Arhive autor: Radu Golban

Cotroceniul dă lecţii europene Chinei

În cadrul reuniunii chino-române de la Bucureşti preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că investiţiile Republicii Populare Chineze în România trebuie să respecte legislaţia europeană! Valoarea acestei afirmaţii este la nivel de banc fie din categoria „întrebări la Radio Erevan”


Europa şi povestea Albei-ca-Zăpada…

„A fost odată ca niciodată mijlocul iernii şi fulgii de nea cădeau precum penele din cer”, astfel începe basmul Albei-ca-Zăpada. Tot aşa la început de iarnă, Europa capătă noi contururi. Pentru unii, basmele sunt depăşite, pentru alţii, din contră, terapia


Licenţa germană a feudalizării

Situaţia deplorabilă a naţiunii române devine din ce în ce mai mult la Bucureşti şi un subiect de analiză a unor politicieni de prim rang. Printre primii care au renunţat la cifre inventate, lozinci şi explicaţii de natură politică corectă,


Opţiunea românilor: între baschet şi poker?

Zilele trecute s-a întâmplat încă un fapt care a îndepărtat mai mult malurile Atlanticului dintre Washington şi Berlin. Ministerul de finanţe al Statelor Unite ale Americii a atacat dur politica economică a Germaniei în Europa. Aceste acuzaţii apar pe un


Sedan – Snowden şi alegoria distanţării

De câteva săptămâni asistăm la un adevărat război mediatic al Germaniei împotriva interceptărilor americane în urma dezvăluirilor agentului Snwoden. Isteria publică se explică şi prin sentimentele de natură umană şi de compasiune, probabil mai mult faţă de Angela Merkel, în


România şi conceptul de Hinterland al imperialismului german

În timp ce Europa este numele geografic al continentului, Uniunea Europeană este rezultatul politicilor comune ale membrilor săi. O mai bună înţelegere a acestei construcţii politice presupune o dezbatere obiectivă privind politica europeană a celui mai mare şi puternic stat


Se repetă Istoria? Distrugerea ţărănimii româneşti şi planurile economice ale celui de-al Treilea Reich!

Politică actuală de reforma a statului, al cărei obiectiv este distrugerea ţărănimii, poate să aibe la baza planurile economice ale celui de-al Treilea Reich. Ministrul nazist al Agriculturii, Backe, şi Institutul de Analiză Ştiinţifică a Muncii a Frontului Muncitoresc german


Ar fi dorit Eminescu România în UE?

Cu impresionantul ei patrimoniu cultural cu tot, Europa traversează o criză economică al cărei sfârşit încă nu se arată. Nici zestrea culturală şi istoria popoarelor europene nu rămân scutite de asprimea crizei şi transformă bijuterii ale culturii universale în gaj


Colonialismul monetar al BNR

Un postulat consacrat în teoria şi practica monetară este cel conform căruia moneda (banii) reprezintă un produs necesar al procesului de schimb (nefiind nici rezultatul unei convenţii la care s-a ajuns pentru înlesnirea schimburilor şi nicio creaţie a ordinii de


Triumful doamnei Merkel şi ipocrizia integrării

Rezultatele alegerilor din Germania sunt un triumf pentru Angela Merkel. Pentru majoritatea absolută în Bundestag mai avea nevoie doar de un singur loc. În această situaţie, partenerii de coaliţie nu pot fi decât Verzii sau social-democraţii. Dar ce mai contează