Arhive autor: Tiberiu Tudor

Înființarea și extinderea NATO: Estul Moldovei și Țările Baltice: Rusificare. Sovietizare. Ucrainizare.

Estul Moldovei a fost anexat – prin tranzacții oneroase cu Imperiul Otoman – de către Imperiul Habsburgic (în 1775, partea nordică a Țării de Sus a Moldovei, denumită de ocupanți Bucovina) și de către Imperiul Țarist (în 1812, restul Moldovei


Înființarea și extinderea NATO: Estul Moldovei și Țările Baltice

Într-un interviev pentru Le Figaro din 1990 (29 august), primul ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, spunea: „Din discuţiile mele cu Gorbaciov am reţinut că principala sa preocupare este să menţină integritatea teritorială a Uniunii Sovietice. El voia să păstreze


Înființarea și extinderea NATO: „Russians out, americans in, europeans down”…

1. Aforismul Ismay Cea mai reprezentativă și pertinentă formulare a obiectivelor NATO în Europa aparține generalului lord Hastings Ismay, primul secretar general al NATO: „to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down”. Într-o traducere adecvată umorului


Înființarea și extinderea NATO: Lovitura de frație…

1. Himera Rusiei Mari și defecțiunea ucraineană Un text de referință premonitoriu asupra dezintegrării Uniunii Sovietice a fost eseul lui Alexandr Soljenițîn Cum să reîntemeiem Rusia, publicat de Literaturnaia Gazeta, în septembrie 1990, cu un an înaintea începerii procesului de


Înființarea și extinderea NATO: Între două puciuri…

1. Prima umilire a lui Gorbaciov După eșuarea loviturii de Stat din 18-21 august 1991 de la Moscova, toate organismele unionale ale URSS, care trecuseră timp de trei zile sub autoritatea Comitetului de Stat pentru Starea Excepțională, erau paralizate. Dimpotrivă,


Înființarea și extinderea NATO: Puciul de la Moscova

1. Preliminariile puciului; Divergențe majore între Gorbaciov și consilierii lui principali pentru politică externă, Valentin Falin, și militară, mareșalul Serghei Ahromeev, au apărut încă din 1990, anume în problema Germană. Ambii fuseseră adepți ai politicii de destindere, dezarmare bilaterală și ai


Înființarea și extinderea NATO: Boris Elțîn versus Mihail Gorbaciov (restructurarea sau distrugerea Uniunii Sovietice)

Noul Tratat Unional pentru organizarea suprastatală a fostelor republici sovietice într-o Uniune Federativă a Statelor Suverane, propusă de către Gorbaciov și acceptată de nouă dintre cele 15 republici, era o soluție de compromis care, ca orice compromis, nemulțumea toate părțile


Înființarea și extinderea NATO: Destrămarea Uniunii Sovietice

Cele două mari puteri cu care se confruntă în prezent „excepționalismul”, unipolarismul și hegemonismul american ̶ Federația Rusă și China ̶ au avut cursuri net diferite de restructurare a societăților lor după eșecul economic în competiția dintre comunism și capitalism.


Înființarea și extinderea NATO: Convertirea lui Havel

Documentele declasificate referitoare la perioada anilor ’90, devoalarea Doctrinei Wolfowitz și, mai ales, destabilizarea actuală a Europei în virtutea acestei doctrine ne fac să reevaluăm semnificațiile extinderii NATO. În mod special transformarea teritoriilor noastre în arsenal militar american și bază


Înființarea și extinderea Nato: Doctrina Wolfowitz

Anul 1991 a fost anul imploziei Uniunii Sovietice. După eșecul puciului de la Moscova, din 19-21 august, al conservatorilor comuniști, toate fostele republici unionale au devenit state independente, iar la 25 decembrie liderii Federației Ruse, Republicii Ucraina și Republicii Belarus