Doamne, ce vremuri am ajuns să trăim! Parcă am fi într-o distopie unde jumătate dintre noi sunt morți-vii, schelete ambulante care se deplasează mecanic, acționează mecanic, se comporta mecanic într-un mimetism, un spirit de turmă al urâțeniei interioare transformate într-o doctrină și o ideologie menite sa transforme omul viu și frumos într-o carcasă goală, urațită de propria nimicnicie. Si ma gândeam că ideea că omul urat la interior ajunge repede să își transfere jegul sufletesc pe chip e veche de când pământul. De la basm la literatura cultă, e omniptezentă. În „Portretul lui Dorian Gray”, Oscar Wilde face o legătură directa între sufletul omului și aspectul lui exterior, emfatizând faptul că urâțenia interioară (sufletul meschin, mic, urât și corupt) se reflectă, în cele din urmă, pe chip. William Shakespeare, în „Macbeth” sau „Othello” induce ideea că răutatea interioară (ambiția oarbă, invidia, trădarea) se manifestă în comportamente și, implicit, în percepția celorlalți asupra oamenilor. În „Macbeth”, vinovăția și corupția morală a lui Lady Macbeth și a lui Macbeth le marchează existența prin nebunie și destrămare. În romanul „Litera stacojie” (The Scarlet Letter), Nathaniel Hawthorne explorează modul în care păcatul interior (adulterul și ipocrizia) influențează nu doar sufletul, ci și felul în care personajele sunt percepute în societate. Dimmesdale poartă povara păcatului său în secret, iar aceasta îi afectează sănătatea fizică și expresia feței, arătând o legătură între suflet și aparență fizică. În „Marile speranțe” sau „Oliver Twist”, Charles Dickens asociază adesea trăsăturile fizice ale personajelor negative cu defectele lor morale. Fagin sau Bill Sikes au descrieri fizice care par să reflecte natura lor mizerabilă.
În „Crimă și pedeapsă”, Dostoievski zugrăvește modul în care vina și corupția morală a lui Raskolnikov îi afectează nu doar psihicul, ci și aspectul fizic, acesta fiind descris ca palid, obosit și murdar pe măsură ce povara crimei îl apasă din ce în ce mai tare. În „Metamorfoza”, Franz Kafka folosește transformarea fizică a lui Gregor Samsa într-o insectă ca pe o metaforă pentru alienarea lui, dar și pentru urâțenia lui interioară percepută chiar de el însuși, dar și de societate. În „Middlemarch” și „Silas Marner”, George Eliot sugerează că trăsăturile morale ale personajelor (egoismul, meschinăria sau, dimpotrivă, bunătatea) se reflectă în relațiile lor dar și în modul în care sunt percepuți.
Tema urâțeniei interioare este comună în literatura clasică și modernă, în special în operele care analizează natura umană și moralitatea omului. Tema a fost preluată din literatura populară, unde mai întotdeauna personajele negative sunt o antiteză a frumuseții și bunătății. Răul e hidos. Chinuit, schilod sufletește și fizic. Și pare ca nu are leac. Dar, cumva, el poate fi transformat. Răul este reversibil. În prezența dragostei pure, adevărate, vrăjile dispar. Monștrii sunt alungați. Odată ce gărgăunii care ii controlează sunt striviți, poveștile spun că cei rai se trezesc ca dintr-un somn greu și redevin oameni buni. Acum câțiva ani am urmărit un documentar despre nazism. Un bătrânel povestea cum fusese atras în SS și cum efectiv fusese îndoctrinat. Cum ii fusese insuflată ideea că el poate salva omenirea, rasa superioara, elitele. Si cum a comis fapte de o atrocitate înfiorătoare pe vremea când era încă un copil. Dar și că, la un moment dat, după terminarea războiului, a întâlnit niște oameni care l-au tratat cu bunătate, deși știau cine era și ce făcuse. Și că după o perioadă, a început să conștientizeze cât de mult fusese mințit. Și s-a îngrozit singur de el însuși. Iar la bătrânețe încă nu se putea ierta și nici înțelege pe deplin cum de ajunsese să schinguiască și chiar să-și terorizeze semenii care refuzau sa adere cauzei naziste până în ultima clipă a vieții lor.
Privind imaginea de ansamblu, este imposibil să nu te întrebi dacă peste ani, actualii promotori ai neoliberalismului, ai lerftismului neomarxist, vor avea șansa să se trezească din matrixul toxic în care se află. Când am spus că au fost adăpați la țâța Satanei soroșiste nu am greșit. Dar cei mai mulți dintre ei, sărmanii, nici nu au știut ce otravă sug. Așa cum nici acum nu sunt conștienți că scuipă venin, că ce propovăduiesc ei este sclavie, nu viață. Că s-au dezumanizat complet. Și nu dau vreun semn de vindecare. Dimpotrivă, cancerul sufletesc ii roade și ei sunt din ce în ce mai bolnavi. Și boala sufletului li se vede pe chip. Sunt schimonosiți, sluțiți de moartea care îi coordonează ca pe niște morți-vii! S-au sluțit singuri și vor să ne sluțească pe toți. Își doresc cu ardoare sa pună omenirea pe un pat al lui Procustes făcut pe calapodul lor. Nu știu cum se vor reflecta aceste timpuri în literatura secolului următor. Nu știu dacă în secolul următor, din cauza celor care azi se hrănesc din sărbătorirea morților copiilor uciși prin avort, a victimelor războiului pe care ei îl sponsorizează și îl aplaudă, a bolnavilor și săracilor împinși la sinucidere va putea ieși ceva bun. Nici nu știu dacă Dumnezeu nu ne va pedepsi pe toți pentru zecile de ani în care ori am fost unelte ale diavolului, ori am fost inerți, risipindu-ne în lucruri futile și fără vreo însemnătate reală care ne-au transformat în niște zombii sociali. Dar ceea ce știu cu siguranță e că Răul nu se învinge cu Rău. Cu cu Bine, cu frumos, cu Adevăr. Cu mare credință. În Evanghelia Zilei de astăzi, femeia bolnavă se strecoară pe furiș să se atingă de haina Lui Hristos pentru a se vindeca. Credința ei era atât de mare, încât era încredințată pe deplin că se va vindeca. Și așa a și fost. În ziua Înălțarii Sfintei Cruci, un apel la milostenie prin rugăciune și post pentru cei atinși de sminteala satanistă a fost prezentat drept instigare la ură de unii cu mințile împrăștiate, cei înșelați de satana au cerut să mi se dea „cancel”. O coincidență?! Greu de crezut! Dar asta ne arată că rugăciunile noastre sunt ascultate. Iar cei care nu cred în Dumnezeu sunt mereu înspăimântați de Dumnezeu și văd în alții toate fricile lor. Noi însă, în ciuda lumii hidoase în care trăim, indiferent ce va sa vie, nu trebuie sa avem frică. Ci multă Credință!
