
Cristian Diaconescu, șeful Cancelariei prezidențiale, susține că știe că rușii le-au cerut americanilor la Riad să plece din România și că a primit această informație „pe canale”. „La discuțiile de la Riad, Rusia nu a cerut retragerea trupelor NATO din Europa de Est, a replicat agenția TASS. Dmitrii Peskov, secretarul de presă al președintelui rus le-a vorbit jurnaliștilor despre acest lucru ca răspuns la o întrebare relevantă. Anterior, Cristian Diaconescu, Consilierul Președintelui României pentru Apărare și Securitate Națională, a declarat că, în cadrul negocierilor dintre delegațiile ruse și americane la Riad, partea rusă a cerut retragerea NATO din țările est-europene. Potrivit acestuia, Statele Unite au respins această cerere. „Nu, nu este așa, afirmația nu corespunde realității. Poziția noastră cu privire la faptul că avansarea infrastructurii militare NATO prin mai multe, în curând aproape zece valuri [de expansiune] către granițele noastre este un motiv de îngrijorare pentru noi”, a spus Peskov. Potrivit acestuia, această poziție a Moscovei este binecunoscută și nu este un secret pentru nimeni.” Cristian Diaconescu a dat de înțeles, la Antena3 (unde în altă parte?), că reprezentanții Rusiei au solicitat Statelor Unite, în cadrul negocierilor de la Riad, retragerea din Europa de Est, inclusiv din România, pentru ca Moscova să preia controlul zonei, după modelul de dinainte de 1997. El a precizat că partea americană a „refuzat, în acest moment, dar nu avem garanții”. Consilierul a apăsat: „partea americană a refuzat deocamdată!” și a ridicat arătătorul de la mâna dreaptă, privind cu subînțeles. El susține că Rusia și America au copt o nouă Ialtă, ne asigură diplomatul cu aceeași profunzime a lui Mircea Geoană. „Așteptările lor țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții de securitate, urmând ca, privind situația din aceste zone, să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Ialta, și care, în mod evident, ar duce la recunoașterea unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, este exprimarea lor”, a mai spus șeful Cancelariei Prezidențiale.
M-a luat cu frisoane. Cristian Diaconescu a pretins că a obținut aceste informații pe canale diplomatice: „Este important că avem aceste informații. Aceste informații ne-au venit pe canale diplomatice de la aliați? Ne puteți spune despre cum am aflat noi despre ce s-a vorbit la Riad, la ceea ce, iată, rușii vor o nouă Ialta?”. După ce a spus clar că „e un moment dramatic” în care rușii au căutat „un aliat pentru proiecte de tip Ialta”, el revine și spune că s-a referit la negocierile din 2022, nu la cele de la Riad. În intervenții ulterioare la alte posturi TV, șeful Cancelariei Prezidențiale a revenit și a susținut că nu s-a referit de fapt la discuțiile de acum din Arabia Saudită, ci la negocieri din 2022, când „Rusia a cerut revenirea României în sfera sa de influență”. „Ceea ce am spus la un alt post de televiziune a fost faptul că această solicitare nu a fost acceptată sub nicio formă nici de americani și în mod evident nici de europeni, nici atunci și nici acum, ceea ce este o știre bună”, a declarat Diaconescu la Realitatea Plus. Consilierul lui pește fert a vorbit pe toate canalele despre canalele prin care i-au intrat aceste informații în creier. Așa că Ilie Bolojan are consilier, nu glumă, care discută pe toate canalele. Nu te joci. Vorbitul pe canale a devenit predilecția multor generali avansați în campania de dejghiocat păpușoi (să ne trăiți!) la emisiuni făcute de-alde Cătălina Porumbela. Ea susține că Georgescu incită la „violență sângeroasă masivă”. Eu n-am auzit asemenea aberații, dar profesioniștii din presă, din politică și din diplomație au canalele lor. Nu te pui cu ei.
Profesioniști!…