În România, marea majoritate a depozitelor bancare aparține amărâților care își refuză consumul imediat pentru a avea rezerve pentru „zile negre”. Nu mă refer la valoarea depozitelor, ci la numărul de conturi. Datele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) arată o piramidă foarte ascuțită: • depozitele populației sunt de cca 83 de miliarde euro; sunt peste 15 milioane de deponenți persoane fizice garantați; 99,4 la sută au depozite sub plafonul de 100.000 de euro (deci acoperite integral); • valoarea medie a unui depozit eligibil pentru garantare este în jur de 21.000 de lei (~4.300 euro); • doar ~86.000 de persoane (din 15 milioane…) au în cont peste 100.000 de euro; sumele din contul acestor deponenți înseamnă circa 24 la sută din valoarea totală a depozitelor populației (~20 miliarde euro). Cum stau lucrurile în UE, la nivelul celor 460 de milioane de cetățeni UE? Household Finance and Consumption Survey (HFCS) arată că, la nivelul lui 2023: • aproape toate gospodăriile din zona euro au depozite; • media depozitelor bancare este de 10.000 de euro la nivelul zonei euro; așadar, jumătate din numărul gospodăriilor au depozite de sub zece mii de euro.
Modelul e același ca în România sau Grecia: mulți oameni cu sume mici, puțini oameni cu sume mari care dețin o parte importantă din stoc. Comisia Europeană estimează că totalul depozitelor populației UE este de circa 10.000 de miliarde de euro. Economiile amărâților sunt numeroase ca număr de persoane. Ca volum de bani, o parte substanțială a celor 10.000 de miliarde nu e a amărâților. Cam la fel ca în România.
Pe 27 august 2026, la întâlnirea Medef (principala asociație patronală din Franța) de la Roland-Garros, von det Leyen a folosit formula „épargne paresseuse” / economii leneșe: Europa are economii, dar ele stau pe depozite, în timp ce o parte e investită în afara continentului; trebuie puse „în slujba întreprinderilor europene”. Cifra invocată: 10.000 de miliarde de euro. În mod evident, cei 86 de mii de inși cu bani din Romănia știu și ce să facă cu banii. Nu e nevoie să vină Ursula von der Leyen să le spună că acei bani sunt „leneși” și trebuie băgați în piața de capital, ca să fie bine… Deci, în cazul României, destinatarii mesajului sunt pensionarii, funcționarii, salariații, părinții care fac mici economii pentru copiii lor și, în genere, oamenii care economisesc din prudență și se abțin de la consumul imediat pentru a-și crez rezerve pentru un viitor nesigur. Dar Comisia Europeană chiar are un plan de „mobilizare” a acestor economii „leneșe”. Planul se numește Savings and Investments Union (strategie din martie 2025, reluare a Uniunii piețelor de capital).
Am mai vorbit despre acest plan și i-am arătat marile riscuri. Obiectivele oficiale ale planului sunt: • produse de investiție mai simple, inclusiv pentru pensie; • stimulente fiscale naționale; • piețe de capital mai integrate, securitizare, reguli comune pentru bănci și asigurători; • canalizarea capitalului către inovație, tranziție verde/digitală și apărare. Comisia insistă că alegerea rămâne a cetățeanului și că nu există acces direct al UE la conturi și nu e vorba de confiscare. Adevărul este că presiunea politică și designul ideologic al produselor investiționale sunt adevărate otrăvuri pentru economiile populației. Banii canalizați birocratic către domeniile ideologice obsesive ale frau Von der Leyen & co – green energy, climate change, digitalizare, IA, pharma, armată și armament – sunt bani în mare pericol de a fi pierduți. Piața de capital este, în sine, o piață a riscului, unde nu există garanții precum cele (minimale) aplicabile depozitelor bancare. Dacă bula IA se va sparge, banii se vor fi pierdut. Dacă războiul se va termina și pacea se va instala, banii se vor fi pierdut. Cine are acum 4300 de euro în cont (România) sau 10.000 de euro (media zonei Euro) îi poate pierde în totalitate peste noapte. În sistemul bancar, se poate spera la o garanție, pentru caz de faliment bancar. Pe piața de capital, nu. Cei cu sume mici au nevoie de siguranță și lichiditate. Cei cu sume mari își permit diversificare și orizont lung. Dacă „mobilizarea” se face prin sugestii ideologice și birocratice, prin produse recomandate de bănci sau prin presiune pusă de politicieni, influenceri și oengeuri din complexul industrial al cenzurii, cei mai expuși la o decizie greșită sunt tot micii deponenți. Pe termen scurt și pentru rezerva de urgență, depozitul (chiar prost remunerat) are o funcție pe care bursa nu o înlocuiește. Pentru cine ține banii în bancă drept plasă de siguranță, iar nu ca investiție pe termen lung, mutarea banilor în piața de capital este mai mult decât riscantă: este potențial ruinătoare. În planul Comisiei Europene, direcționarea politică și ideologică este evidentă. Mobilizarea nu este despre economie, ci despre șantierele ideologice de sorginte sovietică ale ale Ursulei von der Leyen. Teoretic, investiția e „voluntară”, dar cadrul ideologic al programului de mobilizare a depozitelor populației (produse preferate, facilități de taxare pentru investiții în acțiuni verzi, pharma, IA, armament, reglementare laxă a procedurilor birocratice aferente) poate înclina fluxurile către sectoarele dorite de Ursula & co.
Asta este o alegere politică, iar nu o lege a pieței. Nu e economie, e ideologie…
