In memoriam
Constanța Buzea
De ce, Doamne Dumnezeu,
Deși știi cât ni-e de greu,
Să ni-i pierzi în doliul ceții,
Ne răpești hain poeții?
De ce, Doamne Dumnezeu,
La hotarul morții-vieții
Vămuiești mereu, mereu
Cel mai dureros poeții?
De ce, Doamne Dumnezeu
Florile și nu scaieții
Ni le treieri zeu cu zeu
Și ne seceri toți poeții…
De ce, Doamne Dumnezeu,
Din altarul frumuseții
Și al slovei apogeu
Mai întâi ne smulgi poeții?
De ce, Doamne Dumnezeu,
Robul fontei și-al lopeții
Îl ții teafăr chiar ateu
Și lovești cu boli poeții?
De ce, Doamne Dumnezeu,
Îi supui la cazne, bieții,
După care arhireu
Chinuiești atât poeții?
De ce, Doamne Dumnezeu,
Din puterea robusteții,
Când răpui un corifeu
E poet, condamni poeții?
De ce, Doamne Dumnezeu,
Disperările tristeții
Să le simtă leatul meu
Și să-și plângă frânt poeții?
De ce, Doamne Dumnezeu,
Privilegiul bătrâneții
Să îl am pe-atâta eu,
Să-mi îngrop pe rând poeții?
Lasă un răspuns