Monumentul „Sfânta Maria cu pruncul” din piața Sfânta Maria a fost ridicat în 1906 pe locul unei statui mai vechi a Sfintei Maria. Monumentul este un baldachin pe șase piloni în stil romanic sub care se află statuia Mariei, sculptată în marmură de Carrara. Monumentul face parte din situl urban „Vechiul cartier Iosefin”, cod LMI TM-II-s-B-06098. În 2012, după o vandalizare și o restaurare necesară, a fost propus să fie clasificat ca monument istoric separat. Tradiția spune că aici a fost executat Gheorghe Doja, regele neîncoronat al țăranilor. Legenda spune că în timpul execuției lui Gheorghe Doja călugării care intonau cântece religioase ar fi văzut în fum chipul Sfintei Maria, care a venit spre a-i salva sufletul celui damnat și schingiuit, lucru considerat a fi un miracol. Pentru a marca acest fapt senzațional, în locul respectiv a fost amplasată pe un stâlp o icoană a Sfintei Maria, protejată într-o cutie cu geam de sticlă. Această icoană a rezistat pe toată durata de 164 de ani, cât timp Timișoara a fost în stăpânirea turcilor și încă mult după asta. După eliberarea Timișoarei din 1716 călugării iezuiți organizau procesiuni în acel loc. Icoana a fost distrusă accidental în 1837 de un căruțaș venit la târg. Arhiepiscopul József Lonovics a făcut o colectă pentru înlocuirea icoanei cu o statuetă cioplită în lemn. În 1865 această icoană-statuie a fost înlocuită cu o statuie din piatră de Bavaria. În 1877 călugărițele din Ordinul Surorilor de Notre Dame au adus pe cheltuiala lor o statuie de la Institutul Mayer din München. La începutul secolului al XX-lea primăria Timișoara a hotărât să refacă monumentul. El a fost ridicat în 1906, după un proiect al arhitectului László Székely, iar statuia Mariei a fost realizată de sculptorul György Kiss. Monumentul este o capelă în stil romanic, cu un baldachin din gresie sprijinit pe șase coloane din granit din Belgia cu capiteluri din marmură albă. Statuia este realizată din marmură de Carrara și o reprezintă pe Fecioara Maria ținând pruncul în brațe. Statuia, înaltă de 1,55 metri, stă pe un soclu. În spatele capelei există inscripția: „Isten Anyjának, a [magyarok] Védőasszonyának. Dózsa György (+1514.) kegyetlen halála helyén, melyet évszázadok hagyománya őriz, kegyeletes engesztelésül ajánlják ez emlékművet Temesvár városa és lakossága. 1906.” În traducerea lui Ilieșiu textul este acesta: „Sfintei Fecioare, patroane [a maghiarilor], pe locul unde după tradiția de secole a suferit Gheorghe Doja cumplita moarte (+1514), locuitorii orașului Timișoara oferă ofrandă pioasă acest monument. 1906.”
Gheorghe Doja, cel căruia i-a fost dedicat monumentul (secuiul György Dózsa, născut în Dalnic, județul Covasna), a fost conducătorul Războiului țărănesc din 9 aprilie – 15 iulie 1514, una dintre cele mai mari răscoale din istoria teritoriului de azi al României. Datorită amplorii, a programului și a consecințelor sale, răscoala este considerată a fi fost un adevărat război țărănesc. Gheorghe Doja a îmbrățișat de tânăr cariera militară înrolându-se în armata maghiară și servind în mai multe garnizoane din Transilvania. În 1513, s-a făcut remarcat în campania contra turcilor condusă de voievodul Transilvanei Ioan Zápolya în Serbia. Aici, la Belgrad s-a desfășurat un episod care a rămas consemnat în analele vremii. Faimosul Ali Pașa, cel mai puternic luptător al cavaleriei turce, a venit în fața cetății unde erau încartiruite trupele maghiare și a început să îi provoace pe cei dinăuntru „Hei, unguri! Veniți aici, oricine este curajos! Ieșiți din castel, se va decide pe câmp cine este învingător!” Nu a trebuit să li se spună de două ori, pentru că Székely György Dózsa, a ieșit în galop pe poarta castelului. „Ajunge de vorbă, tu turc de această credință! Voi lupta cu tine pentru Isus al meu!”. Conform regulilor de duel ale vremii călăreții și-au întors caii și s-au duelat în sulițe, apoi în spade, iar Doja a lovit atât de tare, încât Ali Pașa a căzut de pe cal, inconștient. În acea clipă, Doja a sărit de pe cal și l-a decapitat pe turc dintr-o singură lovitură . Drept răsplată după această faptă de vitejie, regele Ungariei i-a dăruit lui Doja titlul de cavaler, un colier de aur cu o gravură care reprezintă scena duelului și un sat ca domeniu propriu. Întors acasă, în Transilvania, a primit însărcinarea de a forma un contingent de oaste pentru a participa la o cruciadă antiotomană anunțată pentru anul 1514. Momentul de cotitură a venit în 1513, la Buda, unde Doja a rostit o cuvântare înflăcărată, promițându-le viitorilor cruciați scutirea de dări. Vestea s-a răspândit ca focul, iar sub comanda sa s-au adunat aproape 40.000 de oameni. Dar mica oaste, în care fuseseră recrutați țărani maghiari, slovaci, sârbi, croați, români și secui ce începuseră deja să fie antrenați ca soldați, sub conducerea lui Doja va începe o răscoală împotriva marii nobilimi din Ungaria și Transilvania, care înăsprise foarte mult condițiile de muncă ale iobagilor și crescuse dările în produse și bani, percepute țărănimii libere, nelăsându-i să părăsească moșiile. După câteva succese militare, la 15 iulie 1514, după atacul nereușit al oastei țărănești asupra cetății Timișoara unde se refugiase marea nobilime, Ioan Zápolya, fostul său protector a ordonat ca Gheorghe Doja să fie capturat și ucis. Nobilii, profund lezați de răscoală, nu s-au mulțumit cu o simplă execuție ci, la 20 iulie 1514, l-au torturat și executat pe acesta prin așezarea pe un „tron” înroșit în foc. Întreaga operațiune a fost atât de barbară încât este menționată astăzi pe numeroase siteuri dedicate execuțiilor și torturilor înfricoșătoare: Doja a fost legat cu lanţuri înroşite în foc, a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroşit în foc, în mână i s-a pus un sceptru încins, iar pe cap o coroană încinsă, dintr-un fier de plug. Se pare că fratele său a fost obligat să-i bea sângele, iar bucăți din trupul sfârtecat de cleştii călăului au fost date pentru a fi mâncate tovarăşilor săi, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, traşi în ţeapă. Pentru descurajarea celor care încă mai luptau (cetele conduse de diacul Balogh, în regiunea Muncaci, Ioan Secuiul, în secuime, Anton Hossu în Sud şi Meszaros în Cluj, Bihor şi Sălaj, au continuat luptele până la sfârşitul anului 1514 sau în vara anului 1515, când Meszaros a fost ultimul înfrânt, prins şi ars pe rug la Cluj), trupul tăiat apoi în patru i-a fost expus la porţile oraşelor Buda, Pesta, Alba Iulia şi Oradea, iar capul a fost trimis judecătorului-șef al Seghedinului (actualul Szeged din Ungaria), Balázs Pálfy, apropiat al lui Doja. Martori ai supliciului de la Timișoara spun că pe 20 iulie 1514 a coborât din cer însăși Maica Domnului, pentru a-l lua în Rai pe Gheorghe Doja, moment de care amintește și azi monumentul ridicat în Piața Maria din oraș, simbol al execuției lui Doja ridicat în locul care va deveni peste secole kilometrul zero al unei alte revolte de proporții, cea din decembrie 1989.
După ce, în timpul vieţii, conaționalii lui l-au descris în cele mai felurite moduri, de la tâlhar și criminal la cavaler și nobil, de la căpetenie de cruciați la rege neîncoronat al țăranilor (de aici se pare că a fost inspirat și „scenariul” oribilei execuții), numele lui Gheorghe Doja a intrat în uitare timp de câteva sute de ani. Până în secolul al XIX-lea, când istoriografia maghiară l-a redescoperit și l-a transformat în erou. Așa a apărut mai apoi la Dalnic (jud. Covasna), în locul nașterii sale, în anul 1976, un impozant monument, creație a sculptorului Szobotka András, în care Gheorghe Doja e prezentat ca un simbol al luptei împotriva puterii nobile opresive. În amintirea curajului fără de asemănare și a supliciului îndurat, Gheorghe Doja a intrat în galeria nemuritorilor, fiind pomenit prin acest monument de la Dalniuc, dar și de Monumentul „Sfânta Maria cu pruncul” din piața Sfânta Maria din Timișoara, sau cel din Piața Plevna din același oraș în parc, în zona de debleu, unde se află o statuie din bronz a lui Gheorghe Doja, realizată în 1977 tot de sculptorul Andrei Szobotka. Spre pomenirea și nemurirea sa avem astăzi comuna Gheorghe Doja în județul Ialomița, dar și în județul Mureș. Avem denumirea unor străzi din aproape toate marile orașe din România și nu numai: Ploiești, Oradea, Arad, Vaslui, Sighetu Marmației, Cluj-Napoca, Galați, Suceava, Beclean, Onești, Pitești, Sibiu, Zalău, Alba Iulia, Timișoara, Lugoj, Alexandria, Sinaia, Mediaș, Baia Mare, Borsec, Huși, Craiova, etc. Poate că providența sau puterea unor alte sfere a făcut ca sacrificiul său să nu fie zadarnic. Stau și privesc Monumentul „Sfânta Maria cu pruncul” din piața Sfânta Maria din Timișoara. Și el a fost spart și profanat, dar a căpătat o nouă viață, iar oameni de bine i-au redat strălucirea inițială. Tot așa amintirea eroului Gheorghe Doja va fi veșnică!
