De abia acum am putea avea cu adevărat dimensiunea conceptului Europei „cu două viteze”… Una a unor state independente în dreptul de a dispune de resursele ori rezervele lor energetice (dar cerând solidaritatea altora!) și o a doua, a membrelor „cenușărese”, cărora UE le va impune politicile unei adevărate pandemii a hegemoniei energetice… De la raționalizări (nu temporare, ci motivat conjunctural cât un război) până la „lockdown” -uri impuse… În fapt, pentru suratele „mai mici” (nu obligatoriu și mai sărace) ale Europei, o „antrenare” în conceptul orașului de sub „15 minute”, cu telemuncă și verificări ale deplasărilor nejustificate dincolo de un anumit areal… Nu măsurat strict în kilometri, ci în volum de combustibili și amprentă de CO2… O criză ce nu va face decât să pregătească, într-o aceeași parte (decisă de alții!) a Europei, mentalul, supușenia, acordul, blazarea… Pentru toate următoarele pandemii, inclusiv cea a resurselor disponibile de hrană, apoi de apă… Pentru că, acum, doar se construiește tiparul… Un „cronotipar” al acelora ce pot dispune și consuma (nu neapărat pentru că au resurse și rezerve) și al acelora raționalizați din vari motive (inclusiv de mediu), chiar dacă au propriile stocuri, rezerve și resurse… Chiar și din abundență, chiar și suficiente… Sau poate tocmai de aceea… Iar astăzi, doar astăzi!, vorbim încă despre criza combustibililor… Dar adevăratul cartonaș roșu pregătit de haita Bruxelles -ului este cel al crizei de hrană și apă… Încă poate suficient de departe ca orizont de timp dar cu marginile declanșării în deja interiorul actualei hegemonii energetice a Europei… Și, probabil, următoarele mari „infringementuri” de țară pe care le va dicta Bruxelles -ul, întotdeauna doar către o anumită parte a UE, vor viza nesupunerea energetică a unor state… Pentru că avertismentul oficialilor de la Bruxelles, al comisarului pentru energie chiar (nerostit fie-i numele!), că „Țările trebuie să se asigure că au ceea ce le trebuie!” nu semnalează de fel acel orizont de „fond mutual” al membrelor UE stând la aceeași masă a unei familii europene, ci, pentru unele dintre, un drept „suis-generis” comunitar de a-și asigura cele necesare, inclusiv prin politici de forță, colonizatoare, subsumate evident Bruxelles -ului, iar, în cazul statelor mai mici (nu neapărat fără acces la resurse, poate doar fără șansa de a sta la masa celor mari fără a deveni pate din meniu), de a se descurca singure…
Pentru că această adevărată normă de aquis-„woke” a Bruxelles -ului, aceea ca statele să se asigure că au ceea ce le trebuie, nu va interfera niciodată cu Europa celor mari (ca impunere de a livra și altora din plusul lor), cu stocurile de combustibili pe care acestea le au. Doar cu resursele energetice ale statelor mai mici. Mai ales acum când, după cea mai mare eliberare de rezerve strategice de petrol din istorie făcută de UE, în încercarea de a tempera creșterea prețurilor, nemulțumirea statelor mari (Germania, Franța – care dețin stocuri, nu neapărat și resurse) de a fi trebuit să disloce din rezervele lor de combustibili pentru gestionarea începutului crizei de combustibili în UE a devenit fățișă. Chiar dacă stocurile pe care le au sunt semnificative (Franța – 120 de milioane de barili, Germania – 110 milioane de barili, Italia – 76 de milioane de barili), iar cantitățile puse la bătaie, au reprezentat oricum un procent insignifiant… Și, probabil, nu vor mai face prea curând astfel de eliberări de rezerve de petrol din ceea ce au, având de acum și acest îndemn (aproape acord) al Bruxelles -ului, de a se asigura că au ce le trebuie. Și pot să le reclasifice cum vor, ca rezerve de securitate energetică națională, de exemplu, și să nu mai împartă nimic, cu nimeni…
Pentru cei din eșalonul „inferior”, al modului în care au fost tratați de la bun început în procesul de aderare la UE, politica nu se va aplica similar și resurselor (apoi și rezervelor) pe care aceștia le au… De unde probabil și presiunea, exercitată cel puțin asupra noastră, pentru transferul stocurilor de combustibili spre depozite din Ucraina. Și unde nu este vorba doar despre stocarea viitoare a gazelor naturale extrase din Marea Neagră, pentru a fi la dispoziția mercenară a Bruxelles -ului, pentru că exportul continuu de produse petroliere către Ucraina, sub la fel de continua scuză a războiului, a crescut în mod cert și stocul de combustibili petrolieri depozitați în Ucraina. Dar, nefiind în UE, nu-i așa?!, dimensiunea acestor rezerve nu se face publică… Nu se va pune alături de principalele deținătoare de stocuri de combustibili din Europa…
Or, ar trebui ca măcar acum să avem curajul de a ieși din rând, chiar sub riscul unor infringementuri oricum mereu inventate, tot în mod continuu, și să aliniem interesului nostru de țară „dictonul” comisarului energetic al UE: „Țările trebuie să se asigure că au ceea ce le trebuie!”… Pentru că, da!, noi avem și resursele de prelucrare, dar și posibilitatea stocării produselor finite (motorină și benzină)… Iar criza energetică nu va dura doar câteva săptămâni… Nici măcar luni… Și nu se va limita nici doar la „aurul” energetic de acum… Criza se va extinde pe sub mâzga intereselor, fariseismului, ipocriziei, supușeniei, făcându-ne poate doar să ne întrebăm, nu când a devenit și războiul nostru, ci de când s-au produs efectele sale de sărăcire, pauperizare, de rechiziționări și privări de resurse și bunuri „în masă”… Mai ales că războiul din Iran va duce, în analiza Bruxelles -ului „la o criză energetică de lungă durată”… Iar aici trebuie subliniată și disonanța aparentă a logicii UE, care nu se vorbește despre războiul din Iran, cu efecte în întreg Orientul Mijlociu, ci despre războiul din Orientul Mijlociu… Iar Bruxelles -ul anunță și luarea unor măsuri drastice… Printre instrumentele „raționalizării moderne” (dixit!, să nu mai comparăm prezentul cu restricțiile impuse în trecut…), în care „tehnologia structurală” va asigura mecanismele de intervenție peste nevoile, necesitățile, posibilitățile consumatorilor. Adicătelea, algoritmi de „load shedding” (deconectare selectivă la atingerea dreptului plătit de consum) și tarife diferențiate penalizând consumul în orele de vârf. O raționalizare numită gentil „soft”… Așa cum la fel de soft va începe și procesul de algoritmare selectivă prin investițiile din „pnrr”…
