Nu doar brățările dacice de aur și kosonii dacici sunt căutați pe site-urile de licitații ci și chiar mai străvechile artefacte din culturile neolitice Starcevo-Criș, Vinča, Boian și Cucuteni, alături de piese din neoliticul de pe actualul teritoriu al Chinei. Reamintim că vechea Cultură Vinča, cunoscută și sub numele de Cultura Turdaș sau Cultura Turdaș – Vinča, a reprezentat o cultură arheologică neolitică în Serbia de astăzi și părți ale Bulgariei și României. În unele cazuri se specifică și colecția particulară de proveniență, de exemplu colecția „Wedemeyer – 1970″ dar fără a se specifica modul în care obiecte de patrimoniu istoric au ajuns în colecții private de peste hotare. De pildă, pe site-ul Sotheby’s găsim o statuetă de Starcevo-Criș, datată 6200-5600 î.Chr. La o afișare anterioară era trecută ca proveninență o colecție privată Richter Gallery, Wiener Neustadt (Austria) relicva fiind delarată ca achiziție anterioară în 1950 – 1960.
Alt exemplu, pe site-ul de licitații „Lot Art” găsim piesa „Zeița Mamă” (Mother Goddess) confecționată din teracotă. Descrierea cuprinde, în limba engleză, textul: „Licitați pentru un idol din ceramică reprezentând o Zeiță Mamă ca simbol al fertilității, din civilizațiile neolitice europene, referindu-se în special la cultura Tripolye (Tripillian)-Cucuteni. Forme stilizate, brațe deschise, o decorațiune simplă de linii care traversează corpul. Cultura Cucuteni-Tripilliană, cunoscută și sub numele de cultura Cucuteni (română), cultura Tripilliană (din ucraineană) sau cultura Tripolie (din rusă), este o cultură arheologică neolitică târzie care a înflorit între 5.500 î.Hr. și 2.750 î.Hr. în regiunea Nistru-Nipru din România, Moldova și Ucraina de astăzi”. Fără pretenția de a epuiza puzderia de site-uri de licitație online, fără a mai pune la socoteală dark-web-ul, iată câteva exemple: Lot Art, Sotheby, Christie’s, Bid Square, Lyon and Turnbull, E-bay, Trocadero, Artmark.ro etc. Inclusiv pe Artmark.ro găsim astfel de expuneri… Pentru unele piese se specifică încă și prețul de pornire.
Această practică este, în destule cazuri, ilegală, deoarece majoritatea acestor obiecte provin din săpături arheologice neautorizate (braconaj arheologic) și fac parte din patrimoniul național al țărilor de origine (în principal România și Serbia). Multe dintre aceste obiecte proveneau din situri arheologice jefuite din România, Serbia și alte țări balcanice. Pe lângă săpături ilegale s-au înregistrat și furturi efective din patrimoniul instituțiilor culturale. Până în anii ’90, controlul asupra patrimoniului cultural și aplicarea legilor naționale privind exportul de artefacte nu erau la fel de stricte sau eficiente ca în prezent, permițând traficanților să scoată obiectele din țară.
Cererea pe piața internațională: Casele de licitații și colecționarii privați din străinătate (Europa de Vest, SUA) erau dornici să achiziționeze astfel de piese unice, adesea fără a verifica riguros proveniența (lanțul de proprietate sau „provenance”). Traficul cu obiecte de patrimoniu este a treia cea mai profitabilă formă de trafic ilegal la nivel global, după cel de droguri și arme. Autoritățile din România, în colaborare cu parteneri internaționali precum Europol, Interpol și UNESCO duc constant investigații pentru a combate aceste rețele de traficanți. Au fost cazuri notabile în care mii de monede și artefacte de tezaur au fost recuperate și confiscate, ca urmare a cooperării judiciare internaționale. Astfel de obiecte recuperate au fost repatriate și sunt acum expuse în muzee naționale, cum ar fi Muzeul Național de Istorie a României. Deși casele de licitație recunoscute și platformele online ar trebui să verifice strict proveniența obiectelor, traficanții reușesc să le scoată la vânzare folosind documente false de proveniență sau prin intermediari. Cazurile de licitații recente cu artefacte preistorice continuă să genereze dezbateri aprinse legate de etica achiziționării de obiecte arheologice fără documente clare de proveniență legală. Acest fenomen a scos în evidență necesitatea unei cooperări internaționale mai strânse și a unor legi mai severe pentru protejarea patrimoniului arheologic.
Vânzarea acestor artefacte reprezintă o pierdere majoră pentru patrimoniul cultural și istoric al umanității, deoarece scoaterea lor din contextul arheologic distruge informațiile esențiale despre civilizațiile care le-au creat. În context s-ar putea ridica întrebarea dacă ar fi o idee ca Muzeul Național al României să înființeze o secție măcar cu reproduceri ale artefactelor care se vând la licitație? Și, mai mult, dacă Parlamentul European ar putea institui prin lege obligația ca organizatorii de licitații să ofere reproduceri ale artefactelor către muzeele naționale ale țărilor de origine?
A semnalat Cristian Horgoș
