Zalmoxianismul Masageţiei proiectează în „istoriile“ anului 529 î. H. pe fiul reginei Tomyria, un Pelasgo- > Valaho-Dac având ştiinţa de a se face nemuritor şi cunoscând acelaşi destin cu al nemuritorului rege-erou de peste 635 de ani, Decebal. Herodot scrie admirativ despre dorinţa „marelui rege“ persan, Cyrus (558 – 529 î. H.), de a aduce «sub ascultarea sa şi pe Massageţi». Seminţia (neamul) Massageţilor se bucură cam de aceleaşi atribute acordate Geţilor Zalmoxianismului de la Dunăre (asemănările privesc şi fluviile: Dunărea Geţilor, vărsându-se în Marea Neagră, şi Araxes [> Erask]-ul Massageţilor, vărsându-se în Marea Caspică: «[…] Neamul Massageţilor se spune că este şi mare şi viteaz, locuind spre partea unde răsar zorile şi soarele, dincolo de fluviul Araxes […]. Araxes, după unii se zice că ar fi mai mare decât Dunărea, după alţii, mai mic […]. Araxes-ul se varsă prin patruzeci de guri [ce] se pierd în mlaştini şi smârcuri […]; una din gurile Araxes-ului dă însă fără nici o piedică în Marea Caspică.» (I, 101 sq. / HIst, I, 109 sq.; s. n.). Regina massageţilor, Tomyria, angajează un război cu vicleanul rege persan, Cyrus: «Pe vremea aceea, după moartea soţului ei, peste Massageţi domnea o regină; Tomyris îi era numele. Cyrus trimise crainici s-o peţească, sub cuvânt că doreşte să-i fie soţie. Dar Tomyris, simţind numaidecât că Cyrus n-o dorea pe ea, ci domnia asupra Massageţilor, nu-i îngădui să intre în ţară. Cyrus, după aceasta, când văzu că nu i se prinsese vicleşugul, înaintând spre Araxes, porni pe faţă război cu Massageţii […]» (I, 205 / HIst, I, 111). Chiar în noaptea trecerii armatei persane peste fluviului Araxes, în Massageţia, Cyrus are visul măririi Imperiului Persan deopotrivă peste Asia şi Europa Massagetă: «[…] în vis, se făcea că-l vede pe cel dintâi născut al lui Hystaspes cu aripi crescute la umeri, dintre care una îşi arunca umbra peste Asia, iar cealaltă peste Europa.» (I, 209 / HIst, I, 113). În acest război, din anul 529 î. H. (cf. HIst, I, 426), tânărul, viteazul fiu al reginei Tomyria, nu poate evita o ambuscadă persană şi – potrivit religiei sale şi a neamului său Pelasgo- > Valaho-Dac-Massaget, Zalmoxianismul – alege calea de a deveni nemuritor, curmându-şi zilele cu sica-i, pe câmpul de luptă, în încleştarea cu inamicul persan, aidoma urmaşului său din vara anului 106 d. H., regele Decebal (despre care ne grăieşte de-aproape două milenii „cronica“ săpată în piatra Columnei Decebalo-Traiane din Roma). Regina Pelasgo- > Valaho-Daco-Masagetă, Tomyria, îşi mobilizează majoritatea forţelor armate şi zdrobesc armata persană ce invadase Massageţia, regele Cyrus fiind prins şi decapitat: «Tomiris, umplând un burduf cu sânge de om, puse să fie căutat leşul lui Cyrus printre mormanele de perşi morţi şi, când îl găsi, îi muie în burduf capul; şi ocărând mortul, îi vorbea aşa: „Deşi sunt încă în viaţă şi te-am biruit în luptă, tu totuşi m-ai ucis, prinzându-mi fiul prin înşelăciune; acuma însă, precum te-am ameninţat, mi-a venit mie rândul să te satur de sânge !“» (I, 214 / HIst, I, 115).
Pelasgo- > Valaho-Dacii / Pelasgo- > Valaho-Geţii ponto-dunăreni în eroismul lor ivit din Zalmoxianism, declară război regelui persan, Darius. Pelasgo- > Valaho-Dacii / Geţii ponto-dunăreni − ce au curajul să-şi măsoare forţele / puterile militare cu armatele „de uscat“ şi „marine“ ale Perşilor şi ale aliaţilor regelui Darius (înaripatul din visul regelui persan, Cyrus, supra), în anul 514 / 513 î. H. – sunt consideraţi «cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre Traci» (IV, 93 / HIst, I, 345; s. n.). A se reţine că Herodot nu face distincţia între Pelasgii- > Valahii-Dax / Daci („oamenii-sfinţi / dumnezeieşti“ ce – dincoace de Reforma Zalmoxinismului din orizontul anului 1600 î. H. – cred într-un singur Dumnezeu) şi Pelasgii- > Valahii-Thrax / Traci (adică politeiştii închinători la vechii idoli / zei ai Cogaionului); pentru el, în întreaga Eurasie cunoscută în secolul herodotic, Tracii (ce desemnează şi Pelasgo- > Valaho-Dacii Gaeţiei şi ai Masageţiei = „Gaeţia de câmpie / stepă“ etc.) constituie cel mai mare popor după Poporul Indienilor (confundat cu Poporul Chinezilor): «După Indieni, Neamul Tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt şi cu mult cei mai puternici dintre toate seminţiile pământului. Dar unirea lor este cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi. Tracii poartă multe nume10, fiecare după ţinutul în care locuieşte…» (V. 3 / HIst, II, 29 sq.).
Pelasgo-Dacii / Pelasgo-Tracii, într-al lor imens spaţiu de etnogeneză – Pela[s]gia > B[e]lachia > V[a]lahia –, se disting în mulţimea lor şi după numele pe care şi-l iau de la regiunea / provincia (Pelasgo-Daciei / Pelasgo-Thraciei) în care sunt înrădăcinaţi. Nota traducătoarei Felicia Vanţ-Ştef (10 / v. XIV-b) lămureşte şi statistic problema numelor „de seminţii ale Pelasgo-Tracilor“ după numele provinciilor / „ţărilor de râuri şi munţi“ din Pelasgo-Tracia şi Pelasgo-Dacia: «În privinţa seminţiilor trace şi a numelor lor, Strabon […] dă un număr de 22; Herodot, într-al Istoriilor curs, vorbeşte de 19» (HIst, II, 426): Bessi / Bessia (VII, 111), Bisalţi / Bisaltaea (VIII, 116), Bistoni / Bistonia (VII, 110), Brygi / Brygia (VI, 95), Geţi / Gaetia (Geţia, IV, 93), Dersai / Dersaea (VII, 110), Dolonci / Doloncia (VI, 34), Hedoni / Hedonia (VII, 110), Ciconi / Ciconia (VII, 110), Crestoni / Crestonia (V, 3), Crobyzi / Crobydia (IV, 49), Chirmiani / Cyrmiania (IV, 93), Nipsei / Nipseea (IV, 93), Odomanţi / Odomanţia (VII, 112), Odrisi / Odrisia (IV, 92), Peţi / Paetia (Paeţia), Sapei / Sapaea, Sarţi / Sartaea (VII, 110) şi Trauşi / Trausia (V, III); lipsesc din acest „inventar“ – făcut după Istoriile lui Herodot – foarte multe provincii / „ţări de râuri şi de munţi“ ale Pelasgo- > Valaho-Tracilor / Pelasgo- > Valaho-Dacilor: Alutuania (> Oltenia), Arutela (> Ardeal), Bithinia, Byzantion / Dacibyza („Buza-Daciei“ – v. şi harta II în PGet, 409), Cappadochia, Carpodacia, Costobocia, Crissiana (Crişana), Dynogaetia (Dunogeţia, toponim tâlmăcit / slavizat în Dobra[ia] „buna“ + Gaetia > Geţia / Dobrogea), Epir, Etruscia / Rasenia („răzniţilor“ din Italica Peninsulă), Frigia, Macedonia, Maramarisia (> Maramureş), Masagaetia (>Masageţia / Masageto-Sciţia), Moesia, Moldadava (> Moldova), Mysia, Pannonia, Pelignia (din Italica Peninsulă, unde, «în anul 43 î. H., în vremea Olimpiadei 189, Ovidius Naso se naşte»; era din „ţinutul Pelignilor“, după cum suntem încredinţaţi de Eusebius din Caesarea, 260 – 340 / Fontes, II, 9), Samos / Samothrake, Sarmaţia, Scythia (Minor / Major / Magna), Sigynia / Illyria, Thesalia, Thracia, Troada, Tyrasgaetia (> Tyrasgeţia) etc. Ca şi anticii Pela[s]gi > V[a]lahi – după cum observase mai întâi Herodot, în orizontul anului 450 î. H. – şi astăzi, în (Dacia-de-)România, ori în (Dacia-de-)Republica Moldova, unde reprezintă majoritatea autohtonă, Pela[s]gii > V[a]lahii, poartă «multe nume, fiecare după ţinutul în care locuieşte…» (Herodot, Istorii, V, 3; s. n.), în primul rând, după provincii / „ţări de râuri / munţi“: ardeleni (din Ardeal – ţinutul intracarpatic al Daciei, denumit de cancelariile european-occidentale, după ce devine stat al Valahimii evmezice, Transilvania, îndeosebi, după ce acest stat-valah cunoaşte jugul Imperiului Austro-Ungar, între anii 1865 – 1918), bănăţeni (din Banat), basarabeni (din Basarabia – partea dintre Bucovina, Prut, Nistru şi Marea Neagră, ruptă din statul medieval-valah al Moldovei şi anexată Imperiului Rus, eliberată de mareşalul Ioan Antonescu din ghearele imperial-comunist-staliniste ale U.R.S.S., reanexată de Stalin după al II-lea război mondial – prin „pactul Ribentrop-Molotov“ –, rebotezată Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, devenind „independentă“ din 1990 sub numele de Republica Moldova), crişeni (din Ţara Crişurilor / Crişana), dobrogeni (din Dunogaetia / Dobrogea), maramureşeni (din Maramureş), moldoveni (din Moldova – partea dintre Carpaţii Orientali şi Prut, neocupată de armatele ruso-staliniste), munteni (din Muntenia / Valahia Mică – partea Daciei dintre Carpaţii Meridionali, Dunărea de Jos, Olt şi Deltă), olteni (din Oltenia) etc.; apoi, după unităţile administrativ-teritoriale ce formează provinciile istorice – judeţe (42 de sinonime pentru Pela[s]gii > V[a]lahii Daciei Nord-Dunărene, după numărul de judeţe din România şi 33 de sinonime pentru Pela[s]gii > V[a]lahii nord-est-ponticei Dacii, după numărul de raioane / „judeţe“ din Republica Moldova), comune, sate etc.: arădeni, argeşeni, bihoreni, buzoieni, cărăşeni, clujeni, constănţeni, dâmboviţeni, gorjeni, ieşeni, mehedinţeni, prahoveni, sibieni, suceveni, teleormăneni, timişeni, vâlceni etc. (din România); briceni, donduşeni, drochieni, dubăsăreni, floreşteni, glodeni, leoveni, nisporeni, ocniţeni, orheieni, râşcani, sângerei, sorocani, teleneşti, ungheni etc. (din Republica Moldova).*
_________________
*Bibliografia de sub sigle:
HIst, I, II = Herodot, «Istorii», I, II (traducere de Adelina Piatkowski şi Felicia Vanţ-Ştef), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 196l (vol. I) şi, respectiv, 1964 (vol. II); PGet = Vasile Pȃrvan, «Getica» („o protoistorie a Daciei“ – ediție, note, postfață de R. Florescu), Bucureşti, Editura Meridiane, 1982.
