Pelasg > Valah / Pelasgia > Valahia – intrare în legendă, „plonjare“ în mit. În sacrul nume al fiinţării, dar şi în numele „fiitorimii“, întemeietorul de Popor Pelasg > Valah – „cel mai mare şi mai vechi“ din Europa, ivit „direct din pământ“, din Terra-Mumă, întru desăvârşire şi întru „secunde geneze“ – nu putea coborî decât dintr-o zeitate, din nepoata lui Zeus; „irepresibila“ Niobe, fiica lui Tantal − regele pelasg > valah al Frigiei: «Pelasgii [> Valahii], scrie Dionysiu din Halicarnas, şi-au primit numele de la Pelasg, […] fiul Niobei» (Cartea I, 11 şi 17 / apud, DDp, 582). Marele dramaturg antic, „părintele tragediei“, Eschil (525 – 456 î. H.), în Suplicii / Iketides, pune în gura personajului său bazileu şi versetul declinării miticei identităţi: «[…] γιατί του ντόπιου / του Παλαίχθονα ο γιος, ο Πελασγός, εγώ είμαι, / αυτής της χώρας ο άρχοντας και που από μένα / το βασιλιά τους φυσικά ονοματισμένοι / οι Πελασγοί καρπίζονται τη χώρα τούτη·[…]», sau cum le-am aflat mai întâi-şi-ntâi de la autorul excelentei Dacii preistorice, Nicolae Densuşianu (1846 – 1911): Τού γηγενούς γάρ έίμ έγώ Παλαίχθονος ίνις Πελασγος, τήσδε γής άρχηγέτης…, ceea ce se tâlmăceşte − cu „mare fidelitate stihuită“ − din elină („greaca homerică“) în limba pelasgă > valàhă: «Pelasg, fiul lui Palaechton, eu sânt / adus de Muma-Gae domn pe-acest pământ / şi, sub regalu-mi nume,-şi luă avânt / Ginta Pelasgilor, tot neamu-mi sfânt…!» (DDp, 582).
Ieşind, fireşte, din spaţiul mitic pelasg > valah, din sâmburii nenumăratelor legende despre autohtonii iviţi „direct din pământ“, în realităţile arheologic-istorice despre cel mai mare / vechi popor european, ori, după cum suntem încredinţaţi de Herodot, în Istorii (V, 3), dacă ne raportăm la Eurasia, al doilea, «după neamul Indienilor [ / Chinezilor]», constatăm, pe de o parte (1), că Poporului Pelasg > Valah îi corespunde – dintre orizonturile anilor 30 000 şi 8175 î. H. – o impresionantă unitate religios-culturală şi, fireşte, lingvistic-pelasgă, de la Atlantic / Asturia, până la Volga / Marea Hârcană (Caspică), şi, pe de altă parte (2), că Seminţia Pelasgilor se înrăzăreşte prin vitrege imperii şi istorii în destoinic-blândul Popor al Pelasgimii > Vlàhimii din contemporaneitate.
„Niobe decide o etnogeneză“ a Pelasgimii > Valahimii vectorizată între Homo pelasgiensis-olteniensis, Homo neanderthaliensis şi Homo cro-magnonensis. Dacă prin „etnogeneză“ nu trebuie neapărat să înţelegem naşterea dintr-un „binom“ a unei etnii, a unui popor, căci toate popoarele s-au născut în acelaşi timp (în „prim-timpul: T-1“) pe planeta Pământ şi îşi fac dispariţia tot deodată (în „secunda vreme: T-2“), ci, mai degrabă, un dialectic proces foarte complex de „litificare“, de „fuzionare“ / „sinteză“ a cel puţin patru elemente fundamentale: cel etnic-propriu-zis („ca diversitate în unitate“), cel lingvistic, cel mitosofic / religios şi cel cultural / civilizatoriu.
Şi actanţii „euro-Pelasgi“ – pe segmente temporal-spiralice între Pământ / Peşteră şi Cer / Ceruri, cu extremităţile bine îmbucate / sudate, după cum se atestă arheologic – nu pot fi decât trei: Homo pelasgiensis-olteniensis (2 000 000 – 700 000 / 400 000 î. H.), Homo neanderthaliensis (430 000 – 30 000 î. H.) şi Homo cro-magnonensis (30 000 – 10 000 î. H.). Homo pelasgiensis-olteniensis se relevă în Pebble culture, după cum se ştie, graţie săpăturilor arheologice făcute în anul 1962 de C. S. Nicolăescu-Plopşor (1900 – 1968) în zona „Valea lui Grăunceanu“, din satul Bugiuleşti, comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea (Dacia-de-România), de unde s-a scos la lumină un bogat depozit de diverse resturi fosile, datând dintre orizonturile anilor 2 000 000 şi 1 700 000 / 400 000 î. H.: ecvidee (Equus stenonis), girafe (Macedoniterium martini), rinoceri (Dicerohinus sp.), un proboscidian (Archidiskodon meridionalis), primate cercopithece (Paradolicopithecus arvenensis), cervidee (Eucladoceros, Cervus philisi, Croizetoceros ramosus), castori (Castor plicidens, Trogontherium cuvieri), carnivore (Nyctereuctes megamostoides, Ursus etruscus, Crocuta perrieri, Homotherium crenatidens, Megantereon megantereon, Felis / Lynx issiodorensis, Felis toscana, Meles sp.); s-au identificat şi resturi fosile de maimuţe catarrhiniene terestre (Paradolicopithecus arvernensis) şi de hominizi de tip Australopithecus (Paradolicopithecus geticus, Australanthropus olteniensis – varietate de Australopithecus / Homo labilis etc.) resturile fosilifere de la Valea lui Grăunceanu-Bugiuleşti, provin de la peste 30 de specii de mamifere (carnivore, ierbivore şi rozătoare), vânate şi consumate de antropoizi de tip Australopithecus, în zona descoperirii (cf. DVDac, 7). Reamintim Distinsului Receptor că Australopithecus habilis se distingea printr-o înălţime de 1,40 m, având o greutate de 40 kg şi o capacitate a cutiei craniene de 800 cm3; însă Australopithecus erectus atingea înălţimea de 1,50 m, greutatea de 50 kg şi o capacitate a cutiei craniene de la 900 cm3 până la 1300 cm3 etc. Între orizonturile anilor 700 000 şi 500 000 / 400 000 î. H., s-a înregistrat în universul hominizilor de tip Bugiuleşti / Valea-lui-Grăunceanu şi „cea mai mare revoluţie planetară“: cuplarea aparatului fonator la creier, ivindu-se astfel Homo sapiens drept Homo pelasgiensis-olteniensis (cf. PTIr, I, 26 sq. / 225 sqq.). Cu capacitatea craniană de 1450 cm3, cu înălţimea bărbaţilor de 1,65 metri şi a femeilor de 1,55 m, Pelasgul / Omul de Neanderthal avea «relaţii sociale şi de comunicare conceptuală, orală sau simbolică» (CMar, 12), «un limbaj elaborat» şi «cultul osemintelor / craniului», utiliza ocrul roşu în practicile funerare, dintr-o credinţă în „re-înviere“ etc.
Între orizonturile anilor 35 000 şi 25 000 î. H., în Europa îşi face apariţia Pelasgul / Omul de Cro-Magnon, întrunind caractere apropiate de ale oamenilor de azi; avea statură înaltă – bărbatul, în jur de 1.70 metri; femeia, de 1,60 metri; «era robust, cu membre puternice, dolicocefal (< dolichos, „alungit“ + kephale, „cap“), cu capacitate craniană medie de 1590 cm3, cu nas îngust, cu orbite joase etc. ; antropologii apreciază că tipul de Cro-Magnon a fost bine reprezentat în pleistocenul superior, atât sub forma sa clasică, dar şi ca variante; el este dovedit ca prezent în Europa, Asia şi Africa ; tipul sapiens se caracterizează printr-o mare variabilitate morfologică; […] torusul supraorbital a dispărut; faţa este, în general, ortogonală, iar mandibula, mai gracilă, prezintă un menton; pe plan psihic, neantropii continuă linia evolutivă a neanderthalienilor, ridicând pe trepte superioare confecţionarea de unelte, cultul focului etc.» (PPer, 219). Din „hibridarea“ / „metisarea“ multimilenară a Omului de Bugiuleşti, de Neanderthal şi de Cro-Magnon, între orizonturile anilor 700 000 şi 10 000 î. H., a rezultat Euro-Pelasgul, creatorul unităţii culturale şi lingvistice paleolitice, de la Atlantic / Asturia, până la Volga şi Marea Caspică / Hârcană, caracterizându-se printr-o cutie craniană asemănătoare celei de la oamenii de azi, variind între 1600 şi 2000 cm3, prin înălţimea bărbaţilor, între 1,70 m şi doi metri, iar a femeilor, în general, de l,67 metri.
Euro-Pelasgul – peste „culminaţiile glaciaţiei Würm“, peste „oscilaţia climaterică Alleröd“ şi peste „ultimul episod de răcire“ Dryas – este făuritorul culturilor aurignaciană, gravettiană, solutreană, magdaleniană etc., cu vectorizări semantic-sincretice din realismul rupestru-animalier în realismul abstract-simbolic, ajungând – după vreo douăzeci de milenii şi mai bine – la „mitogramă“, „pictogramă“, „ideogramă“, la scrierea euro-pelasgă > valahă. Odată cu intrarea în holocen, de prin orizontul anului 8175 î. H., această arie / unitate culturală arhaic-europeană / pelasgă s-a extins spre cunoscutu-i „apogeu neolitic“ (cf. PTIr, I, 29 – 35)*.
Bibliografia de sub sigle:
CMar = Marin Cȃrciumaru, «Mărturii ale artei rupestre preistorice în Romȃnia» (cu o Prefață, de prof. dr. doc. Vl. Dumitrescu), Bucureşti, 1987; DAGI = Josif Constantin Drăgan, Şt. Airinei, «Geoclima şi istoria», Bucureşti, Editura Europa Nova, 1993; DDp = Nicolae Densuşianu, «Dacia preistorică» (text stabilit de Victorela Neagoe, studiu introductiv şi note de Manole Neagoe), Bucureşti, Editura Meridiane, 1986; DVDac = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, «Dacia înainte de Dromihete», Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988; PPer = Iustinian Petrescu, «Perioadele glaciare ale Pământului», Bucureşti, Editura Tehnică, 1990;PTIr, I = Ion Pachia-Tatomirescu, «Istoria religiilor», I / «Religii ale Euro-Pelasgiei, ale Daciei (Dacoromâniei): Din paleolitic şi neolitic, prin Zalmoxianism, până în „Creştinismul Cosmic“ al Valahilor (Dacoromânilor)», Timişoara, Editura Aethicus (ISBN 973-97530-3-5 / vol. I : 973-97530-5-1), 2001.
