Arhive autor: Diana Maria Brăgaru

Nici nu va mai conta dacă ne vaccinează cu fel și fel… Vom fi oricum în graficul Noii Ordini!

Zic unii: „Să nu permitem testarea antidrog a copiilor în școli, că e act medical pentru care trebuie consimțământ și drogații vor ajunge victimele bullyingului!”… Mă, la câte prostii le ies unora din tastaturi, ziceam că nu există posibilitatea să


Poliția, vinovatul de serviciu pentru corupția unui stat întreg!…

Lipsa de respect de care se „bucură” polițistul român nu vine doar de la cetățenii care se simt îndreptățiți să înjure ofițerul, ba chiar să îl împingă, să îl lovească și să îl amenințe direct! Nu, lipsa de respect și


Când și unde ne-am pierdut eleganța?!…

Eleganța. Un cuvânt al cărui înțeles s-a distorsionat și denaturat, un cuvânt al cărui sens a ajuns să însemne atât de puțin… Eleganță nu înseamnă doar haine atent alese. Eleganță înseamnă maniere. Un limbaj decent. O atitudine simplă. Eleganță înseamnă bună-creștere. Eleganța nu


Statul ucigaș: încă trei cazuri…

Trei tragedii au zguduit opinia publică în mai puțin de o săptămână. Trei cazuri care fac să se încrânceneze carnea pe om, trei cazuri care îți ridică părul în cap. Asta dacă mai ai o urmă de umanitate rămasă în


Către ce vor să ne îndrepte țările „civilizate”?!

În țările astea „progresiste”, copiii pot începe tratamente hormonale și pot fi subiecții unor operații care îi mutilează pe viață, la vârste când le este interzis dreptul de a cumpăra alcool sau de a vota! Țările astea „evoluate” nu își


Nu există nici libertate, nici adevăr, nici viață fără de de dragoste. Fără de Dumnezeu!

Pe zi ce trece, ne pierdem în labirintul rece al dezumanizării, având ca îndrumători principiile unei societăți care promovează involuția, pretextând că așa vom scăpa de foame, de moarte, de boli, de lacrimi, de depresii, de lipsa de dragoste și


Cum ne îmbrăcăm la Biserică?!…

Într-o lume excesiv preocupată de cum să fie cât mai dezbrăcată în public și cât mai despuiată de sens în particular, se pare că am uitat și să ne îmbrăcăm cu gust. De curând am văzut o doamnă, destul de


E greu de înțeles cât de mult a ajuns să își renege și să își urască poporul român proprii părinți și bunici…

Ziarele ne spun că sunt din ce în ce mai mulți. Politicienii ne spun că sunt chiar mult prea mulți și că statul nu are niciun avantaj de pe urma lor, că ei nu fac decât să cheltuiască. Pupătorii noștri


Oamenii goi din timpurile prea-pline…

Un proverb chinezesc ar spune că să te ferească Dumnezeu să trăiești vremuri interesante. Noi nu doar că le trăim. Noi am ales și alegem zilnic să fim doar obiecte de butaforie sau, în cel mai bun caz, iluștri spectatori


Orice atac împotriva unui preot este parte a planului de discreditare a Bisericii Ortodoxe Române!…

Mulți s-au supărat pe mine atunci când am scris despre Pr. Prof. Dr. Constantin Necula. Mulți nu au înțeles că nu este vorba despre o apărare propriu-zisă, ci despre niște întrebări de bun-simț și despre faptul că eu nu pot