Aproape de fiecare dată când eram prezent la Sesiunea de Comunicări Științifice organizată de către Casa Corpului Didactic Ilfov, sau de către Asociația Culturală Brănești, era prezentă și o doamnă drăguță, minionă, care mă surprindea cu ușurința cu care prezenta „tema zilei”. Apoi am întâlnit-o la Academia Română, în Aula centrală, la Ședința CRIFST și am îndrăznit să o întreb despre o problemă care mă urmărea de mult timp și anume „pragurile timpului”. Am fost surprins în mod plăcut de răspuns și m-am interesat mai mult de doamna cercetător etnolog Doina Ișfănoni. Doina Virginia Ișfănoni este istoric și theoretician de artă, absolventă a Liceului „Iulia Hașdeu” din București (1963-1968), a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1968-1972) secția de Istoria și Teoria Artei. Din 1996 este Doctor în Estetica Artelor Vizuale. Și-a început cariera ca și îndrumător (muzeograf) la Muzeul de Artă Populară al RSR (1972-1978), apoi muzeograf principal la Muzeul Satului și de Artă Populară (1979 – 1994), cercetător științific gr.I și II la aceeași instituție (1995 – 1998). În perioada 1993-2010 a fost conferențiar universitar asociat la Universitatea Națională de Arte – București, unde a predate cursurile de Estetică, Etnologie – Valori perene în arta populară românescă, Istoria Artelor Decorative: iconari și zugravi de țară și Morfologia Formelor Artistice Decorative. Din 2006 până în 2010 a fost Director științific la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, dar și membru în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii în perioada 2007-2010. Din 2003 este atestat ca expert în bunuri cu semnificație etnografică: costum popular, scoarțe, textile de casă, obiecte de cult și ceremonial.
Doina Ișfănoni a continuat formarea profesională postuniversitară prin numeroase cursuri în țară, dar și în străinătate: Germania (1976), Bulgaria (1981), Franța (1994), Belgia (2001), Franța (2004), Franța (2011), Belgia-Germania (2012), Italia-Roma (2014), Italia – Florența (2014), Turcia (2015), China-Beijing-Sanghai (2018), Italia – Palermo (2018). În decursul celor peste 50 de ani de activitate în domeniul artelor vizuale și al cercetării etnografice a efectuat mai multe documentări peste hotare și schimburi de experiență. Dintre acestea putem menționa: Polonia (Cracovia și Zakopane), Bulgaria (Trojan, Eteri, Gabrovo, Târnovo), Franța (Paris, Bordeaux, Strassbourg, Rennes, Marseille, Lyon), Austria (Viena, Salzburg), Italia (Florența, Casentino, Arezzo, Roma, Torino, Milano, Pisa, Padova, Veneția, Palermo, Biella), Spania (Bilbao, Barcelona, Madrid, Toledo), Belgia (Bruxelles, Bruge, Binche), Portugalia (Lisabona, Sever de Vouga), Turcia (Ankara, Istanbul, Capadocia), Anglia (Londra, Preston, Liverpoole), China (Beijing, Sanghai), Canada (Toronto), SUA (New York). Participă ca membru în echipă, asigurând și coordonarea științifică, la crearea de proiecte europene de cercetare și promovare a patrimoniului cultural material și imaterial, precum: Proiectul Socrates – o identitate, mai multe culturi – Să învățăm să trăim împreună (1999 – 2001); Proiectul GRUNDTVIG 2 – Comunicare intergenerațională – Cross Roads (2002 – 2004); Proiectul GRUNDTVIG 2 – Comunicare intergenerațională – Transmiterea evenimentelor culturale prin intermediul riturilor de trecere (2003 – 2005); Proiect bilateral România – Italia/ Bine ați venit în România – Itinerare eco-turistice între spiritualitate și legendă (2003 – 2005); Proiect European – Motive și culori în arta tradițională mediteraneană (2006); Proiect European de promovare turistică a Bucovinei – Să descoperim culorile Bucovinei (2012); Proiect european IMMASK (2012); Grand SEE-PA17/RO13 – Manifestarea tradțională „Ziua Cucilor”. Promovarea și Conservarea Diversității în Cultură și Artă în cadrul Patrimoniului Cultural European (2015); Program Operațional pentru pescuit finanțat din fondul European de pescuit – Promovarea pescuitului ca ocupație tradițională în Lunca joasă a Prutului inferior și Dunărea Inferioară – Centrul Cultural Dunărea de Jos (2015); Program operațional pentru pescuit finanțat din fondul European de pescuit – „Ca peștele în apă” culegere de rețete tradiționale pescărești (2015); Proiect AFCN – Salvând cultura celuilalt – Cercetarea iei cu altiță de pe Valea Hârtibaciului (jud. Sibiu; 2021). Ca cercetător etnolog și membru în colectivele de lucru a contribuit la studiul și cercetarea unor elemente de patrimoniu cultural imaterial românesc, ce au fost cuprinse în patrimonial umanității, precum: Călușul (2005); Colindul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova (2013), Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova (2016), Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc (2016), Practici asociate zilei de 1 Martie – Mărțișorul (2017), Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova (2020). Pentru toate acestea s-au întocmit dosare UNESCO pentru promovarea României și a culturii sale imateriale. În calitate de curator doamna Ișfănoni a realizat peste 70 de expoziții pe teme de artă populară (ceramică, costum popular, țesături, sculptură în lemn, icoane), meșteșuguri și obiceiuri tradiționale românești atât în țară, cât și peste hotare. A realizat deasemenea peste 100 de manifestări etno-folclorice ample, cu participare națională și internațională. A redactat peste 150 de articole și comunicări științifice ce au apărut în diferite volume de studii și comunicări ale muzeelor etnografice și ale altor instituții de cultură și artă. A susținut conferințe pe teme de etnografie și artă populară în întreaga țară, unde a fost solicitată. A contribuit la elaborarea de medologii moderne de investigare și valorificare științifică a patrimoniului etnologic, pe plan național și european, prin crearea de baza de date computerizate și site-uri de specialitate.
De asemenea a redactat pliante, cataloage, seturi de diapozitive, albume, cărți poștale, CD-uri și DVD-uri, filme de televiziune. Dintre aceste filme etnografice menționăm: Obiceiuri de Paște în Bucovina; Botejunea, Sărbătoarea Nepoatelor; La Voitinel de Sf. Andrei; Anul Nou în Bucovia; Ursitorile; Busuiocul – floare sfântă, floare cu noroc; Obiceiuri din Țara Lăpușului; Duminica Floriilor; Sânzienele; Pădurenii și Nedeile lor, etc. Publică în reviste de specialitate peste 80 de titluri, dar și în presa cotidiană. Oferă interviuri la Radiodifuziunea Română, dar și la alte posturi de radio particulare. La televiziune, oferă interviuri, dar și consultanță și material de specialitate (TVR, B1TV, Prima, ProTV, Realitatea, Antena1, Antena3, Trinitas TV, Metropola, Medika, etc). Doina Ișfănoni este membru fondator al Asociației Științifice a Etnografilor din România, membru al Fundației Obârșii – Hunedoara, Fundației pentru cultură și civilizație rurală „Niște țărani”, membră Club România – UNESCO, membru CRIFST – Academia Română, membru al diferitelor asociații județene de promovare a culturii populare tradiționale și a artelor.
Pentru încununarea acestei cariere de succes, doamna Ișfănoni a primit o seamă de premii și distincții: Premiul „Meritul Cultural”, clasa I, categoria Patrimoniu Cultural Național (2004); Premiul „Niște țărani” pentru cercetarea în sociologia rurală și filosofie concretizate în volumul „Interferențe între magic și esthetic” (Editura Enciclopedică, București, 2002); Premiul „Gheorghe Focșa”, pentru cercetare, acordat de Fundația „Școala sociologică de la București” (2009); Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu”, acordat de Patriarhia Română (2016); Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanu”, acordat de Patriarhia Română (2017). Cu o gândire prospectivă, cu o reală intuiție a valorilor și o capacitate de coordonarea și adaptare peste medie, doamna cercetător Doina Ișfănoni lasă în lada de zestre a poporului român lucrări de autor valoroase, precum: „Salvând cultura celuilalt. Cercetarea iei cu altiță de pe Valea Hârtibaciului” (2021); „Iconari din Otopeni” 2019 (2020); „Casa omului – Casa Domnului. Elemente de artă populară românească” (2019); „Costumul românesc de patrimoniu” (2007); „Bine ați venit în România: Valea Mureșului, Ținutul Pădurenilor” (2004); Roșia Montană. Studiu etnologic” (2004); „Apa vie leac să-ți fie”; „Interferențe între magic și esthetic în recuzita obiceiurilor tradiționale românești din ciclul vieții” (2002); „Călușul tezaur universal” (2002); „Obiceiuri și tradiții de Anul Nou” (2001); Curricula. Programă pentru învățarea meșteșugurilor tradiționale” (2001); „Cultura tradițională comparată din Transilvania” (2000); „Obiceiuri tradiționale românești” (1995); Măști tradiționale din Bucovina” (1999); „Munții Apuseni, Almăj, Arad”; „Obiceiuri tradiționale ale românilor” (CD-ROM realizat în cadrul manifestărilor „Folklife”, Washington, 1999); „Ținuta scenică a interpretului de muzică populară” (1999) și „Conceptul de artă populară – dificultăți de abordare (1998).
Cum a adunat oare atâta și atâta informație ce se putea pierde în timp? A colindat cu pasul țara și țările. Pentru un cercetător etnolog, munca de teren nu este deloc ușoară, iar pentru ca informația să fie cât mai autentică este nevoie de însușirea obiceiurilor locului, pentru ca oamenii simpli să se simtă cât mai în largul lor. Dragostea pentru oameni, curiozitatea, simțul artistic și dorința pentru păstrarea tradițiilor au purtat-o pe Doina Ișfănoni, istoric de artă și cercetător etnolog, pe multe meleaguri românești pentru a afla tainele obiceiurilor, practicilor și ritualurilor autohtone. Doina Ișfănoni își amintește: „Munca de teren era destul de dificilă în condițiile de dinainte de ’90, dar și după, mai ales că noi aveam de-a face cu realitatea. Nu ne cazam la hotel sau la pensiune, ci pe unde se putea în mediul rural, deci situația era cam strâmtorată. Pe de altă parte, trebuie să îți însoțești cercetarea nu numai de înregistrare audio, ci și de imagine – fotografică, video. Înainte de ’89 era foarte greu, pentru că instituția nu îți dădea aparatură, astfel că prin eforturi personale atât eu, cât și alți colegi de atunci ne-am cumpărat doar aparate foto, că atât ne permiteam. Ne-am completat martorul scris prin imagini care confirmau dublu sau triplu ceea ce voiam să evidențiem într-o lucrare științifică sau informație pe care o dobândești. Într-o cercetare, condițiile fizice sunt destul de vitrege, uneori ești dezamăgit că alergi ca nebunul dintr-o parte în alta, iar oamenii poate că nu îți deschid sau nu au chef de vorbă. Găseam și noi diverse vicleșuguri pentru a-i putea atrage. Le-am propus colegilor ca eu să merg la biserică, iar băieții la cârciumă. În acest mod stabileam niște repere pentru oameni, pentru că ne întâlneau în cadre în care se simțeau în largul lor. Apoi îi puteam vizita acasă și stăteam de vorbă cu ei pe îndelete. Ca metodă de cercetare sociologică, folosim chestionar, interviu și o serie întreagă de validări de informații. Psihologia se cuplează pe acest lucru fiindcă practic trebuie să fii foarte atent la persoana pe care o ai în fața ta în ceea ce privește timpul ei, încrederea pe care ți-o acordă, pentru că altfel nu iese nimic și îți poate da informații false. Datoria noastră este să validăm informația verificând-o în două-trei locuri sau făcând situații de grup, în care oamenii se completează reciproc sau invalidează informația. Acest lucru este idealul pentru un cercetător, dar ca orice ideal nu este întotdeauna posibil de pus în practică. Dincolo de ele, am învățat foarte mult din lucrurile care mă interesau, am reușit să îmi completez o serie de informații care justificau forma. Este motivul pentru care și teza mea de doctorat în estetica artelor vizuale a presupus o ridicare valorică a segmentului de artă populară pe un segment superior – ținutele ceremoniale, mergând pe interferența dintre magic și estetic în aceste direcții pentru a valorifica o informație extrem de fascinantă. De exemplu, la o găteală de mireasă, fiecare amănunt din parură are o semnificație în sens benefic și malefic: ce înseamnă să îl ai, ce înseamnă să nu. Dacă nu ai în găteala respectivă planta veșnic verde înseamnă că nu vei avea vitalitate și viață veșnic tânără și puternică. Am reușit să îmi consolidez o serie de lucruri care au dus la un fel de traiectorie în care am încercat să îi creez și artei populare un fel de coridor în vecinătatea artelor decorative. În concept, arta populară are aceleași principii precum artele culte. Ea se naște fără un carton de tapiserie în cazul confecționării unui covor, fără un tipar în ceea ce privește broderia, deci este de fapt o artă cerebrală, mentală, care reproduce modelele tradiționale, ceea ce o diferențiază de arta cultă.
Modelele tradiționale au rol de amprentă identitar locală, astfel că ele nu se depășeau, dar din punct de vedere al morfologiei inovau culori, mici motive, însă schema decorativă, cu câmpii ornamentali ai fiecărei categorii de piese, rămânea fixă. Pe o mânecă ai să vezi altiță încreț râuri, pe un covor ai să vezi desfășurare pe lungimea întregii piese a motivelor sau, dimpotrivă, vei descoperi sistemul chenarelor care încadrează o compoziție centrală, ai să găsești întotdeauna relația dintre funcțional și decorativ extrem de minuțios studiată și, din punct de vedere ergonomic, desăvârșită. Nu se poate să mai adaugi sau să scoți ceva fără să strici întregul. Lucrurile acestea sunt captivante, interesante, dar îți cer răbdare, perseverență și pasiune. (…) În ritualuri și ceremoniale există extrem de multă grijă la detalii pentru că în fiecare formă, de exemplu cea a colacului de nuntă, a celui de înmormântare sunt nuanțe și diferențe, nu este o simplă pâine. Pâinea nu mai este aliment, ci ofrandă, menirea ei devine alta. Toate aceste elemente constituie sacrul, iar ele converg către un comportament cultural, deoarece te determină și obligă pe principiul „altfel nu se poate“. Aceasta este „cheia succesului“ și satisfacția pentru cine făptuiește asemenea lucruri: din câte a știut, a respectat. Nu poți face un fragment pentru că nu are valoare, doar întregul se definește ca mesager al intenției tale către destinatarul dorit. Sunt elemente care se interconectează și fără de care nu este acel ritual”. Călcând atent, între sacru și profan, doamna cercetător Doina Ișfănoni culege florile imateriale ale patrimoniului nostru strămoșesc, care altfel s-ar putea ofili în cămara inimii…
