Civilizația Cucuteniană a surprins toate mediile academice prin operele ceramice desăvârșite pe care le-a creat. Dar, iată că și Civilizația Precucuteniană poate avea surprizele sale plăcute. Se pare că „izvorul” creativ cucutenian a avut o bază solidă în zona precucuteniană. Printre minunile acestei culture putem așeza această surprinzătoare „Venus”, care este una dintre descoperirile deosebite din anul 2023, ce au fost făcute în așezarea preistorică de la Topolița (jud.Neamț). Deși figurile descoperite acolo au forma a numeroase reprezentări antropomorfe feminine, piesa din imaginea alăturată este cu totul deosebită, prin maniera de reprezentare care își găsește analogii în descoperiri ale neoliticului din Grecia, Anatolia și chiar Levant. Statueta din imagine are o vechime de 6500 de ani și era parte din recuzita religioasă a comunităților culturii Precucuteni. La est de Carpați sunt foarte puține reprezentări de acest fel și cea mai bună analogie o cunoaștem în situl arheologic de la Traian, tot din județul Neamț. Oare merită să-i spunem „Venus de la Topolița”? Undeva într-o grădină, destul de retrasă, o echipă coordonată de arheologul dr. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, cercetează urmele unui sat care aparține comunităților ce au precedat faimoasa civilizație Cucuteni. Investigațiile arheologice, finanțate exclusiv de Complexul Muzeal Național Neamț, fac parte din programul anual de cercetare al instituției amintite, iar faptul că aceste săpături au fost posibile în aceste vremuri chiar este un lucru remarcabil.
Aflat nu departe de Târgu Neamț, șantierul arheologic reprezintă un punct de mare interes științific, deoarece în zonă nu sunt cunoscute, și cu atât mai puțin cercetate, urme de locuire atât de vechi. Situl arheologic a beneficiat de o scanare geofizică realizată de o echipă germană, în anul 2017 și cu acel prilej s-a observat că așezarea preistorică include ruinele a peste 20 de locuințe. Cercetările sistematice au debutat în 2019, iar anul acesta a fost investigat un alt sector, acolo unde arheologii au presupus existența unei vechi construcții. Un aspect cu totul deosebit este acela că echipa cu care arheologul dr. Vasile Diaconu sapă în situl preistoric este alcătuită exclusiv din adolescenți, care vin aici din diverse localități limitrofe orașului Târgu Neamț. Alături de ei au făcut voluntariat încă trei eleve, care au sprijinit munca pe șantier, dar s-au bucurat și de atmosfera interesantă. Săpăturile au permis dezvelirea urmelor unei noi locuințe a culturii Precucuteni, foarte interesant construită, dar au scos la lumină și variate vestigii cu valoare de patrimoniu. Merită amintite aici mai multe statuete de lut, legate de religia acelor vremuri, unelte de piatră, fragmente de vase, oase de animale.
„Complexul Muzeal Național Neamț are o îndelungată tradiție în cercetarea arheologică și mai ales în investigarea culturii Cucuteni și a civilizației care a precedat-o, motiv pentru care și noi, echipa de arheologi de la Târgu Neamț, încercăm să continuăm acest demers. Împreună cu colegul meu Ionuț Stigleț, dar și cu acești tineri destoinici, cercetăm în această campanie arheologică resturile unei locuințe milenare, aceasta fiind cea de a doua cercetată de noi în acest sit. Ca și anul trecut, am încercat să avem o abordare complexă a modului de săpătură, apelând inclusiv la cercetări pluridisciplinare, care să ne ajute să înțelegem cât mai bine realitățile acelor timpuri. Mă bucură prezența voluntarilor pe șantier și sper ca în anii următori numărul lor să fie cu mult mai mare. Din dorința de a avea un program variat, pe lângă munca propriu-zisă, am făcut și un atelier de arheologie experimentală, dar am și gătit aici, în manieră tradițională” a declarat dr. Vasile Diaconu, coordonatorul săpăturilor. Cred că această statuetă avea un rol dedicat fertilității, deoarece un număr mai mare de oameni aveau șanse mai mari de supraviețuire, decât unul restrâns. În lupta sa inițială cu natura vitregă, omul a realizat că Marea Zeiță poate fi benefică prin asigurarea „moștenirii” sale. O credință în nemurire, prin „predarea” ștafetei către o nouă generație a devenit mai mult decât necesară. Poate așa au făcut și „trecerea” dintre cultura precucuteniană, către cea cucuteniană, uimindu-ne pe noi, cei de astăzi. (G.V.G.)
