Programul SAFE, marca Ursula, un alt „tun” pe banii fraierilor?!

Mainstreamul e în climax. Progresiștii au orgasme multiple și simultane. Au fost anunțați că „UE ne dă bani”. Mulți! 150 miliarde de euro. Și toată floarea cea vestita a întregului banc ieftin și prost salivează… Ce nu spun autoritățile, în speță onestul nostru președinte, este că banii nu sunt gratis, cum lasă ei lumea sa creadă. Nici pe departe! Banii aceia costă… Bani! Cine ii va plăti?! Noi! De câte ori? De câte ori ni se va cere, pentru că Bucureștiul nu mai poate fi nici măcar bănuit de vreo îndependență și suveranitate de la venirea la putere a Dihaniei Prezidentiale în 2015, în urma blatului aranjat între PSD și PNL, pentru care trebuie sa ii mulțumim în mod special tovarășului Crin Antonescu, fătătorul de dulapuri prezidentiale! Programul SAFE (Security Action for Europe) Se finanțează prin împrumuturi pe piețele de capital luate de UE în numele tuturor țărilor UE. Și, minunea minunilor, Comisia Europeană va emite obligațiuni și titluri UE (EU-Bonds și EU-Bills)pentru acoperirea sumei de 150 de miliarde de euro până la sfârșitul anului 2030. Cu adevărat drăguță este foarte întrebarea „cine va cumpăra aceste obligațiuni?!”… Ghici-ghicitoarea mea! Mvai, cel mai probabil, din toate punctele de vedere, banii vor veni de la: bănci din țările europene dezvoltate (oare care Germania și Franța sunt?!), fonduri suverane, dar și bănci asiatice precum Banca Chinei ar putea fi extrem de interesată să cumpere, dar și fondurile de investiții globale (prietenii de la BlackRock, Vanguard ori PIMCO știu de ce), precum și fondurile speculative (hedgefunds) din SUA, Asia sau Orientul Mijlociu vor fi cu siguranță interesate…

Și, ce să vezi, acești bani împrumutați vor fi apoi redistribuiți statelor membre sub formă de… împrumuturi pe termen lung! Nu râdeți! Împrumuturile vor trebui rambursate de statele beneficiare! România nu va primi banii degeaba. Si nici nu are vreo garanție deșteaptă, alta decât ca va oferi mana de lucru ieftină și impozite mici proprietarilor fabricilor de armament care se vor deschide, pentru că România nu va putea sa deschidă de capul ei fabrici de armament! Nici pomeneală, trebuie să aibă partener din UE sau pe iubita, Ukrăină! Cine fabrică armament? Franța, Germania, Italia…

Că să înțelegeți schema, voi exemplifica simplu. Ursula promite bani. Dar Ursula nu are bani, ii ia cu împrumut în numele lui Nicușor, pentru că Nicușor ii va da înapoi pe o perioada de până la 45 de ani. Merz face fabrica cu Nicușor în România. Iese mai ieftin decât în Germania la mana de lucru semnificativ! În plus, are taxe mai mici peste tot! Deci Merz face economii, și profit. Iar ce se va produce se va vinde inclusiv României. Practic, Nicușor va trebui sa ramburseze banii cu dobânda (mai mica, dar tot dobânda e!), mare brânză din bani din taxele și impozitele pe fabrică nu va lua, iar în plus, va trebui sa plătească și armamentul produs la el la Cotroceni, cu banii lui, cu forța lui de munca, cu dobânzile plătite de el! Mirific, nu?! De îngrășat se vor îngrășa cumpărătorii de acțiuni emise de Ursula, din cele mai puternice bănci europene ale căror principali proprietari se pierd în hățișuri, China, Orientul Mijlociu și, culmea, chiar și în America lui Trump!

După schema cu vaccinurile din pandemie, aceasta va fi țeapa no: 2 pe care și-o va lua nu doar România, ci și alte țări mici. Până acum au depus cereri de accesare a fondurilor Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Finlanda, Slovenia și Danemarca. 19 țări! Iar acum vine partea și mai frumoasa! Vânzarea pielii ursului din pădure! Termenul limită pentru depunerea cererilor oficiale ale țărilor interesate este data de 30 noiembrie 2025. Se preconizează că selecția programelor finanțate să fie finalizată spre mijlocul anului 2027. Semnarea contractelor se va face până la sfârșitul anului 2030!

Așadar, cei care va așteptați ca UE sa înceapă un război cu Rusia va trebui să așteptați vreo cinci ani! Pe puțin! Până atunci, oamenii vor fi ajuns la paroxism cu frica de „invazia rusească” sau de „UE care vrea să ne bage în război!”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*