O matrice etno-genetică a formării poporului român a fost Pindul, care reprezintă o adevărată vatră a românismului alături de celelalte etno-regiuni românești din Carpați, Haemus și Panonia în primul mileniu după Hristos. Capitala Pindului sau Tesaliei române e Mețovo, așa cum îi spun grecii, dar aromânii îi spun pur și simplu Aminiciu. Populația românească din Pind e numită azi cu etnonimul aromân, care este o invenție lingvistică abia de la sfârșitul secolului XIX, în realitate românii din această zonă muntoasă din sudul peninsulei Balcanice s-au numit pe ei români, rămâni, râmâni sau chiar rumâni. Călătorii străini, cronicile bizantine și cele slavo-germane sau maghiare le-au atribuit românilor numele de vlahi, valahi, olahi sau alte derivate lingvistice asemănătoare. Astfel, Pindul a fost un sanctuar etno-genetic și unul dintre cele mai principale matrici ale formării poporului român, un teritoriu arhetipal în care au roit din Carpați, Alpii Dinarici și Haemus prin fenomenul transhumanței această populație daco-traco-romană pastorală și de luptători viteji, caracteristică moștenită din străvechi așa cum spunea Herodot în „Istoriile” sale. Această populație mândră de originea sa traco-iliro-daco-latină, care a fost matricea etno-genetică a poporului român pe o rază geografică foarte extinsă din Acarnania până în Moravia și Silezia, din Alpii dinarici și Panonia până dincolo de râul Bug, a avut și reprezentanți de seamă a ortodoxiei și sfinți. Îndelungata ocupație turcească din secolul XIV, cu impunerea religiei islamice a dus la persecutarea creștinilor ortodocși din Munții Pindului. Unul dintre sfinții mucenici aproape necunoscuți de către poporul român de la nord de Dunăre este Nicolae Valahul.
Aromânii din Aminciu sunt foarte mândri că un sfânt s-a născut din neamul lor românesc din Munții Pindului. Valahul Nicolae Basdasis s-a născut într-o familie cu greutăți materiale, într-o Grecie locuită montan de români și dominată de puterea otomană. Turcii făceau legea în acest areal geografic. Ca să-şi câştige traiul, tânărul Nicolae a intrat slugă la un brutar din localitatea Trikala, din regiunea Tesalia, spațiu geografic care în secolul XII s-a întemeiat prima administrație (căpitanat) valahă de sub stăpânirea imperiului bizantin. Împovărat de greutăţile familiei, dar şi de cele personale, Nicolae s-a lepădat de credinţa creştină, trecând la islam. Sfântul Nicolae era originar din Mețov-ul Tesaliei. Într-o zi, turcii au izbutit cu vicleşug să-l facă să se lepede de credinţa sa. Ajungând însă curând la cunoașterea nelegiuirii lui, s-a întors în patria sa şi a început să trăiască din nou ca creştin. Nu după multă vreme, fiind cuprins de durere pentru fapta sa, Nicolae și-a dorit înapoi viața creștină pe care o pierduse. Durerea sufletului şi apăsarea preajmei au făcut ca acesta să se întoarcă în oraşul în care se lepădase de Hristos. Actul martiric amintește despre un frizer turc care l-a recunoscut pe Nicolae, cel ce între timp nu mai purta hainele turceşti. Frizerul l-a prins şi l-a predat mai marilor orașului. În vâltoarea momentului, Nicolae s-a lepădat din nou de Hristos, acceptând să fie musulman în continuare. A trecut multă vreme şi într-o zi în care se dusese în Trikala, ca să vândă o încărcătură cu lemne de foc, frizerul turc l-a recunoscut şi, apucându-l de grumaz, îl acuza că s-a lepădat de credinţa musulmană. Speriat, Nicolae i-a dat sarcina, iar turcul a căzut de acord să nu-l denunțe, cu condiția ca Nicolae să-i dea în fiecare an aceiași încărcătură.
Deşi a scăpat cu viaţă nu a rămas liniștit. Românul este torturat de remușcări că s-a lepădat de Hristos. De aceea, a mers la preotul creştin care s-a sfiit inițial să-l primească, văzându-l în portul islamic. Nicolae și-a mărturisit dorința de a îndrepta greșeala care îi marcase. Văzând insistența cu care îşi dorea să moară pentru credința lui, duhovnicul l-a binecuvântat pentru a-și împlini vrerea mântuitoare. Nicolae s-a pocăit pentru laşitatea sa şi a luat hotărârea să nu mai plătească această datorie, descoperind duhovnicului său dorinţa fierbinte de a-şi oferi viaţa lui Hristos. Acesta l-a sfătuit să nu urmeze acest drum, temându-se ca nu cumva să ajungă renegat pentru a doua oară, neputând să rabde chinurile. Nicolae însă l-a asigurat că are încredere în ajutorul lui Dumnezeu şi a primit în cele din urmă binecuvântarea lui. Ajungând în Trikala, frizerul turc care revendica cele datorate l-a strigat imediat. Când Nicolae i-a răspuns că nu-i datora nimic, acesta a răsculat turcii din împrejurimi, care l-au prins şi bătându-l l-au dus la judecător. Nicolae a mers din nou în Trikala. „Creștin m-am născut, creștin sunt şi creștin vreau sa mor!” – a spus acesta. Turcii l-au bătut cu sălbăticie şi l-au aruncat într-o cameră întunecoasă, fără apă şi mâncare. Acesta, neputând să-l convingă, a poruncit să-l biciuiască şi apoi să-l arunce în închisoare, unde Nicolae a răbdat foamea şi setea cu o bucurie mai presus de lume. Era pregătit să devină mucenic pentru credința românilor – ortodoxia. La a doua sa anchetă, a mărturisit cu glas mare pe Hristos ca Dumnezeu adevărat. Pe 17 mai 1617, judecătorul a dat poruncă să se aprindă un foc mare în piață şi să-l arunce pe sfânt în el.
Turcii au aprins un foc mare în piaţa centrală a orașului şi l-au aruncat în mijlocul flăcărilor. Astfel și-a dobândit Sfântul Nicolae cununa muceniciei şi Împărăţia Cerurilor. (Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”; sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”).Într-o seară, un creștin olar s-a dus şi a luat capul sfântului şi l-a ascuns în casa sa. După moartea aceluia s-au descoperit în chip minunat preţioasele moaşte şi au fost aşezate în Mănăstirea Varlaam a Meteorelor, unde săvârşeşte minuni până în zilele noastre. Părticele din moaștele Sfântului Nicolae Vlahul se găsesc în Mănăstirea Varlaam – Meteora, Mănăstirea Eleusa aflată pe insula de pe lacul Ianina și în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Mețovo. Creștinii din Munții Pind îl cinstesc pe Sfântul Nicolae ca pe ocrotitorul lor. În orașul sau natal, Mețovo, o biserica i-a fost închinată în 1800 iar o alta a fost ridicată pe locul casei părintești, în 1959. Alte biserici, cu hramul Sfântului Nicolae Vlahul se găsesc în regiunea Trikala, la Tîrnav și în Artemis, Atica. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a canonizat formal pe Nicolae Basdanis, ca sfânt al Bisericii Universale pe 28 noiembrie 1988. Este prăznuit pe aceasta data si in ziua martiriului sau, 17 mai. (https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-nicolae-vlahul-127027.html). Sfântul Nicolae Valahul din Aminiciu are un frumos și emoționant acatist, iar fapta sa de credință și jertfirea pentru ortodoxie sunt un exemplu pentru românii de pe toate meridianele lumii. Tot mai mult evlavia Sfântului Nicolae Valahul a trecut Dunăre în mănăstirile ortodoxe din România, unde tot mai mulți preoți și mireni îl pomenesc. Trebuie să realizăm că suntem cu toții un neam, o credință și o limbă comună. Sfinții români din Balcani și Pind, Epir și Acarnania trebuie introduși în Sinaxarul BOR. „Sfinte Nicolae Valahul din Aminiciu, roagă-te pentru noi!
