Înăsprirea statusului fiscal în România, atât prin inventarea de noi și noi motive de a mai pune câte o taxă în spatele românilor, dar și prin justificarea impunerilor, tot mai abuzive, prin necesitatea conformării „pentru țară” (dar nu a noastră!), nu are nici o legătură directă cu aducerea de bani la buget… Nu este scopul în sine al măsurilor de strângere „cu șurubul” a contribuabililor, prin amenințări la tot pasul pentru orice neconformare în achitarea rapidă a taxelor și impozitelor (cu atenționări și amenințări pentru achitarea acestora cât mai repede, fără crâcnire, ba, chiar înainte de expirarea termenului legal de plată!), ci este un mecanism de punere în aplicare a diabolicului plan de supracontrol al societății… Și nici măcar nu de către proprii tirani de țară, ci de cei ai Bruxelles -ului… Acolo unde a fost mutat, „descentralizat”, „delegat”, prin cedările și vânzările guvernanților pentru felurite, uneori și doar ipotetice funcții (precum „posturile” postpreședenție ale lui Iohannis, în orice fel de păpușoi de fotoliu european sau de alianță NATO ar fi fost „garat” acesta!), dar și direct pentru bani, mascați în lefurile și indemnizațiile unor funcții gras plătite ori în comisioane „confidențiale”… De altfel, ar trebui să vedem cândva toate contractele de achiziții centralizat-girate de către clica infractorilor „de lèse Europe” de la Bruxelles! Pentru că, aparenta nepricepere juridică de a face măcar minime întâmpinări juridice față de furtul banilor țării, de exemplu, pentru achitarea a mii de seruri „de nimic”, și la propriu, ca doze nelivrate, și la figurat, ca rezultate nedocumentate medical (măcar pentru a demonstra presupusa eficiență a unui vaccin la luni bune de la adaptarea naturală a organismului uman la agresorii „patogeni”, fie ei și de laborator), maschează, de fapt, inacțiunea intenționată pentru protejarea intermediarilor de acuza crimei de țară (atât a acelora de la Bruxelles, dar mai ales a acelora de la noi)…
Un supracontrol al societății ce va apela întotdeauna la brațul polițienesc (și juridic) aflat mereu la îndemână și discreție… Pentru că punctul de toleranță a abuzurilor guvernanților, și ale clicilor lor „politice”, „de coaliție”, „de alianțe”, „de guvernare”, a fost demonstrat ca fiind inexistent, nici măcar difuz raportat la masa societății (și nu atât ca dimensiune, cât mai ales la nivel de falii apărute în ea, de la incidente de comunicare în mediile virtuale la reîntoarcerea la acțiunile de delațiune din mințile tot mai frustrate, și nefrecventabile, ale mult prea multor concetățeni de ai noștri), a fost dovedit, dară, prin pasul abuziv făcut de guvernanți în stabilirea metodologiei amenzilor aproape drept acte cu titlu executor… Un abuz în fața căruia societatea a tăcut, deși prima încălcare constituțională a reprezentat-o chiar nerespectarea termenului legal de prescripție… O nesocotirea a legii supreme ce a continuat, apoi, prin legiferarea transformării amenzilor neplătite în purtătoare, nu doar de dobânzi și penalități (și penalități la dobânzi și dobânzi la penalități, în circuitul fără fund al vârtejului fiscal de acaparare al ultimului bănuț, practic, de dublări și triplări guvernamental-cămătărești ale sumelor inițiale!), dar și căpătând o greutate penală ca titlu de creanță în beneficul statului… Inclusiv prin suspendarea unor drepturi cetățenești nelegate legal constituțional cu faptele în sine, prin suspendarea permisului auto pentru neplata amenzilor fără ca această sancțiune să șteargă sumele datorate, mai mult, dublându-le la nivel de cuantum, fără a mai exista nici măcar principiul juridic al neaplicării a două (chiar trei!) sancțiuni și pedepse pentru aceeași faptă… Iar societatea a tăcut, chiar dacă era vorba despre atingerea unui drept fundamental: libertatea de mișcare… Chiar dacă vorbeam despre amenzi (de circulație) transformabile în amenzi penale, zile de închisoare și având același titlu repetitiv de creanță în beneficiul statului… Chiar dacă era vorba despre o altă gravă malversațiune, acoperind un alt grilaj pus nouă… Am stat, din nou, „în banca noastră”… Am tăcut, deși era vorba de mult mai mult decât un atac grosolan la drepturile și libertățile noastre constituționale… Pentru că eram deja în fața impunerii unei paradigme scrise de către oricine altcineva (guvernanți, politicieni, analfabeți funcționali), dar nu de către juriști… Or, în momentul în care guvernanți au sancționat țara pentru mersul ei greșit, fapt datorat tot lor, inclusiv ca responsabilitate ministerială, ar fi trebuit să reacționăm! Pentru că aceștia nu mai sunt lideri, prin ale căror fapte, acțiuni, idei, deschideri de orizonturi, s-ar putea lumina drumul unei națiuni, ci sunt demolatori, detractori și infractori de cea mai joasă speță… Căci, în orice clipă a Istoriei ne-am afla, în momentul în care țara merge prost, nu poporul este de vină! Și nu el trebuie hărțuit și pedepsit, ci aceia care au adus-o în această situație…
Nu am reacționat dară, iar totul s-a transformat, pentru guvernanți, într-un punct de referință… Momentul de blocare definitivă a posibilității de întoarcere a țării la punctul inițial: punctul de dovedire a toleranței oarbe a societății, inclusiv prin nevrednica ei inacțiune (fie și din dezgust, tot nescuzabilă)… Pentru că transformarea amenzilor în suspendări de drepturi legitim obținute, dar și în posibile zile de închisoare, asta a făcut… De aceea, faptul că, astăzi, aceiași guvernanți ai urii față de noi, pun pe masă, tot printr-un pretext de la marginea preocupărilor noastre, sancționarea lipsei polițelor de asigurare ale locuințelor pentru dezastre naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren) nu mai miră… Chiar dacă, prin trasarea dreptului poliției de a verifica existența (posibil, chiar la domiciliu) a acestor polițe, lucrurile au fost împinse spre un statut al Statului de următor mare torționar… Și în care, doar într-o primă etapă, se vor aplica numai amenzi, pentru că, pe același calapod al amenzilor rutiere, va putea urma oricând și transformarea lipsei PAD în zile de închisoare… Poate și cu arogarea (despotică) a statului a „dreptului” de a impune transformarea și acestor nesupuneri de plată ale societății în titluri executorii… Direct executorii, ca impunere asupra caselor noastre (căci, guvernanții nu vor ca acestea să mai fie ale noastre, având alte indicații de la Bruxelles), apoi asupra mașinilor, și, în cele din urmă, asupra oricărui bun aflat într-un tot mai străveziu drept de proprietate…
Pretextul va fi același: nu sunt bani la buget… Și va fi în continuu extins până la impunerea unei zone de inacțiune dinspre popor… Fără nici o fereastră de minimă clipă astrală recuperatorie, guvernanții acționând împotriva noastră tocmai prin cavernele pe care ei le-au produs în societate… Iar zilele în care mai puteam face un minim pas rămân în urmă… Ocaziile de a invoca incompetența și trădarea, pe care le afișează când și când guvernanții și politicienii între ei, generate de frustrări dar și de continua devorare a peștilor „mai mici”, vor fi și ele tot mai rare… Inclusiv cele aidoma recentei acuzații publice de devalizare a bugetelor țării făcută de către BNR (motivul intrinsec nici nu mai contează: frustrare, asigurarea unei polițe de extensie a propriilor beneficii etc.), instituția reclamând faptul că „fondul de rezervă al guvernului a fost epuizat”, iar țara a fost lăsată „fără resurse bugetare, chiar și în caz de criză”. Or, unde sunt plângerile penale pentru proasta gestiune a bugetelor țării și deloc interpretabila, ca mod de execuție „bugetară”, devalizare a acestora?… Pentru că, dacă tăcem și acum, noi, cel puțin noi cei de azi, vom tăcea, în fapt, pe veci…
