Cultura Turdaș – Vinča, a reprezentat o cultură arheologică neolitică în Serbia de astăzi și părți ale Bulgariei și României. În unele cazuri se specifică și colecția particulară de proveniență, de exemplu colecția „Wedemeyer – 1970″ dar fără a se specifica modul în care obiecte de patrimoniu istoric au ajuns în colecții private de peste hotare. De pildă, pe site-ul Sotheby’s găsim o statuetă de Starcevo-Criș, datată 6200-5600 î.Chr. La o afișare anterioară era trecută ca proveninență o colecție privată Richter Gallery, Wiener Neustadt (Austria) relicva fiind delarată ca achiziție anterioară în 1950 – 1960.

Alt exemplu, pe site-ul de licitații „Lot Art” găsim piesa „Zeița Mamă” (Mother Goddess) confecționată din teracotă. Descrierea cuprinde, în limba engleză, textul: „Licitați pentru un idol din ceramică reprezentând o Zeiță Mamă ca simbol al fertilității, din civilizațiile neolitice europene, referindu-se în special la cultura Tripolye (Tripillian)-Cucuteni. Forme stilizate, brațe deschise, o decorațiune simplă de linii care traversează corpul. Cultura Cucuteni-Tripilliană, cunoscută și sub numele de cultura Cucuteni (română), cultura Tripilliană (din ucraineană) sau cultura Tripolie (din rusă), este o cultură arheologică neolitică târzie care a înflorit între 5.500 î.Hr. și 2.750 î.Hr. în regiunea Nistru-Nipru din România, Moldova și Ucraina de astăzi”. Fără pretenția de a epuiza puzderia de site-uri de licitație online, fără a mai pune la socoteală dark-web-ul, iată câteva exemple: Lot Art, Sotheby, Christie’s, Bid Square, Lyon and Turnbull, E-bay, Trocadero, Artmark.ro etc. Inclusiv pe Artmark.ro găsim astfel de expuneri… Pentru unele piese se specifică încă și prețul de pornire.

Această practică este, în destule cazuri, ilegală, deoarece majoritatea acestor obiecte provin din săpături arheologice neautorizate (braconaj arheologic) și fac parte din patrimoniul național al țărilor de origine (în principal România și Serbia). Multe dintre aceste obiecte proveneau din situri arheologice jefuite din România, Serbia și alte țări balcanice. Pe lângă săpături ilegale s-au înregistrat și furturi efective din patrimoniul instituțiilor culturale. Până în anii ’90, controlul asupra patrimoniului cultural și aplicarea legilor naționale privind exportul de artefacte nu erau la fel de stricte sau eficiente ca în prezent, permițând traficanților să scoată obiectele din țară.

Cererea pe piața internațională: Casele de licitații și colecționarii privați din străinătate (Europa de Vest, SUA) erau dornici să achiziționeze astfel de piese unice, adesea fără a verifica riguros proveniența (lanțul de proprietate sau „provenance”). Traficul cu obiecte de patrimoniu este a treia cea mai profitabilă formă de trafic ilegal la nivel global, după cel de droguri și arme. Autoritățile din România, în colaborare cu parteneri internaționali precum Europol, Interpol și UNESCO duc constant investigații pentru a combate aceste rețele de traficanți. Au fost cazuri notabile în care mii de monede și artefacte de tezaur au fost recuperate și confiscate, ca urmare a cooperării judiciare internaționale. Astfel de obiecte recuperate au fost repatriate și sunt acum expuse în muzee naționale, cum ar fi Muzeul Național de Istorie a României. Deși casele de licitație recunoscute și platformele online ar trebui să verifice strict proveniența obiectelor, traficanții reușesc să le scoată la vânzare folosind documente false de proveniență sau prin intermediari. Cazurile de licitații recente cu artefacte preistorice continuă să genereze dezbateri aprinse legate de etica achiziționării de obiecte arheologice fără documente clare de proveniență legală. Acest fenomen a scos în evidență necesitatea unei cooperări internaționale mai strânse și a unor legi mai severe pentru protejarea patrimoniului arheologic.

Vânzarea acestor artefacte reprezintă o pierdere majoră pentru patrimoniul cultural și istoric al umanității, deoarece scoaterea lor din contextul arheologic distruge informațiile esențiale despre civilizațiile care le-au creat. În context s-ar putea ridica întrebarea dacă ar fi o idee ca Muzeul Național al României să înființeze o secție măcar cu reproduceri ale artefactelor care se vând la licitație? Și, mai mult, dacă Parlamentul European ar putea institui prin lege obligația ca organizatorii de licitații să ofere reproduceri ale artefactelor către muzeele naționale ale țărilor de origine?

A semnalat Cristian Horgoș

Istoria în mers: Strategia de Securitate a Statelor Unite ale Americii ̶ 2025

Data: 31 decembrie 2025 by Tiberiu Tudor

„Soft Power” versus „Hard Power”

Noua Strategie de Securitate a Statelor Unite ale Americii ̶ 2025 constituie o schimbare radicală de paradigmă geopolitică, prin care în prim plan sunt aduse interesele economice și de securitate ale poporului american, renunțând la dominația militară a întregii lumi, în favoarea unei strategii a influenței / contagiunii pe baza unui model de succes și a unui prestigiu american refăcut. Documentul definește acea „America Great Again” a lui Donald Trump ca o „Soft Power”, termen care la orice încercare de traducere își pierde strălucirea și semnificația globală. Termenul de „soft, co-optive, power”, ca antonim al lui „hard , coercitive, power” (care nu pierde nimic la traducerea mot à mot: „putere dură, coercitivă”), a fost introdus imediat după sfârșitul Războiului Rece, în 1990, de către politologul american Joseph Nye. Pledoaria acestuia în favoarea puterii necoercitive a fost în esență una economică: puterea coercitivă este mult mai costisitoare. Același este argumentul președintelui Trump și al noii Strategii de Securitate. Unii critici, dar și unii admiratori, ai lui Trump spun că acesta vrea să conducă Statele Unite ca pe o mare întreprindere de succes. A fost nevoie de catastrofala înfrângere din Vietnam, de rușinosul eșec al Războiului Minciunii din Irak, de umilitoarea retragere din Afganistan, de așa numita Primăvară Arabă, de „Revoluțiile Colorate”, de eșecul războiului prin procură din Ucraina, pentru ca elita politică americană să accepte că Statele Unite au alte priorități decât să suporte costurile hegemoniei mondiale. Strategia de Securitate 2025, o veritabilă Doctrină Trump, este prefațată de o pagină semnată de către președinte, ale cărei cuvinte cheie sunt restaurare, pace și stabilitate: „Pe parcursul ultimelor nouă luni am recuperat națiunea noastă ̶ și lumea ̶ din pragul catastrofei și dezastrului. După patru ani de slăbiciune, extremism, eșecuri fatale, administrația mea s-a mobilizat cu urgență și viteză istorică pentru a restaura vigoarea americană înăuntru și în afara granițelor și a aduce pace și stabilitate în lumea noastră.”

În capitolul introductiv este analizat modul în care a fost deviată pe o linie greșită («went astrey») strategia Statelor Unite, de către administrațiile anterioare: „După sfârșitul Războiului Rece, elitele politicii externe americane s-au autoconvins că dominarea americană a întregii lumi este în interesul fundamental al țării noastre…. O miză extrem de distructivă a fost pusă pe globalism și pe un transnaționalism care încearcă în mod explicit să dizolve suveranitatea statelor individuale, precum și pe așa-zisul comerț liber… Am fost atrași în conflicte periferice irelevante pentru interesul nostru propriu”. Recunoaștem în rechizitoriul acesta, în prima linie, doctrina Wolfowitz, care a dominat politica externă și militară americană începând cu 1992, aroganța unipolarismului geopolitic și excepționalismului american intervenționist al lui Dick Cheney, George Bush – junior, Jo Biden, fantoma lui George Șoroș și a ideologiei Societății Deschise. Nu ne-am fi închipuit acum un an că toate acestea vor fi repudiate oficial de la cel mai înalt nivel al conducerii Statelor Unite. A trebuit ca Donald Trump să treacă printr-un mandat prezidențial de continuă hărțuire politică și printr-o tentativă de asasinat ratată la limită, pentru ca personalitatea lui să se forjeze la fermitatea și expresia diplomatică de azi.

Al doilea capitol enumerează principalele obiective ale noii Strategii de Securitate. Pe plan intern: „Dorim protejarea acestei țări, a poporului ei, a economiei ei, a modului său de viață, de atacuri militare, influență externă ostilă, tactici de comerț prădătoare, traficul de droguri și uman, propaganda distructivă, subversiunea culturală și imigrația ilegală. Dorim restaurarea și revigorarea sănătății culturale și spirituale americane, fără de care securitatea pe termen lung este imposibilă”. Pe plan extern Statele Unite trebuie să constituie „o putere necoercitivă («Soft Power»), care să exercite o influență pozitivă în întreaga lume”.. Interesele naționale vitale («core, vital national interests») sunt definite în ordinea următoare (care va fi păstrată și în detalierea pe regiuni a Strategiei și mijloacelor de implementare a acesteia): 1. „Vrem să ne asigurăm că Emisfera Vestică rămâne rezonabil stabilă și suficient de bine-guvernată pentru a descuraja migrația în masă spre Statele Unite și a coopera cu noi în lupta împotriva narco-teroriștilor, cartelurilor și altor organizații criminale transnaționale”; 2. „Vrem o Emisferă care să rămână liberă de incursiunile străine ostile asupra proprietății și resurselor cheie și dorim să avem acces continuu la locațiile strategice cheie”. Este unul dintre punctele majore ale schimbării de paradigmă a Strategiei de Securitate. O astfel de schimbare a mai avut loc cu două secole în urmă. La 23 decembrie 1823, prin discursul în fața Congresului, președintele James Monroe a făcut publică noua direcție strategică a tinerei națiuni americane în plin avânt: Europa nu va mai putea extinde colonii și nu va mai avea nici o influență politică în Emisfera Vestică, iar Statele Unite nu se vor amesteca în conflictele și alianțele europene. Doctrina Monroe a guvernat politica externă americană timp de un secol, până la primul război mondial. Primul punct al noii Strategii de Securitate americane ̶ 2025 este denumit în document „Corolarul Trump la Doctrina Monroe”. După cum este dezvoltat în capitolul final (Strategia pe Regiuni), acest punct se referă în principal la impetuoasa pătrundere economică a Chinei în aria geografică a celor două Americi; 3. „Vrem să stopăm și să reversăm efectele distructive pe care competitorii străini sunt în curs să le provoace economiei americane, păstrând zona Indo-Pacifică liberă și deschisă și menținând securitatea căilor navigabile și de acces la resursele de bază.” E vorba, desigur, de același competitor, de data aceasta în Pacific și Oceanul Indian; 4. „Vrem să sprijinim aliații noștri în păstrarea libertății și securității Europei, restaurând, în același timp, încrederea în sine («self-confidence») civilizațională și identitatea Vestică a Europei”; 5. „Vrem să prevenim ca o putere adversă să domine Orientul Mijlociu, rezervele lui de petrol și gaz precum și punctele strategice prin care acestea tranzitează, evitând, în același timp, războaiele nesfârșite în care am fost antrenați, cu costuri foarte mari, în această regiune; 6. Vrem să ne asigurăm că standardele tehnologice ale Statelor Unite, în mod special în AI, biotehnologie și tehnologiile cuantice ̶ vor constitui un factor de progres al lumii”. În capitolul al III-lea, în care sunt listate mijloacele și oportunitățile pe care Statele Unite le au pentru a-și îndeplini toate aceste obiective, este menționată, din nou „inegalabila Soft Power” americană, dar și avantajul strategic al izolării de celelalte mari puteri prin vastitatea celor două oceane.

Capitolul al IV-lea are trei secțiuni care expun Strategia pe larg: 

1. Sunt enumerate și detaliate principiile ei (pp.8-11): concentrarea pe definirea interesului național, Pace prin Putere («Peace through Strenght»), predispoziția la non-intervenționism, realism flexibil, primatul națiunilor, suveranitate și respect, echilibrul puterii, politică în favoarea forței de lucru americane, corectitudine (economică, financiară și comercială), competență și merit.

2. Se reiterează și aprofundează prioritățile (pp.11-14): era migrației în masă s-a terminat, protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, distribuirea și transferarea responsabilităților [militare și de securitate], realinierea prin pace, securitate economică prin balanță comercială echilibrată și securizarea accesului la lanțurile de aprovizionare și resurse materiale critice, reindustrializare, păstrarea dominației financiare americane.

3. Sunt expuse în detaliu strategiile regionale. Centrul de greutate al interesului geopolitic și economic american este mutat în Emisfera Vestică și în zona Indo-Pacifică (secțiunile IV.3. A și B).

Aceasta din urmă este considerată a fi deja „unul dintre câmpurile de luptă economică și geopolitică fundamentale” (« key economic and geopolitical battlegrounds», p. 19). Nu este nici o noutate: de ani de zile președinții Putin și Xi au consolidat alianțele ̶ economice și geopolitice și, mai mult, „nelimitate” (OCS, BRICS) ̶ pe măsură ce o elită euro-atlantică iresponsabilă, lipsită de viziune globală, a împins afară Federația Rusă din Europa spre Asia, neluând în considerare nici măcar aspectul elementar al funcției de amortizor a acesteia față de expansiunea asiatică și arabă în Europa ̶ probabil cea mai mare amenințare, existențială, pentru continentul nostru. Noua Strategie de Securitate a Statelor Unite consideră China ca principal competitor și adversar de temut, datorită abilității acesteia de a folosi mijloace neconvenționale pe un teren economic insuficient reglementat (pp. 19-24). Rusia este privită ̶ în dezacord explicit cu punctul de vedere al oficialităților UE ̶ mai degrabă ca un partener cu care „trebuie restabilit echilibrul strategic”.

Secțiunea IV. 3. C. discută Strategia pentru Europa

„Declinul economic al Europei este eclipsat de perspectiva, reală și mai puternică, a anihilării civilizaționale («civilizational erasure»). Problemele cu care se confruntă Europa includ: activități ale Uniunii Europene și ale altor organisme transnaționale care subminează libertatea politică și suveranitatea; politicile de migrație care transformă continentul; cenzura libertății de exprimare și suprimarea opoziției politice; pierderea identităților naționale și a încrederii în propriile forțe. Dacă această tendință va continua, continentul va fi de nerecunoscut în 20 de ani sau chiar mai puțin…Dorim ca Europa să rămână europeană, să-și recâștige încrederea civilizațională și să abandoneze concentrarea ei pe distructivele reglementări sufocante («its failed focus on regulatory suffocation») [ale UE]”. „America încurajează aliații ei din Europa să promoveze renașterea spirituală, iar creșterea influenței partidelor patriotice Europene generează, într-adevăr, un real optimism («indeed gives cause for great optimism»). Dorim să conlucrăm cu țări care vor să-și restaureze măreția lor anterioară («that want to restore their former greatness»”. În privința războiului din Ucraina „Administrația Trump se află în dezacord («finds itself at odds») cu oficialii Europeni care cultivă pronosticuri nerealiste asupra războiului, sprijinindu-se pe guverne minoritare instabile, multe dintre ele călcând în picioare principiile de bază ale democrației pentru a suprima opoziția («many of which trample on basic principles of democracy to suppress opposition»). O mare majoritate Europeană vrea pace, dar această dorință nu este transpusă în politică, în mare măsură datorită subversiunii proceselor democratice de către acele guverne”. „Este în centrul intereselor («It is a core interest») Statelor Unite să negocieze o încetare rapidă a ostilităților în Ucraina, pentru a stabiliza economiile europene, a preveni escaladările accidentale sau expansiunea războiului și a reconstrui stabilitatea strategică cu Rusia, precum și a permite reconstrucția și supraviețuirea Ucrainei ca un stat viabil («its survival as a viable state»)”. În privința Strategiei pentru Europa, tot ce ar fi de adăugat este uluitoarea retardare a poziției oficialităților UE față de realitatea politică actuală și completa eludare în mass-media aservită a acestui document fundamental.

Tehnici de manipulare folosite cu succes în media…

Data: 31 decembrie 2025 by Diana Maria Brăgaru

Media creează percepția majorității asupra realității. Media manipulează. Acest lucru se întâmplă, nu este doar o constatare. Modelarea opiniei publice în favoarea unei idei sau a alteia, a unui interes, a unui partid, a unei ideologii este o practică care există de când s-a creat primul ziar și unii și-au dat seama că e o unealtă prin care ei și ideile lor pot ajunge cunoscute, ca apoi să preia puterea. Doar că, între timp, rolul inițial al media de a informa corect, de a promova adevărul și valorile morale a fost schimbat. Deturnat. Corupt. Nu mai știu câte materiale am scris de-a lungul anilor despre manipulare. Despre cum no se bagă în cap idei cu care, în mod normal, nu am fi de acord sub niciun motiv. Cum suntem ținuți speriați, terorizați. Cum se inventează câte un baubau. Toate acestea au menirea sa ne sperie, sa ne pregătească încet, pas cu pas, din timp pentru ce va veni. Ca să nu opunem niciun fel de rezistență. Sa nu ne împotrivim, ba chiar să aplaudăm măsuri și legi care ne transformă în sclavi în propria țară! Ba chiar să aplaudăm! „Spre binele nostru!”. Zilnic primesc mesaje cu tot felul de „știri” false… Zilnic. La început răspundeam detaliat. Nu mai pot, sunt prea multe. Așa că răspund scurt: fumigenă/fals/fake. Zilnic, încerc să combat adevărată dezinformare care vine din mainstream. Zilnic sunt atâtea știri deformare, atâtea minciuni amestecate cu adevăruri, ca îmi plesnese capul și chiar nu reușesc sa le demontez pe toate. În loc sa scriu despre sute de teme care sunt cu adevărat importante, de folos, trebuie sa cheltuiesc o mulțime de timp dezmințind minciuni, prostii, imbecilități. Ajutați-mă sa va ajut, sa ne ajutam pe toți. Gândiți singuri, nu va mai speriați și nu mai preluați prostii, nu le dați mai departe! Haideți, ca mai explic încă o dată…

Oamenii au avut dintotdeauna un respect deosebit pentru textul tipărit. Respect care s-a transferat asupra noilor canale de informare, audio și TV. „E adevărat pentru că am citit în ziar, am văzut la TV, am auzit la radio, am aflat de pe internet” este deseori argumentul suprem, imbatabil, la care recurg mulți în momentul în care susțin opinii care nici măcar nu le aparțin, asupra unor subiecte despre care nu au habar. Când a ajuns în online în virtual, jurnalismul a devenit, simultan și paradoxal, și victimă, și călău – dar la cu totul alte dimensiuni. Și, o dată cu el, a fost sacrificat și adevărul. „Eu nu sunt victima manipulării! Pe mine nu mă duce nimeni de nas!”… Câți dintre noi își formează cu adevărat singuri o părere despre subiectele despre care citesc?! Ei bine, din păcate, nu prea mulți. Oricine poate deveni o victimă a manipulării răspândite în și prin mass-media.

Tehnicile manipulării sunt folosite atât de des, încât nici nu mai sunt observate. Totuși este extrem de important să fim conștienți de existența lor, să le cunoaștem și să film foarte atenți când le întâlnim în ceea ce ni se prezintă (din tot felul de surse de informare).

1. EMOȚII EXAGERATE. Dacă citești un titlu care are un puternic impact emoțional asupra ta, atunci ai fost deja manipulat. Vei citi sau asculta restul știrilor exact cu atitudinea pe care autorul textului și-a dorit să o ai – cu tensiunea arterială crescută și furia la cote maxime. Genul de știre în care titlul este altceva decât conținutul. Dar continutul nici nu mai este citit, darămite să mai fie și înțeles. Tu ai deja o opinie, deși, de facto nu știi absolut nimic despre subiect!

2. INDUCEREA OPINIEI „POTRIVITE”. Un titlu formulat tendențios ca o întrebare care ascunde o sentință deja pronuntată. „Este preotul Ion Ion un promotor al diversității sexuale?” Această întrebare, prin modul în care este alcătuită, a creat deja suspiciuni legate de persoana al cărei nume este folosit. Chiar dacă articolul nu aduce vreo dovadă care ar confirma suspiciunea, formularea titlului induce în eroare. Scopul unui asemenea material nu este să arate fapte reale, ci să creeze neîncrederea cititorului față de o anumită persoană sau instituție.

3. STATISTICI FALSE. Oricine a văzut vreodată statistici cu diagrame procentuale, tabele și grafice poate confirma faptul că acestea afectează opinia cuiva chiar mai mult decât orice altceva. Sondajele legate de diferite puncte de vedere asupra unui singur lucru sunt o metodă puternică de manipulare a maselor. În plus, un scurt text care descrie rezultatele sondajului prezentat, ne convinge și mai mult. De exemplu, „în sondajul prezentat, 90 la sută dintre români sunt de acord cu recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex”. Faptul că sondajul a fost realizat pe o sută de persoane care participau la marșul PRIDE împotriva discriminării sexuale nici nu mai este luat în seamă!

4. SCOATEREA DIN CONTEXT. Care ar fi starea emoțională când auzi o declarație a unui oficial care spune „Este imposibil să luptăm cu acest flagel al drogurilor. Dacă sunt proști și se droghează, statul nu se poate opune dacă ăia vor să moară. Nu putem face nimic în privința asta”. Oare acele cuvinte sunt adevărate și chiar s-a spus cu adevărat așa ceva? Totuși, dacă din începutul frazei nu se scotea: „La noi sunt politicieni care sunt de părere că …” am mai fi fost atât de revoltați?! Nu s-ar fi schimbat percepția într-o direcție diametral opusă?

5. ASOCIERI NEGATIVE. Imaginile transmit mesaje mai puternice decât cuvintele. Acest fapt este folosit în mass-media foarte des. Unele publicații sau autori de știri combină textul cu o imagine care nu arată persoana descrisă în articol, ci creează o imagine negativă despre ea. De exemplu, un articol cu titlul „Seful partidului extremist X a declarat că.. ” la care se atașează o fotografie sau un video cu respectivul avans o față furioasă. Nici nu are importanță că ce a spus. Ideea ca avem de a face cu un nebun este deja întipărită în mințile oamenilor.

6. INVOCAREA AUTORITĂȚII. Un domn în halat alb spune la televizor că ar trebui să evităm carnea și să mâncăm mai multa proteină din gândaci? Ok, este medic și trebuie să fie adevărat! Un citat din ziar care afirmă „Cei care sunt împotriva globalizării sunt ignoranți și nu ar trebui să li se spună „oameni” este atribuit unei personalități de renume mondial? Pai dacă spune asta un om deștept, nu poate greși!

Una dintre cele mai populare tehnici de manipulare este invocarea autorității, deci folosirea unui citat al unei persoane pe care „ar trebui să o ascultăm” deoarece știe ceva mai multe decât noi din cauza poziției sale. Aici apare o problemă – nu înseamnă că experții nu au dreptate când vine vorba de un anumit subiect, dar mass-media le folosește spusele foarte des pentru a introduce și induce un punct de vedere pe care altfel l-am respinge imediat. Bref, există multe tehnici de manipulare care sunt folosite în fiecare zi de sute de jurnaliști, reporteri sau influenceri. Ar trebui să le cunoaștem bine pentru a nu fi manipulați și a fi conștienți de faptul că acești oameni vor să percepem faptele cum vor ei, nu cum sunt de fapt. Pentru că de cele mai multe ori, manipularea este egală cu o minciună.

Numărul 757

Data: 31 decembrie 2025 by Administrator

Descarcă PDF

O masă la Mar-a-Lago. Ca o pomană fără popă și colivă!

Data: 31 decembrie 2025 by Zoe Dantes

Negrul predominant din outfit urile lui Tom Ford de Kiev, așezate de o parte a mesei, au spus tot. Pomană fără slujbă! Doar cu un Predicator! A fost ca o scenă cu niște soldăței mici, pitici așezați în fața unor killeri, cu un reprezentant ce purta o cravată albastră și niște alți dulăi ce priveau cu ochii mijiți spre pradă. Pradă fiind ăștia micii, piticii îmbrăcați în negru. În general o masă! Tacâmuri, de-ale gurii făcute „în casă” și ospăț. Să fie prada cu burtica plină, ca să semneze mai bine și mai apăsat ce i se livrează de ăia doi care se luptă pe la spate. Spatele omului cu cravata albastră! Unul pe numele lui Rubio și altul Hegseth. Cred că aflați în culise în tabere diferite. Doar că de la pomana ălora în negru a lipsit poate cel mai mare dulău de rasă, zis și J.D. Vance.

Ca să fie pace, să nu fie război. Pe bune!

Fraților, dacă J.D. era acolo, ca un dulău respectabil, pleca cu ăla mic, pitic negru, în gură și nu-l mai scotea întreg nici Putin. Oricâtă nevoie ar avea de marotă. Era halit. Omul cu Mar-a-Lago pe acte, a luat trei rânduri de piei de pe aștia mici, pitici. Da’ nu acu’! Acu’ e așa de impresii, să vază tante Mitza că Goe e scos la tablă! Adică, nu rămâne repetent degeaba. E prost pe față! Și să vază lumea! Și a jucat ukri la table, că șah…! E greu, e complicat și cere strategie. Geaba a primit țeava cu bănet de la tușa ur.sula (bine, nu tot ce s-a zis, că mănăncă și gura ei ceva), strategia nu se cumpără! Se învață! Și șahul e meseriaș la ruși! Ce jale! Nu ne mai încurcam în punctele oficiale, că nouă ne trebuiau alea neoficiale, bătute de o strângere de mână în Alaska. Restul e can-can! Nu mai căscați gura! E degeaba! Linia de decont s-a trasat atunci. Cel mai important eveniment, după mine, nu e masa de pomană. Nooo! E întâlnirea aia de dinainte de Mar-a-Lago, aia dintre ăștia ziși și elitele uie! Lasați-i pe dulai să se înfrupte din strategia aplicată de la Riad încoace, și uitați-vă la etrna matroană a istoriei care se ocupă cu negoțul &oarfelor. Ca o matroană veritabilă, care știe secretele de budoar ale ăstora mici și negri, și mai știe că ea, matroana UK nu mai e stăpână peste ăia de la W. D.C., a dat bir cu fugiții ca să-și salveze bordelul. Care și așa se scufundă. La propriu și la figurat. Că a rămas o insulă mică, pitică între apele învolburate ale istoriei. Da’ cu pretenții de imperiu al Victoriei. De regină, zic!

Starmer a avut niște treabă si nu a putut să fie prezent la indicațiile prețioase ale noului uresese, zis și Bx. A lăsat-o pe tante ur.sula să o mănânce dulăii și el a fugit să-și scape rândul de piele. Că-l luau dulăii și de pe el. Doar că simțind mirosul de sânge, și-a găsit de drum. Ca să fie drumul cu oameni și cu sens unic. Găsește el vreme sa pupe condurul ăluia cu cravată albastră. În privat! Precum și ghiulul! Cu sigiliul statelor alea unite. Chestiunea e că pe absența ăstuia scrie predare! Totală si probabil vorba lu’ ăsta de urlă prin stradă „banii ânapoi” la ăla de-și zice Kash. Că ăsta umblă precum cămătarii să-și recupereze acaretele. Alea lăsate gaj! De ăla de semna robotul pentru el. Șu se credea de proști ca e prezidente. Bașca ca era cel mai puternic om din lume. Aci vă opriți și luați antivomitive! Vă trebuie. Grija mea nu e ukri, razbel, Putin și Trump. Grija mea e Răducu Buze Moi și telectualii care-și spun elite. A fost și pomana lor! Garnizoanele au virat-o pă can can uri și au scos în față pă mama la copchii lu’ olimpicu’ fără diplome. Ca să agite un pic lucrurile și să ne arate că olimpicu’ e om. Vorbește sau comunica zece secunde. Probabil când schimbă pastilele între ei. Fără Ionuț! Ciuda mea e că ăștia de la noi nu au fost primiți la masa lu’ ăla cu Mar-a-Lago pe acte să ducă naibii măcar coliva și popa!

Da’ las ca tragem noi aci o slujba de mormântare, cum nu s-a mai văzut! De poveste! Slujbă de mormântare la care mortul o să fie prezent! O să fie frumos! Banii de drum o să-i arunce Bolojan la răspântii ca sa aibă toți ăștia să-și plătească vămile văzduhului! Cu mâna lor!