Nicadorii (2)

Faţă de un comportament atât de aberant al autorităţilor, ce se putea face pentru a-i pune capăt sau pentru a-l împiedica să-şi producă efectele?

Trebuie spus foarte limpede că pe cale legală nu se putea face nimic! În termenii statului de drept, cum am zice noi azi, nimic nu putea împiedica punerea în fapt a hârtiilor semnate de primul ministru. Oligarhia politică (rege şi parlament) era, în cea mai mare parte, legată prin aceleaşi servituţi care aveau să-i fie fatale lui I.G.Duca. Pe cât era această clasă politică de incapabilă de a sesiza pericolul şi de a i se opune, pe atât era de evident şi de inacceptabil acest pericol pentru membrii Mişcării Legionare. De unde le venea acestor tineri luciditatea, capacitatea de a înţelege numai ei corect situaţia în care se afla Ţara? Cred că din cel puţin două surse: (1) inteligenţa şi competenţa intelectuală profesională (legionarii, cu mici excepţii, au reprezentat elita generaţiei lor) şi (2) autenticitatea şi profunzimea sentimentului patriotic, naţionalist, a instinctului naţional de apărare.

Istoria Mişcării Legionare este istoria confruntării spiritului cavaleresc al legionarilor cu spiritul mercantil, tranzacţionist, al politicienilor. Dacă a fost ceva care a dat, prin contrast, un contur precis spiritului legionar, cultului pe care aceştia l-au avut pentru onoare, pentru datoriile cu care te încarcă condiţia de om, de român, apoi acest ceva a fost însuşi politicianismul epocii, contextul politic în care au evoluat legionarii. Acest politicianism, în termeni mai exacţi corupţia şi iresponsabilitatea clasei politice, îşi crease un instrument juridic infailibil, care permitea fel şi fel de stratageme avocăţeşti prin care delapidatorii bunului public, vânzătorii de ţară, să nu ajungă niciodată după gratii. Ce trăim noi azi seamănă destul de bine cu ce se întâmpla în România anilor ’30. Numai că atunci era mai evident pericolul din afară, al dezagregării României Mari. Acest pericol nu aş zice că azi este mai mic sau că nu există! Dimpotrivă! Este poate mai mare ca-n anii ’30, dar este mult mai discret, mai bine disimulat sub felurite lozinci şi structuri europenizante, uzând de arme mai eficiente decât cele aflate în dotarea armatelor, cum ar fi arma financiară sau arma psihologică! Aceasta din urmă având ca principal obiectiv şi pe acesta: să împiedice societatea românească de a recupera la parametrii ei reali prestaţia Mişcării Legionare pe plan istoric, al istoriei naţionale şi universale!

Aşadar, cam acestea au fost împrejurările în care trei tineri legionari şi-au asumat datoria de a face tot ce puteau ei face în situaţia dată. După inima lor, nu puteau sta nicicum indiferenţi, nepăsători, inactivi. Iar după mintea lor, maximum de eficienţă au gândit că l-ar putea avea execuţia exemplară a premierului care greşise atât de grav faţă de Ţară şi Neam. Un asasinat care să aibă valoarea unei execuţii exemplare, exemplară pentru ceilalţi politicieni, prin care aceştia, rămânând în viaţă şi în activitatea politică, să priceapă că nu mai pot conta pe corupţia din justiţie, pe caracterul acesteia atât de părtinitor faţă de magnaţii zilei! Să afle deci că a apărut în România o justiţie pe care n-o mai poţi sfida la nesfârşit, speculând fie slăbiciunile şi portiţele de scăpare oferite de lege celor cu mulţi bani, fie dând obol corupţiei şi ticăloşiei magistraţilor.

Celor trei tineri, ulterior supranumiţi nicadori, le-a fost uşor să-l împuşte pe I.G.Duca, la Sinaia, pe peronul gării. Duca era fără gardă de corp, iar poliţistul gării n-a intervenit nici măcar după săvârşirea atentatului. Până aici nimic extraordinar. Partea de „noutate” ─ ca să zic aşa fără să par prea cinic, elementul fantastic pe plan comportamental al nicadorilor, se manifestă, se produce după actul tragic şi propriu-zis inuman al asasinării lui Duca. Un asasinat rămâne totuşi un asasinat!… Numai că de data asta, după asasinat, asasinii nu se mai comportă deloc ca nişte criminali, ca nişte oameni fără de lege. Deşi ei puteau să fugă, să se facă nevăzuţi şi să scape de pedeapsă (sau măcar să încerce, instinctiv, s-o facă), cei trei nici nu se gândesc la aşa ceva! Ei au în cap cu totul altceva decât să scape! Să fugă!

Ci, după ce Duca se prăbuşeşte mort, făptuitorii pleacă în căutarea autorităţilor absente şi care întârziau să apară, pentru a se preda! După versiunea auzită de la dr. Şerban Milcoveanu, mai recentă şi mai proaspătă în mintea mea, cel care slobozise din revolver gloanţele ucigaşe a aruncat imediat arma, a ridicat mâinile în sus şi a pornit spre postul de poliţie să se predea. Se pare că nu l-a găsit imediat pe şeful de post!… Ceilalţi doi camarazi, care îl însoţiseră neînarmaţi, au luat trenul până la Bucureşti, unde s-au predat şi au cerut de la bun început, şi până s-a dat sentinţa de condamnare, să fie consideraţi la fel de vinovaţi ca şi camaradul care apăsase pe trăgaciul revolverului.

Este greu de reconstituit ce a fost în mintea celor trei feciori. (Este sarcina scriitorilor români să reconstituie aceste gânduri, în cele douăzeci de romane, cinci piese şi zece filme pe acest subiect, cu care scriitorii români sunt datori, în momentul de faţă, faţă de publicul cititor românesc. N-avem o literatură despre acest moment de istorie românească, atât de dramatic şi atât de nepereche! Avem în schimb zeci, sute de romane, piese de teatru şi filme despre eroii ilegalişti, inventaţi şi ireali, expresie a unei prostituţii în masă a intelighenţiei româneşti!… Să fim atât de inconştienţi în continuare şi să credem că pentru atâta ticăloşie nu ne va bate odată şi odată mult prea îndurătorul Dumnezeu?!)

Dar este uşor de înţeles, de reconstituit ce s-a petrecut în mintea celor care se ştiuseră până atunci în siguranţă, la adăpost de vreo pedeapsă pentru ticăloşiile şi matrapazlâcurile cu care se ştiau vinovaţi faţă de Ţară. Te poţi apăra de cineva care ar încerca să te ucidă, nu e nici o problemă să-l împiedici, dacă ştii că insul va căuta un prilej favorabil ca după săvârşirea omorului să poată dispărea nevăzut sau măcar neidentificat. Greu nu e să-l ucizi pe cel vizat, ci greu este să scapi după. Şi nu e greu să-ţi dai seama că orice plan de a asasina pe cineva se amână, uneori sine die, până se iveşte împrejurarea care să favorizeze, după producerea asasinatului, fuga de la faţa locului! Orice asasin „normal” asta urmăreşte: să scape după săvârşirea crimei!

Iată însă că unii nu vor, nu ţin neapărat să scape! Pe aceştia, practic, nu-i poţi împiedica să-şi ducă la capăt funestul angajament. Pe indivizi ca Princip Gavrilo, asasinul de la Sarajevo, care a declanşat astfel primul război mondial, fără să-i pese de ceea ce se va întâmpla cu el după săvârşirea crimei, nu-i poţi opri. Princip s-a comportat oarecum ca un kamikadze! Nicadorii au mers însă cu un pas mai departe! Exact ca şi camarazii lor care, câţiva ani mai târziu, îl vor împuşca pedepsitor pe un alt prim-ministru român, Armand Călinescu: după săvârşirea asasinatului puteau şi ei să dispară de la locul faptei şi să rămână sau să încerce să rămână neştiuţi de nimeni, să scape aşadar cu viaţă, în libertate! Se aflau doar la vârsta când viaţa şi libertatea îţi sunt mai dragi ca orice!… Nicadorii însă aveau ceva la care ţineau totuşi mai mult decât la viaţă şi la libertate! Acel ceva îi împinsese la gestul oribil al crimei! Şi acel ceva, în autenticitatea sa, nu putea fi afirmat, nu era propriu-zis real decât dacă după asasinat nicadorii rămâneau la locul faptei, asumându-şi-o în toată libertatea de a o face sau nu, acceptând consecinţele legii, semn că respectă legea şi legalitatea, dar în acelaşi timp o găsesc lacunară sau neputincioasă faţă de crimele altora! Ale celui ucis îndeosebi!

Evident, dacă I.G.Duca ar fi fost însoţit de o gardă de corp, asta nu i-ar fi împiedicat pe nicadori să acţioneze, iar după asasinat lucrurile s-ar fi desfăşurat „normal”, adică cei trei tineri naţionalişti ar fi fost imobilizaţi sau împuşcaţi şi ei de către membrii gărzii de corp, iar asasinarea lui I.G.Duca ar fi rămas o mizerie în plus în cartea noastră de istorie. Întâmplarea „fericită” (sic!) că Duca nu era însoţit, ceea ce crea ocazia unui asasinat ai cărui autori să scape neprinşi şi nepedepsiţi, face ca gestul nicadorilor să se salveze, să se ofere posterităţii în toată tragica sa splendoare.

Această splendoare, Petre Ţuţea şi Simion Ghinea m-au ajutat s-o pricep, s-o resimt, s-o înţeleg ca mod de comportament civic absolut, mai presus de care este greu de imaginat un alt fel de a te jertfi pentru legea supremă: salus reipublicae. „Salvarea Ţării, a Neamului, este legea cea mai presus de toate legile: suprema lex.” Nicadorii nu au încălcat această lege, ci, dimpotrivă, i s-au supus fără preget!

Salus reipublicae suprema lex… Această lege o nesocotise I.G.Duca, iar codul penal şi practica judiciară îl lăsau nepedepsit pe infractor. Pe I.G.Duca şi pe alţii care ştiau bine că săvârşiseră mari ticăloşii pentru care însă nu aveau niciodată să plătească în faţa instanţelor atât de corupte ale României interbelice. Dar iată că apare o instanţă nouă, insensibilă la subtilităţile avocăţeşti şi la forţa banului de a corupe pe oricine. O instanţă care face, din interesul naţional, principiul suprem al justiţiei! O instanţă care nu confundă justiţia cu legalitatea! Care nu recunoaşte legile măsluite, gândite pentru folosul marilor vânzători de Ţară. Această justiţie a acţionat prima oară prin nicadori şi apariţia ei e uşor de imaginat ce reacţie a stârnit în clasa politică a profitorilor de pe urma celor mulţi şi prea buni şi prea blânzi, şi uşor de prostit nu pentru că ar fi proşti, ci pentru că sunt capabili să vadă, chiar şi-n ticăloşia şi nedreptatea cea mai mare, voia Domnului. Facă-se!

Cu aceeaşi credinţă în Dumnezeu, legionarii au mers şi ei după pilda cristică, a Celui Ce a propovăduit învăţătura iubirii împinsă până la gestul paradoxal de a-i oferi celui ce te-a pălmuit o dată şi celălalt obraz! Numai că acelaşi Iisus ne-a învăţat că sunt momente când trebuie să mai pui mâna şi pe biciul pedepsitor, nu pentru a te apăra pe tine, fiinţă trecătoare, individ sortit unei existenţe efemere, ci ca să te pui stavilă când celălalt atentează la veşnicia neamului tău, la integritatea comunităţii în care te-ai născut şi care ţi-a dat identitate în faţa lui Dumnezeu! Ca să-i aperi pe ai tăi!…

Da, întorci şi celălalt obraz, dar numai dacă e vorba strict de obrazul tău, ca ins, ca persoană. Dar când cineva loveşte în obrazul neamului tău, atunci şi Iisus, şi Moise, şi oricine, toţi te învaţă la fel: să fii necruţător! Sub această boltă de semnificaţii se înscrie gestul nicadorilor şi, în mare, toate violenţele comise de legionari!

Nu am eu nici căderea şi nici posibilitatea de a discuta asasinatul politic ca soluţie, soluţie pe care istoria a încercat-o în toate timpurile şi pe toate meridianele lumii. Asasinatul politic nu a fost inventat de legionari! Dar este evident că legionarii sunt acuzaţi pentru aceste asasinate cu o insistenţă şi o strategie a dezinformării atât de bine pusă la punct încât trebuie să ne întrebăm ce anume supără în mod specific şi pe cine supără faptul că legionarii, pe parcursul a mai puţin de 20 de ani, până în septembrie 1940, când ajung ei la guvernare, săvârşiseră câteva asasinate (Manciu, Duca, Stelescu, Armand Călinescu şi … cam „atât”), iar împotriva lor autorităţile, subliniez: autorităţile, ocolind legea, încălcând-o chiar, uciseseră cu de la sine voie, a regelui şi a zbirilor poliţiei şi din guvern, uciseseră peste 300 (trei sute) de tineri care, ca persoană, ca individ, nu săvârşiseră nici o infracţiune, nici o fărădelege. Se uită lucrul acesta sau este complet necunoscut de cei care îi consideră mai departe pe legionari nişte asasini prin excelenţă, adică prin mentalitate şi prin program politic.

Mai sunt oare legionarii, la acest „scor” atât de categoric, 300-4, mai sunt ei asasinii sângeroşi şi bezmetici pe care ni-i prezintă fel şi fel de istorici şi publicişti care uită cu consecvenţa cea mai stranie să amintească circumstanţele, atât de favorabile legionarilor, în care aceştia s-au simţit obligaţi să recurgă la forma supremă de apărare?! Căci legionarii aşa s-au simţit şi aşa au şi fost atunci când au ridicat braţul pedepsitor: în legitimă apărare. Dar nu în apărarea propriei persoane, ci în apărarea Neamului!

De ce atâta minciună şi atâta propagandă de discreditare şi calomniere a legionarilor? Bănuiala mea este că legionarii, prin modelul lor de comportament, prin tezele şi principiile activismului lor politic, găsiseră o formulă viabilă, poate că cea mai bună din câte s-au încercat până azi, o formulă prin care spiritul vechi, cavaleresc, al cultului pentru virtuţile vitejeşti, pentru onoarea şi demnitatea cu care intri în luptă, al respectului pentru adversarul înfrânt, se arăta mult mai atrăgător pentru tineretul României (mâine pentru tineretul Lumii!), mai atrăgător decât noua religie a Banului, a drepturilor omului, a democraţiei mincinoase, a spiritului levantin mercantil pentru care orice valoare umană se poate echivala într-un număr mai mic sau mai mare de arginţi!

Nicadorii, în mod deosebit, au găsit cum să dea peste cap întregul sistem de apărare pe care şi l-au creat, prin minciună şi înşelătorie, adversarii lor, sistem de apărare care a transformat democraţia, ca sistem politic, şi justiţia, ca instituţie, le-a transformat în prestatori de servicii pentru caracatiţa mondială a corupţiei, infiltrată până la cel mai mărunt funcţionar de stat. La toate nivelurile posibile, corupţia era şi este protejată prin justiţia statului de drept şi prin sistemul parlamentar democratic, care a scornit legile strâmbe ale acestei lumi exasperante pentru orice suflet cinstit, însetat de dreptate! Căci, da, se mai nasc şi astfel de suflete! Meciul e departe de a se fi încheiat în favoarea celor ce se nasc fără suflet ori şi-l pierd în confruntarea cu nenumăratele ispite ale păcatului. (va urma)

Un răspuns la Nicadorii (2)

  1. Avatar IO...gerules spune:

    Exista in istoria poporului roman un singur dusman venit din intunericul istoriei ascuns ale lumii,un dusman care s-a amestecat si a atras in mod perfid alte lighioane umane cumparate sau pacalite,care sa le tina trena sub care ei isi pun in practica legile unei spiritualitati proprii impusa de cartea lor sfanta numita Talmud.In mai recentul trecut al neamuli nostru s-a petrecut o crima de Les Natiune,invaluita in minciunile unui invigator,care tremura si acum de frica aflarii adevarului,eu sant convins ca reprezentantii acestuia fac tot posibilul inca sa astupe adevarul patrunsi de o frica permanenta,ereditara prin extirparea cu forta din spiritualitatea neamului nostru a dascalilor,a invatatorilor,a elitelor noastre.Acestia au fost exterminati de catre o frica viscerala pentru faptele criminale de care sant constienti in mod patologic,dusmanii neamului romanesc,ceace s-a si intamplat in ultimii 200 de ani pe teritoreiul Romaniei.Acestia isi alimenteaza apararea,de frica,prin crime si procedee pe care lumea foarte greu le poate intelege.De ex.ei practa circumcizia copiilor lor la 8 zile dupa nastere,ce dovedeste in mod stiintific transformarile pe care le sufera plapanda fiinta umana in sistemul sau nervos.Copiii raman si contina sa ramana si la maturitate niste fiinte cu grave modificari patologice.La aceste practici salbatice se a daoga si invataturile cartii lor sfinte in care se arta,in primul rand ca pe acest Pamant numai ei sant fiinte umane,restul oamenilor sant doar animale,care trebuesc folosite spre realizarea scopului fericit al stapanilor”umani”ai lumii.Generatia mea a fost lipsita de aflarea acestor adevaruri cutremuratoare,adevaruri pe care Legionarii le-au aflat si pe care au incercat sa le elimine din viata sociala a natiei.dar ei au fost stopati cu o brutalitate nemaintalnita in istoria neamului nostru si chiar a lumii.Pomenesc doar inchisorile politice,lagare de exterminare,instituite pe teritoriul scumpei noastre Romanii de catre alogenii existenti sau veniti ca”pretini”pe tancurile rusilor condusi,fortati prin juramant militar,de sovieticii cominternisti iudaici,cei cu cartea lor sfanta Talmudul.Domnul profesor Ion Coja a avut norocul sa intalneasca cativa dintre acesti dascali romani de exceptie de la care sa-si adape setea de cunoastere,cunoastere pe care in mod cu totul norocos o impinge spre Hipercostiinta neamului romanesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*