De câteva luni, postul Nostalgia TV a reluat celebrul serial La Piovra / Caracatița (1984), care ne-a umplut de admirație în anii dictaturii, prin lansarea unui personaj de tip supererou, Corrado Cattani, prin regia lui Damiano Damiani și prin muzica celebrului Ennio Morricone, dar care acum, reluat, ne face să ne întrebăm dacă ceea ce el demască, Mafia italiană și mondială, a sucombat sau continuă să existe în forme mult mai perfide, să conducă lumea o putere invizibilă, imposibil de depistat, cum spune un capo mafioso, Espinosa. Serialul trăiește prin câțiva mari actori, în primul rând prin jocul lui Michele Placido, în rolul lui Cattrani. Dar și Patricia Millardet, în rolul procuroarei Silvia Conti, face un rol memorabil. Încă nu am văzut episoadele ultime, realizate în anii 2000. Dar după filmele cu Mafia ale lui Coppola și Scorsese, La Piovra pare pe alocuri tezist, de o falsitate greu de suportat. Suspansul e foarte lungit, peste opt episoade, și toată povestea cu „despărțirea” de soția sa este falsă, iar răpirea fetiței lui este total previzibilă. Ca și momentul uciderii soției lui, care se sacrifică, sare să-l protejeze. Cattani rămâne singur, într-un cimitir de cadavre, rămâne să se judece cu mafioții rămași la vedere (doar 3). Dar unde sunt ceilalți, marea rețea mafiotă a Italiei, care este doar pomenită?! Rămâne să ne-o imaginăm noi, să ne gândim la filmele lui Scorsese. Finalul este tezist, iar jocul unora dintre actori fals. Primele 6 episoade sunt realizate de Damiano Damiani și au un specific italian mafiot, dar apoi se pulsează mult pe ideea „Cattani victimă” fără ieșire, fără soluții, pentru a ne revela cum își va face singur dreptate, așa cum i-a promis fiicei sale la mormânt. În arta filmului, are și falsitatea calitățile ei, pe care le admitem drept convenționale, dar exagerarea lor duce la kitsch.
Serialul are zece sezoane și 48 de episoade. Dar după sezonul 2, tot șase episoade, realizate de Florestano Vancini, urmează sezoanele 3-10, semnate de Luigi Perelli, doar 8 și 9 de Giacomo Battiato, care devin altceva, sunt mult mai interesante, fiindcă personajul Cattani, liniar și schematic până atunci, începe să prindă carne, contur, substanță de personaj credibil. Privirea lui de victimă, cu ochii în fundul capului, aproape închiși, cu fața tumefiată, prinde culoare, iar lupta se reia, întâi cu unul dintre mafioți, Laudeo, șeful crimei organizate, care conduce din închisoare traficul internațional cu arme. Ura împotriva Mafiei crește, Cattani e tot mai înrăit fiindcă vede că mafioții demascați de el au primit pedepse ușoare, iar unii nici una și sunt liberi. Salvarea unei fetițe răpite, act comandat de Laudeo, îi aduce noi prieteni, dar și noi dușmani.
În sezoanele următoare însă, Cattani nu mai are statut de comisar și devine figurant, el ajunge, printr-o nouă iubită, frumoasa Julia Antinari (Juliana De Sio), să fie martor la luptele interne ale familiei ei, proprietari de bănci și de afaceri cu armament. Crimele se țin lanț și un nou mafiot, Tano Cariddi (Remo Girone, excelent), mult mai periculos, apare din umbră, care elimină capul familiei Antinari și devine el adevăratul capo mafioso. Casa Nostra are mai mulți capo mafioso. E ca un balaur cu mai multe capete.
Din acest punct, în prim-plan apare Tano, supermafiotul, Bestia, care îi elimină pe toți. Cea care îi găsește slăbiciunea, este Esther (Simona Cavallari), fiica unui adversar pe care Tano îl anihilează, îl determină să se sinucidă, iar ea jură să se răzbune, dăruindu-i-se! Ea îi dă informații prețioase lui Cattani, care declară însă că e învins, că nu mai are putere să lupte cu mafia. El va fi urmărit de poliție, fiindcă i-a dat pistolul lui Esther, care l-a împușcat pe șoferul lui Tano. Cattani se ascunde la o mănăstire, pictează alături de copii, jocul lui imprevizibil, ce pare lipsit de logică, capătă valențe hilare. Șansa lui stă în echipa pe care a avut-o când era comisar, care nu-l trădează, îi este aproape, fiindcă știe că el este un om cinstit și drept. Monstruoasă este scena când un capo mafioso, Il Puparo, își ucide fratele, un dement, de o mare cruzime, care a maltratat-o și violat-o pe Silvia Conti, procuroarea, iubita lui Corrado. Ea se angajează să-l demaște pe senatorul Salimbeni, omul mafiei din parlament. Documentele incriminatorii îi sunt date de soțul ei, parlamentar, care însă este ucis de mafie. Vedem tot felul de crime. Se ucid pe capete. Tano își ucide marea slăbiciune, pe Esther. Crimele sunt la ordinea zilei și moartea este o prezență firească. Sigur, până la urmă și Cattani este ciuruit de gloanțele monștrilor, când se înfruntă cu șeful mafiei, Espinosa. Îmbrățișând cadavrul lui Corrado, Silvia Conti jură răzbunare. Serialul rezistă azi datorită fenomenalei actrițe care o interpretează, Patricia Millardet. Ea evoluează de la judecătoarea timidă, de o mare feminitate, la o luptătoare dură împotriva mafiei, preluând toate atuurile lui Cattani, devenind un fel de Cattani 2, în admirația totală a lui Cattani 1, care tot timpul i-a criticat slăbiciunile față de ticăloși și criminali.
La Piovra este un portret acuzator făcut mafiei italiene, care se întinde ca o caracatiță asupra lumii, a Europei în principal, simbolizată de trenul cu substanțe radioactive care traversează Italia și se devarsă pe o insulă pustie, cumpărată de Tano, care este arestat după uciderea lui Esther, care îi dă lovitura de grație, spunându-i că l-a trădat tot timpul, că toate datele furate de la el i le-a predat lui Cattani. În acest moment, când el tocmai dobândise victoria deplină, câștigase acțiunile tuturor băncilor concurente, când află că va fi demascat, Tano își pierde mințile și o ștrangulează. Poate de aceea Cattani este eliminat atât de brutal, a fost ciuruit de 70 de gloanțe, după ce-l anunță pe Espinosa de victoria sa pe toate planurile. Espinosa îi spune însă că trăiește o mare iluzie, fiindcă puterea adevărată este invizibilă, și dacă a oprit un tren cu materiale radioactive, vor urma și altele, și altele. Și îl anunță că drumul lui s-a sfârșit, fiindcă știe prea multe. Însă Cattani nu ar fi reușit să demaște și slăbească mafia dacă nu exista capo mafioso Il Puparo /Păpușarul (Marcello Tusco), care se decide să vorbească. El este creat după modelul unui mafiot real, șeful mafiei siciliene. Mărturisirile lui despre 30 de ani de mafie italiană sunt cele mai puternice informații acuzatoare. Există deci și această supremă formă de autodenunț mafiot. Ceea ce înseamnă că și mafioții pot fi oameni, și ei au remușcări cumplite. Remarcabil însă e faptul că multe momente și personaje din film sunt realizate după modele reale. Deci în mod real cineaștii trăiau ceea ce reflectau, ei erau și pe rol de ținte în această dezvăluire sui-generis a mafiei. Ba ficțiunea pune și mai pregnant în evidență faptele reale. Se poate spune că acest serial s-a făcut cu riscul vieții cineaștilor. Și totodată ne face să ne întrebăm dacă nu cumva viața în stil mafiot este cea normală, sucul în care le place oamenilor să se scalde?
Moartea tragică a lui Cattani este un simbol care condamnă mafia italiană și mondială. Din păcate, caracatița e încă vie, brațele ei sunt lungi și multe, puterea invizibilă conduce lumea. Este o imagine cumplită să vezi cum răul triumfă și oamenii care fac bine sunt ciuruiți și omorâți. Ceaușescu a difuzat acest serial și spunea; „Iată cum arată capitalismul! Aici vreți să ajungeți?”. Semnificativ este și faptul că toate femeile frumoase și înțelepte din film, sunt ucise. Frumusețea nu e pe placul Mafiei.
