Într-un fel ar putea fi chiar următoarea formulă de calcul punitiv de tip „amprentă de carbon” (non-energetică!) a țării… Scorul de (ne)adecvanță Tractebel… Croșetat cu un evident scop disciplinar-coercitiv, prin stegulețe, infringementuri și amenzi de la Bruxelles… „Născut” și impus din mapele aceleași clici mârșave care ne-a dictat deconectarea unor unități energetice în numele protejării mediului… A acelui mediu de care, pe plan geo-militar, nu i- păsat și pe care nu l-a protejat tocmai de cel mai mare dușman al conjuncturilor actuale: războiul… Dar noi am tăcut și ne-am supus, scoțând din funcțiune structurile energetice pe cărbune care aveau legătură (deh!) cu trecutul comunist al independenței noastre energetice… Adică, totul!… Iar astăzi am ajuns să importăm masiv energie electrică… Și chiar dacă un singur război, ba chiar unul aflat la granițele noastre, constituia un motiv suficient pentru solicitarea unei derogări temporare de la UE, am tăcut… Ba, ne-am trântit și mai abitir în poziția de slugă, trecând la dărâmare… Căci, pârjolite să fie de trecutul (tehnologic!) pământurile așezate la picioarele camarilelor european-bruxeleze pentru interesele lor… Iar astăzi doar mai constatăm… Un risc energetic major din cauza închiderii grupurilor pe cărbune… O ieșire din sistem controlată (de alții, dar prin aceleași slugi de la noi) a producțiilor hidrice, prin trecerea în felurite etape de verificare, retehnologizare (și detehnologizare!) a acumulărilor de apă și hidrocentralelor… Și deconectarea de la sistemul național, tot din motivații „tehnice”, și a centralei nucleare de la Cernavodă… Brusc, intrată în fișa de verificări și reparații, trecând însă dincolo de însăși simularea logistică maxim posibilă: închiderea pe de-a întregul… Dar compensăm… Importăm enorm la costuri tot mai mari… Nu în mod prioritar pentru nevoile țării, ci pentru a nu risca un blackout energetic care să încurce Europa… Să nu fie afectată cumva stabilitatea sistemului european… Și numărăm, mai nou, și orele de pe un altfel de ceas al UE: cel de „anamneză” energetică… Pentru că, în vreme ce noi tăceam și ne așezam servili în pozițiile cerute de Bruxelles, se mai croșeta un indice de raportate imediată: cel al orelor de blackout energetic… Nu pentru a așeza în jurul lui nevoia de stabilitate a sistemului energetic european, ci pentru a crea un nou capitol de infringement oricând posibil…
Aici am ajuns cu toate aceste guvernări trădătoare… Am închis grupurile energetice până la riscul de blackout în România, apoi am „compensat” prin importul major de energie electrică, dar ceasul de raportare (aproape delațiune), nici măcar alimentat pe seama Europei, ci tot pe curentul pe care îl importăm/plătim noi, își adună orele… Și, da!, i-ar fi putut spune „sumatorul atomic”… Pentru că fiecare, nu oră adăugată, ci minut, și, curând, secundă, va constitui un risc în plus pentru noi, nu atât de blackout, și, oricum, nu asta interesează Bruxelles -ul, ci de noi sancțiuni… Și ni se va indica, probabil chiar oficial, prin viitoarele rapoarte de infringement la adresa României (mereu și mereu nepregătită, nedemnă de a fi parte a rostului marii familii europene, nu-i așa?!), scorul (punitiv) de (ne)adecvanță Tractebel… Adică, noi impuneri, noi condiționări… Un „ceas” pe care avem până acum însumate 143 de ore (aproape șase zile!) de risc ca posibilă lipsă de energie electrică într-un eventual blackout… Căci, la atât ni s-a calculat, prin studiul de adecvanță Tractebel, totalul orelor fără energie electric din cauza lipsei de sisteme operaționale pe… cărbune. Pe cărbune! Nu pe gaze naturale, nu pe energia eoliană!… Un steguleț de infringement precum o amprentă de carbon imputabilă întregii țări, în care Europa se raportează, paradoxal, exact la ceea ce a denigrat și a impus ca eliminare din sistemele energetice naționale ale țărilor în baza politicilor de protecție a mediului: cărbunele. Iar acest studiu „de adecvanță” (Tractebel), ne poziționează „pe roșu”: fără grupuri energetice pe cărbune am putea avea parte, în orice moment, de un blackout ce ar ajunge la 143 de ore. Și este tot mai evident că Bruxelles -ul tinde să transforme acest calcul (oricum, estimat empiric) într-un indice de comparare, sancționare și impunere, nu atât a unor măsuri tehnologice imediate pentru reducerea orelor de posibil blackout, ci de sancțiuni. Pentru că, tehnic, soluția există: reintroducerea în sistem a cel puțin patru grupuri energetice pe cărbune. Dar nu mai avem de unde… Pentru că le-am închis, nu pentru a le conserva, ci pentru a le distruge… Și atunci, mai vorbim la acest moment, doar de trei mari grupuri energetice pe cărbune… Din care, în mod real, sistemul s-ar putea baza doar pe două, iar asta într-o marjă tehnică în care doar o singură unitate, prin rotație, să intre în procedurile de mentenanță periodică. Și totuși, chiar dacă am avea poate garanția evitării unui blackout, asta nu înseamnă că Bruxelles -ul nu ne va șantaja pe seama lipsei de disponibilități tehnice. Ălea pe care le-am eliminat tocmai ca urmare a solicitărilor lui de a le închide din dragoste de mediu verde… Cereri pe care, slugarnici, guvernanții le-au acceptat a fi trecute drept impuneri în „pnrr” -ul plan de dezreziliență a țării… Iar în vreme ce restul statelor europene, nu sfidau Bruxelles -ul, ci doar își prioritizau nevoile și urgențele în raport cu riscul de amenzi dinspre UE (plus vorbăria servită drept indignare geopolitică) și posibila expunere energetică fatală a industriilor și economiilor lor (multe țări reconectându-și grupurile pe cărbune, având, la o adică, în fața curții de justiție a UE, justificarea că au făcut acest lucru, practic împotriva planurilor de mediu, tocmai pentru a avea acel scor de adecvanță Tractebel cât mai mic, inclusiv în interesul de securitate energetică a UE), guvernanți noștri priveau cum se mai adaugă un interval pe sumatorul de viitoare infringementuri…
