În orice parte a lumii, pe unde există regate ale lui Bachus, două repere sunt cu totul speciale. Mai întâi, primăvara, când înflorește via, și când dezvoltă un parfum discret, delicat, de neuitat. Este asemănător, cumva, cu efluviile pe care le iscă Regina nopții. Al doilea moment absolut fabulos prin frumusețe, gust, culoare se petrece în zilele însorite care se revarsă în jgheabul de început al toamnei. Este, în fapt, culesul viilor. Ei bine, astfel de zile am trăit, săptămâna trecută, în partea europeană a Turciei. Trama acestei călătorii este simplă: domnul Dogan Eskinat, care se ocupă printr-o Agenție specializată cu promovarea și dezvoltarea turismului din Turcia, a trimis o onorantă invitație pe adresa AJTR, propunându-ne un infotrip pe „Drumul tracic al vinului”. Grozavă ispită! Așadar, nouă jurnaliști, reporteri, cameramani și fotografi am aterizat la Istanbul, de unde am fost preluați de domnișoara ghid Bilge Usta, arheolog de profesie, și domnul Mustafa Agdag, directorul turului, doi profesioniști ai ospeției cum rar mi-a fost dat să cunosc în cei aproape 50 de ani de călătorii prin multe părți ale pământului. Minunați oameni!
Să plecăm la drum.
Mă abat de la programul inițial, cu fabuloasa cetate Troia și Muzeul ei. Încep cu sfârșitul, cu ultimul oraș al „periplului” nostru viticol, Kirklareli, în preajma căruia am vizitat podgoria „Dessera”. Kirklareli: poate ați auzit de această urbe, poate nu. Totuși, mulți turiști români au trecut, trec și vor trece prin acest oraș cu un farmec aparte, care se găsește în nord-vestul Turciei. Este aproape de România, dar și mai aproape, desigur, de Istanbul. Aflat în această regiune care trece peste munții Istranca, ajungând la mal de Mare Neagră, Kirklareli purta cândva numele de… „orașul strugurilor”. Un spațiu binecuvântat de cultul semizeului Dionysos, ca și al bacantelor sale.
În drum spre „Dessera Vineyards”, venind de la Bakucha-Arcadia Vineyards, s-a făcut un scurt popas, de circa 40 de minute, într-o oarecare răscruce de străzi din Kirklareli. Abandonând ispitele unui alișveriș minor, am bătut câteva curmeie de străzi. La un moment dat, norocul mi-a scos în cale o piațetă. O fi fost norocul meu sau al colegului cu care băteam străduțele, n-are importanță. Cert este că piațeta se găsea sub patronajul lui… Dionysos (Bachus, la romani). Două basoreliefuri ilustrează, aici, tradiția, obiceiurile, rânduielile ce țin de vița de vie, de vin, de mereu tânărul și veselul Dionysos. Practic, ”Wine Route” – o generoasă surprinzătoare, poate pentru unii, ofertă turistică – reînvie, în această zonă europeană a Turciei, străvechea activitate a localnicilor amatori, ca și zeii lor, de frumos, de petreceri, de ritualuri pe care le tot porți în gând. Sigur, serbările, „misterele dionisiace” nu mai pot fi ceea ce au fost ele cândva, pline, între altele, de irezistibile jocuri erotice, ba și de sacrificii umane greu de înțeles, poate, astăzi. Umbra amintirii lor s-a tot strecurat prin veacuri, preschimbându-se, iată, într-un evantai „apdatat” zilelor noastre: degustări de vinuri, muzică discretă, bucate dintre cele mai potrivite – doar mâncarea este mireasa, iar vinul este mirele, cum ne asigură înțelepciunea proverbelor noastre – și, nu în ultimul rând, o plimbare prin vie, încă plină de struguri, ori o însoțire a unui apus de soare cu sau printr-un pahar cu un Merlot remarcabil.
Cam așa a fost la „Dessera Vineyards”… Da, strugurii, preschimbați în must, înseamnă la un loc uimitoarea copilărie a vinului, copilărie plină de arome, de răcoare pământului, de căldura soarelui. Și, după aceea, de iscusința, de priceperea oenologului. Priviți în zare un strugure, chiar și o bobiță: aveți în bătaia ochiului „laboratorul” fără egal în care se rostuiește, misterios, cel mai complex lichid natural ce poate exista în universul în care trăim. O adevărată minune. Merită cu prisosință să străbateți acest drum tracic al vinului, cu chipul lui Dionysos în gând și duhul lui în pahar. O călătorie de neuitat. Și nu numai în zilele mieroase ale toamnei. Ne întoarcem curând la capătul de început al călătoriei noastre, posibilă grație domnului Dogan Eskinat (un admirabil și bun cunoscător al mass-media) și Ministerului Culturii și Turismului din Turcia. Da, turism înseamnă, poate înainte de toate, cultură…
