Fără religie şi istoricitatea lui Iisus, lumea e un imens pustiu de sare şi cenuşă!

O echipă de arheologi din Sibiu a descoperit pe în iulie 2025, în timpul unor săpături efectuate la cetatea dacică de la Tilișca, o ștanță monetară din bronz cu manșon de fier, veche de peste 2.000 de ani. La marginea localităţii Tilişca, pe dealul Căţănaş, se află ruinele unei cetăţi dacice. La începutul epocii fierului, aproximativ 1000 î.Hr., o comunitate locală de traco-daci a ridicat aici un sistem de apărare. Fortificaţia a dăinuit până în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al ll-lea d.Hr.. Pentru specialiști, descoperirea de acum este una deosebită, în toată țara astfel de piese fiind foare rare și de o importanță istorică extraordinară.

Practic, evenimentul întărește informațiile despre o așezare dacică dezvoltată, cu economie consolidată, în care se bătea monedă. Descoperirea a fost realizată de echipa condusă de dr. Gheorghe Vasile Natea de la Muzeul Național Brukenthal, în colaborare cu conf. univ. dr. Silviu Istrate Purece de la Universitatea Lucian Blaga, coordonator al unei echipe de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane – Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă, specializarea Istorie. Fiu al satului Tilișca, Gheoghe Natea a făcut din cercetările arheologice de la Tilișca un scop în viață, de-a lungul anilor realizând numeroase cercetări și proiecte de promovare istorică.

„Se știa că, pe dealul Cățănaș, se află o importantă așezare dacică. Se știa că printre cele mai valoroase descoperiri de acolo sunt cele 14 ștanțe monetare — datate în prima jumătate a secolului I î.Hr. — din bronz, unele dintre ele montate pe un manșon de fier, toate depuse într-o ulcică de lut, spartă în vechime. Ei bine, de astăzi știm că sunt 15”, a transmis Muzeul Național Brukenthal. Dr. Gheorghe Vasile Natea a explicat faptul că în toată România s-au descoperit până în prezent 16 ștanțe monetare, din care 14 tot la Tilișca și doar două în restul țării. De aceea, descoperirea de acum este de o importanță istorică națională. Ștanțele au peste 2.000 de ani vechime, datând din secolul unu înainte de Hristos. În perioada următoare arheologii vor concentra săpăturile pe o eventuală descoperire a atelierului unde s-ar fi putut bate moneda. Ștranța nou descoperită a fost preluată de Muzeul Național Brukenthal pentru a fi curățată și conservată, urmând a fi cercetată în detaliu. Săpăturile arheologice în cadrul Cetății Dacice de la Tilișca au debutat săptămâna trecută și continuă până la finalul lunii septembrie. În anul 2024 aici au fost scose la iveală monede grecești din argint, iar în 2023 un tezaur roman. Aceasta dovedește importanța acestui punct fortificat în crearea de nouă monedă dacică, sau imitație grecească și romană, spre „susținerea” pieței din acel moment istoric. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*