Dar nu „sinonimizarea parțial-/regional-excesivă“ a Pelasgo- > Valaho-Dacilor / Tracilor a dus la fragmentarea / fărâmiţarea imensului lor spaţiu de etnogeneză, a spaţiului Pela[s]giei > V[a]lahiei Mari, ori la „dezbinarea“, la „lipsa de unitate“ a Pelasgimii > Valahimii (cum s-ar putea crede fără o atentă analiză a aserţiunilor lui Herodot – «dacă ar avea o singură conducere […] şi ar fi uniţi în cuget…» / «dar unirea lor e cu neputinţă şi…» / HIst, II, 29), ci politicile primitive ale imperiilor antice, evmezice şi contemporane (căci n-au încetat nici în acest secol al „rafinăriilor de jecmănit naţii“), axate pe principiul „dezbină şi înrobeşte / împărăţeşte“. Marea sfârtecare / fragmentare (fărâmiţare) a Pelasgimii > Valahimii a fost „minuţios“ pregătită şi dirijată de imperii, din două direcţii : (a) direcţia politică, prin care împăraţii / cancelariile au „fixat“, ori, mai exact spus, au „plantat“ / „înrădăcinat“ popoare (triburi / neamuri) migratoare euroasiatice cu statutul de foederatus („aliat“, „confederat“, „asociat“ – GDlr, 489) / federat („populaţie aşezată la graniţele Imperiului Roman, angajată să apere un segment de graniţă în schimbul unor avantaje“ – cf. DEX-98, 372), îndeosebi, în Valea Dunării, dacicul fluviu sacru şi „coloană vertebrală“ a Pelasgo-Daciei; (b) direcţia schismatic-religioasă, prin care – pe de o parte – Catolica Biserică (Papa de la Roma) / Vaticanul „angajează regi apostolici maghiari / unguri“ spre a extinde aria Catolicismului în spaţiul marii Dacii Ortodoxe (Dacie al cărei Ortodoxism a descins direct din Zalmoxianism, în forma desemnată subtil de Mircea Eliade prin sintagma „Creştinism Cosmic“) şi – pe de altă parte – Biserica Ortodoxă / Patriarhia din Constantinopol (prin lucrarea subtil-acribioasă a patriarhilor greci, prefăcându-se a da replică şi la „sacra limbă latină“ a Catolicismului, inventând „limba sacră slavonă“, a Ortodoxismului), declanşează şi realizează slavizarea „de cancelarie“ a Valahimii Pelasgo- > Valaho-Daciei / Traciei.
Alţi Pelasgi > V[a]lahi din «Istoriile» lui Herodot. Fireşte, între cele mai vechi şi interesante informaţii despre Pelasgimea > Valahimea autohtonă din Balcanica Peninsulă, din Anatolia şi din droaia de insule est-mediteraneene dintre Creta şi Samos (inclusiv, spaţiul în care şi-au făcut apariţia migratorii eleni / greci şi în care s-au înrădăcinat treptat-treptat), se află cele din «Istorii», de Herodot. Regele Lydiei, Cresus (aproximativ 560 – 546 î. H.), contemporanul lui Solon (reformator-legiuitorul şi arhontele Atenei), cercetând «care erau mai vajnici dintre eleni, pentru a şi-i câştiga de prieteni […], cunoscu că în primele rânduri se aflau spartanii şi atenienii, unii de neam doric, ceilalţi de neam ionic; ramurile acestea erau vestite, în vechime atenienii având drept strămoşi pe Pelasgi, iar spartanii pe eleni; cei din Attica nu s-au strămutat niciodată din locul lor de baştină, în schimb dorienii au fost o seminţie rătăcitoare prin multe locuri.» (Istorii, I, 56 / HIst, I, 37). Rezultă din cele relatate aici de Herodot că : (1) Atenienii din orizontul anului 550 î. H., de Neam Ionic, descindeau din Pelasgi > Valahi; (2) autohtonii din Atena / Attica au fost Pelasgii > Valahii ce nu şi-au părăsit vreodată locul de baştină. Peste aproape două secole, aflăm că în Atena-Pireu, Pelasgo- > Valaho-Tracii şi Elenii / Grecii se aflau într-o „egalitate ceremonioasă“; acesta-i un adevăr istoric certificat, din orizontul anului 377 î. H., de «Republica» (I, 1) lui Platon (427 – 343) : «Am coborât ieri în Pireu împreună cu Glaucon, fiul lui Ariston, spre a mă ruga zeiţei [ Bendis1], dar, totodată, voind şi să privesc sărbătoarea şi felul cum se desfăşura ea, deoarece aceasta se întâmpla acum pentru întâia oară. Mândru mi-a părut alaiul localnicilor, dar nu mai puţin potrivit părea cel făcut de traci. După ce ne-am rugat şi am privit, am pornit-o către cetate.» (PO, V, 81). Nota editorilor-traducători [1], Constantin Noica şi Petru Creţia, cu privire la zeiţa sărbătorită aduce lămurirea : «Este vorba despre zeiţa Artemis, identificată cu Bendis, venerată de populaţia tracă din Pireu. Aici exista un templu al zeiţei aflat în paza tracilor şi susţinut financiar de statul atenian. Ceremonia pomenită avea loc în iunie…» (PO, V, 445). «Istorii», de Herodot, mai vorbesc peste milenii despre Pelasgii > Valahii din Arcadia (cartea I, 146 / HIst, I, 84), despre zei Pelasgi > Valahi din panteonul Grecilor (II, 50), despre Pelasgo- > Valaho-Tracii din insula / urbea Samothraki, vestiţi prin Misterele Cabirilor (II, 51), despre influenţa credinţei Pelasgilor > Valahilor asupra atenienilor («Atenienii, luându-se după Pelasgi [> Valahi], au fost cei dintâi dintre Eleni care au făcut statuile lui Hermes cu mădularul bărbătesc ridicat; Pelasgii [> Valahii] au lămurit acest obicei printr-o istorie sacră; asemenea lucruri care se văd la sărbătoarea misterelor din Samothrake» – HIst, I, 156), despre Pelasgii > Valahii de la oracolul din Dodona (II, 52), despre «Ellada, ţinut care mai înainte se numea Pelasgia [>Valahia]» (II, 56 / HIst, I, 158; s. n.), despre legăturile dintre Pelasgia > Valahia şi Egipt («fiicele lui Danaos [ce] au adus din Egipt mistere pe care le-au dezvăluit femeilor Pelasge [> Valahe]» – II, 171 / HIst, I, 208 sq.), despre insulele Pelasgilor > Valahilor, Lemnos (IV, 145 / VI, 138), Imbros (V, 26 / HIst, II, 38) etc., despre alungarea Pelasgilor > Valahilor din Attica (VI, 137), despre Pelasgii > Valahii din Argos (VII, 94), despre neamul Pelasg > Valah devenit mai târziu Neamul Ionienilor (VII, 95 : «Locuitorii Atenei, pe vremea când Pelasgii [> Valahii] stăpâneau ţara numită în zilele noastre Ellada, erau Pelasgi [> Valahi], denumiţi Cranai; sub regele Cecrops s-au numit Cecropizi, şi când Erechteus a preluat domnia, şi-au schimbat numele în cel de atenieni, iar apoi, sub comanda militară a lui Ion, fiul lui Xuthos, s-au numit după acesta Ionieni» – HIst, II, 308) etc.
«Istorii», de Herodot (484 – 425 î. H.), despre limba pelasgă. Scrie cu „prudenţă“, desigur, Herodot, în celebrele sale «Istorii» (I, 57), de parcă i-ar fi teamă să spună adevărul − acela că limba pelàsgă > valàhă din herodoticul orizont al anului 450 î. H. a evoluat în limba pelàsgă > valàhă din Grecia de astăzi −, forţându-se a crea impresia că limba respectivă „ar cam fi dispărut de la sine“, din peninsulele Balcanică şi Anatoliană, din insulele est-mediteraneene, nu datorită unui cumplit / sălbatic proces de elenizare / grecizare forţată : «LVII Ce limbă vor fi vorbit Pelasgii [> Valahii] nu pot să spun fără greş. De-ar fi însă să aducem vreo mărturie, luându-ne după limba Pelasgilor [> Valahilor] care mai trăiesc încă până azi, atât a celor care locuiesc în oraşul Crestona136, deasupra Tyrrhenienilor137, vecini odinioară cu aşa-numiţii „Dorieni“ din zilele noastre, când [aceşti Pelasgi > Vlahi] sălăşluiau în pământurile numite azi Thessaliotis138, precum şi după graiul Pelasgilor [> Valahilor] care au întemeiat în Hellespont Plakia şi Skylake139, împărţind cu timpul colonia lor ca Atenienii140, cât şi al tuturor celorlalte aşezări pelasgice, care însă şi-au schimbat numele – de-ar fi nevoie, zic, să aducem vreo mărturie, judecând după aceştia, apoi Pelasgii [>Valahii] vorbeau o limbă barbară141. Dacă aşa stau lucrurile şi toată populaţia pelasgică [> valahică] vorbea o astfel de limbă, prin urmare, neamul celor din Attica fiind tot pelasgic [> valahic], a învăţat o altă limbă abia atunci când s-a preschimbat într-un neam Elen. Într-adevăr, nici cei din Crestona, nici cei din Plakia nu seamănă la grai cu nimeni din împrejurimi, ci vorbesc o limbă pe care o înţeleg numai ei, dovedind astfel că graiul ce-l păstrează este acela pe care l-au adus când s-au strămutat pe aceste meleaguri.» (HIst, I, 87 sq.). Notele Adelinei Piatkowski (căreia i se datorează şi traducerea făcută / tipărită în anul 1961 a textului, din limba elenă / greacă în limba valàhă / dacoromână) oferă Distinsului Receptor câteva indispensabile lămuriri despre Crestona («crestonii erau un neam tracic»), despre Tyrrhenieni («o populaţie de pe coasta Traciei»), despre Thessalioți («în antichitate, regiunea se numea şi Pelasgiotis»), despre Plakia şi Skylake («localităţi […] în regiunea Propontidei; Herodot numeşte Propontida, prin extensiune de sens, „Hellespont“», despre limba barbară («problema limbii vorbite de Pelasgi [> Valahi] a fost şi este mult dezbătută în lingvistica modernă; contrar părerii lui P. Kretschmer, care a promovat ideea neapartenenţei Pelasgilor [> Valahilor] la familia indoeuropenilor şi ulterior i-a numit „protoindoeuropeni“, din ce în ce mai multe lucrări se străduiesc să dovedească indoeuropeanul caracter al limbii Pelasgilor [> Valahilor]» (HIst, I, 400 sq.; cf. PTPel-III, 27 sqq.)*.
_________________
*Bibliografia de sub sigle :
DEX-98 = Academia Română, «Dicţionarul explicativ al limbii române», ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998; GDlr = G. Guţu, «Dicţionar latin-român», Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983; HIst, I, II = Herodot, «Istorii», I, II (traducere de Adelina Piatkowski şi Felicia Vanţ-Ştef), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 196l (vol. I, pagini „format A-5“ : 548) şi, respectiv, 1964 (vol. II, pagini „format A-5“ : 532 + hartă); PO, V = Platon, Opere, vol. V (ediție îngrijită de C. Noica şi P. Creția; cuvȃnt prevenitor de Constantin Noica; traducere, interpretare, lămuriri preliminare, notă şi anexă de Andrei Cornea), Bucureşti, Editura Științifică şi Enciclopedică, 1986; PTPel-III = Ion Pachia-Tatomirescu, «Pelasgii > Valàhii − „marii anonimi“ prin imperii şi prin istorii», (partea a treia), în revista «Dacoromania», Alba Iulia (ISSN 1222-8753; director : Ioan Străjan; redactor-şef: I. Mărgineanu), anul al XXVI-lea, nr. 113 / 2024, pp. 27 – 36.
