Ce nu ne spune oficial Istoria Literaturii Române (2)

George Topârceanu s-a născut in București la data de 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena”, amândoi originari din părțile Sibiului. Începe școala primară la București intre anii 1893 – 1895 și o continuă pe valea Topologului, la Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava (1898 – 1906). După absolvire intră funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept (1906), pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a termina studiile… Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi de public. Este poetul care a scris celebrele parodii după mari poeți:

Topârceanu a luptat ca soldat la Turtucoaia în Marele Război (Primul Război Mondial ) Se îndrăgostește de poeta Otilia Cazimir cu care trăiește până la moartea sa.Însă a avut și alte relații, iubiri pasagere.Din una din aceste iubiri s-a născut un băiat. S-a căsătorit cu Otilia Cazimir. Decedând la 7 mai 1937, poeta fiindu-i alături.

Camil Petrescu s-a născut la București, în 9/21 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfântul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.

Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul „Raul D”.

Între 1916 – 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent“. Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul german, revenind la București.

Întâmpină greutăți în țară pentru a anula Certificatul de deces, fiind prizionier la ungur în lagărul de la Sopronyek.

A fost marea iubire a scriitoarei Cella Serghi. Aceasta face mărturisiri în capodopera sa „Pânza de păeanjen“. A scris următoarele opere: Act venețian. Opera dramatică Act Venețian a fost scrisă de Camil Petrescu în anul 1919 cu scopul de a fi pusă în scenă. Jocul ielelor, este prima operă dramatică a lui Camil Petrescu, fiind considerată o dramă psihologică de idei, ce aparține modernismului interbelic. Textul are ca temă problema adaptării intelectualulu. Patul lui Procust, romanul scris de Camil Petrescu, a fost publicat pentru prima dată în anul 1933 și este considerat un roman modern, psihologic, subiectiv, de tip Proustian. Suflete tari, este o dramă în trei acte, care, la fel ca celelalte opere ale autorului, are ca temă principală drama eroului frământat de idealuri dar care niciodată nu se materializează. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman interbelic, modern, al experienței, subiectiv și de analiză psihologică, ce redă drama lui Ștefan Gheorghidiu și Un om între oameni, scris în perioada 1953-1957, însă rămas nefinalizat. Figura centrală a operei este Nicolae Bălcescu,

Cezar Petrescu s-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu. Acesta era profesor la Școala Practică de Agricultură de lângă Roman (aflată în arealul actual al comunei Horia), unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903 (perioadă în care instituția se transformase în Școală Inferioară de Agricultură). A urmat liceul la Roman și apoi, la Iași, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911. A obținut licența în drept în anul 1915.În 1913 se îmbolnăvește de tuberculoză. În 1915 se căsătorește cu Marcela cu care au o fetiță. În 1921 acestea două mor pe rând. Pierde o sumă mare de bani la jocul de cărți cu care achită datoria cu salariile funcționarilor din plasa unde era subprefect, apoi a încercat să se sinucidă.Iubea femeile frumoase, vinul bun, cărțile bune. Unicul său fiu Aurel Teodor Petrescu își împușcă iubita, apoi se sinucide, fiindcă părinții nu sunt de accord cu căsătoria lor. Presa nu scrie despre această drama deoarece Cezar Petrescu a interzis acest fapt.

Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă „Comedie umană”, o Cronică românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.

Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista Gândirea în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938 – suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul Întunecare (1927-1928).

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului – în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.

După 1945 susține propaganda comunistă și scrie în spiritual realismului socialist. Întunecare este un roman de război scris de Cezar Petrescu și publicat în anii dintre cele două războaie mondiale… „Această carte a fost gândită și scrisă în cei dintâi ani de după primul război mondial. …Spiritul de clasă al tatei, care nu uita că e fecior de clăcaș îl continua în volumul II după cel de-al Doilea Război Mondial, în conformitate cu exigențele realismului socialist.

Ion Barbu născut Dan Barbilian; n. 19 martie 1895, Câmpulung, Regatul României – d. 11 august 1961 București, Republica Populară Română) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.

Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele de familie inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.

Termină facultatea de științe din București. Își ia doctoratul în 1929 și este acceptat professor titular la catedra de algebra la facultatea pe care o absolvise.Poetul a fost distrus de consumul de droguri.Într- corespondență scria: „Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări și a interesului meu, mereu viu, pentru experimentele spiritual, am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter și cocaină.“

Printre prieteni, la Capșa, se lăuda cu peste 4000 de aventuri erotice.le ținea evidența, în zile, ore și ani, pe un caiet. Acest lucru îl scrie soția sa Gerda Biblian în volumul „Ion Barbu-amintiri.“

Scrie ciclul Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale unor poezii în limba germană.

În seria de poezii din Joc secund, orientările fundamentale rămân cele două, mai mult întâlnite spre prinderea sensului lumii ascuns de aparențe, de fenomene sau dimpotrivă, spre fenomenalitatea imediată în care se intuiește esența lumii. Din această perspectivă ciclul are două texte care pot fi socotite arte poetice: cel intitulat chiar Joc secund (sau Din ceas dedus) și Timbru.

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12 martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică. Prenumele lui adevărat, în actele de stare civilă, era Gheorghe; în ultimele decenii, în mod uzual, se folosește pentru a-l desemna formula „George Călinescu”, apocrifă și eronată, dar consacrată în mod solid de uzaj.

A fost fiul unei servitoare pe nume Marița. Tată-l nu și-a recunoscut fiul niciodată.Copilul a fost adoptat de familia unui ceferist Constantin Călinescu. În clasele primare a fost un elev mediocre, având media 5.la matematică. Singurele materii cu nota 9 au fost citirea, scriere, gramatică și religie..Singurul premiu care l-a luat în școala primară a fost premiul trei. A devenit un adult izolat, depresiv, supersițios care suferea de mania persecuției. Așa a fost descries de soția lui Alice. A fost un cuceritor fără pereche, soția era îngăduitoare cu pasiunile soțului său și chiar îi căuta amante.

Mircea Eliade(n. 28 februarie/13 martie 1907, Bucureștii Regatul României– d. 22 aprilie 1986, Chicago, SUA])] a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei. Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din Ținutul Covurlui. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.

Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.

În anii 1930 obține o bursă particular și studiază limba sanscrită și Yoga cu filozoful și Scriitorul Surendranath Dargupta care locuia în Calcuta. Aici se îndrăgostește de tânăra indiancă Maitreyiu, fiica scriitorului, pe când avea numai 16 ani. L-au cucerit aura de mister și spiritualitatea fetei, desi la începu i s-a părut urâtă. A fost dispus chiar să se căsătorească cu ea, fiindcă a fost prima lui femeie. Familia fetei nu a fost de accord. Tată-l fetei a curmat idila, pedepsind aspru fata. În această situație Eliade pleacă în Himalaia unde și-a trait durerea singur, în asceză și se întoarce în țară. Din povestea lor s-a năsut romanul „Maitrey“. Cei doi s-au revăzut la Chicago după 43 de ani.

Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza, n. 8 martie 1910,Blejoi, Judeţul Prahova, România – d. 18 noiembrie 1992, București, România) a fost un prozator român (frate al scriitorului Geo Bogza și al muzicianului Alexandru Bogza), autorul unor romane de mare succes: Un port la răsărit (1941) și Toate pânzele sus! (1954). Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârșit de mileniu și traducător.

A fost marginalizat când rușii controlau toată țara, chiar dacă era frate cu Geo Bogza care face jocul comuniștilor. Retras la Brăila începe să construiască o goeletă botezată „Speranța“ în dorința fierbinte de a călători, cu toate că regimul communist transformase țara într-o adevărată închisoare. Era anul 1948 și vasul nu a ridicat niciodată ancora.În 1954 scrie celebrul roman „Toate pânzele sus“ care a fost mai târziu ecranizat. „Speranța“ este reconstruită în 1976 la comanda studiourilor cinematografice București pentru turnarea filmului „Toate pânzele sus“. Vasul a fost construit la șantierul naval Tulcea și în rada portului Brăila cu ajutorul uzinelor de utilaj greu „Progresul“.

Marin Preda (n. 5 august 1922 Siliștea Gumești, Teleorman, Regatul României – d. 16 mai 1980 Mogoșoaia, Ilfov, RS România) a fost un scriitor român postbelic și director al editurii Cartea Românească. Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”, în anii ’70. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare.[ În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională.

Nu se știe dacă a murit din cauza alcoolului sau a fost omorât de odioasa securitate. A fost urmărit de securitate din anul 1971, având dosar cu numele de cod „Editorul“. Romanele „Delirul“ și „Cel mai iubit dintre pământeni“ a atras antipatia regimului comunist și KGB-ul sovietic,care avea pe teritoriul țării sute de agenți. În 1975, „Delirul” s-a vândut în 100000 de exemplare, având recenzii negative la Moscova, iar „Cel mai iubit dintre pământeni“ în 1980 a fost vândut în 200.000 exemplare.

Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București) este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.

După terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură comparată. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”. Ca prozator, începe cu povestiri publicate în presă. În 1967 îi apare primul volum de proză scurtă intitulat Moartea din fereastră. În 1969 apare „Prins”, roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de referință al literaturii citadine. Romanul „Prins” constituie o descriere sinceră și tristă a „generației fără idealuri”, captivă a comunismului; romanul abordează o temă gravă: confruntarea unui tânăr cu somația morții apropiate, final anunțat. A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971- 1972).

În 1974 acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se hotărăște să nu se mai întoarcă în țară [4] . În fapt, la înapoiere scriitorul se oprește la Londra, hotărând să nu se mai întoarcă în țară.

Stabilit în Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood. În urma absolvirii unei prestigioase școli de specialitate The American Film Institute din Hollywood a scris numeroase scenarii cinematografice, unele în colaborare cu soția sa, scenarista Iris Friedman.

În anul 1969 îi apare cartea „Prins“. A fost membru supleant în Comitetul Central UTC. Când i-a apărut cartea Zoe Ceaușescu i-a cerut un autograph pe roman.În perioada 1968-1973 a avut un success fulminant. Reușește să fugă în SUA, Romanul „Supleantul” exprimă fapte reale și este scris în limba maternă după 30 de ani. Personaj este fiica puterii și scriitorul și tânărul artist apărut în fata dictatorului.

Un răspuns la Ce nu ne spune oficial Istoria Literaturii Române (2)

  1. Avatar IO...gerules spune:

    Da.Poate ca ca e necesar a se cunoaste amanuntele.Felicitari pentru introspectiile biografice ale acestor maestrii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*