S-au remarcat în jumătatea de mileniu de dăinuire a acestei culturi pelasge > valahe : „aşezări întărite“, „locuinţe mai solide“, dezvoltarea metalurgiei (diferite „tipuri de pumnale“), „26 tipuri de vase“ cu ornamentare «incizată, imprimată, canelată şi în relief, dar şi pictată, după arderea vaselor în cuptor» (DVDac, 55), «uneltele, armele şi podoabele de aramă» şi de bronz. „Temele“ / „motivele“ sacre de pe ceramica de Coţofeni relevă dominanta ideilor / credinţelor religioase ale Pelasgimii > Valahimii, în maniera „realismului“ abstract / simbolic. Spirala dublă a zeilor-balauri-afrontaţi apare în aramă, în «pandantive spiralice în formă de ochelari» (cf. DVDac, 55). Se distinge prin frecvenţă «motivul ramurilor de brad», grăindu-ne despre autohtonul, permanentul cult al Bradului – axis mundi. Este practicat ritul incineraţiei, dovadă a credinţei în Samos („Soare-Moş“). Imitând Perechea Primordială, în societatea arhaică din spaţiul Pelasgiei > Valahiei, este atestat – prin numeroasele morminte tumulare de perechi, bărbat-femeie, prin «locuinţele-bordei în care nu putea locui decât o singură familie» (cf. DVDac, 57) – ca generalizat cultul familiei (al perechii soţ-soţie), rolul dominant fiind al bărbatului. Analiza statuetelor antropomorfe ale culturii Coţofeni, cu capul «ca un disc plat, decorat cu incizii şi crestături» – deci un mod «neobişnuit de modelare a capului» (DVDac, 58), sediu al sufletului de la Samas (Tatăl-Cer / Dumnezeu) – certifică în „panoul central“ al credinţelor religioase (prin schimbarea romboedrului stilizat ca un cap de Gaie cu discul / cercul „Tatălui-Cer“ / „Soarelui-Moş“) dominanta urano-solară în spaţiul spiritual al Pelasgiei > Valahiei de la începutul mileniului al III-lea î. H. În Pelasgia > Valahia acestui segment temporal, o mare dezvoltare a cunoscut metalurgia aramei, aurului şi bronzului, în cele trei etape : a bronzului timpuriu (3000 – 2200), a bronzului mijlociu (2200 – 1500) şi a bronzului târziu (1500 – 1200), datorită tot mai marilor solicitări de unelte (pentru agricultură – ale cărei suprafeţe s-au extins în funcţie de creşterea numărului de locuitori), de arme, de obiecte sacre metalice din aurul „Soarelui-Moş“, din argintul „Sorei-Soarelui, Luna“, din aramă, bronz etc. Principalele culturi ale bronzului din aria Pelasgimii > Valahimii acestui segment temporal au fost : Glina-Schneckenberg, Periam Mokrin-Pancevo, Otomani-Nyir-Fuzesabony, Verbicioara, Sighişoara-Wietenberg, Monteoru, Juto Brdo, Costişa, Tei-Sud-Vest-Pontică, Suciu, Cruceni-Belegis, Vatina-Gârla Mare-Cârna, Zimnicea-Pulpudava / Plovdiv, Noua etc.
Despre capacitatea centrelor metalurgiei din aria Pelasgiei > Valahiei grăieşte peste milenii enorma cantitate de obiecte de bronz, de aur, de argint, de cupru etc., depăşind zece tone. Cele mai importante centre metalurgice au fost (avem doar lista celor din Dacia-de-România şi din Dacia Sud-Dunăreană / Bulgaria) : Maramarisia > Maramureş (Bătarci, Săpânţa, Sarasău, Sighet, Vadu Izei, Borşa, Ieud, Breb, Satu Mare, Baia Mare etc. – cf. DVDac, 148), Marisia > Mureş (Valea Largă, Gheja, Târgu Mureş, Ocna de Jos, Corund, Aiud, Alba Iulia, Sibiu, Orăştie etc.), Sarmisegetusa (Grădiştea de Munte, Baia de Aramă, Slatina-Timiş, Dalci etc.), Arutela / Oltul de Sus (Crăciunel, Brăduţ, Augustin, Arcuş, Ţufalău, Turia, Miercurea Ciuc, Cristian etc.), Moldadava > Moldova (Lungoci, Băleni, Ciorani, Poiana Tecuci, Mândrişca, Tomeşti, Bozia, Duda, Moşna, Borleşti, Ulmi etc.), Dynogaetia / Dobrogea (Măcin, Tomis / Constanţa, Gura Dobrogei etc.), Pulpudava / Plovdiv (în Bulgaria de azi : Peruştiţa, Aibunar, Ezero, Dolno Levski, Capul Caliacra, Braţigovo, Cercovo-Burgas) etc. Ateliere de turnare a metalelor existau nu numai în zonele de extracţie a minereurilor de cupru, aur, argint etc., ci şi în aşezări mai dezvoltate de pe reţeaua de „drumuri ale metalelor“, reţea pornind din Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal, adică din aria intracarpatică a Daciei Nord-Dunăreno-Pontice, spre Eurasia, după cum dovedesc matriţele / tiparele de lut, de piatră, pentru turnarea topoarelor cu disc, ori cu „creste paralele“, descoperite la Căscioarele (mileniul al IV-lea î. H., cultura Gumelniţa – Dacia Nord-Dunăreană… / România), la Cândeşti (cultura Monteoru – Dacia Nord-Dunăreană… / România), ori matriţa bivalvă, pentru lamă de halebardă, descoperită în fortăreaţa de la Sarvaş (mileniul al III-lea î. H., cultura Baden – Dacia Sud-Dunăreană… / Serbia) etc. (cf. GCiv, 169 / OTr, 55). Despre faptul că metalurgicele centre din Ardeal / Transilvania au deţinut „monopolul aurului“ în lumea antică euroasiatică aduc mărturie obiectele de aur din tezaurele descoperite la Ţufalău, Săcueni, Grăniceri, Şmig, Firiteaz, Sarasău etc. ; arheologul / istoricul Vl. Dumitrescu, apelând la realităţile statistice, subliniază că dintre «cele 137 de descoperiri de obiecte de aur» din Ardeal şi Crişana, «73 – inclusiv 30 de tezaure – conţin peste 3000 de piese…» (DVDac, 61). Arta decorativă a metalelor este original-pelasgă > valàhă, de mare rafinament. Vl. Dumitrescu a mai subliniat revenirea «pe primul plan a motivelor spiralice» (ibid.).
Prin dominanta spiralei lui Samos (Soare-Moş / Tatăl-Cer) se atestă şi pe acest segment temporal faptul că în panoul central de credinţe / idei religioase din Pelasgo- > Valaho-Dacia, se află marele (Dumne)zeu, Samasua > Samoş. Societatea Pelasgo- > Valaho-Daciei de pe acest segment temporal se diferenţase profund, înregistrând o „clasă“ a păstorilor „transhumanţi“ – bine dezvoltată în Câmpia Dunării, din Pannonia până în Bărăgan, în câmpiile râurilor Sava, Drava, Morava, Tisa, Someş, Criş, Mureş, Timiş, Jiu, Olt, Timoc, Ogosta, Iskăr, Iantra, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut, Nistru, Bug, Nipru, în lanţurile muntoase ale Carpaţilor, Dinaricilor, Balcanilor, Rodopilor, Şarului, Pindului etc. ; exista şi o clasă puternică a agricultorilor, o clasă remarcabilă a meşteşugarilor („armurierilor“), o clasă a „metalurgiştilor“ (extractori / prelucrători de cupru, aur, fier etc.), o clasă a pescarilor-navigatori dunăreano-pontici, o clasă a negustorilor ponto-dunăreni (de metale, de arme, de unelte agricole, de sare, grâne, miere, bovine, cai), o clasă a micilor / marilor preoţi şi învăţători din „şcolile oralităţii zalmoxian-culte“ (mergând până la turnarea în vers chiar şi a legilor spre a fi uşor-memorate – cf. Aristotel, Problemata, XIX, 28 / Fontes, I, 113), utilizatori rafinaţi ai scrierii pelasgo->valaho-dace, de evoluase multimilenar, din orizontul temporal al mito-textului incizat pe falanga de evideu de la Cuina (8175 î. H.), ori al celui din Tăbliţa-Soare (5300 î. H.), la scrierea pelasgă > valàhă în spirală magic-tămăduitoare ca pe Discul de la Phaistos-Creta, din orizontul anului 1600 î. H., disc nelipsit din „trusa războinicului-medic-zalmoxian“ (practică „tămătuitoare“ şi în secolul al XX-lea la Valàhii din Dacia Nord-Dunăreană… / România, certificată de acad. Romulus Vulcănescu prin Răvaşul în spirală de leac pentru întors brânca, din orizontul anului 1985 d. H. – cf. VMR, 320), ori la scrierea cu alfabetul pelasgo- > valaho-dac „iniţiatic“ / „misteric“ de 23 de litere, aplicându-se principiul fonetic, alfabet transmis / folosit până la Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre (Aethicus Ister), ce ni l-a transmis prin celebra sa «Cosmografie» din orizontul anului 466 d. H. (cf. PTAeth-2009, 71 – 84 ; DoCos, 28 − 48). Exista în Pelasgo- > Valaho-Dacia / Tracia din orizontul anului 1600 î. H. şi o puternică „aristocraţie războinic-zalmoxiană“ (având ca exponenţi „regii de arme“ din fruntea provinciilor / „ţărilor de râuri / munţi“ subordonate Cogaionului / Sarmisegetusei), provenind din rândurile Cavalerilor Zalmoxianismului (cunoscuţi şi sub numele de Cavaleri Dunăreni / Danubieni, Thraci, Cabiri etc.).
Aceşti adepţi ai Zalmoxianismului de tip arhaic admiteau ca sublimă jertfă întru Dumnezeul Cogaionului a celui mai bun / cinstit, a celui mai războinic / viteaz dintre ei, dar nu admiteau în vreun chip sclavia celor de aceeaşi credinţă, de acelaşi neam, căci Pelasgo- > Valaho-Dacul căzut în sclavie nu se mai poate bucura de nemurire. Nemuritorul pelasgo- > valaho-dac (reprezentant al acestei aristocraţii), potrivit doctrinei Zalmoxianismului, se considera parte din sacrul Întreg Cosmic care este Dumnezeu. Şi ca parte pură, sănătoasă, prin ştiinţa de a deveni nemuritor, avea dreptul de a participa la marea ordine cosmică. Raiul conferit de Zalmoxianism era (şi încă mai este) desemnat prin sintagma Împărăţia / Ţara-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte.*
_________________
*Bibliografia de sub sigle :
DoCos = Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), «Cosmografie», ediţie, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi traducere din limba latină în limba pelasgă > valahă (dacoromână), de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara-România, Editura Waldpress (ISBN 978-606-614-239-7), 2019;
DVDac = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, «Dacia înainte de Dromihete», Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988;
Fontes, I = «Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes, I – Ab Hesiodo usque ad Itinerarium Antonini» / „Izvoare privind istoria României, I – De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus“ (Ediderunt : / Comitetul de redaţie : Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gheorghe Ştefan), Bucureşti, In Aedibus Academiae Reipublicae Popularis Dacoromanae / Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964;
GCiv = Marija Gimbutas, «Civilizaţie şi cultură» (traducere de Sorin Paliga ; prefaţă şi note de Radu Florescu), Bucureşti, Editura Meridiane, 1989;
OTr = Manfred Oppermann, «Tracii între arcul carpatic şi Marea Egee», Bucureşti, Editura Militară, 1988;
PTAeth-2009 = Ion Pachia-Tatomirescu, «Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, Aethicus Donares (Ister), primul european care descoperă America, făcând ocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan…», în lucarea «Cosmografii de martie», Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 978-973-85262-6-6), 2009, pp. 17 – 84;
VMR = Romulus Vulcănescu, «Mitologie română», Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985.
