Arhiva lunară: aprilie 2012

Un ritm nebun, dar nu am încotro…

Recent sosit de la Galați, unde am fost încadrat 3 zile în diverse acțiuni culturale, particip la “Prima Oră” de la PrimeTV, unde vorovesc despre Carte, despre Preselecția anunțată la ediția a 18-a Festivalului Național “Steaua Chișinăului-Steaua Moldovei-2012”, apoi sunt


Despre asumarea personală a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos…

„Hristos a Înviat!” Este realitatea ce cuprinde în sine nu numai persoana lui Iisus Hristos, a Dumnezeului-Om, ci a tuturor în Iisus Hristos. Şi în acelaşi timp mă întreb, dacă a înviat cu adevărat şi în mine, dacă eu am


Numărul 41

Descarcă PDF


Lozul electoral

Conform exerciţiului democratic un partid sau o coaliţie majoritară fac guvern, fac legea în parlament, fac şi desfac şefii şi subşefii în raiaua spaţiului mioritic aflat în dovedită conflagraţie de interese cu FMI, BIRD şi alţi reprezentanţi ai noilor imperii


Compromisuri și compromiteri în politică

Dacă admitem că astăzi avem presa pe care o merităm, tot la fel trebuie să admitem că avem și politicienii pe care îi merităm, tolerându-i și reconfirmându-i din patru în patru ani cu o inocență greu de imaginat. O precizare


Și mieii plâng!

Românii trăiesc bine de trei ori pe an: de Paşti, de Crăciun şi de Revelion. A început transhumanţa mieilor spre abatoare şi odată cu ea, măcelul. Înghesuiţi în remorci, atîrnînd pe biciclete, în saci, bine legaţi de picioare, căraţi pe


Din jurnalul domnei Prigor

– fragment – Un clinchet uşor de flacoane o făcu să se mişte în aşternut şi să suspine. Vag, îşi dădu seama că o umbră se învârtea pe lângă patul ei. Îi întunecă o clipă faţa şi ea făcu efortul


Între Daumier, Balzac şi Büttner…

L-aş defini ca pe un Daumier al generaţiei sale. Pavel Botezatu creează în jurul său sobrietate, mai ales când interlocutorii săi devin exuberanţi. Are aceeaşi vitalitate debordantă în faţa dificultăţilor vieţii şi a preocupărilor de artist rasat, făcând haz de


Mai demolator decât opoziţia celor 10 000

Luarea în vizor a lui Laszlo Borbely şi azvârlirea lui în dinţii telejustiţiei, destul de tociţi faţă de alte cazuri de înfierare la comandată, a semănat teribil cu o încercare de compromitere a UDMR. O discreditare pe care nu am


22.000 de evrei arși de vii la „Antena 3” de Adrian Ursu

– Domnule profesor ION COJA, ați urmărit emisiunea lui Adrian Ursu despre cei 22.000 de evrei arși de vii la Odessa și alte fapte „reprobabile” din istoria României? – Am văzut-o și îmi pare tare rău că am văzut-o! Atâta