Cel mai vechi document identificat până acum cu privire la Mănăstirea Ţigăneşti (comuna Ciolpani, jud. Ilfov) datează de la 1 august 1776, din vremea primei domnii a lui Alexandru Ipsilanti. Este vorba de un act de vânzare a lui Paraschiv Căplescu, prin care moşia Ţigăneşti din districtul Ilfov, este dată spre vânzare „sfinţiei sale părintele Hrisant egumenul”. Acest act care oferea loc de mănăstire unui egumen atestă faptul că la acea dată exista deja aici o aşezare monahală, cel mai probabil un schit, locul fiind atunci propriu vieţuirii sihăstreşti. Până la anul 1780 schitul a fost locuit de monahi. Din anul 1805, începând cu data de 7 iunie a acelui an, din iniţiativa Mitropolitului Dositei, la Ţigăneşti sunt aduse monahii de la schiturile Turbaţi-Ilfov (de lângă Snagov) şi Hagi Dima (Schitul Maicilor, din Bucureşti), iar călugării se mută la Mănăstirea Căldăruşani. Despre aceste mutări aflăm dintr-un hrisov dat la 5 mai 1813 de Ioan Gheorghe Caragea, document prin care sunt întărite şi regulile vieţuirii monahale şi daniile făcute de predecesorul său Constantin Ipsilanti. Prin alipirea celor două schituri mănăstirea capătă o mai mare importanţă, obştea creşte, fapt care impune ridicarea unei biserici mai încăpătoare. În anul 1812, cu ajutorul Banului Radu Golescu, al Logofătului Florescu şi al arhimandritului Dositei, stareţul de atunci al Mănăstirii Căldăruşani, în locul bisericii de lemn este ridicată biserica pe care o putem vedea şi astăzi, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Viaţa celor de aici, de la Mănăstirea Țigănești, a împletit mereu rugăciunea şi munca. Un moment important în istoria Mănăstirii Ţigăneşti l-a constituit înfiinţarea atelierului de ţesut covoare. În 1923, prin grija Patriarhului Miron Cristea, în clădirea fostei bolniţe ia fiinţă atelierul, dotat la început cu 12 războaie. În 1935 au fost aduse din Germania şi Austria primele războaie de ţesut cu cap Jaquard şi model programabil prin perforare pe o cartelă metalică. Aceste maşini de muzeu sunt încă funcţionale aici. La ele şi la alte câteva similare, aduse în 1973, continuă să se fabrice ţesături pentru straiele preoţeşti. Din anul 1948, atelierele de la Mănăstirea Ţigăneşti au trecut în grija Administraţiei Patriarhale, vechile războaie fiind înlocuite cu altele noi, mecanice. Tot atunci se înfiinţează şi secţia de broderie artistică eclezială care va realiza veşminte preoţeşti, ţesături şi broderii liturgice.
În perioada 1977-1980, la acest atelier s-au refăcut broderiile cu fir de aur din „Sala Maură” de la Castelul Peleş din Sinaia (tapet și tapiserie). În prezent, cu migală şi multă atenţie se brodează manual bederniţe, icoane şi alte chipuri sfinte care împodobesc straiele preoţeşti şi diverse obiecte de cult. La Mănăstirea Țigănești se mai confecționează și obiecte liturgice din metal, tâmplărie, sculptură, țesătorie, broderie și tricotaje pentru veșmintele liturgice. La unele dintre ele, cu un ac fin, maicile brodează până şi chipurile. Pe lângă slujbele de zi şi de noapte, monahiile lucrează în atelierele de ţesut şi de brodat, se îngrijesc ca muzeul şi casele de oaspeţi să primească vizitatorii, au de cultivat pământul şi de păstrat buna rânduială şi curăţenie a locului. În prezent mănăstirea are 130 de vieţuitoare maici şi surori şi trei preoţi slujitori, se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, vecernia şi utrenia după rânduiala monahală şi vineri taina Sfântului Maslu. Aici, la mănăstire, măicuţele continuă să creeze şi astăzi lucruri minunate.
