S-a îmbrăcat țara în straie spirituale frumoase de sărbătoare. Pe 26 septembrie, credincioșii ortodocși l-au prăznuit pe Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul culturii și spiritualității Țării Românești. La 8 iulie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească. Prăznuirea lui se face pe data de 26 septembrie. Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Românești între anii 1512 – 1521. În timpul domniei sale, viața spirituală și duhovnicească ortodoxă a cunoscut o perioadă de strălucită înflorire. Autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” și ctitor, printre altele, al sfintei Mănăstiri Curtea de Argeș, a rămas în istorie ca „Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii”. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 8 iulie 2008. După unii istorici, Neagoe Basarab era fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga, după alții, era fiul voievodului Basarab al IV-lea „cel Tânăr” (sau „Țepeluș”). El însuși s-a autodeclarat fiu natural al lui Basarab al IV-lea și al Neagăi din Hotărani, soția marelui vornic Pârvu Craiovescu. Fapt cert este că a crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit, după moda vremii, inițierea în cele șapte arte liberale. Cunoștea limbile greacă, latină și slavonă. În 1504 s-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovici, Despina Doamna (sau Milița, călugărită sub numele Platonida), cu care a avut șase copii: Ion, Petre și Anghelina (morți înainte de vreme), Teodosie, Ruxandra și Stana.
A ajuns la ranguri înalte în structurile statale ale Țării Românești. Astfel, este numit succesiv în funcțiile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). După ce a ajuns pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuând viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliție a statelor răsăritene împotriva expansiunii turcești. În anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea al Moldovei (Ștefăniță Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la „sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Totuși, Țara Românească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman. Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe din Țara Românească și din toate țările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită celebra Mănăstire Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a țesut cunoscuta legendă a Meșterului Manole. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Se pare că lucrarea a fost scrisă mai întâi în slavonă, apoi tradusă în românește, iar mai târziu și în grecește. Cea mai veche copie în limba română, atestată, datează din 1654. Acolo, la Argeș, se odihnesc și resturile pământești ale voievodului, care a trecut la cele veșnice pe data de 15 septembrie 1521. Noi astăzi îl proslăvim și îl cinstim în chip deosebit, pentru viața sa dedicată apărării culturii și artei din Țara Românească.
Legat spiritual de zona apropiată capitalei București, Sfântul Voievod Neagoe Basarab va deveni ctitorul actualei biserici de pe insulița Lacului Snagov, construită în stil bizantin și având elemente decorative în stil românesc. Exteriorul este păstrat în cărămidă aparentă se observă formele cărămizilor și măiestria artistică a acestui monument. Biserica are balcon, navă și altar. Balconul era susținut de 16 stâlpi de diverse forme geometrice, foarte frumos ornate cu cărămidă aparentă. Se pot vedea la exteriorul pronaosului. Prima vatră spirituală a apărut aici undeva prin secolul al XI-lea. Prima atestare documentara scrisa, referitoare la aceasta mănăstire datează din a doua jumătate a sec. al XIV–lea, din timpul domniilor lui Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418). În anul 1453 Vladislav al II- lea zidește un paraclis cu hramul „Buna Vestire”, scufundat în lac, în jurul anului 1600, ale cărui uși împărătești se păstrează la Muzeul Național de Artă al României. În jurul anului 1456 Vlad Țepeș dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari și a unui tunel de refugiu pe sub apa, care ar exista și astăzi. Biserica actual va fi zidită de Neagoe Basarab la 1521 (cea anterioară fiind distrusă de un puternic cutremur). Biserica a suferit mari refaceri în timpul domniei lui Mircea Ciobanu. Pridvorul a fost transformat în pronaos, prin zidirea spațiilor dintre coloane, la jumătatea sec. XVI. Biserica a fost pictată în timpul domniei lui Petru Șchiopul în 1563, de Dobromir cel Tânăr. Această pictură este păstrată doar în pronaos. În naos și altar, actuala pictură este făcută în 1815, de Gheorghe Zugravul. Biserica a fost folosită ca necropolă domnească, astfel că aici se mai pastrează pietrele de mormânt ale unor dregători decapitați pentru trădare sau calugăriți cu forța pentru același motiv ca: Dragomir Postelnicul, Stoica Logofatul, Pârvu Vornicul, Ioan Călugărul, Serafim Mitropolitul. În naos, în fața ușilor împărătești, se află lespedea funerară a voievodului Vlad Țepeș, ucis în 1476 în pădurea din preajma Băltenilor. Tot aici, și-a găsit sfârșitul, în decembrie 1662, și bătrânul postelnic Constantin Cantacuzino. Mănăstirea s-a afirmat ca un centru panortodox prin sprijinul domnului Matei Basarab, care a instalat o tipografie în 1643. Apogeul cultural a fost atins în timpul lui Constantin Brâncoveanu, când stareț al mănăstirii este Antim Ivireanul (1694-1705), devenit mai târziu mitropolit al Țării Românești. El a tipărit aici cărți bisericești în limbile română, greacă, arabă, slavonă și gruzină care au dus faima meșterilor de la Snagov în Grecia, Asia Mică și Egipt. Biserica afectată de pe urma cutremurelor din 1977 și 1986 a fost consolidată în anii 1998 – 2000. Acum, înconjurată de apele Lacului Snagov, oferă o intimidate specială și un loc de întâlnire cu necunoscutul pe care îl căutăm cu toții. Să ne lăsăm cuprinși de spiritualitate și să îl proslăvim și îl cinstim în chip deosebit pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, pentru viața sa dedicată apărării culturii și artei din Țara Românească.
