Societatea civilă creştină din România, fidelă principiilor de apărăre a familiei, vieţii şi demnităţii umane şi a identităţii naţionale, protestează împotriva modului în care decurge actualul proces de revizuire a Constituţiei. Organizaţiile din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie anunţă că nu îşi vor da votul pentru revizuirea legii fundamentale a statului român, întrucât aceasta nu reprezintă interesele cetăţenilor români şi ale societăţii în general.
În contextul în care cererile sale, exprimate atât în Forumul Constituţional, cât şi prin mass media, au fost ignorate, Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, organism informal care cuprinde organizaţiile semnatare, nu poate decât să respingă acest proiect de lege fundamentală. Principala revendicare a noastră a fost aceea ca în legea fundamentală să se recunoască o realitate de neconstestat, anume că la temelia familiei şi a stabilităţii sociale stă căsătoria între un bărbat si o femeie. Din păcate, reprezentanţii noştri în Parlament au ales să răspundă unor ordine venite de la grupări de presiune internaţionale şi nu dorinţei majorităţii creştine a ţării, refuzând această solicitare.
Astfel, se lasă cale liberă legiferării uniunilor contra firii, în contextul unei direcţii vizibile la nivel internaţional, în care „orientarea sexuală” a devenit un criteriu de impunere ideologică a unor şabloane „politic-corecte”. O astfel de situaţie ar duce la schimbarea agresivă a normelor comportamentale şi sociale, aşa cum se întâmplă deja în alte ţări ale lumii, având drept consecinţă dizolvarea unor instituţii fundamentale pentru prosperitatea şi buna funcţionare a societăţii, în primul rând a familiei.
Prin intervenţia directă pentru stoparea definirii familiei în Constituţie şi prin declaraţiile sale din ultima perioadă, prin care arată că doreşte o „schimbare accelerată” a unei Românii „plină de prejudecăţi”, d-l premier Victor Ponta se îndepărtează de majoritatea creştină absolută a românilor, care, la rândul ei, se înstrăinează astfel de cei care au votat actuala Putere politică a ţării. Nu putem permite transgresarea criteriilor unor minorităţi prin care se doreşte impunerea, în cel mai pur stil totalitar, a unei ideologii străine de ethosul românesc.
Introducerea în proiectul legii revizuite a recunoaşterii importanţei cultelor şi a minorităţilor în istoria ţării nu poate compensa introducerea unor amendamente cel puţin bizare, precum cel care afirmă aşa-zise „drepturi ale animalelor”! Considerăm această menţiune ca nepotrivită şi sfidătoare, într-o ţară în care copilul nenăscut nu este protejat în niciun fel şi în care avortul este legal până la naştere.
În acelaşi timp, constatăm cu uimire că anumite minorităţi etnice primesc supra-drepturi, fără precedent în Europa. Partidele parlamentare vor ca statul român să mai dăinuie? Care este direcţia pe care vrea să ducă România actuala clasă politică în integralitatea ei? Există un proiect sau o viziune pentru dezvoltarea şi afirmarea statului român, sau politicienii noştri răspund pavlovian la directivele unei birocraţii externe, lipsită de aderenţă la realitatea românescă? Sunt întrebări la care Coaliţia pentru Familie şi Constituţie ar dori un răspuns.
Deunăzi, de Ziua Eroilor, politicienii s-au întrecut în declaraţii pompoase, menite a onora memoria celor care s-au jertfit pentru acest popor. Văzând însă propunerea de Constituţie pe care ne-o fac, realizăm că şi aceste afirmaţii ale lor au fost doar vorbe goale, lozinci pentru încântat electoratul.
Coaliţia pentru Familie şi Constituţie salută, în schimb, preocuparea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române pentru felul în care clasa politică intenţionează să schimbe Constituţia şi pentru efectele acestor modificări asupra vieţii tuturor românilor. Coaliţia pentru Familie şi Constituţie a luat decizia de a respinge o constituţie care nu reprezintă aspiraţiile poporului român, care ne îngrădeşte libertăţile fundamentale şi care lezează tradiţia românească.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Semnează,
1 Alianța Familiilor din România 2 Federatia Organizatiilor Ortodoxe PRO VITA din Romania (FOOPVR), Sibiu 3 Asociaţia Pro Vita filiala București 4 Alianţa pentru Demnitate Naţională 5 Asociatia „Basarabii” 6 Liga de Utilitate Publică 7 Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului 8 Asociația „Familia Ortodoxă” 9 Asociația Dascălilor din Romania 10 Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” 11 Asociaţia pentru Libertatea Românilor, Bacau 12 Asociația „Rost” 13 Liga pentru Identitate Națională 14 Asociația „Cercul Studențesc Floarea de foc” 15 Asociaţia Christiana 16 Asociația Provita Media 17 Fundaţia „Sfânta Irina”, Voluntari 18 Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), Bucuresti 19 Fundația Sf. Martiri Brâncoveni 20 Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi 21 Asociatia pt. Cultura si Educatie “Sfantul Daniil Sihastrul”) 22 Fundația Creștină Elim – Marghita 23 Fundatia Crestina Hanielim – Beius 24 Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni. 25 Asociației ”PRO BURDUJENI”, Suceava 26 Asociatia “Centrul Iochebed”, Alba Iulia, 27 Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior 28 Asociaţia Familia şi Viaţa, Roman 29 Asociatia PROVULCAN, Abrud 30 Asociatia “Parintele Galeriu”, Bucuresti 31 Fundaţia Culturala “Doina şi Ion Aldea Teodorovici”, Pitesti 32 Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Brasov 33 Asociația „Bucovina Profundă, Suceava 34 Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni” filiala Suceava 35 Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”, Galaţi 36 Asociatia “Sfântul Impărat Constantin cel Mare” 37 Asociatia “Predania” 38 Asociatia Chronos XXI 39 Asociatia Anamnesis 40 Institutul “Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinatate 41 Asociatia pentru cultură “Alfa”, Fieni 42 Asociatia Pro Vita Sfântul Stelian, Teleorman 43 Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Cluj Napoca 44 Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Târgu Jiu 45 Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Iaşi 46 Asociatia Tradiţia Românească, Bucuresti 47 Asociatia “Civic Media”, Bucuresti 48 Fundatia Crestină Părintele Arsenie Boca 49 Asociația Casa Gratis Pro Deo 50 Asociatia DARUL VIETII 51 Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”




