Poate ne mirăm de reapariția unor ritualuri așa zise „păgâne” – printre care și sărbătorile „mascaților” – în dorința de a păstra lada cu zestre a înaintașilor, cu toate tradițiile și obiceiurile ce „împodobeau” calendarul anual. Cred că dorința omului de a participa sau a celebra anumite schimbări din natură îi oferea șansa de a crea și a se implica, preluând o vibrație, un cântec, un demers schimbător. Tot astfel și ideea de renaștere a omului și schimbare a „chipului” traversează tradițiile ancestrale românești, urmașe ale credinței geto-daco-trace. La fel, însoțirea sufletului acestuia de imagoul străbunilor care vin să îl conducă pe cel defunct pe celălalt tărâm. Zona montană a Vrancei a constituit un punct de atracție aparte pentru cercetătorii de la Muzeul Național al Țăranului Român în privința acestor tradiții. Doamna cercetător Magda Andreescu din partea MNȚR s-a ocupat atent de această zonă unde, datorită unui cumul de factori, disoluția vechilor tradiții a fost mai lentă aici decât în alte regiuni, conturând un cadru generos pentru cercetări etnologice. Ca exemplu, satul Nereju a fost încă din perioada interbelică ținta uneia dintre cele mai semnificative campanii de cercetare monografică inițiate de Dimitrie Gusti. Echipele multidisciplinare coordonate aici de Henri H. Stahl au evidențiat printre tradițiile locului „Chiperul” (zis și „Chipărușul”), un ritual funerar arhaic, pe cale de a fi abandonat la vremea aceea. Denumirea de „Chiper” vine de la „chip” (față, trăsături, identitate).
De altfel, în cercetările efectuate prin anii ’90, s-a putut înregistra mențiuni ale unor bătrâni din Nereju, martori cândva la desfășurarea ritualului „priveghi cu măști” la înmormântarea unor consăteni. Conform celor relatate, în timp ce rudele și prietenii îl privegheau pe defunct, după lăsarea serii, soseau în gospodăria acestuia 10-15 bărbați purtând măști de „Unchieși” – „Moși” (uneori și „Babe”). Cu ajutorul tobelor aceștia făceau o mare hărmălaie, menită a ține la distanță eventualele influențe malefice. Mai mult chiar, pe parcursul desfășurării obiceiului, mascații rosteau diverse cuvinte neînțelese – incantații, pentru a potența efectul intervenției lor. Unchieșii purtau cu ei toiege cu care loveau întâi în poartă, anunțându-și prezența, și uneori și în masa pe care se aflau bucatele de pomană. Apoi începeau să danseze ca într-o horă cu pași când ușori când apăsați, în jurul unui foc pe care îl încingeau în curtea răposatului. Legați între ei cu un lanț, efectuau dificile salturi peste foc, ceea ce nu de puține ori le provoca chiar unele răni. Semnificațiile jocurilor de priveghi cu măști, ale căror reminiscențe au supraviețuit până în secolul al XX-lea doar în această localitate vrânceană, derivă din mentalitatea arhaică.
Pentru ca răposatul să aibă o călătorie ușoară către lumea cealaltă, era necesar ca spiritele strămoșilor pe care le reprezentau mascații să îl asiste, integrându-l în rândul lor. În plus, cu cât această trecere era mai firească și mai lină, era mai mic pericolul ca sufletul defunctului tulburat de momentul dificil și copleșit de neliniște, să exercite influențe nefaste asupra celor rămași în urmă. Atenția acordată ineditului joc de priveghi cu măști de către monografiști, concretizată în prezentarea în volumul „Nerej, un village d’une region archaique” (Monographie Sociologique. Authors: Stahl, H. H. Keywords; 1939), a contribuit la o temporară revitalizare a obiceiului. Așa se face că, până prin anii ’70 ai secolului trecut, s-au mai desfășurat sporadic în localitate înmormântări însoțite de priveghiul cu măști. În paralel, însă, așa cum s-a întâmplat și cu alte obiceiuri rituale (vezi „Călușul”), „Chiperul” a fost preluat de activiști culturali care spre sfârșitul anilor ’50, l-au transpus într-un moment artistic în cadrul căruia, în sunetele fluierașilor, bărbații mascați reconstituiau „jocul” funerar. Pentru a prezenta acest obicei la diverse concursuri și festivaluri, s-a constituit atunci „Ansamblul folcloric Chipărușul”, care și astăzi reprezintă județul Vrancea la diferite competiții. Alături de măștile utilizate în mod tradițional în cadrul obiceiului funerar, în timp, au fost adăugate și alte personaje (ursul, capra, barza – din alaiurile de mascați), dezvoltând scenariul cu elemente caracteristice altor tradiții, cum ar fi celor specifice Anului Nou. Măștile confecționate astăzi la Nereju sunt opera a doi meșteri celebrii în toată țara pentru măiestria lor: Șerban Terțiu și Pavel Lupașc. Utilizând materiale diverse ca suport-bază (blană de oaie și de capră, lemn), aceștia izbutesc să perpetueze aspectul specific al măștilor de priveghi: chip omenesc cu ochii largi și nas mare, cu gura crispată pigmentată de dinți supradimensionați, umbriți de mustăți și barbă. Creațiile lor pot fi identificate la numeroase dintre târgurile de artizani ce se desfășoară în diferite orașe din țară, dar și la Festivalurile naționale și internaționale la care participă Ansamblul folcloric „Chipărușul” (după chip). Asemănători cu Cucii din Brănești chipărușenii din Vrancea duc pe mai departe o tradiție și un mesaj al acordului dintre om și natură „semnat” acum sute, sau poate mii de ani. (G.V.G.)
