La Horezu (jud. Vâlcea) sunt multe de văzut pe lângă celebra mănăstire. Mai este și ceramica cu celebrul cocoș, dar și Biserica Olari-Covreşti, care poate fi un posibil obiectiv turistic. Am descoperit în satul Olari, aflat în imediata apropiere a faimosului oraș Horezu, o bisericuță ce stă cuminte și nemișcată în fața secolelor. Eram extaziați și impresionați de frumusețile create de mâinile iscusite ale omului, venind de la atelierul de ceramică al domnului Bîscu, artist ceramist, când, pe marginea drumului, în satul Olari am observat-o. Am aflat că se numește Covrești și că are o istorie deosebită. Aceasta a fost construitǎ în anul 1826 de Stanciu Covrea. Ctitorii bisericii au fost Stanciu Covrea și familia (Maria, Dincu Bălănescu şi Păuna). Biserica Covreşti are hramul „Sfinţii Voievozi” şi „Sfântul Vasile” și este declarat monument de arhitectură de grupă valorică B și se află pe strada Olari, la intrarea în vestitul sat al ceramiştilor. Este inclusă în Lista monumentelor istorice, actualizată, prin Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii şi Cultelor. Biserica în sine nu poate fi încadrată într-un anumit stil arhitectural, ea fiind asemănătoare bisericilor sătești de început de secol XIX. Biserica se remarcă, însă, prin pictura sa murală, semnată de „Ilie zugrav ot Teiuş”. Zugravii din Teiuş sunt consideraţi creatori de şcoală românească. Primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, au reprezentat pentru Ţara Românească, „marea epocă a picturii murale exterioare.
Meşteşugul lor se caracterizează prin acurateţea execuţiei, o bunăcunoaştere a legilor compoziţiei postbizantine, motive decorative vegetale, realismul discret în realizarea portretelor, desacralizarea personajelor. La toate acestea se mai adaugă și teme noi, specifice Olteniei, precum: portrete de filozofi şi sibile, alături de ctitori, preoţi, călugări, negustori, ţărani şi meşteri, teme din folclor, scene de vânătoare și – neașteptat – „Jocul ursului”. În cazul bisericii Covreşti-Olari găsim o asemenea reprezentare în dreptul uşii de acces în pridvorul bisericii. Din relatările preotului paroh, prezenţa ei acolo se explică prin faptul că execuţia sa a fost „plătită de către ursari”. Aceştia au comandat zugravului o pictură cu „Jocul ursului”, când, trecând ei pe stradă, au văzut că se lucrează la pictura murală exterioară. Nu ştim dacă acesta e motivul real pentru care ursarii au fost zugrăviţi pe biserică. Ştim însă că, în momentul de faţă, „Jocul ursului” a fost „proaspăt” restaurat – în cadrul proiectului „MicroRegiunea Horezu – Revitalizare prin valorificarea patrimoniului istoric”, iniţiat de Fundaţia Parteneri pentru dezvoltare locală – FPDL, care îşi propune să atragă, astfel, atenţia asupra necesităţii consolidării şi restaurării întregii biserici.
De la distanţă, biserica Covrești seamănă cu o casă veche din satele de odinioară. Este văruită și pe ici pe colo, pe lângă temelie, răsare câte un fir de iarbă răzleață. În fața bisericii este un mic cimitir, iar pe una din cele mai vechi pietre de mormânt se mai distinge anul un o mie opt sute şi ceva…Ceea ce atrage la această biserică este pictura exterioară, mai precis scena din dreptul uşii de acces în pridvorul bisericii. Este un tablou votiv înfăţisând doi ţigani ursari şi un urs dresat dansând. Tabloul acesta votiv este cunoscut sub numele „Jocul ursului” și este o ciudăţenie (prin unicitatea ei) deoarece pe peretele bisericilor se găsesc, de obicei, picturi religioase. Bătrânii locului spun că pe vremuri, prin sat au trecut niște țigani căldărari veniţi din Gorj care plimbau un urs și cântau și dansau. Aceștia au văzut biserica satului neacoperită și au aflat că sătenii nu aveau bani pentru acoperiș. Atunci țiganii au donat sătenilor toţi banii adunaţi de ei în anul acela, din plimbările și cântările lor. Astfel s-a făcut un acoperiş care a protejat sfântul locaș de intemperii pentru zeci de ani. Pe sub „tâmpla” bisericii (pe sub streașină) apar reprezentați pictural toţi sfinţii din calendar şi voievozii, alături de „Jocul Ursului”. În semn de recunoștință pentru gestul făcut de ţiganii ursari, sătenii au pictat acest tablou votiv, care îi reprezintă pe țigani dansând și cântând cu ursul. Scena din tabloul votiv pare aievea, personajul din mijloc, ursul, fiind nefericit și suferind. Cei doi tineri țigani ursari sunt îmbrăcaţi în straie populare. Din ținută lor nu lipsesc opincile cu şireturi petrecute până la genunchi, chimirele de la brâu şi căciulile înalte. Aceștia poartă mustaţă şi au sprâncene stufoase, iar culoarea pielii lor este înadins mai închisă. Au bici şi tobă și îl stârnesc pe urs să danseze. Imaginea este dinamică și îi lipsesc doar sunetele făcute de grup. Pare că până şi desaga tânărului ţigan saltă pe ritmul muzicii. Ursul are o poziţie care sugerează mişcarea. Jocul ursarilor are o simbolistică aparte. Acesta celebrează dansul, bucuria şi puterea omului de a îmblânzi animalele sălbatice. O altă scenă dinamică se află deasupra tabloului cu jocul ursarilor. În acest tablou şapte femei saltă vesele într-o horă, în compania a trei lăutari subţirei la fel de prinşi în joc. Imaginea, însă, este în stare de degradare, o bună parte din aceasta fiind ştearsă complet. Starea de degradare este vizibilă pe corpul bisericii. Mica bisericuță așteaptă cuminte salvarea ei și a picturilor ei de o inestimabilă valoare. Biserica Covrești este o pagină din viața satului Olari, o pagină din istoria locului și de ce nu, din istoria noastră.
